Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

«Porumbeii păcii»

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-Metalul Buzău 0-2

«Porumbeii păcii»

Mesajele războinice și  determinarea din pauza competițională s-au topit o dată cu zăpada. Unirea Slobozia are aerul unei echipe dezorientate care, după șocurile din startul returului, așteaptă să treacă «pe repede înainte» chinul acestui sezon. La mijlocul săptămânii trecute, pe la Slobozia a trecut Farul, asemenea unei tornade. A ieșit un 5-0 usturător în favoarea constănțenilor, scor care n-a mirat pe nimeni. Adevărata drama s-a petrecut sâmbătă, în jocul cu Metalul Buzău. Echipa lui Enache Costea nu numai că nu a reușit să treacă de o echipă fără mari veleități, dar nici nu a jucat nimic, nimic, nimic...

Conduși încă din start După ce ți-a dat Farul câte în lună și-n stele, greu să mai răsară soarele pe strada ta. Nici nu apucaseră puținii spectatori să-și ocupe locurile, când mingea trimisă de buzoianul Ion țopăia în poarta lui Dumitrescu, râzându-și parcă de lipsa de reacție din apărarea Unirii. Iar când începi meciul de la 0-1 frustrările mocnite nu au cum să nu iasă la suprafață. Jocul Unirii exprimă dorință, dar au dispărut încrederea, coerența la construcție și, mai ales, omogenitatea. Acțiunile spre poarta buzoianului Toader au fost lipsite de incisivitate, iar cei care au punctat au fost tot oaspeții. Cunoscuți ialomițenilor din barajul cu Amara, Valentin Lungoci a făcut o cursă impetuoasă pe stânga, în care a depășit toți adversarii întâlniți în cale, marcând pentru 2-0. Cu handicap de două goluri la pauză, Enache Costea a căutat să mai dreagă ceva în partea secundă, drept pentru care la ieșirea de la vestiare a făcut 3 schimbări. Printre acestea am remarcat debutul oficial al portarului Tudor Negrușa. Și, din păcate, am mai remarcat alte două ocazii ale oaspeților, prin Duțu și prin același Lungoci, ambii ratând spațiul porții. La Unirea speranțele au scăzut simțitor după ce Adăscăliței a văzut cartonașul roșu. În cele din urmă, puținele eforturi ofensive ale Sloboziei au fost răsplătite. Un apărător buzoian a comis henț în careu, iar arbitrul a indicat punctul cu var. Contrar obiceiului, Toma a tras slab, permițându-i lui Toader să se mai remarce o dată și numeroșilor spectatori buzoieni de la tribuna oficială să exulte... Invincibilă pe teren propriu în tur, Unirea reușește în retur contraperformanța de a scoate doar un punct în meciurile de acasă. Și, astfel, în locul luptei pentru promovare, a venit prăbușirea pe locul 6! Urmează două meciuri în deplasare și apoi se poate încerca mult dorita redresare în fața propriului public. Și în fotbal, ca în orice alt domeniu, ultimele impresii contează, iar Unirea trebuie să-și recapete imaginea de echipă puternică. În competiție nu e loc de «porumbei ai păcii»...

3 contracte reziliate Eșecurile din meciurile cu Progresul și, mai ales, cu Farul au determinat conducerea să renunțe la serviciile a trei jucători. Este vorba despre Valentin Apostol, Florin Cazan și Andrei Apetrei, ultimul invocând probleme personale. Valentin Apostol a venit la Slobozia în vara anului trecut, în vreme ce Cazan și a Apetrei au fost aduși iarna aceasta. În situația dată, Unirea se va baza în cele 9 etape rămas din actualul sezon pe un lot de 20 de jucători. În ceea ce îl privește pe Enache Costea, acesta va beneficia în continuare, în ciuda rezultatelor negative din ultimele 3 etape, de sprijinul conducerii.

