Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Martori și mărturisitori ai Domnului înviat

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor
Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
Iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Hristos a Înviat!


Potrivit Sfintelor Evanghelii după Luca și Ioan, experiența recunoașterii Mântuitorului înviat are loc într-un context euharistic și este reprezentată prin invitația adresată de către Mântuitorul Hristos ucenicilor de a mânca împreună (cf. In 21, 5, 9, 12). În episodul despre ucenicii din Emaus, Mântuitorul este recunoscut în momentul în care repetă gestul instituirii Euharistiei, frângerea pâinii (cf. Lc 24, 30 ș.u.). Motivul acesta vrea să exprime refacerea comuniunii cu cei ce L-au abandonat și L-au renegat.
Întâlnirile Mântuitorului înviat cu ucenicii au valoarea unor apariții; acolo unde oferă El darul de a vedea, Se lasă văzut; numai acolo unde El deschide ochii, iar inima ucenicilor se lasă deschisă, El poate fi cunoscut.
Relatările evanghelice despre arătările Mântuitorului înviat evidențiază, pe de o parte, dumnezeirea Sa, iar pe de alta, realitatea trupului Său omenesc pe care L-a transfigurat și L-a pnevmatizat, făcându-L, astfel, prin Înviere, părtaș dumnezeirii. El a înviat la o viață nouă, definitivă, ce nu mai este supusă legilor chimice și biologice, ci este situată în afara morții, în acea veșnicie pe care o conferă dragostea infinită a Preasfintei Treimi.
Arătările Domnului înviat prezentate în Sfintele Evanghelii au drept scop mărturisirea identității Sale personale, adică Iisus Cel înviat este Același cu Iisus Cel răstignit. Este aceeași Persoană, după cum ajunge să exclame Toma. Recunoașterea are loc din motive diferite: este recunoscut chipul Său (cf. In 20, 27): la auzirea chemării pe nume, Maria Magdalena Îl recunoaște (In 20, 16); este recunoscut atunci când le deschide ucenicilor ochii și mintea să înțeleagă Scripturile (cf. Lc 24, 27 și 45); în momentul frângerii pâinii (Lc 24, 35; In 21, 5, 9, 13).
Aceste arătări sau descoperiri, prin care Mântuitorul Hristos înviat Se face cunoscut, au un caracter educativ sau pedagogic. Ele culminează cu mărturisirea categorică și unică al lui Toma: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (In 20, 28), urmată de fericirea promisă de Domnul înviat celor ce cred: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut” (In 20, 29).
Martori oculari ai faptelor lui Hristos până la moartea pe Cruce, ucenicii Mântuitorului au fost și martorii activității Sale după Înviere. Iată de ce ei au fost primii care L-au văzut pe Hristos cel înviat, căci Acesta, imediat după Înviere, S-a arătat prin numeroase semne timp de patruzeci de zile, vorbindu-le despre Împărăția Cerurilor. Unele dintre aceste arătări sunt descrise chiar de martorii oculari, cum ar fi arătarea lui Hristos Mariei Magdalena, femeilor mironosițe, lui Simon Petru, celor doi ucenici în drum spre Emaus, tuturor apostolilor în afară de Toma, tuturor apostolilor aflați împreună cu Toma, unor apostoli pe marea Tiberiadei, apostolilor în Galileea, la 500 de frați creștini, apostolului Iacob și tuturor apostolilor în ziua Înălțării. Cercetând mai atent, spune Sfântul Ioan Hrisostom, vom observa că Mântuitorul S-a arătat apostolilor după Înviere de unsprezece ori, până să Se înalțe la Tatăl. Pentru că avea unsprezece apostoli, – după căderea lui Iuda care și-a pierdut locul și demnitatea apostolească, din cauza trădării sale –, Hristos S-a arătat apostolilor în unsprezece rânduri (cf. