Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Martori și mărturisitori ai Domnului înviat

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor
Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
Iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Hristos a Înviat!


Potrivit Sfintelor Evanghelii după Luca și Ioan, experiența recunoașterii Mântuitorului înviat are loc într-un context euharistic și este reprezentată prin invitația adresată de către Mântuitorul Hristos ucenicilor de a mânca împreună (cf. In 21, 5, 9, 12). În episodul despre ucenicii din Emaus, Mântuitorul este recunoscut în momentul în care repetă gestul instituirii Euharistiei, frângerea pâinii (cf. Lc 24, 30 ș.u.). Motivul acesta vrea să exprime refacerea comuniunii cu cei ce L-au abandonat și L-au renegat.
Întâlnirile Mântuitorului înviat cu ucenicii au valoarea unor apariții; acolo unde oferă El darul de a vedea, Se lasă văzut; numai acolo unde El deschide ochii, iar inima ucenicilor se lasă deschisă, El poate fi cunoscut.
Relatările evanghelice despre arătările Mântuitorului înviat evidențiază, pe de o parte, dumnezeirea Sa, iar pe de alta, realitatea trupului Său omenesc pe care L-a transfigurat și L-a pnevmatizat, făcându-L, astfel, prin Înviere, părtaș dumnezeirii. El a înviat la o viață nouă, definitivă, ce nu mai este supusă legilor chimice și biologice, ci este situată în afara morții, în acea veșnicie pe care o conferă dragostea infinită a Preasfintei Treimi.
Arătările Domnului înviat prezentate în Sfintele Evanghelii au drept scop mărturisirea identității Sale personale, adică Iisus Cel înviat este Același cu Iisus Cel răstignit. Este aceeași Persoană, după cum ajunge să exclame Toma. Recunoașterea are loc din motive diferite: este recunoscut chipul Său (cf. In 20, 27): la auzirea chemării pe nume, Maria Magdalena Îl recunoaște (In 20, 16); este recunoscut atunci când le deschide ucenicilor ochii și mintea să înțeleagă Scripturile (cf. Lc 24, 27 și 45); în momentul frângerii pâinii (Lc 24, 35; In 21, 5, 9, 13).
Aceste arătări sau descoperiri, prin care Mântuitorul Hristos înviat Se face cunoscut, au un caracter educativ sau pedagogic. Ele culminează cu mărturisirea categorică și unică al lui Toma: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (In 20, 28), urmată de fericirea promisă de Domnul înviat celor ce cred: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut” (In 20, 29).
Martori oculari ai faptelor lui Hristos până la moartea pe Cruce, ucenicii Mântuitorului au fost și martorii activității Sale după Înviere. Iată de ce ei au fost primii care L-au văzut pe Hristos cel înviat, căci Acesta, imediat după Înviere, S-a arătat prin numeroase semne timp de patruzeci de zile, vorbindu-le despre Împărăția Cerurilor. Unele dintre aceste arătări sunt descrise chiar de martorii oculari, cum ar fi arătarea lui Hristos Mariei Magdalena, femeilor mironosițe, lui Simon Petru, celor doi ucenici în drum spre Emaus, tuturor apostolilor în afară de Toma, tuturor apostolilor aflați împreună cu Toma, unor apostoli pe marea Tiberiadei, apostolilor în Galileea, la 500 de frați creștini, apostolului Iacob și tuturor apostolilor în ziua Înălțării. Cercetând mai atent, spune Sfântul Ioan Hrisostom, vom observa că Mântuitorul S-a arătat apostolilor după Înviere de unsprezece ori, până să Se înalțe la Tatăl. Pentru că avea unsprezece apostoli, – după căderea lui Iuda care și-a pierdut locul și demnitatea apostolească, din cauza trădării sale –, Hristos S-a arătat apostolilor în unsprezece rânduri (cf. