Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Martori și mărturisitori ai Domnului înviat

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor
Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
Iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Hristos a Înviat!


Potrivit Sfintelor Evanghelii după Luca și Ioan, experiența recunoașterii Mântuitorului înviat are loc într-un context euharistic și este reprezentată prin invitația adresată de către Mântuitorul Hristos ucenicilor de a mânca împreună (cf. In 21, 5, 9, 12). În episodul despre ucenicii din Emaus, Mântuitorul este recunoscut în momentul în care repetă gestul instituirii Euharistiei, frângerea pâinii (cf. Lc 24, 30 ș.u.). Motivul acesta vrea să exprime refacerea comuniunii cu cei ce L-au abandonat și L-au renegat.
Întâlnirile Mântuitorului înviat cu ucenicii au valoarea unor apariții; acolo unde oferă El darul de a vedea, Se lasă văzut; numai acolo unde El deschide ochii, iar inima ucenicilor se lasă deschisă, El poate fi cunoscut.
Relatările evanghelice despre arătările Mântuitorului înviat evidențiază, pe de o parte, dumnezeirea Sa, iar pe de alta, realitatea trupului Său omenesc pe care L-a transfigurat și L-a pnevmatizat, făcându-L, astfel, prin Înviere, părtaș dumnezeirii. El a înviat la o viață nouă, definitivă, ce nu mai este supusă legilor chimice și biologice, ci este situată în afara morții, în acea veșnicie pe care o conferă dragostea infinită a Preasfintei Treimi.
Arătările Domnului înviat prezentate în Sfintele Evanghelii au drept scop mărturisirea identității Sale personale, adică Iisus Cel înviat este Același cu Iisus Cel răstignit. Este aceeași Persoană, după cum ajunge să exclame Toma. Recunoașterea are loc din motive diferite: este recunoscut chipul Său (cf. In 20, 27): la auzirea chemării pe nume, Maria Magdalena Îl recunoaște (In 20, 16); este recunoscut atunci când le deschide ucenicilor ochii și mintea să înțeleagă Scripturile (cf. Lc 24, 27 și 45); în momentul frângerii pâinii (Lc 24, 35; In 21, 5, 9, 13).
Aceste arătări sau descoperiri, prin care Mântuitorul Hristos înviat Se face cunoscut, au un caracter educativ sau pedagogic. Ele culminează cu mărturisirea categorică și unică al lui Toma: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (In 20, 28), urmată de fericirea promisă de Domnul înviat celor ce cred: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut” (In 20, 29).
Martori oculari ai faptelor lui Hristos până la moartea pe Cruce, ucenicii Mântuitorului au fost și martorii activității Sale după Înviere. Iată de ce ei au fost primii care L-au văzut pe Hristos cel înviat, căci Acesta, imediat după Înviere, S-a arătat prin numeroase semne timp de patruzeci de zile, vorbindu-le despre Împărăția Cerurilor. Unele dintre aceste arătări sunt descrise chiar de martorii oculari, cum ar fi arătarea lui Hristos Mariei Magdalena, femeilor mironosițe, lui Simon Petru, celor doi ucenici în drum spre Emaus, tuturor apostolilor în afară de Toma, tuturor apostolilor aflați împreună cu Toma, unor apostoli pe marea Tiberiadei, apostolilor în Galileea, la 500 de frați creștini, apostolului Iacob și tuturor apostolilor în ziua Înălțării. Cercetând mai atent, spune Sfântul Ioan Hrisostom, vom observa că Mântuitorul S-a arătat apostolilor după Înviere de unsprezece ori, până să Se înalțe la Tatăl. Pentru că avea unsprezece apostoli, – după căderea lui Iuda care și-a pierdut locul și demnitatea apostolească, din cauza trădării sale –, Hristos S-a arătat apostolilor în unsprezece rânduri (cf. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Predici la Sărbători Împărătești și Cuvântări de laudă la sfinți, București, 2002, p. 185-186).
Alt moment important al arătărilor se referă la misiunea încredințată apostolilor de către Domnul înviat, și anume, de a fi martori și mărturisitori ai Învierii. Acest fapt reiese în mod clar din arătările Sale, care au ca scop încredințarea unei misiuni unice ucenicilor (cf. Lc 24, 36-49; In 20, 19-23; Mt 28, 16-20; și Mc 16, 9-20). Ecoul acestei încredințări se regăsește în propovăduirea apostolică redată în cartea Faptele Apostolilor (cf. FA 2, 32; 3, 15; 4, 10; 5, 32; 10, 39), pe care Biserica noastră Ortodoxă a rânduit să o citim împreună cu Evanghelia după Ioan, până la Rusalii. Apostolii sunt prezentați ca fiind „martorii” Învierii, o mărturie care însă nu este limitată la un grup anume.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Învierea Domnului este temelia pe care sfinții ucenici și-au zidit credința și predica lor. În realitate, toate faptele lor izvorăsc din această lucrare unică a lui Hristos. Fiind martori ai Învierii lui Hristos și făcând-o cunoscută lumii, aceasta înseamnă pentru apostoli a mărturisi și a demonstra că Iisus Hristos este Dumnezeu și Domn, Răscumpărător și Mântuitor. Prin cuvintele pe care le rostesc și prin minunile pe care le săvârșesc în numele lui Hristos înviat, ei mărturisesc constant, arată și dovedesc că Domnul înviat este Cel Care vorbește și lucrează în ei prin puterea Sa dătătoare de viață și făcătoare de minuni.
Întreaga misiune a apostolilor se rezumă la mărturia Învierii Domnului Hristos: a fi apostol înseamnă a mărturisi Învierea lui Hristos.
Chiar și dușmanii lui Hristos au mărturisit involuntar despre adevărul Învierii, plătind gărzile să răspândească vestea potrivit căreia „ucenicii au furat trupul lui Hristos în timp ce ei dormeau”. Pe Saul, cel mai mare dușman al lui Hristos înviat, vederea personală a Domnului înviat l-a transformat din cel mai aprig dușman în cel mai mare dintre apostoli, Apostolul Pavel.
Învierea lui Hristos este un eveniment cosmic, vizibil și evident și pentru Puterile cerești, căci Îngerii sunt martori ai Învierii.
Prin aceste arătări, Hristos Domnul le făgăduiește ucenicilor prezența permanentă a Duhului Sfânt, Care este Duhul creator și proniator al lui Dumnezeu, Cel Care cuprinde și transfigurează omul și lumea în care acestuia i-a fost dat să trăiască.
Prezența permanentă a Mântuitorului Hristos înviat își găsește expresia cea mai clară în încheierea Evangheliei după Matei, în cuvintele din Mt 28, 18-20: „Mi S-a dat toată puterea în cer și pe pământ. Așadar, mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată: Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor” (cf. Mc 16, 15 ș.u.; Lc 24, 47 ș.u.; FA 1, 8).

