Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Martori și mărturisitori ai Domnului înviat

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor
Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
Iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Hristos a Înviat!


Potrivit Sfintelor Evanghelii după Luca și Ioan, experiența recunoașterii Mântuitorului înviat are loc într-un context euharistic și este reprezentată prin invitația adresată de către Mântuitorul Hristos ucenicilor de a mânca împreună (cf. In 21, 5, 9, 12). În episodul despre ucenicii din Emaus, Mântuitorul este recunoscut în momentul în care repetă gestul instituirii Euharistiei, frângerea pâinii (cf. Lc 24, 30 ș.u.). Motivul acesta vrea să exprime refacerea comuniunii cu cei ce L-au abandonat și L-au renegat.
Întâlnirile Mântuitorului înviat cu ucenicii au valoarea unor apariții; acolo unde oferă El darul de a vedea, Se lasă văzut; numai acolo unde El deschide ochii, iar inima ucenicilor se lasă deschisă, El poate fi cunoscut.
Relatările evanghelice despre arătările Mântuitorului înviat evidențiază, pe de o parte, dumnezeirea Sa, iar pe de alta, realitatea trupului Său omenesc pe care L-a transfigurat și L-a pnevmatizat, făcându-L, astfel, prin Înviere, părtaș dumnezeirii. El a înviat la o viață nouă, definitivă, ce nu mai este supusă legilor chimice și biologice, ci este situată în afara morții, în acea veșnicie pe care o conferă dragostea infinită a Preasfintei Treimi.
Arătările Domnului înviat prezentate în Sfintele Evanghelii au drept scop mărturisirea identității Sale personale, adică Iisus Cel înviat este Același cu Iisus Cel răstignit. Este aceeași Persoană, după cum ajunge să exclame Toma. Recunoașterea are loc din motive diferite: este recunoscut chipul Său (cf. In 20, 27): la auzirea chemării pe nume, Maria Magdalena Îl recunoaște (In 20, 16); este recunoscut atunci când le deschide ucenicilor ochii și mintea să înțeleagă Scripturile (cf. Lc 24, 27 și 45); în momentul frângerii pâinii (Lc 24, 35; In 21, 5, 9, 13).
Aceste arătări sau descoperiri, prin care Mântuitorul Hristos înviat Se face cunoscut, au un caracter educativ sau pedagogic. Ele culminează cu mărturisirea categorică și unică al lui Toma: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (In 20, 28), urmată de fericirea promisă de Domnul înviat celor ce cred: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut” (In 20, 29).
Martori oculari ai faptelor lui Hristos până la moartea pe Cruce, ucenicii Mântuitorului au fost și martorii activității Sale după Înviere. Iată de ce ei au fost primii care L-au văzut pe Hristos cel înviat, căci Acesta, imediat după Înviere, S-a arătat prin numeroase semne timp de patruzeci de zile, vorbindu-le despre Împărăția Cerurilor. Unele dintre aceste arătări sunt descrise chiar de martorii oculari, cum ar fi arătarea lui Hristos Mariei Magdalena, femeilor mironosițe, lui Simon Petru, celor doi ucenici în drum spre Emaus, tuturor apostolilor în afară de Toma, tuturor apostolilor aflați împreună cu Toma, unor apostoli pe marea Tiberiadei, apostolilor în Galileea, la 500 de frați creștini, apostolului Iacob și tuturor apostolilor în ziua Înălțării. Cercetând mai atent, spune Sfântul Ioan Hrisostom, vom observa că Mântuitorul S-a arătat apostolilor după Înviere de unsprezece ori, până să Se înalțe la Tatăl. Pentru că avea unsprezece apostoli, – după căderea lui Iuda care și-a pierdut locul și demnitatea apostolească, din cauza trădării sale –, Hristos S-a arătat apostolilor în unsprezece rânduri (cf. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Predici la Sărbători Împărătești și Cuvântări de laudă la sfinți, București, 2002, p. 185-186).
Alt moment important al arătărilor se referă la misiunea încredințată apostolilor de către Domnul înviat, și anume, de a fi martori și mărturisitori ai Învierii. Acest fapt reiese în mod clar din arătările Sale, care au ca scop încredințarea unei misiuni unice ucenicilor (cf. Lc 24, 36-49; In 20, 19-23; Mt 28, 16-20; și Mc 16, 9-20). Ecoul acestei încredințări se regăsește în propovăduirea apostolică redată în cartea Faptele Apostolilor (cf. FA 2, 32; 3, 15; 4, 10; 5, 32; 10, 39), pe care Biserica noastră Ortodoxă a rânduit să o citim împreună cu Evanghelia după Ioan, până la Rusalii. Apostolii sunt prezentați ca fiind „martorii” Învierii, o mărturie care însă nu este limitată la un grup anume.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Învierea Domnului este temelia pe care sfinții ucenici și-au zidit credința și predica lor. În realitate, toate faptele lor izvorăsc din această lucrare unică a lui Hristos. Fiind martori ai Învierii lui Hristos și făcând-o cunoscută lumii, aceasta înseamnă pentru apostoli a mărturisi și a demonstra că Iisus Hristos este Dumnezeu și Domn, Răscumpărător și Mântuitor. Prin cuvintele pe care le rostesc și prin minunile pe care le săvârșesc în numele lui Hristos înviat, ei mărturisesc constant, arată și dovedesc că Domnul înviat este Cel Care vorbește și lucrează în ei prin puterea Sa dătătoare de viață și făcătoare de minuni.
Întreaga misiune a apostolilor se rezumă la mărturia Învierii Domnului Hristos: a fi apostol înseamnă a mărturisi Învierea lui Hristos.
Chiar și dușmanii lui Hristos au mărturisit involuntar despre adevărul Învierii, plătind gărzile să răspândească vestea potrivit căreia „ucenicii au furat trupul lui Hristos în timp ce ei dormeau”. Pe Saul, cel mai mare dușman al lui Hristos înviat, vederea personală a Domnului înviat l-a transformat din cel mai aprig dușman în cel mai mare dintre apostoli, Apostolul Pavel.
Învierea lui Hristos este un eveniment cosmic, vizibil și evident și pentru Puterile cerești, căci Îngerii sunt martori ai Învierii.
Prin aceste arătări, Hristos Domnul le făgăduiește ucenicilor prezența permanentă a Duhului Sfânt, Care este Duhul creator și proniator al lui Dumnezeu, Cel Care cuprinde și transfigurează omul și lumea în care acestuia i-a fost dat să trăiască.
Prezența permanentă a Mântuitorului Hristos înviat își găsește expresia cea mai clară în încheierea Evangheliei după Matei, în cuvintele din Mt 28, 18-20: „Mi S-a dat toată puterea în cer și pe pământ. Așadar, mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată: Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor” (cf. Mc 16, 15 ș.u.; Lc 24, 47 ș.u.; FA 1, 8).

