Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomițenii sunt amatori de automobile de lux

Ialomițenii sunt amatori de automobile de lux

Într-un județ cu o economie aproape inexistentă precum este Ialomița există oameni care își permit să cheltuie sume amețitoare pe mașini. O statistică a Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCÎV) demonstrează că, anul trecut, ialomițenii au investit sume enorme pentru achiziția unor autoturisme al căror preț, chiar și la mâna a doua, se apropie vertiginos de cel al unui apartament situat în zonele rezidențiale din București!

Săraci, dar cu mașini de lux
Ialomița se integrează perfect în peisajul sumbru al județelor sărace din zona de Sud a României. Din punct de vedere economic, județul stă destul de prost. Dovada o fac sutele de firme care dispar din evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului sau cei peste 6500 de șomeri pe care Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă îi recenzează lunar. La toate acestea se adaugă și cei peste 4500 de beneficiari de ajutoare sociale care, tot lunar, așteaptă să primească pomenile constând în bani din partea statului. O serie de date statistice contrastează puternic cu situația de fapt expusă în rândurile de mai sus. Statisticile respective fac referire la numărul de mașini achiziționate și înmatriculate de către cetățenii județului Ialomița pe tot parcursul anului trecut. Estimativ, potrivit cifrelor oferite de reprezentanții Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCÎV), în 2017 Ialomița s-au cumpărat și înmatriculat peste 3000 de automobile, din toate categoriile de vehicule. O bună parte din aceste mașini sunt însă adevărate bijuterii pe patru roți, ale căror prețuri sfidează orice imaginație. Așa se face că într-un județ sărac lipit precum Ialomița există persoane care se plimbă pe șosele cu mărci de mașini precum Porsche, Maserati, Lexus sau cu cele mai recente modele ale binecunoscuților producători Mercedes, BMW sau Audi. În Ialomița, la momentul de față, susțin reprezentații Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor există 30 mașini Porsche Panamera, 36 de Audi Q7, 20 de Lexus și 1 Maserati. În medie, fiecare dintre aceste automobile, chiar și la mâna a doua, au prețuri care pornesc de la cel puțin 35 mii de euro. De exemplu, potrivit site-urilor de specialitate, un model de Porsche Panamera din 2010, cu 144 de mii de kilometri la bord, costă 39 mii de euro. Același model de mașină, cu mai puțini kilometri înregistrați și fabricată în 2014, ajunge și la peste 45 mii de euro. Totodată, pentru un Audi Q7 din 2012, care parcurs 31 mii de kilometri, prețul se apropie de 40 mii de euro...

Infrastructura este la pământ Deși cheltuie sume enorme pe mașini, ialomițenii uită să ia în calcul și starea proastă a șoselelor pe care județul le are. Alcătuită în cea mai mare parte din drumuri județene, infrastructura  Ialomiței, la fel ca și economia, scârțâie din toate părțile. Aproape un sfert din cei peste 500 de kilometri de drumuri județene au nevoie de reparații, lucrări pe care Consiliul Județean Ialomița promite că le va desfășura în fiecare an însă de fiecare dată demersurile eșuează. Nici sectoarele de drumuri naționale care tranzitează Ialomița nu se prezintă mai bine. De notorietate sunt craterele din asfalt ale DN2C (șoseaua care leagă Slobozia de Buzău) sau cele care au reapărut, din loc în loc, pe DN21 (șoseaua care leagă Slobozia de Brăila).

