SPORT
Handbal, Liga Națională, HCM Slobozia-Corona Brașov 27-28 (13-14)
Speranțe înecate în lacrimi
Corona Brașov nu trece prin cea mai bună perioadă, dar când în echipă sunt Chiper, Buceschi, Tiron sau Tătar, sunt suficiente motive să-i recunoști superioritatea. Cu toate acestea, HCM Slobozia nu s-a temut, a crezut în șansa proprie, iar lacrimile de la final ale lui Burlachenko și compania ilustrează perfect modul în care elevele lui Covaciu au luptat...
Umăr la umăr Încă din start, Buceschi și Tiron și-au arătat forța aruncărilor. HCM a contracarat rapid prin Ilie și Pătuleanu la 9 metri, Mitrache și Toma din extremă sau imperturbabila Enescu, la 7 metri. S-a mers cap la cap până la 7-7, apoi Brașovul s-a desprins. Pe finalul primei reprize a ieșit la rampă Yaroslava Burlachenko, pivotul reinventat de Gheorghe Covaciu, iar eforturile ei au făcut ca la pauză să fie doar 14-13 pentru oaspete. Urmărirea ardelencelor a continuat și în partea secundă. Slobozia a fost în această repriză egala Brașovului dar, firește, n-a fost de ajuns. Depășirile Alinei Ilie au uimit încă o dată, Burlachenko a continuat să deruteze defensiva Coronei, iar Enescu a transformat tot ce se putea la 7 metri. Au fost însă și multe ratări, în parte generată de forma bună pe care a prins-o portărița Brașovului, Ana Maria Mârcă. Oaspetele au rămas în avantaj pe toată durata reprizei secunde, iar Slobozia s-a apropiat la 2 goluri în minutul 59. Încă se putea scoate măcar un egal, dar golul de 27-28 al Mounei Jlezi a venit cu câteva secunde înaintea sirenei de final, iar Corona a știut să țină de minge, astfel încât acesta a fost scorul partidei. Fața scăldată în lacrimi a lui Burlachenko rămâne imaginea unui joc în care s-a vrut mult, dar, din păcate, s-a punctat doar la imaginea de ansamblu. Andreea Enescu a fost golghetera echipei noastre cu 7 reușite, urmată de Pătuleanu-5 goluri, Ilie-4, Burlachenko-4, Toma-3, Mitrache-2, Marchidanu-1, Jlezi-1. Pentru Brașov principala marcatoare a fost Buceschi cu 9 goluri, urmată de Tiron cu 7 goluri.
Au mai căzut un loc Înfrângerea din meciul de sâmbătă, 10 martie 2018, contra Coronei Brașov, coroborată cu victoria Clujului contra Slatinei, cu 28-23, a făcut ca echipa ialomițeană să coboare pe locul 12, periculos de aproape de retrogradare. Pe HCM o așteaptă 4 etape extrem de grele, în care va juca acasă cu Măgura Cisnădie și CSM Bistrița, iar în deplasare cu SCM Craiova și HCM Râmnicu Vâlcea, toate echipe de top 5. Va fi un final de sezon extrem de dificil.
13 Martie 2018, 15:55 (4188 vizualizări - 1 comentariu)
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Handbalul a înghețat la stadiul de proiect
Raluca Nicolae, la «U» Cluj











Comentariile cititorilor:
(13 Martie 2018, 21:59)
Din pacate (poate ma contrazic fetele), punct(e) vor mai lua doar cu Slatina.Sper sa nu fie reala ideea ca n-ai votat cu Dedu deci ai probleme.La Slatina vad ca functioneaza!