Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia

4 meciuri în 9 zile

Primăvara cu aspect hibernal a bulversat competițiile fotbalistice la nivelul ligilor inferioare. Astfel s-au amânat meciuri în Liga a II-a, Liga a III-a, dar și în competiția județeană. Prin urmare, după ce i se reprogramase jocul cu Farul Constanța, Unirea Slobozia a ajuns în ipostaza de a avea două restanțe, și partida cu Delta Tulcea fiind amânată. Restanțe așadar există, rămâne să apară și prestanța. În acest moment, tabloul competițional arată că elevii lui Enache Costea vor avea de disputat 4 meciuri în doar 9 zile: două acasă și două în deplasare. Miercuri, 28 martie 2018, orele 15,00, la Slobozia vine Farul Constanța. Echipa suporterilor constănțeni, antrenată de reputatul Petre Grigoraș, este văzută în lumea fotbalului drept principala favorită la promovarea în divizia secundă. În tur, dobrogenii s-au impus cu 4-2 după un meci viu disputat, iar în această iarnă și-au completat lotul cu jucători experimentați, principala achiziție fiind George Călințaru, de la Juventus București. Pentru Unirea Slobozia este un meci cât un întreg campionat, doar o victorie menținând echipa noastră cu șanse reale la promovare. Suporterii slobozeni vor avea în această săptămână porție dublă de fotbal. Sâmbătă, 31 martie a.c., orele 15,00, la Slobozia vine Metalul Buzău, un alt adversar incomod. Urmează două meciuri în deplasare: marți, 3 aprilie 2018, restanța cu Delta Tulcea, iar vineri, 6 aprilie 2018, jocul cu Înainte Modelu. Ambele confruntări vor debuta la ora 17,00.

29 Martie 2018, 10:15 (5275 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Sânge si portocale.....:
(30 Martie 2018, 11:44)
Dreptate pentru Abatorul , pentru Fair Play Slobozia noua, Știința Slobozia, Olimpia Slobozia si care or mai fi prin oraș! Urgent câte 500.000 de euro si lor ca si ei sunt din oraș nu doar hcm, csm si alde satori care sug si ei de la tata bugetară de se scapă in pantalonași doar colastra de la atâta grăsime!!!!! Cu 500.000 de euro Abatorul promova in liga 1 dar alde csm si hcm au alte obiective gen locuri de munca pentru toți neispravitii dar cu cârlig la autorități, sifonare de lovele, voturi care mențin ciuma la putere! Daca tot aveți chef de dans, faceți hora mare frate, sa se bucure toată lumea doar prepelitii si goidacii voștri de bănuții nostri!
Greu la deal....:
(30 Martie 2018, 11:34)
Dar sa vezi cand o ia bolovanul la vale, nu-l mai oprește nimeni! Eu cred ca nu trebuie schimbat nimic nici la ,, fotbal” si nici la ,, handbal”, doar trebuie desființați! Atât! Sănătate!
haidehaide:
(29 Martie 2018, 13:34)
DEZASTRU ! Unirea-Farul 0-5!!!!!!! Nici nu stiu daca in istorie am pierdut acasa vreodata cu acest scor !:( Respect pentru munca d-lui Enache dar este clar ca trebuie schimbat ceva... Hai Unirea!
Clar:
(29 Martie 2018, 13:33)
Enache 0-5 cu farul. Poate iti da-i demisia. Suntem o echipă fără antrenor si fără portar.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
262 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Căzănești: Prins cu fier vechi fără documente

Polițiștii din Căzănești au oprit în trafic joi, 9 iunie, o mașină condusă de un bărbat, de 46 ani, din Manasia. Mașina era plină de materiale feroase pentru care șoferul nu avea documente de proveniență ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2011, 08:30
(6987 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Cod Galben de vijeii și grindină

Ialomița: Cod Galben de vijeii și grindină

Ialomița, alături de alte 26 de județe, are parte în intervalul 9 iunie, ora 12.00-11 iunie, ora 6.00, de o atenționare Cod Galben de vijelii și grindină. Potrivit Administrației ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 20:30
(9340 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Copiii au furat panourile metalice pentru a le vinde la fier vechi!