Dreptmăritori creștini,
Mântuitorul Hristos ne-a încredințat după învierea Sa din morți o întreită misiune, care este de fapt și testamentul Său lăsat Bisericii, în calitatea Sa de Domnul Atotțiitorul – Pantocratorul, Căruia „I S-a dat toată puterea în cer și pe pământ” (Mt 28, 18).
În primul rând, misiunea de a propovădui Evanghelia Împărăției Cerurilor sau de a evangheliza, potrivit unui cuvânt folosit în acest context: „a face ucenici”. Misiunea încredințată de Domnul înviat bisericii Sale este aceea de a face ca „toate neamurile să devină ucenicii lui Hristos”. După Înviere, Bisericii i s-a deschis un orizont misionar infinit, destinat să depășească limitele geografice ale Palestinei.
Al doilea cuvânt important din mandatul misionar încredințat de Domnul înviat bisericii este: „botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt 28, 19). Calea mântuirii este deschisă de primirea botezului care, după cuvântul Apostolului Pavel, înseamnă participare la experiența învierii lui Hristos Domnul: „deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Rom 6, 4). Ucenic al lui Hristos se devine prin botez și învățătură!
De aceea, cel de-al treilea cuvânt care descrie activitatea misionară este îndemnul: „învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă”. „Se cuvine să păzim, fără omitere toate câte au fost încredințate de Domnul prin Evanghelie și prin Apostoli. Mergând – spune Domnul – învățați toate neamurile, povățuindu-le, nu pe unele să le păzească și pe altele să le neglijeze, ci să păzească toate câte am poruncit vouă” (Sf. VASILE CEL MARE, Asceticele, București, 1989, p. 115 și 213). Și astfel, Domnul înviat va fi cu fiecare ucenic, membru al Bisericii Sale, în fiecare zi, ajutându-i și inspirându-i, insuflându-le curaj.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Semnele mesianico-eshatologice ale izgonirii demonilor și ale tămăduirilor de boli și neputințe (cf. Mc 16, 7 ș.u.), taina împăcării cu Dumnezeu (In 20, 23), sunt, asemenea activității de propovăduire, lucrarea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos înviat, o lucrare în Duhul Sfânt, la care sunt chemați toți cei botezați și care sunt invitați nu numai să contemple cerul (cf. FA 1, 11), ci să și dea mărturie despre experiența învierii duhovnicești din păcatul stricăciunii și al morții.
Cu învierea lui Hristos începe o etapă nouă în istoria omenirii, deoarece e pentru prima dată când puterea lui Dumnezeu se arată mai mare decât păcatul și moartea. Nimic din cele ale istoriei, nici moartea, nu poate să reziste la lucrarea iubirii lui Dumnezeu în Fiul Său înviat. De aceea, învierea este revelația care dă sens istoriei, cheia de interpretare a istoriei.
Poporul nostru a cunoscut, prin propovăduirea Sfântului Apostol Andrei, revelația dumnezeiască adusă de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos în istoria umanității. Credința primită și împărtășită de strămoșii noștri a fost o putere uriașă, care i-a călăuzit pe români în lunga lor istorie creștină.
Puterea lui Dumnezeu, vestită de Sfânta Biserică Ortodoxă, s-a arătat mai mare decât ura și lucrarea potrivnicului. Și întreaga noastră istorie este o mărturie vie a lucrării Sfântului Duh, la care sunt chemați toți cei botezați în numele Sfintei Treimi.
Acum 100 de ani poporul nostru dreptmăritor creștin a cunoscut o înviere duhovnicească, împlinindu-se năzuința multiseculară de a trăi toți frații români între granițele aceleiași țări. Dumnezeu a binecuvântat rugăciunile strămoșilor noștri, România devenind o națiune puternică și respectată datorită jertfei unor români iubitori ai neamului și credinței străbune. Ei au inițiat lucrarea ce s-a finalizat numai acum, după o sută de ani, la centenar, Catedrala Mântuirii Neamului, ca sens al mulțumirii aduse lui Dumnezeu pentru împlinirea năzuinței Unirii.

