Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Silvia-Claudia Mihalcea, «fata mea» cu viitor în PSD

Silvia-Claudia Mihalcea, «fata mea» cu viitor în PSD

«În Monitorul Oficial nr. 134/2017, a fost publicată Hotărârea Camerei Deputaților nr. 14 din 21 februarie 2017, prin care Silvia-Claudia Mihalcea a fost numită în funcția de secretar general al Camerei Deputaților...». Este debutul unei știri care a făcut înconjurul planetei acum mai bine de un an și despre care noi, bezmetici, nu am scris un rând. Domnule Neacșu, ne cerem iertare! Ne-am hotărât acum brusc să o aducem în atenția opiniei publice pe tânăra social-democrată de doar 39 de ani neîmpliniți, fiindcă am considerat că nu puteam rata o asemenea carieră strălucită. Căci, da, într-adevăr, domnișoara Silvia-Claudia Mihalcea promitea încă de băncile facultății să devină cineva în politica social-democrată. Așa a remarcat-o Hrebenciuc și, corect, a preluat-o la propriul cabinet parlamentar. Adică, prin 2004... Căci, din 2009, domnișoara eminentă devine iminent subsecretar de stat și vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Și, mai mult, la 33 de ani preia funcția de director general al Oficiului Național al Registrului Comerțului, conducând ONRC aproape toată perioada guvernării Ponta și încă câteva luni, până în martie 2016. După acest moment, revine la vechea iubire, adică la Camera Deputaților, în funcția de secretar general adjunct. A, era să uităm! Prin 2014, când DNA înregistra fiecare silabă a lui Hrebenciuc, acesta, într-un dialog telefonic cu fostul șef al SPP, generalul Iliescu, se referă la domnișoara Silvia-Claudia Mihalcea drept «fata mea»... Vă rugăm să îl iertați și pe el, domnule Neacșu, că nu știa ce spune!

27 Martie 2018, 14:20 (12757 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Silvia și Marian, cuplul de secretari generali
La PRO România Luciferului Neacșu se candidează în familie

Comentariile cititorilor:


Pasztor Isztvan :
(31 Martie 2018, 13:45)
Hai ca nu e chiar nasoala.Asta este efectul desfiintarii bordelurilor in tara sau al nelegalizarii.Bosorogii din elita politica au nevoi.Diversificate si saptamanale.Asa ca apropie din teritoriu cate o"fata mea",pentru satisfacerea organului reproducator si dornic de tanar si frumos.Ce e greu?Daca mergeau nenirocitii la bordel,ordonat fara sa il aibe la mana tanara aspiranta din provincie,angajarile eliminau aceste pustoaice(24-27 ani) ca ocupand functii importante ce erau adresate profesionistilor.Ah! Nu ca tanara din imagine nu s-ar califica in liga"profesionistelor".Nu! Deci:"succesuri"fetelor,ca bosorogi la carma tarii -"este"!!
Serafim:
(29 Martie 2018, 00:21)
Blondele de la PSD. Toate partidele au blonde, dar acestea psd verifică vorbele: E blondă, las-o în pace! Da, dar nu te lasă ele pe tine! Active, blondele!
Nicoleta:
(28 Martie 2018, 15:35)
Pe fata asta o cunosc și eu. Seamănă mult cu Mihalcea Silvia din generațiile ratate ‘90-2000. Poate că a terminat la Buzău.
Manuela:
(28 Martie 2018, 14:00)
Incep sa cred ca acesti oameni ce sunt propusi pe functiile de director isi asuma laurii pentru munca oamenilor de sub ei, si sunt mai mult de 'prezenta'. Ce este cu adevarat stupefiant e ca ei chiar se complac intre ei, ba chiar isi dau si premii. Hai la vale Psd, vremea voastra a socialistilor grosolan de incompetenti, se dus.
Gogu:
(28 Martie 2018, 01:34)
Deci, confuzie! Dar tot blondă e!
Nelu:
(28 Martie 2018, 01:32)
@silviu. Pag. aceea nu există.
siviu:
(27 Martie 2018, 20:22)
in CV-ul ei scrie ca a invatat la https://www.facebook.com/pages/Colegiul-National-Gheorghe-Munteanu-Murgoci-Braila/110728482280776?timeline_context_item_type=intro_card_education&;timeline_context_item_source=726745784">Colegiul National "Gheorghe Munteanu Murgoci", Braila
Ani de liceu:
(27 Martie 2018, 17:20)
Nea Gică, nu greșești! Numai că acum e blondă. E prăpăd mare în PSD! Dacă Silvia urcă, vai de noi! Câte or mai fi ca ea? Mihalcea Silvia! Vine Apocalipsa!
Gică:
(27 Martie 2018, 17:08)
Nu vreau să greșesc, dar, dacă este Mihalcea Silvia pe care o știu eu, e ciudată rău, să nu zic tupeită la maximum...Doamne, să nu fie aia, colegă cu mine la LMF..,Anii ‘90.
Dna nr 3:
(27 Martie 2018, 14:54)
Da. Aceasta tanara iscusita va deveni dna Neacsu nr 3. Sa fie primita! Mai are de umblat "pustiul" Neacsu pana il ajunge pe "jupanul" Tariceanu...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 31 Aug 2026
338 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în școlile din județ