Dreptmăritori creștini,
Mântuitorul Hristos ne-a încredințat după învierea Sa din morți o întreită misiune, care este de fapt și testamentul Său lăsat Bisericii, în calitatea Sa de Domnul Atotțiitorul – Pantocratorul, Căruia „I S-a dat toată puterea în cer și pe pământ” (Mt 28, 18).
În primul rând, misiunea de a propovădui Evanghelia Împărăției Cerurilor sau de a evangheliza, potrivit unui cuvânt folosit în acest context: „a face ucenici”. Misiunea încredințată de Domnul înviat bisericii Sale este aceea de a face ca „toate neamurile să devină ucenicii lui Hristos”. După Înviere, Bisericii i s-a deschis un orizont misionar infinit, destinat să depășească limitele geografice ale Palestinei.
Al doilea cuvânt important din mandatul misionar încredințat de Domnul înviat bisericii este: „botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt 28, 19). Calea mântuirii este deschisă de primirea botezului care, după cuvântul Apostolului Pavel, înseamnă participare la experiența învierii lui Hristos Domnul: „deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Rom 6, 4). Ucenic al lui Hristos se devine prin botez și învățătură!
De aceea, cel de-al treilea cuvânt care descrie activitatea misionară este îndemnul: „învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă”. „Se cuvine să păzim, fără omitere toate câte au fost încredințate de Domnul prin Evanghelie și prin Apostoli. Mergând – spune Domnul – învățați toate neamurile, povățuindu-le, nu pe unele să le păzească și pe altele să le neglijeze, ci să păzească toate câte am poruncit vouă” (Sf. VASILE CEL MARE, Asceticele, București, 1989, p. 115 și 213). Și astfel, Domnul înviat va fi cu fiecare ucenic, membru al Bisericii Sale, în fiecare zi, ajutându-i și inspirându-i, insuflându-le curaj.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Semnele mesianico-eshatologice ale izgonirii demonilor și ale tămăduirilor de boli și neputințe (cf. Mc 16, 7 ș.u.), taina împăcării cu Dumnezeu (In 20, 23), sunt, asemenea activității de propovăduire, lucrarea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos înviat, o lucrare în Duhul Sfânt, la care sunt chemați toți cei botezați și care sunt invitați nu numai să contemple cerul (cf. FA 1, 11), ci să și dea mărturie despre experiența învierii duhovnicești din păcatul stricăciunii și al morții.
Cu învierea lui Hristos începe o etapă nouă în istoria omenirii, deoarece e pentru prima dată când puterea lui Dumnezeu se arată mai mare decât păcatul și moartea. Nimic din cele ale istoriei, nici moartea, nu poate să reziste la lucrarea iubirii lui Dumnezeu în Fiul Său înviat. De aceea, învierea este revelația care dă sens istoriei, cheia de interpretare a istoriei.
Poporul nostru a cunoscut, prin propovăduirea Sfântului Apostol Andrei, revelația dumnezeiască adusă de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos în istoria umanității. Credința primită și împărtășită de strămoșii noștri a fost o putere uriașă, care i-a călăuzit pe români în lunga lor istorie creștină.
Puterea lui Dumnezeu, vestită de Sfânta Biserică Ortodoxă, s-a arătat mai mare decât ura și lucrarea potrivnicului. Și întreaga noastră istorie este o mărturie vie a lucrării Sfântului Duh, la care sunt chemați toți cei botezați în numele Sfintei Treimi.
Acum 100 de ani poporul nostru dreptmăritor creștin a cunoscut o înviere duhovnicească, împlinindu-se năzuința multiseculară de a trăi toți frații români între granițele aceleiași țări. Dumnezeu a binecuvântat rugăciunile strămoșilor noștri, România devenind o națiune puternică și respectată datorită jertfei unor români iubitori ai neamului și credinței străbune. Ei au inițiat lucrarea ce s-a finalizat numai acum, după o sută de ani, la centenar, Catedrala Mântuirii Neamului, ca sens al mulțumirii aduse lui Dumnezeu pentru împlinirea năzuinței Unirii.