10 Aprilie 2018, 11:50 (7844 vizualizări - 9 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Cetatean:
(27 Iulie 2019, 00:51)
Cred ca AUP are cea mai scumpa colectie
Din Cazanesti:
(13 Aprilie 2018, 00:00)
Am parintii in Cazanesti, cand am venit de Paste, nu mi-a venit sa cred. In noaptea de Inviere erau atatea masini in fata biserici, majoritatea ale asistatilor sociali sau ciorditori in Europa, aveau muzica la maxim si nu ii deranja nimeni. Doar primarul se pupa cu ei, pana a luat lumina. Nu am vazut asa ceva in viata mea. Cateva erau de bani buni, dar si multe cazaturi. Am inteles ca este ofiter la postul de politie, si ca sunt mai multi politisti ca acum 20 de ani, de ce ii lasa sa mearga cu jafurile alea fara lumini si lovite pe toate partile? Multe cu numere de Bulgaria, Spania, Italia, de nu stii de unde sa le iei. De ce nu ii intreaba nimeni pe hotii astia cu ce bani au cumparat masinile? 
bugetariiiiii:
(12 Aprilie 2018, 01:17)
Dar cite masini de lux din statistica apartin bugetarilor ? Eheiiiiiiiiiii asta e nenorocirea reala ca masinile de lux in marea lor majoritate apartin angajatilor le stat pe bani de la buget. La o simpla analiza rezulta ca la salariile care le au nu isi pot perimite astfel de masini, dar in realitate le au. Oare de unde banii ??!!  
Mary:
(11 Aprilie 2018, 15:22)
  Cu un PIB, ce v-a trece anul acesta ușor peste 10 000 de euro pe cap de locuitor, cum să vorbesti de sărăcie in România??!! Hai, să fim serioși, cine nu poate să își cumpere o mașină în ziua de azi!!?? Cât privește infrastructura, mai ales in oraș, nu spun de județ că lucrurile stau lafel, este mult de discutat cu edilii acestui oraș sau județ, care sunt tămpiți, ori sunt tâmpiți. Cât de cap pătrat trebuie să fii să vopsești treceri de pietoni inainte de a fii reparate??!! Băi cretinilor, voi nu aveți mașină??!! Să simțiți câte gropi sunt pe șosea??!! Astă toamnă au turnat asfalt în jurul gurilor de canal pe Marei Basarab, a trecut iarna iar gurile de canal sunt de parca nu a trecut asfaltul pe acolo. Treabă de mântuială. Așa cum ne place nouă să facem. Este tras cineva la răspundere??!! Aaa! Iarna-i de vină!! Eu, unul, vă "încarc" frigiderul de fiecare dată când întâlnesc asemenea situație. Sunt sigur că nu sunt singurul ...! 
Sandu:
(11 Aprilie 2018, 09:31)
La Tandarei sunt ?
dottore:
(10 Aprilie 2018, 20:23)
Cu unul ca Petrica in frunte ANAF-UL local ce sa faca ? evident nimic...nici nu-i de mirare ca nu se intampla nimic cu aceste specimene !!!
Italia Anglia Spania:
(10 Aprilie 2018, 15:08)
Toate cioarele ,hoti,pesti,etc analfabeti nu stiu a scrie si a citi dar o SA se stinga toate astea hotia si prostia nu ajung departe !Doamne ajuta SA i termine pt ca nu e normal.
bau bau :
(10 Aprilie 2018, 14:19)
95% din autoturismele de lux imatriculate apartin persoanelor fara loc de munca, unele chiar primesc ajutor social. Daca le-ar face o vizita ANAF-ul ar trebui confiscate pentru ca nu subt achizitionate din venituri impozabile.
Saracie social-democrata:
(10 Aprilie 2018, 12:18)
Intr-un judet care voteaza de 2.000 de ani cu FSN-PDSR-PSD, este normal sa fie saracie lucie, bani negri cu nemiluita, prostitutie si droguri la greu....nu va mai mirati de masinile luxoase de pe sosele? Stie toata lumea ce hram poarta utilizatorii....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
258 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: 2,78 miliarde de euro, autorizate la plată în cadrul Campaniei 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă autorizarea la plată a cererilor depuse în Campania 2022, în conformitate cu termenele prevăzute în legislația europeană. Astfel, APIA ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2023, 14:05
(10028 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu pe casa scării unui bloc

Sâmbătă, 6 mai a.c., în jurul orelor 15,30, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs pe casa scării unui bloc din Slobozia. Pentru gestionarea situației de urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2023, 13:35
(12183 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Accidente la Țăndărei, Slobozia, Borănești și Urziceni

Accidente la Țăndărei, Slobozia, Borănești și Urziceni

Vineri, 5 mai 2023, în jurul orelor 19,40, Stația de Pompieri Țăndărei, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, a intervenit la un accident rutier produs pe raza orașului Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2023, 13:20
(4699 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, alături de elevii din Coșereni

Polițiștii ialomițeni, alături de elevii din Coșereni

Polițiștii ialomițeni au desfășurat joi, 4 mai a.c., o acțiune preventivă la Școala Gimnazială Coșereni. Oamenii legii le-au explicat elevilor principalele recomandări privind siguranța în școală, pe stradă ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2023, 17:00
(12739 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Transporta lemne fără documente legale

Movila: Transporta lemne fără documente legale

Joi, 4 mai a.c., pe raza localității Movila, polițiștii ialomițeni au depistat un bărbat de 29 de ani, din județul Vrancea, în timp ce transporta cu autoutilitara lemn de foc. Din verificările efectuate ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2023, 16:40
(7710 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan fără permise de conducere

Joi, 4 mai a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 33 de ani, în timp ce conduceau autoturisme fără a respecta normele privind circulația pe drumurile ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2023, 16:30
(4521 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 561 de misiuni de ordine publică în aprilie 2023

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii aprilie a.c., 561 misiuni de ordine publică, dintre care 60 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2023, 15:30
(15452 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 10 mai 2023, termen-limită pentru depunerea unor formulare fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2023, 14:10
(17464 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Le-au furat bunuri din locuințe

În cursul lunii aprilie a.c., mai multe persoane au sesizat polițiștii din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Rurală Stelnica cu privire la faptul că, din locuințele pe care le dețin pe raza comunei Făcăeni ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2023, 19:20
(7439 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 30 mai 2023, termen-limită pentru depunerea situațiilor financiare aferente anului 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice că termenul pentru depunerea situațiilor financiare anuale, aferente anului 2022, de către societățile comerciale ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2023, 16:20
(12558 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Mai, luna promovării economiei sociale

