Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomițenii au efectuat peste 500 mii de analize medicale

În 2017

Ialomițenii au efectuat peste 500 mii de analize medicale

Ialomița este un județ tot mai bolnav. O demonstrează cifrele date publicității de reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița. Anul trecut, în laboratoarele medicale din județ au fost efectuate peste 500 de mii de analize. Valoarea investigațiilor a costat 4,4 milioane de lei.

Record de investigații medicale Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița au înaintat Prefecturii Ialomița un raport cu privire la modul în care a fost acordată asistența medicală primară și de specialitate la nivelul județului Ialomița. Printre informațiile cuprinse în documentul oficial, se regăsesc și aspecte legate de investigațiile medicale pe care CJAS Ialomița le-a decontat în cursul anului trecut. Estimativ, la nivelul județului, anul trecut, în baza prescripțiilor medicale oferite pacienților, au fost realizate peste 500 de mii de analize și investigații. Cele mai multe sunt reprezentate de testele de sânge efectuate atât în laboratoarele spitalelor, cât și în cele private. Astfel, în Ialomița, în cursul anului trecut, au fost realizate peste 100 de mii de teste de sânge. Cele mai multe dintre acestea au fost investigații uzuale. De asemenea, alte 4500 de investigații au vizat examinările ecografice, CT sau RMN, efectuate atât la nivelul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, cât și la nivelul cabinetelor medicale private din afara județului și care sunt în relație contractuală cu CJAS Ialomița. «Am avut de onorat multe solicitări privind astfel de investigații medicale. Este importantă realizarea lor pentru că oferă detalii precise în stabilirea diagnosticului» susține Mihai Geantă președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița. În ceea ce privește costurile aferente celor 500 de mii de investigații medicale realizate anul trecut în Ialomița, oficialii CJAS Ialomița susțin faptul că acestea s-au ridicat la valoarea de 4,4 milioane de lei.

6 Martie 2018, 13:50 (4252 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Ialomițenii au stat peste 100 de ani în concedii medicale
440 de ani de concediu medical în Ialomița
Ialomița are 60 mii de bolnavi cronici

Comentariile cititorilor:


Hotul:
(7 Martie 2018, 10:25)
Cum drq la o populatie activa de numai doua sute de mii de capete sa decontezi cinci sute de mii de analize medicale? E clar ca vaca ca mai mult de jumatate sunt fictive pe mana cu medicii de familie....hotie la drumul mare...Traiasca Geanta ....alooooo, DNA-ul, ai mingia la fileuuuuu!!!!
CJAS:
(6 Martie 2018, 23:03)
In realitate sau in hartii?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
217 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: La volan, sub efectul drogurilor

În acest week-end, polițiștii ialomițeni au desfășurat ample activități de prevenire a accidentelor rutiere pe șoselele din județ. În timp ce efectuau un filtru rutier pe raza municipiului Fetești, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

16 August 2021, 17:40
(2351 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Razie a polițiștilor și jandarmilor

Țăndărei: Razie a polițiștilor și jandarmilor

Sâmbătă, 14 august a.c., polițiști ialomițeni, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni au desfășurat o acțiune pe raza orașului Țăndărei, pentru prevenirea și combaterea violenței stradale, dar și a prevenirii ...[citește_toată_știrea]

16 August 2021, 17:30
(2012 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei razie


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 16 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10851, fiind înregistrate 2 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

16 August 2021, 16:30
(1925 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 15 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10849, fiind înregistrate 7 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

15 August 2021, 16:30
(1933 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 14 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10842, fiind înregistrat 1 nou caz față de ziua ...[citește_toată_știrea]

14 August 2021, 17:15
(2717 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Dosar penal pentru că purta un cuțit asupra sa

Țăndărei: Dosar penal pentru că purta un cuțit asupra sa

În cadrul unei acțiuni desfășurată joi, 11 august a.c., pe raza orașului Țăndărei, jandarmii ialomițeni au identificat un tânăr, de 31 de ani, asupra căruia a fost găsit un cuțit cu lungimea de 52 cm, în ...[citește_toată_știrea]

13 August 2021, 16:40
(6656 vizualizări - 11 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 13 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10841, fiind înregistrate 6 noi cazuri de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

13 August 2021, 16:15
(1819 vizualizări - 1 comentariu)


lPJ Ialomița: Amenzi de 117 mii de lei, aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore polițiștii au intervenit la 92 evenimente, din care 86 sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 10 infracțiuni și au aplicat 339 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

13 August 2021, 15:30
(2341 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Măsuri de siguranță pentru un week-end fără evenimente

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița au câteva recomandări pentru persoanele care aleg să-și petreacă acest week-end în zonele turistice. Astfel, este necesar ...[citește_toată_știrea]

13 August 2021, 11:30
(4504 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: La bugetul statului s-au încasat 176,56 milioane de lei