Un angajat al Primăriei Urziceni a sesizat polițiștii din localitate, miercuri, 8 iunie, că hoții au furat mai multe panouri metalice de la gardul situat în apropierea Gării. Cercetările ulterioare ale ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 18:33
(7895 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrînă accidentată ușor

O bătrînă de 75 ani din Slobozia a fost accidentată, miercuri, 8 iunie, de o mașină. Femeia se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure fiind acroșată ușor de o mașină al ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 18:31
(7559 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Bunurile Unirii Urziceni au fost vîndute

Marți, 7 iunie 2011, în urma unei licitații special organizate, bunurile Unirii Urziceni au fost vîndute. Valoarea de cumpărare a bunurilor sechestrate a fost de aproximativ 340 mii lei, cu tot cu TVA. ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 18:29
(12849 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Au săpat un șanț de 17 metri pentru a fura o conductă metalică

Trei bărbați din Fetești au fost prinși în flagrant de polițiști în timp ce săpau un șanț pentru a scoate o conductă metalică din spatele fostului Spital Municipal. Hoții decopertaseră solul pe o lungime ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 18:28
(7659 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Cerfiticatul digital, o necesitate obligatorie

«Direcția Genarală a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că persoanele juridice și fizice care au calitatea de angajatori sau entități asimilate angajatorului mai pot depune la administrațiile ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 18:27
(7173 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Ghica: Șofer de scuter, acroșat de o mașină

Miercuri, 8 iunie, la Ion Ghica s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce un bărbat de 61 ani, din Slobozia, conducea o mașină pe direcția Ciulnița-Albești, nu s-a asigurat corespunzător ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 18:25
(6156 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Razie în localitate

În dimineața de miercuri, 8 iunie, polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune de amploare pe raza localității. Scopul principal al polițiștilor a fost creșterea climatului de siguranță publică și diminuarea ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 18:22
(9191 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Țăndărei razie


Urziceni: Copii acuzați de furt calificat

Doi minori de 13, respectiv 14 ani sînt cercetați pentru furt calificat. Cei doi au intrat marți, 7 iunie, în curtea locuinței unui cetățean din Urziceni de unde au furat o pompă de apă, două motoare electrice ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 12:32
(8827 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni copil furt


Acțiune a Poliției la Mihail Kogălniceanu și Gura Ialomiței

Marți, 7 iunie, polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune de amploare în comunele Mihail Kogălniceanu și Gura Ialomiței. Potrivit unei informări, în cele cinci zone de acțiune, polițiștii au legitimat ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2011, 12:31
(6773 vizualizări - 1 comentariu)


Gîrbovi: A furat un telefon mobil din tren

Marți seara, în trenul personal dee pe ruta Urziceni-Slobozia, un tînăr de 21 de ani a sustras un telefon mobil lăsat nesupravegheat într-unul dintre compartimente. Incidentul a fost observat de către un ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2011, 15:44
(12802 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 114 ialomițeni cer înapoi taxa de primă înmatriculare

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că la data de 3 iunie 2011 se aflau pe rolul instanțelor un număr de 114 dosare care aveau ca obiect «restituirea taxei de primă înmatriculare ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2011, 15:41
(10743 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: 10 zile pînă la scadență pentru subvențiile la ovine si caprine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează că termenul pentru depunerea cererilor pentru acordarea subvențiilor la ovine și la caprine este 16 iunie 2011. Beneficiarii ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2011, 15:40
(10883 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Adolescentul înecat în Borcea a fost găsit

Tînărul care s-a înecat duminică în apele Brațului Borcea a fost găsit. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost văzut de un trecător în după-amiaza zilei de marți, 7 iunie, plutind la suprafața apei, în ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2011, 15:39
(11295 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Fetești înecat


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 18:39
(4066 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Trei mașini implicate într-un accident