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Predici la Sărbători Împărătești și Cuvântări de laudă la sfinți, București, 2002, p. 185-186).
Alt moment important al arătărilor se referă la misiunea încredințată apostolilor de către Domnul înviat, și anume, de a fi martori și mărturisitori ai Învierii. Acest fapt reiese în mod clar din arătările Sale, care au ca scop încredințarea unei misiuni unice ucenicilor (cf. Lc 24, 36-49; In 20, 19-23; Mt 28, 16-20; și Mc 16, 9-20). Ecoul acestei încredințări se regăsește în propovăduirea apostolică redată în cartea Faptele Apostolilor (cf. FA 2, 32; 3, 15; 4, 10; 5, 32; 10, 39), pe care Biserica noastră Ortodoxă a rânduit să o citim împreună cu Evanghelia după Ioan, până la Rusalii. Apostolii sunt prezentați ca fiind „martorii” Învierii, o mărturie care însă nu este limitată la un grup anume.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Învierea Domnului este temelia pe care sfinții ucenici și-au zidit credința și predica lor. În realitate, toate faptele lor izvorăsc din această lucrare unică a lui Hristos. Fiind martori ai Învierii lui Hristos și făcând-o cunoscută lumii, aceasta înseamnă pentru apostoli a mărturisi și a demonstra că Iisus Hristos este Dumnezeu și Domn, Răscumpărător și Mântuitor. Prin cuvintele pe care le rostesc și prin minunile pe care le săvârșesc în numele lui Hristos înviat, ei mărturisesc constant, arată și dovedesc că Domnul înviat este Cel Care vorbește și lucrează în ei prin puterea Sa dătătoare de viață și făcătoare de minuni.
Întreaga misiune a apostolilor se rezumă la mărturia Învierii Domnului Hristos: a fi apostol înseamnă a mărturisi Învierea lui Hristos.
Chiar și dușmanii lui Hristos au mărturisit involuntar despre adevărul Învierii, plătind gărzile să răspândească vestea potrivit căreia „ucenicii au furat trupul lui Hristos în timp ce ei dormeau”. Pe Saul, cel mai mare dușman al lui Hristos înviat, vederea personală a Domnului înviat l-a transformat din cel mai aprig dușman în cel mai mare dintre apostoli, Apostolul Pavel.
Învierea lui Hristos este un eveniment cosmic, vizibil și evident și pentru Puterile cerești, căci Îngerii sunt martori ai Învierii.
Prin aceste arătări, Hristos Domnul le făgăduiește ucenicilor prezența permanentă a Duhului Sfânt, Care este Duhul creator și proniator al lui Dumnezeu, Cel Care cuprinde și transfigurează omul și lumea în care acestuia i-a fost dat să trăiască.
Prezența permanentă a Mântuitorului Hristos înviat își găsește expresia cea mai clară în încheierea Evangheliei după Matei, în cuvintele din Mt 28, 18-20: „Mi S-a dat toată puterea în cer și pe pământ. Așadar, mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată: Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor” (cf. Mc 16, 15 ș.u.; Lc 24, 47 ș.u.; FA 1, 8).