Mihăiță Lemnaru, debut fericit la Națională Naționala «Under 18» a României a disputat săptămâna trecută două meciuri amicale în deplasare, în compania reprezentativei similare a Irlandei. În al doilea joc, câștigat de România cu 2-0, printre titulari s-a aflat și mijlocașul la închidere al Unirii Slobozia, Mihăiță Lemnaru. Acesta a purtat tricoul cu numărul 17 și, în cele 57 de minute în care s-a aflat pe teren, a avut o evoluție foarte bună, care a stârnit interesul multor oameni de fotbal prezenți la meci. Antrenorul Dan Oprescu a folosit aceste teste pentru a se putea edifica asupra potențialului echipei în vederea preliminariilor Campionatului European din Armenia, preliminarii ce se vor desfășura în perioada 14-20 noiembrie 2018, în Bulgaria. România va juca într-o grupă unde le va avea adversare pe Grecia, Gibraltar și țara gazdă, fiind șanse ca Lemnaru să se regăsească printre tricolori și la această acțiune.

Program încărcat pentru copiii Unirii
Toate grupele de copii ale Unirii Slobozia sunt angrenate în aceste zile în competiții. În perioada 3-5 aprilie 2018, la Baza Sportivă «Ion Țiriac» se desfășoară «Stelele Bucureștiului». La această competiție Unirea Slobozia participă cu grupele de copii 2007-2008, 2009, 2010 -2011, pregătite de antrenorii Dumitru Gheorghe și Adrian Cristea. De asemenea, grupa 2005-2006 va participa joi, 5 aprilie a.c., pe stadionul din Amara la «Cupa Primăverii», competiție organizată de CS Amara. La această acțiune, printre alții și-a anunțat participarea și echipa similară a Stelei. Înainte de competiție de la Amara, puștii lui Ion Ionescu au disputat un amical cu Victoria Delta Tulcea, pe care l-au câștigat cu 4-1.

3 Aprilie 2018, 16:10 (4784 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Vali București :
(11 Aprilie 2018, 22:55)
Și asta cu Alooo sunt meci de meci la acești băieți dacă ești sincer cu u vb adevarul alooo 11,4,19,2,vrei sa spui ca nu joaca la liga unu Răspunde doar dacă ești sincer aloo
Vali București :
(11 Aprilie 2018, 22:52)
Vorbiți de Toma și soare
Alooo:
(9 Aprilie 2018, 01:30)
Toma și soare in liga 1???? Alooo??? Trezirea... poate Toma undeva in liga 2 ...in rest păcălici..
Tribuna:
(5 Aprilie 2018, 11:03)
Echipa nu are rezultate pentru ca este manageriată catastrofal de clientela incompetenta de partid! Lotul nu e rău ba chiar sunt jucatori care pot juca oricând la orice echipa din liga 1( Toma, Soare ....) dar din păcate valoarea lor este anihilată de șleahta de lipitori numita politic in funcții pentru care nu au nicio calitate in afara servilismului dezgustător fata de cei care i-au numit! Atâta timp cât echipa va fi in sfera de influența nociva a politicului sa nu va așteptați la altceva decat la declarații sforăitoare si fara acoperire din partea ,, oficialilor” si la rezultate dezamăgitoare! Păcat de banii prăpădiți fara discernământ, cu bugetul asta se pot realiza lucruri cu adevărat minunate dar cu condiția sa fie cheltuiți gospodărește!
Adevarat:
(5 Aprilie 2018, 02:06)
Offff!!! Ce am fost si ce am ajuns...oare de ce? Hai sa ne mai uitam si in ograda proprie ca din urma nu vine nimic iar pretentiile sunt mari,poate ca o sa realizam ca in curand cand o sa plece si acesti fotbalisti care ii mai Avem sa nu ne trezim ca ne batem la retrogradare si sa vedem atunci ce mai facem.....noi la Slobozia ne am invatat sa Avem echipa de locurile fruntase cu bani putini...sa vedem cand nu o sa mai fie nici jucatorii acestia cu cine se mai bate unirea ca din urma nu apare nimic dovada juniorii care sunt la echipa mare mai mult fortati decat talentati,se pare ca IONESCU lucreaza bine(dar poate prin alte parti nu la UNIREA)dati demisia bai barfitorule ca esti un agramat ce sa invete copii de la tine????
Varza:
(4 Aprilie 2018, 19:53)
Enache cand pleaca? Cazan si Apostol erau buni pentru liga 3.Alt junior in afara de Mihaita nu mai avem, ca nu are nicio o treaba cu fotbalul. Noroc cu tati si cu Mihalcea de a ajuns la U18.
unirist:
(4 Aprilie 2018, 13:12)
Vreau ca pentru cateva minute sa fim sinceri cu noi si sa nu ne mai mintim atat singuri ! Situatia asta persista de cand clubul a revenit in Liga 3 iar lucruruile nu se vor schimba curand !!! Echipa este lipsita de orizont,planuri se fac doar pe hartie iar promovarea se doreste numai din gura ! In rest . . . daca asculti putin pe la colturile anturajului echipei,nici jucatorii nu cred si nici nu spera la ceva mai mult ! Toata lumea se complace in timp ce unul singur se zbate si se bate cu morile de vant ca sa pastreze vie aceasta echipa inca un an in Liga 3(numele lui este Lemnaru).Altfel am ajunge sa jucam cu Amara,Doja si eternul "derby" cu Abatorul ! Cam asta e povestea actuala spusa pe scurt . . . Restul . . . e tacere . . .
Fost sportiv:
(3 Aprilie 2018, 22:02)
Chiar daca promovezi si utilizezi tineri, nu inseamna ca vor si reusi! Un colectiv , o echipa se cladeste in timp , bineinteles iti trebuie si dirijor!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 30 Iun 2026
288 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: 261,468 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului III/2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) prin Centrele Județene efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 iulie-30 septembrie 2023 (trimestrul ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2023, 13:05
(10063 vizualizări - 0 comentarii)


