Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Învățământul ialomițean a primit bani mai puțini

În 2017

Învățământul ialomițean a primit bani mai puțini

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Ialomița au dat publicității valoarea bugetului disponibil pentru Învățământul ialomițean în cursul anului precedent. Astfel, estimările arată că instituția a primit de la Ministerul Educației fonduri în valoare de 10,1 milioane de lei. Cu toate acestea, Educația rămâne unul dintre domeniile cel mai slab finanțate. La nivelul Ialomiței, în 2017, Sănătatea a beneficiat de 42 milioane de lei, iar Asistența Socială de aproximativ 20 milioane de lei.

Mai puțini bani pentru Educație Aflată într-o permanentă reformă, Educația este domeniul tratat cu cea mai mare indiferență. Dincolo de condițiile din școli și problemele pe care profesorii și elevii le întâmpină, Educația rămâne codașă și în privința finanțării pe care o primește de la stat. Raportat la nivelul județului Ialomița, un document întocmit de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, arată că Învățământul din județul nostru a beneficiat anul trecut de fonduri mult mai puține decât alte domenii. Documentul oficial arată că Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a primit fonduri în valoare de 10,1 milioane de lei. Prin comparație, Sănătatea și Asistența Socială au beneficiat de mult mai mulți bani. Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a demonstrat faptul că Sănătatea din Ialomița a primit în 2017 fonduri de 42 milioane de lei, aceeași valoare urmând să se mențină și anul acesta. În ceea ce privește Asistența Socială, sumele de care beneficiarii de ajutoare sociale din Ialomița s-au bucurat în 2017 au fost de aproximativ 20 milioane de lei, adică dublu prin comparație cu fondurile alocate pentru Învățământ. Tocmai din această cauză nu mai surprinde pe nimeni faptul că zeci de unități de învățământ din județ și-au primit elevii, la început de an școlar, în condiții improprii pentru că nu au avut fonduri suficiente pentru a demara lucrări de reabilitare și renovare.

17 Martie 2018, 19:50 (4560 vizualizări - 13 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Școala Barcari:
(20 Martie 2018, 13:45)
@scoala barcari. Părinții au dat șpaga, de bună voie. Tot ei au dat in gât pe șpăgarii profesori pușcăriași, actuali și foști. Poate și viitori...?
Școala barcarigistă:
(19 Martie 2018, 18:44)
Profesori din școala ialomițeană, șpăgari, au intrat la pușcărie. Adevărat, cam puțini față de câți ar fi de intrat. Timpul va vorbi sau părinții păgubiți.
@Nicuta:
(19 Martie 2018, 17:07)
Ai dreptate, nu se compara: din politie, sau tribunal te alegi cu ani grei de puscarie pt un fapt minor iar din spital ajungi la cimitir. Din scoala ialomiteana iesi doar analfabet, intri in psd si te-ai ajuns sau, daca esti mai comod,devii asistat social..
Nicuța:
(19 Martie 2018, 15:00)
@@nina. Nu se compară!
MILOȘEȘTI:
(19 Martie 2018, 13:40)
Idee: cu puținii bani, puneți wc-urile elevilor lângă cancelarii! Să se vadă, audă, să se știe cine pe cine violează. WC- URI profesori, în curte, cu fumoar anexat! Termen, ZILELE SLOBOZIEI, 2018....
@Nina:
(19 Martie 2018, 11:41)
Daca salariile profesorilor sunt "degeaba", atunci sunt la fel si salariile restului categoriilor de bugetari  din politie, tribunale, spitale, administratie locala si centrala etc.
Nina:
(18 Martie 2018, 20:38)
@@adevărat! Aceste salarii sunt degeaba! Este legat tot de costul educației!
@ADEVARAT:
(18 Martie 2018, 17:51)
In articol e vorba nu doar despre salariile profesorilor (buni ,prosti, execrabili etc), ci despre sumele acordate pt cheltuielile din invatamant in integralitatea lor.
ADEVĂRAT :
(18 Martie 2018, 14:50)
Nu mai sunt profesori cu carte și pasiune!! Rebuturi, refugiați respinși din alte domenii, putori înfumurate! ROMALINE!!! Au intrat să stea la căldurică, cu țoale second H, kg de fard și ifose de femei respectabile! Vai de mama lor de neterminate...!! Și iau salarii!
Cetatean:
(18 Martie 2018, 14:25)
Da ce rost are sa se mai de-a bani la învățământ ca și așa e bine- imp.sa avem mai mulți proști cu diplome. Ar fi interesantă o analiza- câți dintre prof.noi.tineri, au terminat o facultate la stat. Predomină eminențele cenușii de Spiru Haret, de gh.cristea etc. E plin sistemul de indivizi și individe care nu au habar de ce înseamnă învățământ. Nu au vocație. Sau mai spus.sunt PROSTI CU DIPLOMA. O analiza pe tema asta ar fi interesantă. Așa că ăștia sa le de-a bani? E aiurea totul. Trăiască lumea noua adusa de cei care au condus și ne conduc.
Fănică:
(18 Martie 2018, 13:03)
Păcat că nu sunt plătiți profesorii proști pe măsura prostiei lor! S-ar face mari economii! Li s-au umflat inexplicabil de nemeritat lefurile.
Prost dar votant:
(18 Martie 2018, 11:41)
Numai cretinii plimbati la urna cu sticla de ulei si bacnota de 50 , nu inteleg care-i diferenta intre sumele astea. S-a umplut tara de asistati si de bugatari inutili incat, daca se organizeaza brusc alegeri, psd-ciuma rosie ar avea 3 milioane de voturi. Pe viitor, astia care va aratati nemultumiti,iesiti drq la vot.
Tara te vrea prost:
(17 Martie 2018, 20:56)
Sa aloci o suma dubla pt asistati in comparatie cu banii pt educatie, spune totul despre politica psd(ciuma rosie!). De aceea si folclorul  s-a imbogatit cu cantecul:"Drag-ne-ai fi la puscarie"..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Pistol deținut fără drept, ridicat în vederea confiscării de polițiști