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Predici la Sărbători Împărătești și Cuvântări de laudă la sfinți, București, 2002, p. 185-186).
Alt moment important al arătărilor se referă la misiunea încredințată apostolilor de către Domnul înviat, și anume, de a fi martori și mărturisitori ai Învierii. Acest fapt reiese în mod clar din arătările Sale, care au ca scop încredințarea unei misiuni unice ucenicilor (cf. Lc 24, 36-49; In 20, 19-23; Mt 28, 16-20; și Mc 16, 9-20). Ecoul acestei încredințări se regăsește în propovăduirea apostolică redată în cartea Faptele Apostolilor (cf. FA 2, 32; 3, 15; 4, 10; 5, 32; 10, 39), pe care Biserica noastră Ortodoxă a rânduit să o citim împreună cu Evanghelia după Ioan, până la Rusalii. Apostolii sunt prezentați ca fiind „martorii” Învierii, o mărturie care însă nu este limitată la un grup anume.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Învierea Domnului este temelia pe care sfinții ucenici și-au zidit credința și predica lor. În realitate, toate faptele lor izvorăsc din această lucrare unică a lui Hristos. Fiind martori ai Învierii lui Hristos și făcând-o cunoscută lumii, aceasta înseamnă pentru apostoli a mărturisi și a demonstra că Iisus Hristos este Dumnezeu și Domn, Răscumpărător și Mântuitor. Prin cuvintele pe care le rostesc și prin minunile pe care le săvârșesc în numele lui Hristos înviat, ei mărturisesc constant, arată și dovedesc că Domnul înviat este Cel Care vorbește și lucrează în ei prin puterea Sa dătătoare de viață și făcătoare de minuni.
Întreaga misiune a apostolilor se rezumă la mărturia Învierii Domnului Hristos: a fi apostol înseamnă a mărturisi Învierea lui Hristos.
Chiar și dușmanii lui Hristos au mărturisit involuntar despre adevărul Învierii, plătind gărzile să răspândească vestea potrivit căreia „ucenicii au furat trupul lui Hristos în timp ce ei dormeau”. Pe Saul, cel mai mare dușman al lui Hristos înviat, vederea personală a Domnului înviat l-a transformat din cel mai aprig dușman în cel mai mare dintre apostoli, Apostolul Pavel.
Învierea lui Hristos este un eveniment cosmic, vizibil și evident și pentru Puterile cerești, căci Îngerii sunt martori ai Învierii.
Prin aceste arătări, Hristos Domnul le făgăduiește ucenicilor prezența permanentă a Duhului Sfânt, Care este Duhul creator și proniator al lui Dumnezeu, Cel Care cuprinde și transfigurează omul și lumea în care acestuia i-a fost dat să trăiască.
Prezența permanentă a Mântuitorului Hristos înviat își găsește expresia cea mai clară în încheierea Evangheliei după Matei, în cuvintele din Mt 28, 18-20: „Mi S-a dat toată puterea în cer și pe pământ. Așadar, mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată: Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor” (cf. Mc 16, 15 ș.u.; Lc 24, 47 ș.u.; FA 1, 8).