Cotorca: Groaznic accident rutier soldat cu trei morți!

Cotorca: Groaznic accident rutier soldat cu trei morți!

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că un grav accident s-a produs pe DN2, în zona localității Cotorca. Un autoturism s-ar fi izbit frontal de un autocamion ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2023, 09:05
(3473 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Percheziții la vânzătorii de articole pirotehnice. Peste 800 kg de petarde și artificii, confiscate!

Urziceni: Percheziții la vânzătorii de articole pirotehnice. Peste 800 kg de petarde și artificii, confiscate!

În urma a 3 percheziții domiciliare efectuate de polițiștii din Urziceni au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării peste 800 kg de articole pirotehnice. Astfel, miercuri, 27 decembrie ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2023, 13:55
(12214 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Tânăr de 17 ani fără permis, surprins la volanul unei mașini «sustrase» din curtea locuinței sale

Miercuri, 27 decembrie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 25 de ani, din Bărbulești. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2023, 13:45
(4941 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Posibil drogați și băuți, la volan

Sâmbătă, 23 decembrie a.c., în jurul orelor 21,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Slobozia, în vederea verificării documentelor personale ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2023, 16:10
(2815 vizualizări - 0 comentarii)


Raport al structurilor MAI după minivacanța de Crăciun

În contextul minivacanței de Crăciun, structurile teritoriale ialomițene din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat, în perioada 22-26 decembrie 2023, o serie de acțiuni în scopul siguranței ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2023, 14:35
(7359 vizualizări - 0 comentarii)


Jarul căzut din sobă, cauza unui incendiu produs la o casă din Nicolești

Marți, 26 decembrie a.c., în jurul orei 3,20, Detașamentul de Pompieri Slobozia a fost solicitat să intervină la un incendiu izbucnit la locuința unui cetățean din localitatea Nicolești. Pentru misiune ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2023, 14:20
(3961 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: A intrat cu mașina într-un gard

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2023, 14:15
(4303 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grivița accident


Fetești: Reținut pentru «furt»

Vineri, 22 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Fetești. Perchezițiile au fost efectuate la domiciliile a doi bărbați, de 37 și ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2023, 21:00
(3688 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Fetiță de ani 10 ani, rănită de o petardă. A fost transportată de urgență la un spital din București!