Un bărbat de 35 ani, din Slobozia, care deținea fără drept un pistol cu aer comprimat, calibru 4,5 mm și o cutie cu 258 diaboluri calibru 4,5 mm a fost depistat vineri, 2 martie a.c., de către efectivele ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:26
(10022 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A accidentat-o pe trecerea de pietoni!

Duminică, 4 martie a.c., în jurul orei 15,30, Poliția Țăndărei a fost sesizată despre faptul că pe raza orașului s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din cercetări s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:25
(10453 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: I-a expirat permisul pentru arme. Poliția a decis ridicarea acestora!

Vineri, 2 martie a.c., efectivele Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat un bărbat de 68 ani, din Fetești, care deținea fără drept o armă de vînătoare cu alice, calibru 16/2 și ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:23
(11668 vizualizări - 0 comentarii)


Secția Poliție Rurală Grivița: Acțiune preventivă pe raza comunelor arondate

În cursul nopții de 3/4 martie a.c., în intervalul orar 23,00-4,00, efectivele Secției Poliție Rurală Grivița în colaborare cu cadre ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița au acționat pe linia ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:21
(13328 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins cu ulei combestibil de furat în portbagaj

Duminică, 4 martie a.c., o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Țăndărei a oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 35 ani. În urma controlului efectuat în interiorul portbagajului ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:08
(9116 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți sau cu permisele suspendate, la volan

Sîmbătă, 3 martie a.c., în jurul orei 1,30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat pe raza municipiului Slobozia un autoturism condus de un tînăr,de 27 ani, din orașul Amara. Întrucît șoferul ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:07
(12152 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La furat de fier vechi

O echipă mixtă de siguranță publică polițist-jandarm a identificat în noaptea de sîmbătă spre duminică, 3/4 martie a.c., în jurul orei 23.30, un autoturism ce se deplasa pe strada Reginei, din Urziceni ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:06
(14250 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prinși la tăiat de copaci

Sîmbătă, 3 martie a.c., polițiști din cadrul Secției Rurală Ion Roată au fost sesizați de către un bărbat de 48 ani, din comuna Valea Măcrișului, despre faptul că mai multe persoane taie un plop de pe aliniamentul ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 13:04
(13228 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Incendiu la un centru de colectare lapte

În dimineața zilei de sîmbătă, 3 martie a.c., în jurul orei 3,30, în urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, un centru de colectare lapte de pe raza localității Manasia a fost cuprins de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 12:09
(12244 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia incendiu


Slobozia: A intrat în curtea unui localnic și a furat ce a găsit

Polițiștii cercetează un tînăr slobozean, de 33 ani, sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. Acesta, în noaptea de 1/2 martie a.c. a pătruns în curtea locuinței unui bărbat în vîrstă de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2012, 12:03
(9425 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Ialomița: Florari amendați de 1 Martie

Polițiștii de Investigarea Fraudelor au organizat joi, 1 martie, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale și a ilegalităților ce se comit în domeniul comercializării florilor. Astfel ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:32
(15419 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Mașină furată din Ungaria, găsită

Un tînăr de 20 ani a fost prins joi, 1 martie 2012, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Trafic și Furturi Auto în timp ce conducea un autoturism de lux care figura urmărit ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:32
(12878 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Patroană acuzată de evaziune fiscală

Evaziune fiscală la Ion Roată. Administratorul unei firme din Ion Roată s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii de investigarea fraudelor din Urziceni l-au acuzat de evaziune fiscală. Pe scurt, administratorul ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:30
(11282 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi ale Poliției