Dreptmăritori creștini,
Mântuitorul Hristos ne-a încredințat după învierea Sa din morți o întreită misiune, care este de fapt și testamentul Său lăsat Bisericii, în calitatea Sa de Domnul Atotțiitorul – Pantocratorul, Căruia „I S-a dat toată puterea în cer și pe pământ” (Mt 28, 18).
În primul rând, misiunea de a propovădui Evanghelia Împărăției Cerurilor sau de a evangheliza, potrivit unui cuvânt folosit în acest context: „a face ucenici”. Misiunea încredințată de Domnul înviat bisericii Sale este aceea de a face ca „toate neamurile să devină ucenicii lui Hristos”. După Înviere, Bisericii i s-a deschis un orizont misionar infinit, destinat să depășească limitele geografice ale Palestinei.
Al doilea cuvânt important din mandatul misionar încredințat de Domnul înviat bisericii este: „botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt 28, 19). Calea mântuirii este deschisă de primirea botezului care, după cuvântul Apostolului Pavel, înseamnă participare la experiența învierii lui Hristos Domnul: „deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Rom 6, 4). Ucenic al lui Hristos se devine prin botez și învățătură!
De aceea, cel de-al treilea cuvânt care descrie activitatea misionară este îndemnul: „învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă”. „Se cuvine să păzim, fără omitere toate câte au fost încredințate de Domnul prin Evanghelie și prin Apostoli. Mergând – spune Domnul – învățați toate neamurile, povățuindu-le, nu pe unele să le păzească și pe altele să le neglijeze, ci să păzească toate câte am poruncit vouă” (Sf. VASILE CEL MARE, Asceticele, București, 1989, p. 115 și 213). Și astfel, Domnul înviat va fi cu fiecare ucenic, membru al Bisericii Sale, în fiecare zi, ajutându-i și inspirându-i, insuflându-le curaj.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Semnele mesianico-eshatologice ale izgonirii demonilor și ale tămăduirilor de boli și neputințe (cf. Mc 16, 7 ș.u.), taina împăcării cu Dumnezeu (In 20, 23), sunt, asemenea activității de propovăduire, lucrarea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos înviat, o lucrare în Duhul Sfânt, la care sunt chemați toți cei botezați și care sunt invitați nu numai să contemple cerul (cf. FA 1, 11), ci să și dea mărturie despre experiența învierii duhovnicești din păcatul stricăciunii și al morții.
Cu învierea lui Hristos începe o etapă nouă în istoria omenirii, deoarece e pentru prima dată când puterea lui Dumnezeu se arată mai mare decât păcatul și moartea. Nimic din cele ale istoriei, nici moartea, nu poate să reziste la lucrarea iubirii lui Dumnezeu în Fiul Său înviat. De aceea, învierea este revelația care dă sens istoriei, cheia de interpretare a istoriei.
Poporul nostru a cunoscut, prin propovăduirea Sfântului Apostol Andrei, revelația dumnezeiască adusă de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos în istoria umanității. Credința primită și împărtășită de strămoșii noștri a fost o putere uriașă, care i-a călăuzit pe români în lunga lor istorie creștină.
Puterea lui Dumnezeu, vestită de Sfânta Biserică Ortodoxă, s-a arătat mai mare decât ura și lucrarea potrivnicului. Și întreaga noastră istorie este o mărturie vie a lucrării Sfântului Duh, la care sunt chemați toți cei botezați în numele Sfintei Treimi.
Acum 100 de ani poporul nostru dreptmăritor creștin a cunoscut o înviere duhovnicească, împlinindu-se năzuința multiseculară de a trăi toți frații români între granițele aceleiași țări. Dumnezeu a binecuvântat rugăciunile strămoșilor noștri, România devenind o națiune puternică și respectată datorită jertfei unor români iubitori ai neamului și credinței străbune. Ei au inițiat lucrarea ce s-a finalizat numai acum, după o sută de ani, la centenar, Catedrala Mântuirii Neamului, ca sens al mulțumirii aduse lui Dumnezeu pentru împlinirea năzuinței Unirii.

