Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Martori și mărturisitori ai Domnului înviat

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor
Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
Iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Hristos a Înviat!


Potrivit Sfintelor Evanghelii după Luca și Ioan, experiența recunoașterii Mântuitorului înviat are loc într-un context euharistic și este reprezentată prin invitația adresată de către Mântuitorul Hristos ucenicilor de a mânca împreună (cf. In 21, 5, 9, 12). În episodul despre ucenicii din Emaus, Mântuitorul este recunoscut în momentul în care repetă gestul instituirii Euharistiei, frângerea pâinii (cf. Lc 24, 30 ș.u.). Motivul acesta vrea să exprime refacerea comuniunii cu cei ce L-au abandonat și L-au renegat.
Întâlnirile Mântuitorului înviat cu ucenicii au valoarea unor apariții; acolo unde oferă El darul de a vedea, Se lasă văzut; numai acolo unde El deschide ochii, iar inima ucenicilor se lasă deschisă, El poate fi cunoscut.
Relatările evanghelice despre arătările Mântuitorului înviat evidențiază, pe de o parte, dumnezeirea Sa, iar pe de alta, realitatea trupului Său omenesc pe care L-a transfigurat și L-a pnevmatizat, făcându-L, astfel, prin Înviere, părtaș dumnezeirii. El a înviat la o viață nouă, definitivă, ce nu mai este supusă legilor chimice și biologice, ci este situată în afara morții, în acea veșnicie pe care o conferă dragostea infinită a Preasfintei Treimi.
Arătările Domnului înviat prezentate în Sfintele Evanghelii au drept scop mărturisirea identității Sale personale, adică Iisus Cel înviat este Același cu Iisus Cel răstignit. Este aceeași Persoană, după cum ajunge să exclame Toma. Recunoașterea are loc din motive diferite: este recunoscut chipul Său (cf. In 20, 27): la auzirea chemării pe nume, Maria Magdalena Îl recunoaște (In 20, 16); este recunoscut atunci când le deschide ucenicilor ochii și mintea să înțeleagă Scripturile (cf. Lc 24, 27 și 45); în momentul frângerii pâinii (Lc 24, 35; In 21, 5, 9, 13).
Aceste arătări sau descoperiri, prin care Mântuitorul Hristos înviat Se face cunoscut, au un caracter educativ sau pedagogic. Ele culminează cu mărturisirea categorică și unică al lui Toma: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (In 20, 28), urmată de fericirea promisă de Domnul înviat celor ce cred: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut” (In 20, 29).
Martori oculari ai faptelor lui Hristos până la moartea pe Cruce, ucenicii Mântuitorului au fost și martorii activității Sale după Înviere. Iată de ce ei au fost primii care L-au văzut pe Hristos cel înviat, căci Acesta, imediat după Înviere, S-a arătat prin numeroase semne timp de patruzeci de zile, vorbindu-le despre Împărăția Cerurilor. Unele dintre aceste arătări sunt descrise chiar de martorii oculari, cum ar fi arătarea lui Hristos Mariei Magdalena, femeilor mironosițe, lui Simon Petru, celor doi ucenici în drum spre Emaus, tuturor apostolilor în afară de Toma, tuturor apostolilor aflați împreună cu Toma, unor apostoli pe marea Tiberiadei, apostolilor în Galileea, la 500 de frați creștini, apostolului Iacob și tuturor apostolilor în ziua Înălțării. Cercetând mai atent, spune Sfântul Ioan Hrisostom, vom observa că Mântuitorul S-a arătat apostolilor după Înviere de unsprezece ori, până să Se înalțe la Tatăl. Pentru că avea unsprezece apostoli, – după căderea lui Iuda care și-a pierdut locul și demnitatea apostolească, din cauza trădării sale –, Hristos S-a arătat apostolilor în unsprezece rânduri (cf. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Predici la Sărbători Împărătești și Cuvântări de laudă la sfinți, București, 2002, p. 185-186).
Alt moment important al arătărilor se referă la misiunea încredințată apostolilor de către Domnul înviat, și anume, de a fi martori și mărturisitori ai Învierii. Acest fapt reiese în mod clar din arătările Sale, care au ca scop încredințarea unei misiuni unice ucenicilor (cf. Lc 24, 36-49; In 20, 19-23; Mt 28, 16-20; și Mc 16, 9-20). Ecoul acestei încredințări se regăsește în propovăduirea apostolică redată în cartea Faptele Apostolilor (cf. FA 2, 32; 3, 15; 4, 10; 5, 32; 10, 39), pe care Biserica noastră Ortodoxă a rânduit să o citim împreună cu Evanghelia după Ioan, până la Rusalii. Apostolii sunt prezentați ca fiind „martorii” Învierii, o mărturie care însă nu este limitată la un grup anume.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Învierea Domnului este temelia pe care sfinții ucenici și-au zidit credința și predica lor. În realitate, toate faptele lor izvorăsc din această lucrare unică a lui Hristos. Fiind martori ai Învierii lui Hristos și făcând-o cunoscută lumii, aceasta înseamnă pentru apostoli a mărturisi și a demonstra că Iisus Hristos este Dumnezeu și Domn, Răscumpărător și Mântuitor. Prin cuvintele pe care le rostesc și prin minunile pe care le săvârșesc în numele lui Hristos înviat, ei mărturisesc constant, arată și dovedesc că Domnul înviat este Cel Care vorbește și lucrează în ei prin puterea Sa dătătoare de viață și făcătoare de minuni.
Întreaga misiune a apostolilor se rezumă la mărturia Învierii Domnului Hristos: a fi apostol înseamnă a mărturisi Învierea lui Hristos.
Chiar și dușmanii lui Hristos au mărturisit involuntar despre adevărul Învierii, plătind gărzile să răspândească vestea potrivit căreia „ucenicii au furat trupul lui Hristos în timp ce ei dormeau”. Pe Saul, cel mai mare dușman al lui Hristos înviat, vederea personală a Domnului înviat l-a transformat din cel mai aprig dușman în cel mai mare dintre apostoli, Apostolul Pavel.
Învierea lui Hristos este un eveniment cosmic, vizibil și evident și pentru Puterile cerești, căci Îngerii sunt martori ai Învierii.
Prin aceste arătări, Hristos Domnul le făgăduiește ucenicilor prezența permanentă a Duhului Sfânt, Care este Duhul creator și proniator al lui Dumnezeu, Cel Care cuprinde și transfigurează omul și lumea în care acestuia i-a fost dat să trăiască.
Prezența permanentă a Mântuitorului Hristos înviat își găsește expresia cea mai clară în încheierea Evangheliei după Matei, în cuvintele din Mt 28, 18-20: „Mi S-a dat toată puterea în cer și pe pământ. Așadar, mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată: Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor” (cf. Mc 16, 15 ș.u.; Lc 24, 47 ș.u.; FA 1, 8).