Potrivit Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița, în luna iulie 2021 s-au încasat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 176,56 milioane de lei, cu 93,9 ...[citește_toată_știrea]

12 August 2021, 18:20
(2281 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 12 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10835, fiind înregistrate 4 noi cazuri de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

12 August 2021, 17:05
(1731 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Aproape 1,5 milioane de lei, obligații suplimentare la buget în urma controalelor

Inspectorii Activității de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna iulie 2021, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost înregistrate 17 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

12 August 2021, 15:50
(4426 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident în zona Hermes

Slobozia: Accident în zona Hermes

Joi, 12 august a.c., pe raza municipiului Slobozia, pe DN2A (zona Hermes), s-a produs un accident rutier, fiind implicate 3 autoutilitare și un autoturism. Pompierii din Slobozia au intervenit de urgență ...[citește_toată_știrea]

12 August 2021, 14:20
(1613 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii din Urziceni, intervenție la un accident în județul Buzău

Miercuri, 11 august a.c., două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în satul Pitulicea/Buzău, în ...[citește_toată_știrea]

12 August 2021, 13:20
(3754 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Incendii de vegetație uscată și miriști de grâu

Miercuri, 11 august a.c., pompierii Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată produs pe raza comunei Bărbulești. Au ars vegetație uscată, mărăciniș și lăstăriș ...[citește_toată_știrea]

12 August 2021, 13:05
(2318 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de plată pentru acordarea de sprijin financiar aferent măsurii de distilare a vinului în situații de criză

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 10 august 2021, a fost publicat, în Monitorul Oficial Partea I, Ordinul nr. 178/2021, pentru aprobarea Normelor metodologice ...[citește_toată_știrea]

12 August 2021, 12:10
(8524 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, la Bărcănești

În perioada 13-15 august 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Parohia Bărcănești organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Adormirii Maicii Domnului ...[citește_toată_știrea]

12 August 2021, 11:10
(2875 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întreruperi ale furnizării de apă la Sudiți

Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului de înmagazinare apă potabilă din localitatea Sudiți, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile joi, 12 august 2021, în ...[citește_toată_știrea]

11 August 2021, 18:00
(3144 vizualizări - 0 comentarii)


Lista participanților la Festivalul «Trofeul Tinereții» Amara 2021

În perioada 3-5 septembrie 2021, Consiliul Județean Ialomița și Primăria Amara vor organzia cea de a 53-a ediție a Festivalul «Trofeul Tinereții». Marți, 10 august a.c., la Slobozia, s-a desfășurat etapa ...[citește_toată_știrea]

11 August 2021, 17:00
(2485 vizualizări - 0 comentarii)


Copuzu: Pui de barză rănit, salvat de polițiști

Un bărbat din localitatea Copuzu a sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița cu privire la faptul că a găsit un pui de barză rănit pe un drum public. Polițiștii din cadrul Biroului pentru ...[citește_toată_știrea]

11 August 2021, 16:40
(1986 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în sectorul bovin s-a încheiat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că marți, 10 august 2021, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității ...[citește_toată_știrea]

11 August 2021, 16:30
(7563 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 11 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10831, fiind înregistrate 3 noi cazuri de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

11 August 2021, 16:10
(1974 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 10 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10828, fiind înregistrate 4 noi cazuri de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

10 August 2021, 16:35
(2156 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bărbat înecat în Lacul Iezer

Slobozia: Bărbat înecat în Lacul Iezer

Marți, 10 august a.c., două echipaje din cadrul Gărzii de intervenție Slobozia au intervenit cu o ambulanță SMURD și o barcă pentru recuperarea unui cadavru care plutea pe apă. Acesta a fost scos la mal ...[citește_toată_știrea]

10 August 2021, 13:20
(2405 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Giurgeni

Accident la Giurgeni

Marți dimineața, 10 august a.c., în jurul orei 7,00, două echipaje de pompieri din Țăndărei au intervenit cu o descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în comuna Giurgeni. În eveniment ...[citește_toată_știrea]

10 August 2021, 12:30
(2467 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni accident


Apartament în flăcări la Slobozia

Luni, 9 august a.c., în jurul orelor 16,00, pompierii din Slobozia au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la ultimul nivel al unui bloc cu 4 etaje din municipiul ...[citește_toată_știrea]

10 August 2021, 12:20
(3004 vizualizări - 1 comentariu)


Incendii de vegetație uscată la Fetești și Movilița

Luni, 9 august a.c., în jurul orelor 13,00, pompierii din cadrul Stației Fetești au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată produs pe raza municipiului Fetești. ...[citește_toată_știrea]

10 August 2021, 12:15
(2553 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 9 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10824, fiind înregistrat 1 nou caz de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

9 August 2021, 17:20
(2893 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 8 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10823, fiind înregistrate 2 noi cazuri de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

8 August 2021, 16:40
(1676 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 7 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10821, fiind înregistrate 2 noi cazuri de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

7 August 2021, 16:55
(2313 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...