Dreptmăritori creștini,
Anul acesta este dedicat în Episcopia noastră „Familiei creștine”, familia binecuvântată de Dumnezeu, formată din bărbat și femeie și dăruită cu nașterea de prunci. Ea este numită și ,,Biserica cea mică”, temelia Bisericii lui Hristos, de la care își primește puterea și Harul Sfântului Duh, Proniatorul.
Vă cer și vă îndemn să vă ocrotiți familiile, să luptați pentru apărarea credinței și tradițiilor creștine în care, de două milenii, românii și-au aflat mântuirea și izbăvirea de lucrarea vrăjmașilor. Lumina pe care Învierea Mântuitorului Iisus Hristos ne-a dăruit-o ne va călăuzi pe cărările dreptății și vom putea birui lucrarea viclenilor care uneltesc împotriva fiilor lui Dumnezeu - creștinii dreptmăritori.
În această zi de lumină și har vă binecuvântez pe toți și vă urez ca această prăznuire a Sfintelor Paști să o aveți cu pace, sănătate și alese bucurii, rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, cel Înviat din morți, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Adevărat a înviat Domnul!
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către
Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat pentru pace și bunăvoire,

† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

7 Aprilie 2018, 12:05 (10491 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Comentariile cititorilor:


Urmasul lui Urmasul lui Sava:
(8 Aprilie 2018, 04:37)
Ii urez primarului Sava un ultim Paște Fericit!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 12 Aug 2026
249 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Incendiu la o casă din Urziceni

Vineri, 14 aprilie a.c., în jurul orei 4,30, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din  Urziceni. Au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2023, 15:50
(7679 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


DN2A/Popas Chirana: S-a răsturnat cu mașina pe șosea

DN2A/Popas Chirana: S-a răsturnat cu mașina pe șosea

Marți, 18 aprilie a.c., două echipaje de pompieri din cadrul Stației Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs pe DN2A, în zona Popasului Chirana, în care a fost implicat un autoturism. În urma ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2023, 12:30
(21637 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 110 polițiști și 160 de jandarmi ialomițeni, la datorie pe perioada Sărbătorilor Pascale

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta numărul efectivelor aflate în teren pe perioada Sărbătorilor Pascale, 160 de jandarmi aflându-se la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2023, 17:50
(12693 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști

Pe parcursul zilei de marți, 11 aprilie 2023, peste 90 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2023, 19:20
(8573 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Peste 3000 de fermieri au depus Cereri de Plată pentru anul 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița informează că, în perioada 1 martie-12 aprilie 2023, în cadrul Campaniei de Depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2023, au fost depuse un ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2023, 17:10
(24733 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare

RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2023, 15:05
(10412 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii-persoane fizice că începând de miercuri, 12 aprilie a.c., românii pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2023, 14:00
(15931 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Familii nevoiașe, sprijinite de preoți și elevi

Protopopiatul Urziceni: Familii nevoiașe, sprijinite de preoți și elevi

Marți, 11 aprilie a.c., preoții din cadrul Protopopiatului Urziceni, alături de elevii Liceului Tehnologic «Sfânta Ecaterina» Urziceni, au organizat o acțiune umanitară, dedicată Sărbătorii Învierii Domnului ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 19:00
(17846 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Peste 25 kg de pește, confiscate de polițiștii

Politiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au depistat luni, 10 aprilie a.c., doi bărbați, de 43 de ani și de 38 de ani, ambii din localitatea Bordușani, în timp ce comercializau pește. În urma ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 17:50
(11498 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Șoferi la volanul unor mașini neînmatriculate

Luni, 10 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic trei bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 41 de ani, în timp ce conduceau autoturisme fără a respecta normele privind circulația pe ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 17:40
(15215 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»: Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

În anul 2023, Episcopia Sloboziei și Călărașilor sărbătorește 30 de ani de la înființare, în acest context aniversar organizându-se mai multe activități care să marcheze această sărbătoare. Astfel, în perioada ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 17:05
(12200 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor RAJA în perioada Sărbătorilor Pascale

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise în intervalul 14-17 aprilie 2023. Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile on ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 16:30
(14746 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Ars de viu în propria casă

Un bătrân de 86 de ani, domiciliat în Gârbovi, a ars de viu în propria locuință, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări. Datele preliminarii arată că focul s-ar fi extins și la o altă locuință, aflată ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 14:30
(7304 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj de mulțumire adresat fermierilor de Alianța pentru Agricultură și Cooperare