Dreptmăritori creștini,
Mântuitorul Hristos ne-a încredințat după învierea Sa din morți o întreită misiune, care este de fapt și testamentul Său lăsat Bisericii, în calitatea Sa de Domnul Atotțiitorul – Pantocratorul, Căruia „I S-a dat toată puterea în cer și pe pământ” (Mt 28, 18).
În primul rând, misiunea de a propovădui Evanghelia Împărăției Cerurilor sau de a evangheliza, potrivit unui cuvânt folosit în acest context: „a face ucenici”. Misiunea încredințată de Domnul înviat bisericii Sale este aceea de a face ca „toate neamurile să devină ucenicii lui Hristos”. După Înviere, Bisericii i s-a deschis un orizont misionar infinit, destinat să depășească limitele geografice ale Palestinei.
Al doilea cuvânt important din mandatul misionar încredințat de Domnul înviat bisericii este: „botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt 28, 19). Calea mântuirii este deschisă de primirea botezului care, după cuvântul Apostolului Pavel, înseamnă participare la experiența învierii lui Hristos Domnul: „deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Rom 6, 4). Ucenic al lui Hristos se devine prin botez și învățătură!
De aceea, cel de-al treilea cuvânt care descrie activitatea misionară este îndemnul: „învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă”. „Se cuvine să păzim, fără omitere toate câte au fost încredințate de Domnul prin Evanghelie și prin Apostoli. Mergând – spune Domnul – învățați toate neamurile, povățuindu-le, nu pe unele să le păzească și pe altele să le neglijeze, ci să păzească toate câte am poruncit vouă” (Sf. VASILE CEL MARE, Asceticele, București, 1989, p. 115 și 213). Și astfel, Domnul înviat va fi cu fiecare ucenic, membru al Bisericii Sale, în fiecare zi, ajutându-i și inspirându-i, insuflându-le curaj.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Semnele mesianico-eshatologice ale izgonirii demonilor și ale tămăduirilor de boli și neputințe (cf. Mc 16, 7 ș.u.), taina împăcării cu Dumnezeu (In 20, 23), sunt, asemenea activității de propovăduire, lucrarea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos înviat, o lucrare în Duhul Sfânt, la care sunt chemați toți cei botezați și care sunt invitați nu numai să contemple cerul (cf. FA 1, 11), ci să și dea mărturie despre experiența învierii duhovnicești din păcatul stricăciunii și al morții.
Cu învierea lui Hristos începe o etapă nouă în istoria omenirii, deoarece e pentru prima dată când puterea lui Dumnezeu se arată mai mare decât păcatul și moartea. Nimic din cele ale istoriei, nici moartea, nu poate să reziste la lucrarea iubirii lui Dumnezeu în Fiul Său înviat. De aceea, învierea este revelația care dă sens istoriei, cheia de interpretare a istoriei.
Poporul nostru a cunoscut, prin propovăduirea Sfântului Apostol Andrei, revelația dumnezeiască adusă de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos în istoria umanității. Credința primită și împărtășită de strămoșii noștri a fost o putere uriașă, care i-a călăuzit pe români în lunga lor istorie creștină.
Puterea lui Dumnezeu, vestită de Sfânta Biserică Ortodoxă, s-a arătat mai mare decât ura și lucrarea potrivnicului. Și întreaga noastră istorie este o mărturie vie a lucrării Sfântului Duh, la care sunt chemați toți cei botezați în numele Sfintei Treimi.
Acum 100 de ani poporul nostru dreptmăritor creștin a cunoscut o înviere duhovnicească, împlinindu-se năzuința multiseculară de a trăi toți frații români între granițele aceleiași țări. Dumnezeu a binecuvântat rugăciunile strămoșilor noștri, România devenind o națiune puternică și respectată datorită jertfei unor români iubitori ai neamului și credinței străbune. Ei au inițiat lucrarea ce s-a finalizat numai acum, după o sută de ani, la centenar, Catedrala Mântuirii Neamului, ca sens al mulțumirii aduse lui Dumnezeu pentru împlinirea năzuinței Unirii.