Peste 90 de persoane au fost legitimitate joi, 1 martie, în cadrul unor acțiuni desfășurate de polițiștii ialomițeni la Slobozia și Fetești. De asemenea, în cadrul activităților au fost verificate și 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2012, 18:29
(11854 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a angajaților de la Penitenciarul Slobozia în închisoarea de la Galați

Peste 32 de lucrători ai Penitenciarului Slobozia au luat parte joi, 1 martie a.c., la o acțiune de amploare desfășurată în spațiile de detenție ale închisorii din Galați. La aceeași acțiune au participat ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2012, 16:59
(11702 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Suprins la volanul unui autobuz neînmatriculat

Miercuri, 29 februarie, la Urziceni, un localnic de 63 ani a fost prins în timp ce se afla la volanul unui autobuz, autovehicul ce nu era înmatriculat. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2012, 15:04
(9116 vizualizări - 0 comentarii)


Broșteni: Prinși la furat lemne

Opt persoane, cu vîrste cuprinse între 23 și 59 ani, toți din Ion Roată, au fost prinși miercuri, 29 februarie, de polițiști, în timp ce furau material lemnos cu ajutorul unor căruțe. Hoții au fost prinși ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2012, 15:03
(12452 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Broșteni furt lemne


Fetești: Infractor încarcerat

Un tînăr de 29 ani, din Fetești, a fost prins de polițiștii din localitate și încarcerat. Pe numele individului Judecătoria Fetești a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru furt calificat ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2012, 15:02
(14469 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Doar 48 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, miercuri, 29 februarie 2012, sînt disponibile doar 48 locuri de muncă. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 17:27
(12240 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii ialomițeni, solidari cu ofițerul rănit la Sighetu Marmației

În semn de solidaritate cu polițistul bistrițean Darius Perhaiță, omul legii rănit în urma exploziei care a avut loc în cursul săptămînii trecute la Sighetu Marmației, jandarmii ialomițeni au decis să îl ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 17:15
(12103 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoți prinși după ce un localnic a alertat Poliția

Un bărbat de 52 ani, din Slobozia, a alertat polițiștii din localitate cu privire la faptul că a surprins trei persoane care furau mai multe plăci de beton de la o clădire dezafectată situată în cartierul ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:48
(9443 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia furt


Coșereni: S-a răsturnat cu mașina și a lovit doi pietoni

Miercuri, 28 februarie a.c., la Coșereni s-a produs un accident de circulație în urma căruia două persoane au fost rănite. Pe scurt, în timp ce un tînăr de 21 ani, din Borănești, se deplasa la volanul unui ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:46
(9050 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Au furat din curtea vecinului

Doi tineri de 15, respectiv 21 ani, ambii din Bordușani, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat. Cei doi au pătruns, în noaptea de 25/26 februarie a.c., în gospodăria unui consătean și au furat ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:45
(11873 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani furt


Acțiune a Poliției la Fetești și localitățile limitrofe

Miercuri, 28 februarie, polițiștii feteșteni și cei ai Secției Poliție Rurală Stelnica au acționat, timp de cîteva ore, pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților ce se comit în domeniul transporturilor ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:44
(11083 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «175 ani de la nașterea lui Ion Creangă»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița și Grădinița cu program prelungit nr. 3 Slobozia organizează joi, 1 martie a.c., «aniversarea a 175 ani de la nașterea lui Ion Creangă». În cadrul activităților ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:41
(12297 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Pompierii încă mai deszăpezesc case

În ultimele zile, pompierii ialomițeni au intervenit pentru deszăpezirea mai multor locuințe din patru localități ale județului. Astfel, în data de 25 februarie a.c., 25 de pompieri din Urziceni au mers ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2012, 16:38
(10908 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2012, 18:56
(7599 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Start la vizarea carnetelor de rentieri agricoli

În perioada 1 martie-31 august 2012 inclusiv, rentierii agricoli sînt așteptați la sediul APIA din Slobozia pentru vizarea carnetelor de rentieri. Rentierii agricoli au nevoie de următoarele documente pentru ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2012, 18:50
(15127 vizualizări - 0 comentarii)


«Firicel de primăvară» la Muzeul Județean Ialomița

Joi, 1 martie 2012, orele 13,00, la sediul Muzeului Județean Ialomița va fi vernisată cea de-a doua ediție a expoziției «Firicel de primăvară». Acțiunea continuă tradiția colaborării dintre Muzeul Județean ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2012, 18:48
(16487 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Înșelată prin telefon

Luni, 27 februarie a.c., o femeie de 65 ani a sesizat Poliția Fetești cu privire la faptul că a fost înșelată prin telefonul mobil. Victima a povestit anchetatorilor că a primit un apel telefonic de la ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2012, 17:47
(11697 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...