Vineri, 7 aprilie a.c., peste 10 mii de fermieri din 18 județe ale țării, precum și din municipiul București, au organizat un protest de amploare, nemulțumiți de concurența neloială creată ca urmare a importurilor ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2023, 14:00
(18942 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru furtul unor oi

Polițiștii ialomițeni au identificat un bărbat, de 22 de ani, bănuit de comiterea  infracțiuni de «tâlhărie calificată». Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Ialomița ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 19:40
(7761 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Ordin de protecție provizoriu pentru «hărțuire»

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați sâmbătă, 8 aprilie a.c., cu privire la faptul că o femeie de 34 de ani, din Urziceni, ar fi fost hărțuită de către fostul concubin, un bărbat de 40 de ani. În urma ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 19:35
(6619 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii ialomițeni au depistat, în trafic, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 61 de ani, în timp ce conduceau autoturisme fără a respecta normele privind circulația pe drumurile publice. În ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 19:25
(8421 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: A murit înecat într-un canal

Un bărbat de 50 de ani din Axintele și-a piedut viața într-un canal de colectare a apelor uzate. În seara zilei de duminică, 9 aprilie a.c., bărbatul a încercat să traverseze canalul pe o pasarelă dar, ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 18:00
(9227 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă la Instituția Prefectului Ialomița

Grevă la Instituția Prefectului Ialomița

Funcționarii publici și personalul contractual din instituțiile prefectului din țară, inclusiv angajații Instituției Prefectului-județul Ialomița au declarat grevă generală luni, 10 aprilie 2023. La această ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 16:50
(7555 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Bordușani și pe Autostrada A2

Două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier, produs pe Autostrada A2, la km 138, în care a fost implicat un autoturism cu cinci persoane pasagere. ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 15:55
(10827 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 98,90 milioane de lei la bugetul general consolidat, în martie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 98,90 milioane de lei, cu 2 ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 14:05
(11350 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Acțiuni de control

În prima etapă a controalelor tematice desfășurate de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, inspectorii au realizat 61 de controale, în urma cărora au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2023, 13:40
(7274 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Braconieri prinși în flagrant de polițiști

Polițiștii din Fetești, împreună cu reprezentanții RAR Ialomița, au depistat joi, 6 aprilie a.c., pe raza municipiului Fetești, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 63 de ani, toți din localitate ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 19:40
(13755 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Germania, descoperit la Urziceni

Politiștii ialomițeni au depistat în trafic, la Urziceni, pe strada Calea București, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Borănești, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 19:30
(11581 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Polițiștii au aplicat amenzi de peste 50 mii de lei

Joi, 6 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit în cazul a 71 de evenimente, dintre care 65 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 11 infracțiuni. Din totalul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 18:50
(22310 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Au furat peste o tonă de îngrășăminte și au fost prinși

Făcăeni: Au furat peste o tonă de îngrășăminte și au fost prinși

Joi, 6 aprilie a. c., o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica a depistat, pe raza comunei Făcăeni, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 48 și 66 de ani, în timp ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 18:15
(12322 vizualizări - 0 comentarii)


Salariații APIA amenință cu proteste pe o perioadă nedeterminată

Membrii Sindicatului Național APIA afiliați la Federația AGROSTAR își manifestă «profunda dezamăgire cu privire la blocarea Plx 10/ 2023, constând în uniformizarea salarizării personalului». Într-un comunicat ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2023, 14:30
(13083 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 aprilie 2023, termenul limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2023, 13:15
(11653 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 49 mii de lei

Miercuri, 5 aprilie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. Astfel, polițiștii au intervenit la 53 de evenimente, dintre care ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 18:55
(12860 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

IJJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

Având în vedere lipsa acută de sânge care se resimte în această perioadă, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița s-a alăturat campaniei de donare de sânge «Donează sânge! Salvează o viață!», desfășurată ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2023, 16:40
(11730 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...