Dreptmăritori creștini,
Anul acesta este dedicat în Episcopia noastră „Familiei creștine”, familia binecuvântată de Dumnezeu, formată din bărbat și femeie și dăruită cu nașterea de prunci. Ea este numită și ,,Biserica cea mică”, temelia Bisericii lui Hristos, de la care își primește puterea și Harul Sfântului Duh, Proniatorul.
Vă cer și vă îndemn să vă ocrotiți familiile, să luptați pentru apărarea credinței și tradițiilor creștine în care, de două milenii, românii și-au aflat mântuirea și izbăvirea de lucrarea vrăjmașilor. Lumina pe care Învierea Mântuitorului Iisus Hristos ne-a dăruit-o ne va călăuzi pe cărările dreptății și vom putea birui lucrarea viclenilor care uneltesc împotriva fiilor lui Dumnezeu - creștinii dreptmăritori.
În această zi de lumină și har vă binecuvântez pe toți și vă urez ca această prăznuire a Sfintelor Paști să o aveți cu pace, sănătate și alese bucurii, rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, cel Înviat din morți, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Adevărat a înviat Domnul!
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către
Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat pentru pace și bunăvoire,

† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

7 Aprilie 2018, 12:05 (10187 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Comentariile cititorilor:


Urmasul lui Urmasul lui Sava:
(8 Aprilie 2018, 04:37)
Ii urez primarului Sava un ultim Paște Fericit!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
238 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Două incendii într-o singură zi

Peste 50 hectare de stuf și vegetație uscată au ars după ce o persoană rămasă deocamdată neidentificată a aprins focul în mod intenționat. Cel puțin aceasta este concluzia pompierilor ialomițeani, cei care ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2012, 17:12
(13770 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: O șoferiță s-a rostogolit de cîteva ori cu mașina într-un șanț!