Dreptmăritori creștini,
Mântuitorul Hristos ne-a încredințat după învierea Sa din morți o întreită misiune, care este de fapt și testamentul Său lăsat Bisericii, în calitatea Sa de Domnul Atotțiitorul – Pantocratorul, Căruia „I S-a dat toată puterea în cer și pe pământ” (Mt 28, 18).
În primul rând, misiunea de a propovădui Evanghelia Împărăției Cerurilor sau de a evangheliza, potrivit unui cuvânt folosit în acest context: „a face ucenici”. Misiunea încredințată de Domnul înviat bisericii Sale este aceea de a face ca „toate neamurile să devină ucenicii lui Hristos”. După Înviere, Bisericii i s-a deschis un orizont misionar infinit, destinat să depășească limitele geografice ale Palestinei.
Al doilea cuvânt important din mandatul misionar încredințat de Domnul înviat bisericii este: „botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt 28, 19). Calea mântuirii este deschisă de primirea botezului care, după cuvântul Apostolului Pavel, înseamnă participare la experiența învierii lui Hristos Domnul: „deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Rom 6, 4). Ucenic al lui Hristos se devine prin botez și învățătură!
De aceea, cel de-al treilea cuvânt care descrie activitatea misionară este îndemnul: „învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă”. „Se cuvine să păzim, fără omitere toate câte au fost încredințate de Domnul prin Evanghelie și prin Apostoli. Mergând – spune Domnul – învățați toate neamurile, povățuindu-le, nu pe unele să le păzească și pe altele să le neglijeze, ci să păzească toate câte am poruncit vouă” (Sf. VASILE CEL MARE, Asceticele, București, 1989, p. 115 și 213). Și astfel, Domnul înviat va fi cu fiecare ucenic, membru al Bisericii Sale, în fiecare zi, ajutându-i și inspirându-i, insuflându-le curaj.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Semnele mesianico-eshatologice ale izgonirii demonilor și ale tămăduirilor de boli și neputințe (cf. Mc 16, 7 ș.u.), taina împăcării cu Dumnezeu (In 20, 23), sunt, asemenea activității de propovăduire, lucrarea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos înviat, o lucrare în Duhul Sfânt, la care sunt chemați toți cei botezați și care sunt invitați nu numai să contemple cerul (cf. FA 1, 11), ci să și dea mărturie despre experiența învierii duhovnicești din păcatul stricăciunii și al morții.
Cu învierea lui Hristos începe o etapă nouă în istoria omenirii, deoarece e pentru prima dată când puterea lui Dumnezeu se arată mai mare decât păcatul și moartea. Nimic din cele ale istoriei, nici moartea, nu poate să reziste la lucrarea iubirii lui Dumnezeu în Fiul Său înviat. De aceea, învierea este revelația care dă sens istoriei, cheia de interpretare a istoriei.
Poporul nostru a cunoscut, prin propovăduirea Sfântului Apostol Andrei, revelația dumnezeiască adusă de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos în istoria umanității. Credința primită și împărtășită de strămoșii noștri a fost o putere uriașă, care i-a călăuzit pe români în lunga lor istorie creștină.
Puterea lui Dumnezeu, vestită de Sfânta Biserică Ortodoxă, s-a arătat mai mare decât ura și lucrarea potrivnicului. Și întreaga noastră istorie este o mărturie vie a lucrării Sfântului Duh, la care sunt chemați toți cei botezați în numele Sfintei Treimi.
Acum 100 de ani poporul nostru dreptmăritor creștin a cunoscut o înviere duhovnicească, împlinindu-se năzuința multiseculară de a trăi toți frații români între granițele aceleiași țări. Dumnezeu a binecuvântat rugăciunile strămoșilor noștri, România devenind o națiune puternică și respectată datorită jertfei unor români iubitori ai neamului și credinței străbune. Ei au inițiat lucrarea ce s-a finalizat numai acum, după o sută de ani, la centenar, Catedrala Mântuirii Neamului, ca sens al mulțumirii aduse lui Dumnezeu pentru împlinirea năzuinței Unirii.