Dreptmăritori creștini,
Anul acesta este dedicat în Episcopia noastră „Familiei creștine”, familia binecuvântată de Dumnezeu, formată din bărbat și femeie și dăruită cu nașterea de prunci. Ea este numită și ,,Biserica cea mică”, temelia Bisericii lui Hristos, de la care își primește puterea și Harul Sfântului Duh, Proniatorul.
Vă cer și vă îndemn să vă ocrotiți familiile, să luptați pentru apărarea credinței și tradițiilor creștine în care, de două milenii, românii și-au aflat mântuirea și izbăvirea de lucrarea vrăjmașilor. Lumina pe care Învierea Mântuitorului Iisus Hristos ne-a dăruit-o ne va călăuzi pe cărările dreptății și vom putea birui lucrarea viclenilor care uneltesc împotriva fiilor lui Dumnezeu - creștinii dreptmăritori.
În această zi de lumină și har vă binecuvântez pe toți și vă urez ca această prăznuire a Sfintelor Paști să o aveți cu pace, sănătate și alese bucurii, rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, cel Înviat din morți, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Adevărat a înviat Domnul!
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către
Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat pentru pace și bunăvoire,

† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

7 Aprilie 2018, 12:05 (10326 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Comentariile cititorilor:


Urmasul lui Urmasul lui Sava:
(8 Aprilie 2018, 04:37)
Ii urez primarului Sava un ultim Paște Fericit!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
294 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Protopopiatul Slobozia: Pachete cu rechizite și cărți pentru 28 elevi

Protopopiatul Slobozia: Pachete cu rechizite și cărți pentru 28 elevi

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, și prin grija Părintelui Protopop Ionuț Butu, Protopopiatul Slobozia a organizat, în perioada 30
august-5 septembrie ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2018, 13:55
(4817 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente, trei persoane rănite

Marți, 4 septembrie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs două evenimente rutiere, soldate cu rănirea a trei persoane. Primul accident s-a produs în jurul orelor 18,00, pe DJ203B, în afara comunei ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2018, 11:20
(3738 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița avertizează asupra muncii în străinătate

Inspecția Muncii, în conformitate cu atribuțiile stabilite prin legea de înființare și organizare, verifică respectarea prevederilor legale referitoare la protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2018, 11:05
(5385 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbulești: A intrat într-un magazin cu un cuțit

