Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Martori și mărturisitori ai Domnului înviat

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor
Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
Iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Hristos a Înviat!


Potrivit Sfintelor Evanghelii după Luca și Ioan, experiența recunoașterii Mântuitorului înviat are loc într-un context euharistic și este reprezentată prin invitația adresată de către Mântuitorul Hristos ucenicilor de a mânca împreună (cf. In 21, 5, 9, 12). În episodul despre ucenicii din Emaus, Mântuitorul este recunoscut în momentul în care repetă gestul instituirii Euharistiei, frângerea pâinii (cf. Lc 24, 30 ș.u.). Motivul acesta vrea să exprime refacerea comuniunii cu cei ce L-au abandonat și L-au renegat.
Întâlnirile Mântuitorului înviat cu ucenicii au valoarea unor apariții; acolo unde oferă El darul de a vedea, Se lasă văzut; numai acolo unde El deschide ochii, iar inima ucenicilor se lasă deschisă, El poate fi cunoscut.
Relatările evanghelice despre arătările Mântuitorului înviat evidențiază, pe de o parte, dumnezeirea Sa, iar pe de alta, realitatea trupului Său omenesc pe care L-a transfigurat și L-a pnevmatizat, făcându-L, astfel, prin Înviere, părtaș dumnezeirii. El a înviat la o viață nouă, definitivă, ce nu mai este supusă legilor chimice și biologice, ci este situată în afara morții, în acea veșnicie pe care o conferă dragostea infinită a Preasfintei Treimi.
Arătările Domnului înviat prezentate în Sfintele Evanghelii au drept scop mărturisirea identității Sale personale, adică Iisus Cel înviat este Același cu Iisus Cel răstignit. Este aceeași Persoană, după cum ajunge să exclame Toma. Recunoașterea are loc din motive diferite: este recunoscut chipul Său (cf. In 20, 27): la auzirea chemării pe nume, Maria Magdalena Îl recunoaște (In 20, 16); este recunoscut atunci când le deschide ucenicilor ochii și mintea să înțeleagă Scripturile (cf. Lc 24, 27 și 45); în momentul frângerii pâinii (Lc 24, 35; In 21, 5, 9, 13).
Aceste arătări sau descoperiri, prin care Mântuitorul Hristos înviat Se face cunoscut, au un caracter educativ sau pedagogic. Ele culminează cu mărturisirea categorică și unică al lui Toma: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (In 20, 28), urmată de fericirea promisă de Domnul înviat celor ce cred: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut” (In 20, 29).
Martori oculari ai faptelor lui Hristos până la moartea pe Cruce, ucenicii Mântuitorului au fost și martorii activității Sale după Înviere. Iată de ce ei au fost primii care L-au văzut pe Hristos cel înviat, căci Acesta, imediat după Înviere, S-a arătat prin numeroase semne timp de patruzeci de zile, vorbindu-le despre Împărăția Cerurilor. Unele dintre aceste arătări sunt descrise chiar de martorii oculari, cum ar fi arătarea lui Hristos Mariei Magdalena, femeilor mironosițe, lui Simon Petru, celor doi ucenici în drum spre Emaus, tuturor apostolilor în afară de Toma, tuturor apostolilor aflați împreună cu Toma, unor apostoli pe marea Tiberiadei, apostolilor în Galileea, la 500 de frați creștini, apostolului Iacob și tuturor apostolilor în ziua Înălțării. Cercetând mai atent, spune Sfântul Ioan Hrisostom, vom observa că Mântuitorul S-a arătat apostolilor după Înviere de unsprezece ori, până să Se înalțe la Tatăl. Pentru că avea unsprezece apostoli, – după căderea lui Iuda care și-a pierdut locul și demnitatea apostolească, din cauza trădării sale –, Hristos S-a arătat apostolilor în unsprezece rânduri (cf. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Predici la Sărbători Împărătești și Cuvântări de laudă la sfinți, București, 2002, p. 185-186).
Alt moment important al arătărilor se referă la misiunea încredințată apostolilor de către Domnul înviat, și anume, de a fi martori și mărturisitori ai Învierii. Acest fapt reiese în mod clar din arătările Sale, care au ca scop încredințarea unei misiuni unice ucenicilor (cf. Lc 24, 36-49; In 20, 19-23; Mt 28, 16-20; și Mc 16, 9-20). Ecoul acestei încredințări se regăsește în propovăduirea apostolică redată în cartea Faptele Apostolilor (cf. FA 2, 32; 3, 15; 4, 10; 5, 32; 10, 39), pe care Biserica noastră Ortodoxă a rânduit să o citim împreună cu Evanghelia după Ioan, până la Rusalii. Apostolii sunt prezentați ca fiind „martorii” Învierii, o mărturie care însă nu este limitată la un grup anume.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Învierea Domnului este temelia pe care sfinții ucenici și-au zidit credința și predica lor. În realitate, toate faptele lor izvorăsc din această lucrare unică a lui Hristos. Fiind martori ai Învierii lui Hristos și făcând-o cunoscută lumii, aceasta înseamnă pentru apostoli a mărturisi și a demonstra că Iisus Hristos este Dumnezeu și Domn, Răscumpărător și Mântuitor. Prin cuvintele pe care le rostesc și prin minunile pe care le săvârșesc în numele lui Hristos înviat, ei mărturisesc constant, arată și dovedesc că Domnul înviat este Cel Care vorbește și lucrează în ei prin puterea Sa dătătoare de viață și făcătoare de minuni.
Întreaga misiune a apostolilor se rezumă la mărturia Învierii Domnului Hristos: a fi apostol înseamnă a mărturisi Învierea lui Hristos.
Chiar și dușmanii lui Hristos au mărturisit involuntar despre adevărul Învierii, plătind gărzile să răspândească vestea potrivit căreia „ucenicii au furat trupul lui Hristos în timp ce ei dormeau”. Pe Saul, cel mai mare dușman al lui Hristos înviat, vederea personală a Domnului înviat l-a transformat din cel mai aprig dușman în cel mai mare dintre apostoli, Apostolul Pavel.
Învierea lui Hristos este un eveniment cosmic, vizibil și evident și pentru Puterile cerești, căci Îngerii sunt martori ai Învierii.
Prin aceste arătări, Hristos Domnul le făgăduiește ucenicilor prezența permanentă a Duhului Sfânt, Care este Duhul creator și proniator al lui Dumnezeu, Cel Care cuprinde și transfigurează omul și lumea în care acestuia i-a fost dat să trăiască.
Prezența permanentă a Mântuitorului Hristos înviat își găsește expresia cea mai clară în încheierea Evangheliei după Matei, în cuvintele din Mt 28, 18-20: „Mi S-a dat toată puterea în cer și pe pământ. Așadar, mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată: Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor” (cf. Mc 16, 15 ș.u.; Lc 24, 47 ș.u.; FA 1, 8).