Dreptmăritori creștini,
Anul acesta este dedicat în Episcopia noastră „Familiei creștine”, familia binecuvântată de Dumnezeu, formată din bărbat și femeie și dăruită cu nașterea de prunci. Ea este numită și ,,Biserica cea mică”, temelia Bisericii lui Hristos, de la care își primește puterea și Harul Sfântului Duh, Proniatorul.
Vă cer și vă îndemn să vă ocrotiți familiile, să luptați pentru apărarea credinței și tradițiilor creștine în care, de două milenii, românii și-au aflat mântuirea și izbăvirea de lucrarea vrăjmașilor. Lumina pe care Învierea Mântuitorului Iisus Hristos ne-a dăruit-o ne va călăuzi pe cărările dreptății și vom putea birui lucrarea viclenilor care uneltesc împotriva fiilor lui Dumnezeu - creștinii dreptmăritori.
În această zi de lumină și har vă binecuvântez pe toți și vă urez ca această prăznuire a Sfintelor Paști să o aveți cu pace, sănătate și alese bucurii, rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, cel Înviat din morți, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Adevărat a înviat Domnul!
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către
Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat pentru pace și bunăvoire,

† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

7 Aprilie 2018, 12:05 (10510 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Comentariile cititorilor:


Urmasul lui Urmasul lui Sava:
(8 Aprilie 2018, 04:37)
Ii urez primarului Sava un ultim Paște Fericit!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 12 Aug 2026
275 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu-Snagov!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate localitatea Dridu-Snagov se va întrerupe furnizarea energiei vineri, 17 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2023, 17:55
(2403 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Focar de Pestă Porcină Africană în incinta unei ferme de porci

Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în incinta exploatației comerciale de suine aparținând SC AGRISOL INTERNATIONAL RO SRL, a fost ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2023, 16:10
(3232 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 20 noiembrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că, în scopul notificării organului fiscal cu privire la aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, luni ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2023, 12:30
(15841 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluțiile de digitalizare, apropierea de client

RAJA Constanța: Soluțiile de digitalizare, apropierea de client

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2023, 10:40
(3794 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Protest spontan la nivelul filialei sindicale «PRO LABOR»

Ialomița: Protest spontan la nivelul filialei sindicale «PRO LABOR»

Salariații din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, Agenției Județene pentru Plăți si Inspecție Socială, Casei Județene de Pensii și Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2023, 18:20
(5712 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 274 milioane de lei, autorizate la plată pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a finalizat autorizarea la plată a sprijinului de urgență în sectorul cerealelor și al semințelor oleaginoase pentru un număr de ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2023, 16:50
(24702 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Fișe de lucru pentru elevi, dăruite de parohii

Protopopiatul Slobozia: Fișe de lucru pentru elevi, dăruite de parohii

În perioada 17 octombrie-14 noiembrie 2023, în baza parteneriatului dintre Școală și Biserică, sub coordonarea părintelui protopop Laurențiu Cioranu, parohiile din cadrul Protopopiatului Slobozia în colaborare ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2023, 14:30
(11886 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Legea pensiilor este o lege a promisiunilor deșarte!»

USR susține că PSD și PNL au votat la Senat o nouă lege a pensiilor despre care nu știu cât costă și pentru care nu există bani în buget. Este o lege a promisiunilor deșarte, care nu asigură echitatea sistemului ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2023, 14:20
(15525 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: USR comunicat


IPJ Ialomița: Reținuți pentru furt de produse petroliere

IPJ Ialomița: Reținuți pentru furt de produse petroliere

Marți, 14 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de «furt calificat» și «tăinuire». Perchezițiile ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2023, 14:10
(2682 vizualizări - 0 comentarii)


Protest spontan la DSP Ialomița «PRO LABOR»

Protest spontan la DSP Ialomița «PRO LABOR»

Salariații din cadrul DSP Ialomița au organizat miercuri, 15 noiembrie 2023, un protest spontan în fața instituției. Salariații au fost nemulțumiți că lucrătorii din Direcțiile de Sănătate Publică și personalul ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2023, 13:40
(2340 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri nete colectate în valoare de 129,09 milioane de lei în luna octombrie

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna octombrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 129,09 milioane lei, cu 27,75 milioane ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2023, 13:20
(24006 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, alături de elevi în cadrul proiectului «Școala în siguranță»

Jandarmii ialomițeni, alături de elevi în cadrul proiectului «Școala în siguranță»

În baza Planului teritorial comun de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea delincvenței juvenile, în cadrul proiectului «Școala în siguranță», marți, 14 noiembrie 2023 ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2023, 16:10
(7133 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: ANAF a publicat Ghidul privind modalitatea de aplicare a facilităților fiscale

ANAF a publicat Ghidul privind modalitatea de aplicare a facilităților fiscale acordate persoanelor fizice care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator, începând cu veniturile aferente ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2023, 15:40
(18902 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Proiectul TMS asigură locuri de muncă în țările UE