Angajatele unui magazin din localitatea Bărbulești au trecut prin clipe de panică după ce un tânăr, de 21 de ai, a intrat în incinta societății având asupra sa un cuțit. Femeile au sunat la 112 și au chemat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2018, 19:05
(4148 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: Bătrână accidentată din cauza neatenției

O bătrână de 69 de ani, din Cosâmbești, a fost victima unui accident de circulație. Acesta a traversat strada printr-un loc nepermis și fără să se asigure. Ea a fost lovită de mașina condusă de o femeie ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2018, 18:40
(3512 vizualizări - 0 comentarii)


Preoții din Ialomița au donat sânge la Slobozia

Preoții se află sub coordonarea Protopiatului Urziceni au desfășurat o acțiune în cadrul campaniei inițiată de Patriarhia Română «Donează sânge, salvează o viață!». Astfel, duhovnicii au mers la Centrul ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2018, 18:15
(3484 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: La volan sub influența băuturilor alcoolice

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 37 și 50 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați de polițiști conducând sub influența băuturilor alcoolice. Mai mult, unul dintre șoferii prinși ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2018, 17:40
(2649 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 100 mii de lei, aplicate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii din Ialomița au efectuat o serie de activități de prevenire pe raza județului. În urma acțiunilor, au fost aplicate peste 400 de sancțiuni contavenționale, valoarea amenzilor depășind 100 mii ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2018, 17:20
(3504 vizualizări - 0 comentarii)


Concert în aer liber la Slobozia

Muzica de altă dată prinde viață la Slobozia. Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» Slobozia organizează joi, 30 august 2018, a doua ediție a spectacolului «Serenadă de toamnă». Evenimentul se desfășoară ...[citește_toată_știrea]

30 August 2018, 20:25
(3972 vizualizări - 0 comentarii)


Abateri sancționate de inspectorii ITM Ialomița

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița au desfășurat în perioada verii mai multe controale pentru a observa modul în care angajatorii respectă legislația în ceea ce privește Legea zilierilor ...[citește_toată_știrea]

30 August 2018, 18:35
(4749 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri de prevenire împotriva pestei micilor rumegătoare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cetățenii cu privire la riscul apariției cazurilor de pestă la rumegătoarele mici, oi și capre. Decizia a fost luată după ...[citește_toată_știrea]

30 August 2018, 18:20
(4635 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Copil de 10 ani, mort într-un accident rutier

Andrășești: Copil de 10 ani, mort într-un accident rutier

Tragedie pe DN2A, între Andrășeși și Orboiești. Cinci persoane au fost rănite, iar un băiat de 10 ani a murit, după ce două mașini au fost implicate într-un accident rutier. La fața locului au intervenit ...[citește_toată_știrea]

27 August 2018, 02:16
(10073 vizualizări - 1 comentariu)


Fierbinți Târg: Incendiu de proporții la o fabrică de mase plastice

Pompierii din Urziceni intervin de mai bine de 6 ore pentru a stinge un incendiu izbucnit în incinta unei fabrici de reciclare și prelucrare a maselor plastice, de pe raza orașului Fierbinți Târg. La fața ...[citește_toată_știrea]

24 August 2018, 10:09
(10212 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri gratuite de formare profesională

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, organizând până la sfârșitul anului 2018 cursuri de formare profesională ...[citește_toată_știrea]

23 August 2018, 20:10
(7156 vizualizări - 1 comentariu)


anunț

Se caută îngrijitoare
pentru o bătrână din Slobozia.
Se poate deplasa, este lucidă,
dar are nevoie de cineva
care să o îngrijească și să o ajute.
Se preferă o femeie,
cazarea fiind asigurată.
Remunerația este negociabilă.
Mai multe relații
la telefon 0720/070.861

21 August 2018, 19:10


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Preasfințitul Vincențiu va sfinți Antimise pentru întreaga Eparhie

Joi, 23 august 2018, când Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Vincențiu va oficia la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din ...[citește_toată_știrea]

21 August 2018, 11:20
(7499 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 1000 de sancțiuni aplicate de polițiștii ialomițeni!