Dreptmăritori creștini,
Mântuitorul Hristos ne-a încredințat după învierea Sa din morți o întreită misiune, care este de fapt și testamentul Său lăsat Bisericii, în calitatea Sa de Domnul Atotțiitorul – Pantocratorul, Căruia „I S-a dat toată puterea în cer și pe pământ” (Mt 28, 18).
În primul rând, misiunea de a propovădui Evanghelia Împărăției Cerurilor sau de a evangheliza, potrivit unui cuvânt folosit în acest context: „a face ucenici”. Misiunea încredințată de Domnul înviat bisericii Sale este aceea de a face ca „toate neamurile să devină ucenicii lui Hristos”. După Înviere, Bisericii i s-a deschis un orizont misionar infinit, destinat să depășească limitele geografice ale Palestinei.
Al doilea cuvânt important din mandatul misionar încredințat de Domnul înviat bisericii este: „botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt 28, 19). Calea mântuirii este deschisă de primirea botezului care, după cuvântul Apostolului Pavel, înseamnă participare la experiența învierii lui Hristos Domnul: „deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Rom 6, 4). Ucenic al lui Hristos se devine prin botez și învățătură!
De aceea, cel de-al treilea cuvânt care descrie activitatea misionară este îndemnul: „învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă”. „Se cuvine să păzim, fără omitere toate câte au fost încredințate de Domnul prin Evanghelie și prin Apostoli. Mergând – spune Domnul – învățați toate neamurile, povățuindu-le, nu pe unele să le păzească și pe altele să le neglijeze, ci să păzească toate câte am poruncit vouă” (Sf. VASILE CEL MARE, Asceticele, București, 1989, p. 115 și 213). Și astfel, Domnul înviat va fi cu fiecare ucenic, membru al Bisericii Sale, în fiecare zi, ajutându-i și inspirându-i, insuflându-le curaj.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Semnele mesianico-eshatologice ale izgonirii demonilor și ale tămăduirilor de boli și neputințe (cf. Mc 16, 7 ș.u.), taina împăcării cu Dumnezeu (In 20, 23), sunt, asemenea activității de propovăduire, lucrarea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos înviat, o lucrare în Duhul Sfânt, la care sunt chemați toți cei botezați și care sunt invitați nu numai să contemple cerul (cf. FA 1, 11), ci să și dea mărturie despre experiența învierii duhovnicești din păcatul stricăciunii și al morții.
Cu învierea lui Hristos începe o etapă nouă în istoria omenirii, deoarece e pentru prima dată când puterea lui Dumnezeu se arată mai mare decât păcatul și moartea. Nimic din cele ale istoriei, nici moartea, nu poate să reziste la lucrarea iubirii lui Dumnezeu în Fiul Său înviat. De aceea, învierea este revelația care dă sens istoriei, cheia de interpretare a istoriei.
Poporul nostru a cunoscut, prin propovăduirea Sfântului Apostol Andrei, revelația dumnezeiască adusă de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos în istoria umanității. Credința primită și împărtășită de strămoșii noștri a fost o putere uriașă, care i-a călăuzit pe români în lunga lor istorie creștină.
Puterea lui Dumnezeu, vestită de Sfânta Biserică Ortodoxă, s-a arătat mai mare decât ura și lucrarea potrivnicului. Și întreaga noastră istorie este o mărturie vie a lucrării Sfântului Duh, la care sunt chemați toți cei botezați în numele Sfintei Treimi.
Acum 100 de ani poporul nostru dreptmăritor creștin a cunoscut o înviere duhovnicească, împlinindu-se năzuința multiseculară de a trăi toți frații români între granițele aceleiași țări. Dumnezeu a binecuvântat rugăciunile strămoșilor noștri, România devenind o națiune puternică și respectată datorită jertfei unor români iubitori ai neamului și credinței străbune. Ei au inițiat lucrarea ce s-a finalizat numai acum, după o sută de ani, la centenar, Catedrala Mântuirii Neamului, ca sens al mulțumirii aduse lui Dumnezeu pentru împlinirea năzuinței Unirii.

