Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț public

SC LEMARCO CRISTAL SRL cu sediul în localitatea Urziceni, Șos. URZICENI-PLOIEȘTI KM 3, CORP C27, județul Ialomița, anunță publicul interesat privind depunerea la sediul APM Ialomița a solicitării de emitere a autorizației integrate de mediu pentru activitățile: «Fabricarea zahărului» prevăzută în Anexa nr. 1 a Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale, capitolul 6-Alte activități, punctul 6.4., litera b)-Tratarea și prelucrarea, cu excepția ambalării exclusive, a următoarelor materii prime, care au fost, în prealabil, prelucrate sau nu, în vederea fabricării de produse alimentare sau a hranei pentru animale, din: ii) numai materii prime de origine vegetală, cu o capacitate de producție de peste 300 de tone de produse finite pe zi sau de 600 de tone pe zi în cazul în care instalația funcționează pentru o perioadă de timp de cel mult 90 de zile consecutive pe an și «Instalație de ardere cu putere termică nominală de 183,3 MWt» prevăzută în Anexa nr. 1 a Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale, capitolul 1-Industrii energetice, punctul 1.1 Arderea combustibililor în instalații cu o putere termică nominală totală egală sau mai mare de 50 MW.
Informațiile privind impactul potențial asupra mediului al activității pentru care se solicită emiterea autorizației integrate de mediu pot fi consultate în timpul programului de lucru la sediul APM Ialomița, din Slobozia, județul Ialomița, str. Mihai Viteazul, nr. 1.
Observațiile/sugestiile/propunerile publicului se primesc în scris la sediul APM Ialomița în termen de 30 zile de la data apariției anunțului.

6 Martie 2018, 14:20 (1832 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 03 Iul 2026
281 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 2 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19586, fiind înregistrate 8 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

2 Ianuarie 2022, 16:05
(2762 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 10 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 1 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19578, fiind înregistrate 10 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

1 Ianuarie 2022, 16:05
(6722 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: S-au răsturnat cu mașina în șanț

Alexeni: S-au răsturnat cu mașina în șanț

Un grav accident rutier s-a produs vineri, 31 decembrie 2021, în localitatea Alexeni. Este vorba despre un autoturism care s-a răsturnat în afara părții carosabile, într-un șanț. Au intervenit pompierii ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2021, 19:20
(4701 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Grupul de Comunicare Strategică: 14 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 31 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19568, fiind înregistrate 14 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2021, 15:30
(2568 vizualizări - 0 comentarii)


Posibil drogat, la volan pe străzile Sloboziei. Avea și permisul suspendat!

Joi, 30 decembrie a.c., în jurul orelor 19,30, polițiștii rutieri din Slobozia au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din Slobozia. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2021, 13:35
(5327 vizualizări - 1 comentariu)


Percheziții la Urziceni

Percheziții la Urziceni

Peste 1600 de articole pirotehnice și 1500 de suluri de material textil deținute ilegal au fost descoperite joi, 30 decembrie a.c., de polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni în urma a 3 percheziții ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2021, 13:20
(3035 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Moldoveni

Incendiu la o casă din Moldoveni

Joi, 30 decembrie a.c., în jurul orei 12,00, pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din comuna Moldoveni. Trei echipaje de pompieri cu două ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 17:10
(3321 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 30 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19554, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 15:40
(4496 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Drăgoești, reținut pentru «omor». Și-ar fi ucis concubina de 16 ani!

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut noaptea trecută, miercuri spre joi, 29/30 decembrie a.c., un bărbat în vârstă de 3 ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 13:35
(7560 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Lemn de stejar, confiscat de polițiști

Miercuri, 29 decembrie a.c., pe DJ201, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coșereni au depistat în trafic un bărbat, de 54 de ani, din Borănești, în timp ce transporta cu o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 13:20
(4194 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 10 persoane, amendate pentru nerespectarea carantinei/izolării

10 persoane care au încălcat măsura carantinării la domiciliu au fost depistate și sancționate de polițiști și 6 amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Este bilanțul ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2021, 13:10
(7931 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 29 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19548, fiind înregistrate 6 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2021, 15:15
(1711 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, percheziții la Găneasa-Ilfov: Au fost confiscate peste 220 kg de articole pirotehnice!