Vineri, 22 decembrie a.c., o fetiță de 10 ani din localitatea Iazu a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, cu multiple răni în zona feței. Micuța s-a jucat cu o petardă pe care nu a manevrat-o ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 14:00
(13408 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Posibil drogat la volan

Joi, 21 decembrie a.c., în jurul orelor 10,30, polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 27 de ani, din Țăndărei, în vederea verificării documentelor personale, precum și a autoturismului ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 13:55
(3311 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Factura electronică protejează mediul înconjurător

RAJA Constanța: Factura electronică protejează mediul înconjurător

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică fiind la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura electronică ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 13:45
(6572 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Lemne confiscate de polițiști

Joi, 21 decembrie a.c., polițiștii din Slobozia au depistat în trafic un bărbat, de 47 de ani, în timp ce transporta cu o autoutilitară material lemnos din specia gorun. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 13:40
(2856 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis după ce un slobozean și-ar fi agresat soția

Polițiștii din Slobozia au fost sesizați cu privire la faptul o femeie, în vârstă de 51 de ani, din Slobozia, ar fi fost agresată fizic de soțul său. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că între cei ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2023, 18:10
(3319 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Miercuri, 20 decembrie a.c., în jurul orelor 19,30, polițiștii din Căzănești, în timp ce acționau într-un filtru rutier pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2023, 18:05
(2670 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 85,97 milioane de lei în perioada ianuarie-noiembrie 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-noiembrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 85,97 milioane ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2023, 17:30
(9033 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședință a Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședință a Colegiului Prefectural

Miercuri, 20 decembrie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat ședința Colegiului Prefectural. În cadrul întâlnirii au fost prezentate rapoarte privind starea factorilor de mediu, pentru anul 202 ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2023, 15:00
(4306 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: 37 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Urziceni: 37 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au desfășurat mai multe activități de control pe raza de competență, în baza Planului de acțiune «PIROTEHNIC 2023/2024», ocazie cu care au depistat în trafic ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2023, 13:55
(5364 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Marți, 19 decembrie 2023, în jurul orelor 20,30, polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2023, 13:45
(3388 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 27 decembrie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 390

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA, conform art. 316 sau 317 din Legea 227/2015, că miercuri, 27 decembrie 2023, este termenul ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2023, 12:30
(12531 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Claudiu Năsui: «PSD și PNL și-au înfipt nulitățile în funcțiile de conducere ale ASF, falimentele tot românii le plătesc!»

Deputatul USR Claudiu Năsui acuză PSD și PNL că și-au împărțit cu cinism posturile de conducere de la ASF. Au numit în funcții persoane cu o pregătire precară în domeniu, oameni care nu pot răspunde la ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2023, 18:40
(17457 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,1 miliarde de lei, încasate la bugetul de stat în perioada ianuarie-noiembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 30 noiembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului de peste 1,1 miliarde de ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2023, 17:10
(5760 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate la Școala Nr. 3 Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate la Școala Nr. 3 Slobozia

Luni, 18 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 3 din Slobozia. Acțiunea s-a derulat în cadrul Programului «Școala Altfel» al unității ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2023, 15:00
(6033 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, posibil drogat la volan

Sâmbătă, 16 decembrie a.c., în jurul orelor 10,30, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 30 de ani, din Bărbulești, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 15:40
(5113 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 13:30
(12560 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la un adăpost de animale din Urziceni, la o anexă din Andrășești și la o casă din Malu. A luat foc un camion!

Două echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un adăpost de animale în Urziceni. La locul solicitării au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Au ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 13:25
(17365 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Crunți, Urziceni, Slobozia și Țăndărei

Vineri, 15 decembrie a.c., în jurul orei 8,00, trei echipaje de la Stația de Pompieri Fetești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, au fost ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 13:20
(5074 vizualizări - 0 comentarii)


MF/ANAF oferă suport în vederea completării și depunerii Declarației 112

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1112 și din 1112 Bis din 11 decembrie 2023 a fost publicat Ordinul nr. 1.994/880/1.181/4.594/2023 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 12:55
(9411 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 21 decembrie 2023, termen-limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 21 decembrie 2023, este termenul-limită de depunere a unor declarații fiscală, respectiv Formularul 100-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 12:40
(15103 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Conducea un autoturism neînmatriculat

Joi, 14 decembrie a.c., polițiștii au depistat în trafic pe raza orașului Fierbinți-Târg un tânăr, de 20 de ani, din Sinești, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. Oamenii legii au întocmit ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 17:10
(4254 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței @boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cetatean 2 în «Motorul» economic privat al Ialomiței Cetatean în «Motorul» economic privat al Ialomiței Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...