Dreptmăritori creștini,
Anul acesta este dedicat în Episcopia noastră „Familiei creștine”, familia binecuvântată de Dumnezeu, formată din bărbat și femeie și dăruită cu nașterea de prunci. Ea este numită și ,,Biserica cea mică”, temelia Bisericii lui Hristos, de la care își primește puterea și Harul Sfântului Duh, Proniatorul.
Vă cer și vă îndemn să vă ocrotiți familiile, să luptați pentru apărarea credinței și tradițiilor creștine în care, de două milenii, românii și-au aflat mântuirea și izbăvirea de lucrarea vrăjmașilor. Lumina pe care Învierea Mântuitorului Iisus Hristos ne-a dăruit-o ne va călăuzi pe cărările dreptății și vom putea birui lucrarea viclenilor care uneltesc împotriva fiilor lui Dumnezeu - creștinii dreptmăritori.
În această zi de lumină și har vă binecuvântez pe toți și vă urez ca această prăznuire a Sfintelor Paști să o aveți cu pace, sănătate și alese bucurii, rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, cel Înviat din morți, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Adevărat a înviat Domnul!
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către
Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat pentru pace și bunăvoire,

† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

7 Aprilie 2018, 12:05 (10424 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Comentariile cititorilor:


Urmasul lui Urmasul lui Sava:
(8 Aprilie 2018, 04:37)
Ii urez primarului Sava un ultim Paște Fericit!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
256 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ialomița: Cod Portocaliu de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat

Ialomița: Cod Portocaliu de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat

Pentru luni, 2 august 2021, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Portocaliu de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat și pentru județul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

2 August 2021, 13:05
(3863 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Duminică, 1 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față ...[citește_toată_știrea]

1 August 2021, 16:55
(3327 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Sâmbătă, 31 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2021, 16:25
(2834 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna august

Ministerul Finanțelor emite, începând cu 2 august 2021, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,15%, 3,50% și 3,85%. Titlurile de ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2021, 16:50
(2746 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Vineri, 30 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2021, 16:35
(2431 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură trimestrul I/2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că a început să efectueze plățile aferente ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, perioada ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2021, 12:35
(4464 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 81000 de lei

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 75 evenimente, din care 66 sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 14 infracțiuni și au aplicat 225 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2021, 18:45
(3591 vizualizări - 1 comentariu)


Prevenirea ilegalităților din domeniul pisciculturii, în atenția polițiștilor ialomițeni

Miercuri, 28 iulie a.c., polițiștii ialomițeni, alături de specialiștii Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, au realizat o amplă acțiune cu scopul de a preveni ilegalitățile comise în domeniul ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2021, 18:40
(5951 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Joi, 29 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2021, 16:40
(2051 vizualizări - 0 comentarii)


Două trenuri s-au ciocnit în Depoul Gării Fetești. Cauza: unul dintre mecanicii de locomotivă ar fi fost băut!