Marți, 17 ianuarie 2012, în apropierea orașului Fetești s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce o femeie, de 39 ani, din Amara, conducea o mașină din direcția Fetești către Movila, din ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2012, 15:33
(15428 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Fetești accident


Țăndărei: Înșelat prin SMS

Marți, 17 ianuarie, un bărbat de 30 ani din Țăndărei a sesizat Poliția cu privire la faptul că a fost înșelat cu 850 lei prin SMS. Victima a povestit polițiștilor că, în aceeași zi, a primit pe telefonul ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2012, 15:32
(13611 vizualizări - 1 comentariu)


Sudiți: Băut și fără permis, la volan

O mașină condusă de un bărbat, de 36 ani, din Țăndărei, a fost oprită de polițiști pentru un control de rutină, marți, 17 februarie, la Sudiți. Pentru că mirosea a alcool, șoferul a fost testat cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2012, 15:31
(15587 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Se restituie taxa auto

Începînd de luni, 16 ianuarie a.c., contribuabilii interesați pot găsi la toate administrațiile financiare teritoriale formularele-tip prin care se poate solicita returnarea diferenței de taxa auto plătită ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2012, 15:27
(23250 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan, fără permis

Un tînăr de 23 ani a fost prins de polițiști în timp ce conducea o mașină deși nu poseda permis de conducere. Alături de tînărul teribilist, în autoturism se afla și proprietarul mașinii, un alt individ ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2012, 15:20
(13804 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2012, 20:30
(7163 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 11,7 milioane lei, rambursări de TVA

Potrivit datelor statistice ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, în prima lună a anului 2012, instituția va rambursa peste 11,7 milioane lei, drept taxă pe valoare adăugată aferentă unui ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2012, 20:27
(12929 vizualizări - 0 comentarii)


LAPAR avertizează: «Un milion de hectare au fost vîndute străinilor!»

Un comunicat de presă al Ligii Asociațiilor Producatorilor Agricoli din România, adresat Guverului Boc, atrage atenția asupra problemelor cu care agricultura românească continuă să se confrunte. Comunicatul ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2012, 20:24
(12379 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Un șofer băut a intrat cu mașina în pom

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut luni, 16 ianuarie a.c., în localitatea ialomițeană Manasia. Pe scurt, în timp ce un bărbat de 33 ani, din Manasia, se deplasa la volanul ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2012, 20:20
(11798 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Ciochina: Pungi de semințe de foarea-soarelui, confiscate de polițiști

Peste 4400 de pungi de semințe de floarea-soarelui au fost confiscate de polițiștii din Ciochina, luni, 16 ianuarie a.c. Semințele se aflau în mașina unui tînăr de 33 ani care a declarat polițiștilor că ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2012, 20:19
(11701 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: A furat din locuința unui bătrîn

Un tînăr de 23 ani, din Mihail Kogălniceanu, a fost reținut luni, 16 ianuarie a.c. Individul era suspectul principal în cazul unui furt calificat. Concret, în urmă cu cîteva zile, mai exact pe 13 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2012, 20:19
(11836 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Tînăr bucureștean, prins la volan fără permis

Un tînăr de 24 ani din București a fost oprit luni, 16 ianuarie a.c., în trafic, pentru un control de rutină. Tînărul conducea un autoturism pe raza comunei Borănești. În urma verificărilor sumare, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2012, 20:18
(9224 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Trei hoți prinși de polițiști

Trei persoane cu vîrste cuprinse între 16 și 38 de ani, toți din Grindu, sînt cercetați de polițiști pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, doi dintre aceștia fiind reținuți de polițiști. Pe numele ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2012, 20:17
(17683 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Grindu furt hoți


ISU Ialomița: Trei intervenții de urgență ale SMURD

Trei persoane au solicitat ajutorul paramedicilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița în ultimele 24 de ore. Potrivit unei informări, primul caz a fost înregistrat luni, 16 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2012, 20:10
(15133 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: O adolescentă de 16 ani a murit pe loc după ce mașina în care se afla s-a izbit de un copac!