Dreptmăritori creștini,
Anul acesta este dedicat în Episcopia noastră „Familiei creștine”, familia binecuvântată de Dumnezeu, formată din bărbat și femeie și dăruită cu nașterea de prunci. Ea este numită și ,,Biserica cea mică”, temelia Bisericii lui Hristos, de la care își primește puterea și Harul Sfântului Duh, Proniatorul.
Vă cer și vă îndemn să vă ocrotiți familiile, să luptați pentru apărarea credinței și tradițiilor creștine în care, de două milenii, românii și-au aflat mântuirea și izbăvirea de lucrarea vrăjmașilor. Lumina pe care Învierea Mântuitorului Iisus Hristos ne-a dăruit-o ne va călăuzi pe cărările dreptății și vom putea birui lucrarea viclenilor care uneltesc împotriva fiilor lui Dumnezeu - creștinii dreptmăritori.
În această zi de lumină și har vă binecuvântez pe toți și vă urez ca această prăznuire a Sfintelor Paști să o aveți cu pace, sănătate și alese bucurii, rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, cel Înviat din morți, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Adevărat a înviat Domnul!
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către
Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat pentru pace și bunăvoire,

† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

7 Aprilie 2018, 12:05 (10317 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Comentariile cititorilor:


Urmasul lui Urmasul lui Sava:
(8 Aprilie 2018, 04:37)
Ii urez primarului Sava un ultim Paște Fericit!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
262 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

ISU Ialomița recrutează candidați pentru instituțiile de învățământ care școlarizează viitorii pompieri