Luni, 6 iunie, în apropierea municipiului Urziceni s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, un șofer de 47 ani, din Prahova, în timp ce conducea un autoturism pe direcția București-Urziceni a pierdut ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:35
(6673 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Urziceni accident


Căzănești: A lovit un autobuz plin de călători

La începutul săptămînii, luni, 6 iunie, în Căzănești un șofer imprudent a lovit un autobuz plin de călători. Conducătorul auto, un bucureștean, de 61 ani, a vrut să-și întoarcă mașina. Fiindcă nu s-a asigurat ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:35
(7839 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Șofer băut la volan

Aflați într-un control de rutină în trafic, ieri, 6 iunie, polițiștii din Sinești au oprit pentru verificări o mașină ce circula între satele Hagiești și Lilieci, condusă de un bărbat de 37 ani. Pentru ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:34
(9047 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Proiectil neexplodat pe malul Brațului Borcea

Luni, 6 iunie, un grup de pescari au anunțat pompierii după ce au descoperit pe malul Brațului Borcea, în localitatea Giurgeni, un element de muniție neexplodat. Proiectilul exploziv de calibru 100 mm, ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:32
(7482 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Atenție! 15 iunie, termen pentru obligații fiscale

«Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomița reamintește contribuabililor, persoane fizice organizați ca întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:30
(7569 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Mondială a Oceanelor», sărbătorită la Slobozia

Miercuri, 8 iunie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» va fi gazda unui eveniment inedit: «Ziua Mondială a Oceanelor». Manifestarea face parte dintr-o serie de activități cultural-educative stabilite ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2011, 14:28
(6721 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la discoteca din Grivița

Forțe sporite de polițiști au fost nevoite să intervină sîmbătă, 4 iunie, noaptea, la discoteca din Grivița unde mai mulți tineri s-au luat la bătaie. Scandalul a fost anunțat polițiștilor la 112.
Conflictul ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:29
(9213 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Bacalaureat păzit de jandarmi

14 centre de examinare organizate în această sesiune a Bacalaureatului vor fi păzite de jandarmii ialomițeni. Potrivit unei informări, jandarmii ialomițeni vor asigura în perioada 6 iunie-8 iulie paza și ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:27
(6848 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni pentru ordine publică

Polițiștii ialomițeni au desfășurat sîmbătă, 4 iunie, mai multe acțiuni pentru siguranța cetățenilor. În acest sens, în intervalul orar 21.00-1.00, polițiștii feteșteni și cei ai posturilor de poliție arondate ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:27
(6865 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Alcool fără documente, confiscat

Sîmbătă, 4 iunie, doi bărbați de 26 și 47 ani au fost prinși de polițiștii feteșteni în timp ce transportau 210 litri de băuturi spirtoase fără documente de proveniență. Băutura se afla în 25 de bidoane ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:26
(9264 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, campionii fotbalului la «Sărbătorile Sloboziei»

În perioada 2-4 iunie, la Slobozia s-a organizat campionatul de fotbal, prilejuit de «Sărbătorile Sloboziei». Evenimentul sportiv s-a bucurat de o largă participare din rîndul instituțiilor și firmelor ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:24
(6639 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Adolescent de 16 ani, căutat în apele Brațului Borcea

În după-amiaza zilei de duminică, 5 iunie, pompierii feteșteni au căutat un adolescent de 16 ani în apele Brațului Borcea. Băiatul spusese prietenilor că merge să se scalde dar nu a mai ieșit. Căutările ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:22
(8815 vizualizări - 2 comentarii)


DSV Ialomița: Amenzi la «Sărbătorile Sloboziei»

Săptămîna precedentă, în perioada 30 mai-5 iunie, consilierii Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au efectuat 31 de controale în unitățile de industrie alimentară de pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:18
(7715 vizualizări - 3 comentarii)


Slobozia: Patru prostituate, prinse de polițiști

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 3 iunie, polițiștii slobozeni au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea prostituției și proxenetismului. Astfel, în zonele de parcare de pe varianta ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:17
(8643 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...