O tînără de 16 ani a sfîrșit tragic după ce mașina în care se afla s-a izbit frontal de un copac de pe marginea carosabilului. S-a întîmplat vineri, 13 ianuarie a.c., în afara localității Balaciu, cînd ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2012, 14:44
(14466 vizualizări - 10 comentarii)

Taguri: Balaciu accident


Jilavele: Două femei, accidentate după ce un șofer nu a acordat prioritate

Duminică, 15 ianuarie a.c., în timp ce un bărbat de 36 ani, din Jilavele, conducea un autoturism pe DC30, la intersecția cu DN2 nu a respectat semnificația indicatorului «Stop» și s-a lovit cu un alt autoturism ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2012, 14:43
(13905 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


Fetești: Beat la volan

Un bărbat de 40 ani, din Fetești, este actual cercetat de polițiști după ce a fost prins conducînd sub influența băuturilor alcoolice. Șoferul a fost depistat duminică, 15 ianuarie a.c., în timp ce conducea ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2012, 14:42
(13224 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Pieton accidentat

A vrut să traverseze strada prin loc nepermis, nu s-a asigurat și a fost lovit de o mașină. S-a întîmplat sîmbătă, 14 ianuarie, la Săveni, cînd un tînăr șofer, de 20 ani, din localitate, a accidentat un ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2012, 14:40
(12229 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni accident


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 53000 lei, 14 șoferi au rămas fără permise

Peste 260 de amenzi au fost împărțite șoferilor de către polițiștii rutieri în perioada 13-15 ianuarie a.c. Pe lîngă amenzile primite, 4 șoferi au rămas fără certificatele de înmatriculare, iar alți 14 ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2012, 14:38
(9302 vizualizări - 0 comentarii)


Cotorca: A lovit mașina din fața sa

Un tînăr de 26 ani a fost rănit după ce mașina pe care o conducea a fost implicată într-un accident de circulație. Incidentul s-a produs vineri, 13 ianuarie, cînd tînărul conducea o mașină în afara localității ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2012, 10:46
(14314 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cotorca accident


Malu: Trei tineri, prinși în flagrant în timp ce furau motorină din rezervorul unui TIR

Polițiștii au surprins în flagrant vineri, 13 ianuarie a.c., în jurul orei 4.00, în parcarea Malu, trei tineri cu vîrste cuprinse între 24 și 32 ani, toți din Urziceni, în timp ce încercau să sustragă motorină ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2012, 10:45
(14215 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Patron cercetat penal

În urma unei sesizări a Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, Poliția Fetești îl cercetează pe administratorul unei societăți comerciale din localitate pentru săvîrșirea infracțiunii de reținere ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2012, 10:44
(13575 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A derapat, a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un vehicul de pe contrasens

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 13 ianuarie, un tînăr de 29 ani, din Giurgiu, a provocat un accident de circulație în apropiere de Urziceni. Pe scurt, în timp ce conducea o autoutilitară pe ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2012, 10:42
(17424 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Slobozia: Taximetriștii, la control

Slobozia: Taximetriștii, la control

Joi, 12 ianuarie 2012, polițiștii Serviciului Rutier au organizat și desfășurat o acțiune ce a vizat verificarea legalității desfășurării transportului rutier în regim de taxi și disciplinizarea traficului ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2012, 16:59
(16610 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu TIR-ul pe cîmp

Vineri, 13 ianuarie a.c., un cetățean bulgar de 37 ani, șofer al unui TIR a produs un accident de circulație în apropierea Combinatului Chimic. De fapt, șoferul, ce conducea din direcția Drajna către Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2012, 16:51
(11985 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Poliția Locală, în alertă din cauza furturilor de capace ale canalizărilor

Deoarece în ultima perioadă s-au semnalat mai multe situații de sustragere de capace de canalizare și de grătare metalice de la gurile de scurgere a apelor pluviale, Poliția Locală a adoptat o serie de ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2012, 16:48
(12259 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Verificări privind subvențiile la firmele grupului InterAgro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că în urma știrilor de presă apărute, privind posibile nereguli în acordarea subvențiilor către firmele din cadrul grupului InterAgro, în baza ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2012, 16:42
(15458 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Mașină fără drept de circulație în România depistată în trafic, «șofer» fără permis la volan

Un tînăr de 24 ani, din Movilița, a fost prins conducînd un autoturism deși mașina nu avea drept de circulație în România. Pentru aceasta, mașinii i-au fost luate plăcuțele de înmatriculare, iar șoferului ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2012, 16:41
(14086 vizualizări - 0 comentarii)


Guvernul României: 3750 milioane de lei pentru subvenția pe suprafață

Guvernul a decis, printr-o Hotărîre, alocarea temporară, sub formă de împrumut, de la Trezorerie, a sumei de 3750 milioane de lei Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Fondurile se alocă pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2012, 16:40
(8921 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...