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița recrutează candidați pentru concursurile de admitere organizate în 2018 și ianuarie 2019, pentru  instituțiile de învățământ ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2018, 11:40
(8230 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Controale inopinate

În perioada 19.03-31.10.2018, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița desfășoară acțiuni de control cu caracter inopinat. Acestea vor viza beneficiarii la care se prestează muncă necalificată cu caracter ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2018, 11:35
(3506 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Program de lucru normal în minivacanța de 1 Mai

Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură informează fermierii cu privire la faptul că instituția își va desfășura activitatea în program normal de lucru în zilele de 30 aprilie și 1 mai 2018. ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2018, 20:05
(6443 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Exercițiu aplicativ la Fetești

Joi, 26 aprilie 2018, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița vor desfășura, la Fetești, un amplu exercițiu aplicativ, prin activarea Planului Roșu de Intervenție ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2018, 19:35
(4412 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: 30 aprilie, data limită de depunere a documentelor pentru subvenția la motorină

Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură informează fermierii din județ cu privire la faptul că 30 aprilie este data limită până la care se depun cererile de plată pentru subvenția la motorină ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2018, 19:25
(8140 vizualizări - 0 comentarii)


Închideri de gaze la Manasia și Urziceni

Joi, 26 aprilie 2018, Distrigaz Sud Rețele anunță sistarea gazelor în localitățile Urziceni și Manasia, ca urmare a lucrărilor de reparații a rețelelor de distribuție. Furnizarea va fi întreruptă între ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2018, 19:05
(5657 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat înecat în râul Ialomița

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Slobozia a desfășurat o misiune în zona  localității Cosâmbești, aceștia recuperând din apele râului Ialomița trupul unui bărbat înecat. Cadavrul a fost transportat ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2018, 18:40
(5641 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină cuprinsă de flăcări între Movila și Fetești

Pompierii Stației de Intervenție Fetești au acționat pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism, pe DJ212, între localitățile Movila și Fetești. Deși flăcările au fost stinse  rapid, mașina ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2018, 18:15
(3375 vizualizări - 0 comentarii)


Mandate de arestare preventivă în dosarul scandalului de la Fetești

La propunerea polițiștilor și procurorilor din Fetești, doi bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în urma scandalului provocat vineri, 13 aprilie 2018, în cartierul Vlașca. Este vorba despre ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2018, 01:21
(9936 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Întreruperi programate la rețeaua de energie electrică și gaze

Potrivit furnizorului de energie electrică E-Distribuție Dobrogea, pe parcursul săptămânii viitoare, 23-27 aprilie 2018, mai multe localități din Ialomița vor fi afectate parțial de întreruperi de electricitate ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2018, 20:10
(7461 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Vineri, 20 aprilie 2018, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2018, 17:05
(5401 vizualizări - 1 comentariu)


Un protest la Școala Gimnazială «Spiru Haret» din Țăndărei

Joi, 19 aprilie 2018, la Țăndărei, a fost organizat un protest spontan la Școala Gimnazială «Spiru Haret». Manifestarea a fost organizată de cadrele didactice ale unității de învățământ ca reacție la atitudinea ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2018, 14:05
(6453 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Incendiu la o fabrică de mase plastice

4 tone de mase plastice au ars în seara zilei de miercuri, 18 aprilie 2018, în curtea unui depozit de  PET-uri din Urziceni. La fața locului au intervenit pompierii din localitate, cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2018, 13:15
(6463 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


Slobozia: Sărbătoare dedicată cărților

Luni, 23 aprilie 2018, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia se va sărbători «Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor. Ziua Bibliotecarului și 85 de ani de bibliotecă publică ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2018, 11:45
(4114 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Două persoane, rănite într-un accident rutier

Pompierii din Urziceni au acordat primul ajutor victimelor unui accident rutier petrecut duminică, 15 aprilie 2018, pe raza localității Căldărușanca. Victimele erau pasageri într-o mașină care s-a lovit ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2018, 20:50
(5767 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în scădere ușoară

La sfârșitul lunii martie 2018, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 6043 șomeri, din care 1131 șomeri erau indemnizați, respectiv 4912 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2018, 20:35
(4177 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendiu din cauza unei lumânări aprinse