Polițiștii au intervenit, în perioada 14-19 august a.c., la peste 300 de evenimente, iar pentru neregulile constatate au aplicat peste 1000 de sancțiuni contravenționale și au reținut 65 de permise de conducere ...[citește_toată_știrea]

20 August 2018, 19:15
(4171 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 118 misiuni îndeplinite de pompieri

Pompierii ialomițeni au executat 118 de misiuni de protecție a populației în minivacanța ce tocmai s-a încheiat. Astfel, începând cu data de 15 august a.c., salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină ...[citește_toată_știrea]

20 August 2018, 16:50
(5326 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 188000 de lei, 39 de permise reținute

La acest sfârșit de săptămână, 10-12 august a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la peste 130 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au constatat 50 de infracțiuni și au aplicat 620 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

13 August 2018, 17:50
(5380 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Întreruperi programate ale energiei electrice

E-Distribuție Dobrogea SA anunță că, urmare a lucrărilor planificate de revizii, reparații și modernizări în rețeaua de distribuție, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în mai multe zone din ...[citește_toată_știrea]

10 August 2018, 17:30
(5569 vizualizări - 0 comentarii)


Scrimă: Scrimerii ialomițeni, în Arena Internațională

Desfășurată în cadrul Programului «Scrimeri în Arena Internațională» și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Ialomița, competiția internațională de scrimă sabie «Sarvar Horotan Coup» a reprezentat ...[citește_toată_știrea]

10 August 2018, 13:20
(3931 vizualizări - 0 comentarii)


Surprinși în flagrant în timp ce încercau să fure de la un hotel din Amara

Doi bărbați de 30 și 31 de ani, ambii din județul Călărași , au fost surprinși de către polițiști în timp ce încercau să sustragă mai multe bunuri dintr-o unitate hotelieră din localitatea Amara. Astfel ...[citește_toată_știrea]

9 August 2018, 19:10
(8760 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara flagrant hoți


Primăria Slobozia organizează «Ziua Câinelui»

Primăria Municipiului Slobozia anunță organizarea concursului de frumusețe canină «Câinele, cel mai bun prieten», ediția a III-a. Competiția va fi desfășurată în data de 27 august 2018, la Stadionul Municipal ...[citește_toată_știrea]

9 August 2018, 12:20
(4513 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 3 accidente rutiere într-o singură zi

Zi neagră pe șoselele din Ialomița, luni, 6 august 2018. Potrivit polițiștilor, pe raza județului s-au produs 3 accidente rutiere, soldate cu decesul unei persoane și rănirea altor trei. Persoana decedată ...[citește_toată_știrea]

8 August 2018, 14:40
(4074 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Începe a 12-a ediție a Festivalului Național de Folclor «Ion Albeșteanu»

Pe data de 9 și 10 august 2018, Grădina de Vară din stațiunea Amara va găzdui cea de a 12-a ediție a Festivalului Național de Folclor «Ion Albeșteanu». Prețul unui bilet este de 10 lei, tichetele putând ...[citește_toată_știrea]

8 August 2018, 13:10
(6286 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Peste 100 de kg de carne de porc au fost confiscate

În urma unui control tematic ce a vizat modul în care se respectă normele de comercializare a cărnii de porc și de pasăre de către supermarketuri, inspectorii DSVSA Ialomița au descoperit mai multe nereguli ...[citește_toată_știrea]

8 August 2018, 12:25
(8491 vizualizări - 0 comentarii)


CJAS Ialomița: S-a prelungit termenul de valabilitate pentru cardurile de sănătate

Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița precizează faptul că perioada de valabilitate a cardurilor de sănătate emise până la 31 iulie 2018 s-a prelungit de la 5 la 7 ani. Decizia ...[citește_toată_știrea]

8 August 2018, 11:40
(8885 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrân căzut în fântână, salvat de pompierii din Urziceni

Bătrân căzut în fântână, salvat de pompierii din Urziceni

Un bărbat în vârstă de 69 de ani, din comuna Glodeanu Siliștea-județul Buzău, a căzut miercuri, 1 august a.c., în jurul orelor 20,30, într-o fântână adâncă de 7 metri de pe raza comunei. Pentru salvarea ...[citește_toată_știrea]

2 August 2018, 13:15
(6521 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Un bărbat, de 41 de ani, din județul Constanța, a fost depistat de către polițiștii rutieri în timp ce conducea un autovehicul pe raza localității Bordușani deși a consumat anterior băuturi alcoolice. ...[citește_toată_știrea]

2 August 2018, 11:10
(5009 vizualizări - 0 comentarii)


Accident în apropiere de Movila

Marți, 31 iulie a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DJ212, în apropiere de localitatea Movila, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane. Din primele verificări ...[citește_toată_știrea]

2 August 2018, 11:05
(5289 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Movila accident


Ultimele comentarii
Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Angela în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Port modern la Fetești! Panait în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Baba Dac în Clinica Stomatologică Dr. Ardeleanu din Slobozia s-a extins de la 4 la 7 cabinete Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...