Vineri, 29 noiembrie 2024, polițiștii ialomițeni au desfășurat activități preventive în școlile gimnaziale din localitățile Perieți, Ciochina, Ciulnița și Bucu. În cadrul activităților, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2024, 15:30
(3135 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Făcăeni, la volan sub influența băuturilor alcoolice

Un tânăr de 34 de ani, domiciliat în Făcăeni, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat conducând pe drumurile publice în stare de ebrietate. Șoferul a fost testat cu ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2024, 15:00
(818 vizualizări - 0 comentarii)


Activități informativ-preventive ale polițiștilor în școlile din Fetești

În cursul zilei de miercuri, 27 noiembrie a.c., polițiștii din Fetești au desfășurat activități informativ-preventive la 9 unități de învățământ din Fetești. În cadrul activităților ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2024, 16:05
(3539 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan pe străzile Sloboziei, lemne confiscate de polițiști la Ciochina

Polițiștii rutieri din Slobozia au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din Slobozia, în timp ce conduceau un autoturism aflându-se sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2024, 15:55
(1029 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează asupra Trichinelozei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în scopul prevenirii unor episoade de îmbolnăvire a populației cu Trichinella spiralis (Trichineloză), aduce la cunoștința ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2024, 12:10
(1881 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 75,77 milioane de lei în perioada ianuarie-octombrie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-octombrie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2024, 10:25
(5662 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier au oprit, în comuna Stelnica, pentru ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2024, 15:50
(618 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,317 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-octombrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 31 octombrie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2024, 10:25
(3469 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Prelungirea amnistiei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2024, s-au adus  modificări și completări ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2024, 11:15
(1046 vizualizări - 0 comentarii)


Case cuprinse de flăcări la Malu Roșu, Fetești, Ciocârilia și Bărcănești

Case cuprinse de flăcări la Malu Roșu, Fetești, Ciocârilia și Bărcănești

Vineri, 22 noiembrie a.c., în jurul orelor 17,30, în satul Malu Roșu, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru limitarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2024, 09:40
(779 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru 24 de ore pentru conducere fără permis, beat la volan și fără a opri la semnalele polițiștilor

În cursul zilei de duminică, 24 noiembrie a.c., polițiștii din Urziceni, în urma documentării activității infracționale și administrării probatoriului, au reținut pentru 24 de ore un bărbat ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2024, 23:20
(6195 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale pentru clienți

RAJA Constanța: Soluții digitale pentru clienți

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2024, 23:05
(1664 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Lemne confiscate de polițiști