În noapte de 14/15 aprilie 2018, pompierii Detașamentului de Intervenție Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la casa unui localnic din satul buzoian ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2018, 20:10
(4271 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vin banii pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță fermierii că s-au început procedurile de plata a subvenției pentru motorină, pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2017. Valoarea totală a acestor ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2018, 18:30
(5042 vizualizări - 0 comentarii)


anunț

închiriem spații comerciale,
hală, teren depozitare
materiale
și utilaje construcții

Relații la sediul firmei din
str. Gării Noi, nr. 5, Slobozia,

telefon 0243/211.406

17 Aprilie 2018, 17:40


ISU Ialomița: Intervenție pe Autostrada Soarelui

Echipajul de descarcerare și paramedicii SMURD din Fetești au intervenit duminică, 15 aprilie 2018, pe Autostrada Soarelui pentru a acorda primul ajutor victimei unui accident de circulație. Este vorba ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2018, 17:15
(4583 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cercetat penal pentru «dare de mită»

Un tânăr din Ialomița s-a ales cu un dosar penal după ce a încercat să mituiască un polițist de la Circulație. La sfârșitul lunii martie a acestui an, suspectul a fost oprit în trafic, în urmă verificărilor ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2018, 18:10
(5097 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Incendiu într-o gospodărie

2 tone de lemne de foc și alte 2 tone de furaje au fost cuprinse de flăcări într-o gospodărie din comuna Scânteia. Focul a fost stins de pompierii Gărzii de Intervenție Țăndărei. De asemenea, flăcările ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2018, 15:10
(5389 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 ani cu executare pentru fapte de corupție

Trimis în judecată după ce procurorii au dovedit că a mituit un polițist cu 500 de euro, inculpatul Gabriel Marian Nicolau a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la 3 ani ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2018, 12:35
(6687 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt așteptate vineri, 20 aprilie 2018, să participe la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, eveniment organizat la Slobozia, în incinta Centrului Cultural ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2018, 20:20
(9487 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Vehicule neînmatriculate

Un bărbat de 60 de ani, din Fetești, a fost identificat pe o șosea din zona localității Stelnica, la volanul unui tractor agricol, fără ca vehiculul să fie înmatriculat. De asemenea, un localnic de 49 de ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2018, 19:25
(5143 vizualizări - 1 comentariu)


IJJ Ialomița: Vindea pește ilegal

Un bărbat de 43 de ani din comuna ialomițeană Bucu a fost identificat de jandarmi pe raza orașului Amara în timp ce comercializa fără drept 11 kilograme de caras. Marfa a fost confiscată, iar cazul a fost ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2018, 18:40
(6061 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă pentru șomeri

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița pune la dispoziția persoanelor aflate în șomaj peste 500 de locuri de muncă în această săptămână. Persoanele interesate pot obține mai multe detalii ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2018, 18:05
(6556 vizualizări - 2 comentarii)


Peste 200 de polițiști ialomițeni, în stradă de Paște

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță de Sfintele Sărbători de Paște. Astfel, peste 200 de polițiști vor fi în stradă și ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2018, 17:20
(6986 vizualizări - 0 comentarii)


Taina încondeierii ouălor, împărtășită la Catedrala din Urziceni

Taina încondeierii ouălor, împărtășită la Catedrala din Urziceni

Miercuri, 4 aprilie 2018, în Săptămâna Patimilor, copiii de la Grupul de Cateheză parohial «Vlăstare Ortodoxe» au avut parte de o experiență cu totul deosebită. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2018, 13:10
(6644 vizualizări - 0 comentarii)


Programul magazinelor Kaufland de Paște

Cu prilejul Sărbătorilor de Paște, magazinele Kaufland vor avea un program de funcționare special. Astfel, sâmbătă, 07.04.2018, ora deschiderii va fi 7,00, iar ora închiderii va varia în funcție de magazin ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2018, 12:20
(10420 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Angela în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Port modern la Fetești! Panait în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Baba Dac în Clinica Stomatologică Dr. Ardeleanu din Slobozia s-a extins de la 4 la 7 cabinete Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...