Proiectul TMS este o schemă de mobilitate a Uniunii Europene care oferă posibilitatea persoanelor cu vârsta de minim 18 ani aflate în căutarea unui loc de muncă sau angajatorilor dintr-o țară membră UE ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2023, 13:40
(11459 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Portalul ANAF a publicat lista contribuabililor cu obligații fiscale restante

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală au fost publicate listele de contribuabili persoane juridice care înregistrau ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2023, 12:35
(17552 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți, fără permise și posibil drogați, la volan

Polițiștii din Fetești au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Fetești. În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2023, 16:25
(3742 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2023, 16:20
(2986 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Accident între un autoturism și o motocicletă condusă de un minor de 16 ani

Un autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani, s-a ciocnit de o motocicletă, condusă de un minor de 16 ani, din Bărcănești. Accidentul s-a produs sâmbătă, 11 noiembrie a.c., pe raza localității Axintele ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2023, 16:15
(12315 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Axintele accident


Fetești: A luat foc un stâlp de iluminat

Sâmbătă, 11 noiembrie a.c., în jurul orelor 19,30, Stația de Pompieri Fetești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă pentru lichidarea unui incendiu produs la un stâlp de iluminat stradal, în ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2023, 13:25
(3988 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Buești, Fetești, Axintele și Coșereni

Sâmbătă, 11 noiembrie 2023, în jurul orei 1,00, un echipaj de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au fost solicitate să intervină pentru gestionarea unei situații ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2023, 13:10
(3283 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Dosar penal pentru deținere ilegală de «arme albe»

În urma unui control la o sală de jocuri de pe raza municipiului Urziceni efectuat joi, 9 noiembrie a.c., a fost depistat în flagrant un bărbat ce avea asupra sa un cuțit și un spray iritant lacrimogen ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2023, 16:00
(10023 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Material lemnos confiscat de polițiști

Joi, 9 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni de verificare pe linia deținerii materialului lemnos. Astfel, în cadrul unui depozit de pe raza municipiului Urziceni s-a descoperit faptul ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2023, 15:50
(2703 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni și în comunele învecinate

Joi, 9 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat o razie de amploare la Urziceni și pe raza localităților Coșereni, Borănești, Bărcănești și Movilița. Cu această ocazie, au fost legitimate peste ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2023, 15:40
(9514 vizualizări - 0 comentarii)


Județul Ialomița, vizat de perchezițiile Parchetului European (EPPO)

Joi, 9 noiembrie a.c., Parchetul European a efectuat 38 de percheziții domiciliare, într-o anchetă privind o fraudă de 15 milioane de euro. Procurorii EPPO au descins și la adrese pe raza județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 17:00
(4143 vizualizări - 2 comentarii)


Deputatul USR Claudiu Năsui a dat în judecată Administrația Prezidențială

Deputatul USR Claudiu Năsui anunță că a dat în judecată Administrația Prezidențială pentru refuzul de a furniza informații publice despre deplasările președinților între anii 2010-2023. Claudiu Năsui a ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 14:20
(16620 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Școala Altfel» cu polițiști

Slobozia: «Școala Altfel» cu polițiști

Miercuri, 8 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități educativ-preventive în cadrul programului «Școala Altfel». Astfel, oamenii legii s-au întâlnit cu elevii Liceului Pedagogic «Matei ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 13:50
(6658 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prinși în trafic fără permis

Un bărbat de 60 de ani, din Bordușani, și o tânără de 21 de ani, din județul Constanța, s-au ales cu dosare penale după ce polițișii au constatat faptul că nu dețineau permise de conducere. Bărbatul de ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 13:30
(2725 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 10 noiembrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 12:30
(18445 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,65%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2023

La sfârșitul lunii septembrie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3698 de șomeri (din care 1829 femei), rata șomajului fiind de 4,65%, cu 0, ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 12:20
(13088 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri pentru prevenirea apariției gripei aviare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de păsări, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, cu privire la faptul ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2023, 18:00
(15401 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...