Ialomița: Lemne confiscate de polițiști

Duminică, 24 noiembrie a.c., polițiștii de Ordine Publică, în timp ce desfășurau activități de menținere a ordinii și liniștii publice în zona secțiilor de votare, au depistat în trafic ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2024, 22:20
(691 vizualizări - 0 comentarii)


E-mail-uri false în numele ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail [email protected] ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2024, 13:25
(915 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: Expoziția «Școala Românească»

În organizarea Consiliului Județean Ialomița și a Muzeului Național al Agriculturii din România/Slobozia, va fi vernisată expoziția «Școala Românească». Evenimentul se va ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2024, 11:40
(2926 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: De la 1 ianuarie 2025, contribuabilii mici au obligația depunerii declarației informative SAF-T

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești informează contribuabilii că, începând cu data de 1 ianuarie 2025, intră în vigoare obligația contribuabililor mici de a depune ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2024, 11:10
(24308 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Prins în flagrant în timp ce transporta pește, fără documente legale

IPJ Ialomița: Prins în flagrant în timp ce transporta pește, fără documente legale

Miercuri, 20 noiembrie 2024, polițiștii din Ion Roată au depistat în flagrant un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în comuna Gheorghe Doja, care transporta cu un autoturism pește din speciile ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2024, 15:40
(4065 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,74 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală în luna octombrie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna octombrie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2024, 10:40
(4553 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

În municipiul Fetești se vor executa lucrări de sectorizare prin montarea unor vane de legătură și debitmetre la nivelul sistemului de distribuție a apei potabile. În vederea realizării acestor ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2024, 09:15
(758 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Cu nemăsurată tristețe și durere în suflet anunțăm dispariția celei care a fost Stana Parasca. Pentru cei care doresc să-și ia un ultim rămas bun, trupul neînsuflețit va ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2024, 12:00
(2463 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Tezaure Ialomițene»

Joi, 21 noiembrie a.c., de la orele 11,30, va fi vernisată expoziția «Tezaure Ialomițene». Galeria expozițională pune în valoare patrimoniul de excepție al Muzeului Județean Ialomița ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 13:05
(2827 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 198 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 198 locuri de muncă vacante. Astfel, în Austria sunt disponibile 20 locuri de muncă (mecanic/lăcătuș ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 12:10
(2162 vizualizări - 0 comentarii)


Casă în flăcări la Slobozia

Casă în flăcări la Slobozia

Sâmbătă, 16 noiembrie a.c., trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în Slobozia. Au ars elemente ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 10:50
(1794 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Accidente la Borănești și Slobozia

Vineri, 15 noiembrie a.c., în jurul orei 7,00, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier, produs între un autoturism și o căruță, în comuna Borănești. În urma ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 10:40
(1441 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

În municipiul Fetești se vor executa lucrări de sectorizare prin montarea unor vane de legătură și debitmetre la nivelul sistemului de distribuție a apei potabile. În vederea realizării acestor ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 08:40
(860 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul Campaniei de plăți în avans aferentă anului 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, în perioada 16 octombrie-11 noiembrie 2024, a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans, aferentă anului ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2024, 12:30
(7827 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se întrerupe apa în comuna Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite vineri, 15 noiembrie 2024, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Principală din localitatea ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2024, 12:20
(1240 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 20 noiembrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 20 noiembrie 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2024, 10:30
(3872 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 7,35 milioane de lei în octombrie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna octombrie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7, ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2024, 10:40
(5530 vizualizări - 0 comentarii)


2338 de persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2024

În perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2024, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2338 ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2024, 09:35
(10979 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Dragă Cetățean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Minciunica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Crăciun binecuvântat în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Întrebarea Popa în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean General în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Fost profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Baboi în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Dana 2 în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexe în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Lemnarule în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cata în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Un om de bine în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...