Polițiștii ialomițeni, percheziții la Găneasa-Ilfov: Au fost confiscate peste 220 kg de articole pirotehnice!

La primele ore ale dimineții de miercuri, 29 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au descins pe raza comunei Găneasa, la locuințele unor persoane suspecte de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2021, 11:50
(4521 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 28 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19542, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 15:20
(2018 vizualizări - 1 comentariu)


Un tânăr din Marsilieni s-a răsturnat cu mașina. Era beat la volan!

Un tânăr din Marsilieni s-a răsturnat cu mașina. Era beat la volan!

În dimineața zilei de marți, 28 decembrie a.c., la ora 2,30, pe DJ201s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat, în ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 14:15
(5452 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

În 24 ultimele de ore, polițiștii secțiilor de poliție rurale, dar și cei ai structurilor județene au organizat și desfășurat acțiuni pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada Stării ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 13:30
(2097 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Cu mașina în șanț după ce s-a urcat băut la volan

Luni, 27 decembrie a.c., în jurul oreilor 14,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe DN3B, în centrul comunei Făcăeni, un autoturism a intrat în șanț. La fața locului polițiștii ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 13:20
(2648 vizualizări - 0 comentarii)


DN21: Tânăr mort într-un accident rutier

DN21: Tânăr mort într-un accident rutier

Un tânăr de 31 de ani, domiciliat în Călărași, și-a pierdut viața în seara zilei de luni, 27 decembrie a.c., într-un grav accident rutier, petrecut pe DN21, între Slobozia Nouă și Iazu. Mașina în care ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2021, 00:15
(5341 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 27 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19536, fiind înregistrate 7 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 15:15
(1921 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 25 decembrie a.c., în jurul orelor 16,00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au oprit, pe raza comunei Făcăeni, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 43 ani. În urma ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 14:20
(1526 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Bărbat posibil înecat în apele Brațului Borcea

Făcăeni: Bărbat posibil înecat în apele Brațului Borcea

Pompierii din Fetești au intervenit în dimineața zilei de luni, 27 decembrie a.c., pentru a căuta un bărbat, posibil înecat în apele Brațului Bocea. Cel care a cerut ajutorul pompierilor a fost fratele ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 14:15
(1934 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Făcăeni înecat


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 115000 de lei

În perioada 25-26 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au fost angrenați în activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificare respectării măsurilor pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 14:05
(3100 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trei persoane rănite într-un accident rutier

Ialomița: Trei persoane rănite într-un accident rutier

În dimineața zilei de luni, 27 decembrie a.c., între localitățile Borănești și Bărcănești s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a trei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 13:30
(2109 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul autorizării la plată al Sprijinului Cuplat în sectorul Zootehnic (SCZ) pentru anul de cerere 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1247/2021, pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2021, 11:40
(2505 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 26 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19529, fiind înregistrate 2 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

26 Decembrie 2021, 15:40
(3743 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Fetești: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

În seara zilei de sâmbătă, 25 decembrie a.c., în jurul orelor 23,30, pe DN3A, în afara localității Fetești, s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. Din verificările efectuate ...[citește_toată_știrea]

26 Decembrie 2021, 10:00
(3441 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 25 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19527, fiind înregistrate 5 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

25 Decembrie 2021, 16:15
(2263 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 24 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19522, fiind înregistrate 3 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2021, 16:05
(3440 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru aproape 1 miliard de euro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 25 noiembrie 20 și până în prezent a autorizat la plată suma de 936,328 milioane de euro din Fondul European de ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2021, 13:35
(5037 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 200 de polițiști ialomițeni, angrenați în acțiuni pe perioada Sărbătorilor

Numărul polițiștilor ialomițeni care vor acționa în stradă, în perioada următoare, a fost suplimentat, în vederea asigurării un climat de ordine și siguranță publică, astfel încât toți cetățenii să își ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2021, 12:40
(2669 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...