Două trenuri s-au ciocnit în Depoul Gării Fetești. Cauza: unul dintre mecanicii de locomotivă ar fi fost băut!

În seara zilei de miercuri, 28 iulie a.c., două trenuri de marfă s-au ciocnit în zona Depoului Gării Fetești. Unul dintre trenuri transporta fier vechi, moment în care a fost lovit de o altă garnitură, ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2021, 13:35
(11697 vizualizări - 2 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor noștri aflați în suferință, miercuri, 28 iulie 2021, în intervalul orar 8,00-12,30, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a continuat ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2021, 17:40
(3529 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Miercuri, 28 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2021, 17:15
(3405 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2021, 12:35
(3149 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Mandate de executare a pedepsei, puse în aplicare de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, oamenii legii au reușit identificarea a doi bărbați, de 28 și 43 de ani, domiciliați în Slobozia, ce se sustrăgeau ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2021, 19:10
(5098 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Marți, 27 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2021, 16:35
(4992 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți Renta Viageră Agricolă campania 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a efectuat plățile sumelor cuvenite sub formă de rentă viageră agricolă aferentă anului 2020. Astfel, marți, 27 iulie 2021, APIA a ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2021, 13:10
(2963 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Luni, 26 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2021, 16:25
(1987 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de plată pentru Programul Național Apicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii că Cererile de plată pentru accesarea Programului Național Apicol (PNA) se pot depune până la data de 2 august 2021, inclusiv ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2021, 15:55
(5577 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Manasia

Incendiu la o casă din Manasia

În dimineața zilei de luni, 26 iulie a.c., pompierii Detașamentului Urziceni au fost solicitati, prin 112, să intervină la un incendiu izbucnit la acoperișul unei case din comuna Manasia. 3 echipaje de ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2021, 15:20
(4254 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia incendiu


Movila: Șase persoane rănite într-un accident rutier

Movila: Șase persoane rănite într-un accident rutier

În seara zilei de duminică, 25 iulie a.c., în zona localității Movila, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a șase persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2021, 23:15
(5637 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Movila accident


Orboești: A intrat cu mașina într-un copac

Orboești: A intrat cu mașina într-un copac

Duminică, 25 iulie a.c., în localitatea Orboești s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că în evenimentul rutier a fost ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2021, 21:40
(5232 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Duminică, 25 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2021, 17:10
(3569 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 24 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10802, fiind înregistrat 1 nou caz de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2021, 16:40
(2679 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Tovărășia și Urziceni

Accidente la Tovărășia și Urziceni

Pompierii ialomițeni au intervenit vineri, 23 iulie a.c., în cazul a două accidente rutiere petrecute pe raza localităților Tovărășia și Urziceni. În urma evenimentelor au rezultat cinci persoane rănite ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 19:30
(4623 vizualizări - 3 comentarii)


DSVSA Ialomița: 7 focare de Pestă Porcină Africană, identificate pe raza județului

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației că, la data de ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 17:10
(4097 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 23 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10801, fiind înregistrate 3 noi cazuri de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 17:00
(2876 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 decembrie 2021, data limită de plată a impozitului specific aferent semestrului I

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabili că, potrivit normelor în vigoare, declararea și plata impozitului specific unor activități, aferent semestrului I 2021, se ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 16:30
(7880 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 26 iulie 2021, termen limită pentru depunerea a 9 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că 26 iulie 2021 este termenul de depunere a următoarelor declarații: Formularele 100, 112, 208, 224, 300, 301, 307, 311, 390 ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 16:20
(4303 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Urziceni

Joi, 22 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat o razie de amploare pe raza municipiului Urziceni. Astfel, forțele de ordine au controlat în trafic 295 de autovehicule și legitimat peste 390 de persoane ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 15:30
(4538 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Conducea în stare de ebrietate

Un bărbat de 35 de ani, din Țăndărei, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins în trafic în stare de ebrietate. Acesta a fost oprit pentru un control de rutină în seara zilei de joi, 22 iulie ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 15:20
(2475 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...