Luna mai este luna promovării economiei sociale și este dedicată unor acțiuni de conștientizare a importanței dezvoltării acestui sector pentru întreaga societate. Dezvoltarea locală, cetățenia activă, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2023, 15:15
(6982 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 73 mii de lei aplicate de polițiști

Marți, 2 mai a.c., peste 70 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2023, 19:50
(6504 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor la Școala Gimnazială Sinești

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sinești au desfășurat în cadrul Școlii Gimnaziale din localitate activități informativ-preventive privind siguranța rutieră și modalități de prevenire a faptelor ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2023, 19:35
(10603 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 8 mai 2023, termen-limită pentru depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2023, 17:15
(12694 vizualizări - 0 comentarii)


Adeverințe pentru beneficiarii măsurilor și intervențiilor de sprijin implementate de APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de miercuri, 3 mai 2023, eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții de sprijin implementate de ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2023, 16:05
(12440 vizualizări - 0 comentarii)


Proiecte europene la RAJA Constanța-parcuri fotovoltaice și digitalizare la cel mai înalt nivel!

Proiecte europene la RAJA Constanța-parcuri fotovoltaice și digitalizare la cel mai înalt nivel!

RAJA Constanța, cel mai mare operator public regional din România în domeniul alimentării populației cu apă potabilă și al epurării apelor uzate, continuă ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2023, 15:35
(16575 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 32 permise de conducere reținute, 24 certificate de înmatriculare retrase, amenzi de peste 272 mii de lei

În perioada 28 aprilie-1 mai 2023, polițiștii ialomițeni au intervenit la peste 340 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 700 de sancțiuni contravenționale, iar în urma acțiunilor ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2023, 19:20
(10997 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Țăndărei!

Pentru cuplarea noului grup de pompare ce deservește sursa de apă a orașului Țăndărei la rețeaua de distribuție din localitate, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile către toți consumatorii, ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2023, 18:10
(5855 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la Stația de pompare Dridu-Snagov

Marți, 2 mai 2023, la nivelul Stației de pompare Dridu-Snagov s-a înregistrat o avarie. În vederea executării lucrărilor de remediere a acesteia, echipele RAJA Constanța au fost nevoite să sisteze furnizarea ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2023, 14:15
(9449 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu în gospodăria unui localnic din Valea Ciorii

Luni, 1 mai a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs în curtea unui localnic din Valea Ciorii. Focul a distrus 20 de baloți de paie și peretele unei anexe gospodărești ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2023, 14:00
(11817 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la Gârbovi

Sâmbătă, 29 aprilie a.c., pompierii ialomițeni, împreună cu paramedicii SMURD, au intervenit în cazul unui accident rutier produs în localitatea Gârbovi, în care au fost implicate două autoturisme. În urma ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2023, 13:45
(6296 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi accident


Urziceni: Trei mașini avariate, două persoane au ajuns la spital

Urziceni: Trei mașini avariate, două persoane au ajuns la spital

Vineri, 28 aprilie a.c., paramedicii SMURD din Urziceni au intervenit în cazul unui accident rutier petrecut la ieșirea din municipiu către București. În evenimentul rutier au fost implicate două autovehicule ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2023, 21:00
(5495 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


IȘJ Ialomița: Concurs de cultură și educație financiară la Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia

Vineri, 28 aprilie 2023, Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia a fost gazda etapei județene a Concursului de cultură și educație-financiar contabilă, organizat de Ministerul Educației. Competiția ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2023, 16:20
(13381 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale Direcției Generale Antifraudă Fiscală, la nivel național

În perioada 24-29 aprilie a.c., inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală desfășoară acțiuni de control operativ la nivel național, în scopul reducerii evaziunii fiscale din domeniul comerțului ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2023, 15:20
(10109 vizualizări - 0 comentarii)


Ordine de protecție provizorii emise de polițiști la Amara și Scânteia

În ultimele 48 de ore, polițiștii ialomițeni au emis două ordine de protecție provizorii, pe numele unui bărbat de 35 de ani și al unui bărbat de 61 de ani. Primul caz a de violență domestică a fost sesizat ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2023, 14:50
(12208 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 1800 de locuri în cadrul școlilor Ministerului Afacerilor Interne

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița organizează recrutarea și selecția candidaților pentru admiterea în cadrul unităților de învățământ postliceal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2023, 14:35
(10144 vizualizări - 0 comentarii)


«Salonul de Primăvară 2023»-ediția a XXII-a, la Muzeul Agriculturii

«Salonul de Primăvară 2023»-ediția a XXII-a, la Muzeul Agriculturii

Uniunea Artiștilor Plastici-filiala Slobozia-Ialomița, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii Slobozia, deschide miercuri, 3 mai 2023, orele 14,00, în sala de expoziții temporare, «Salonul de ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2023, 14:30
(11078 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 30 mii de lei aplicate de polițiștii ialomițeni

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 64 de evenimente, 62 fiind sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost reclamate 14 infracțiuni, dintre care 7 contra ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2023, 14:20
(5128 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor la Școala Gimnazială «Sf. Andrei» Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor la Școala Gimnazială «Sf. Andrei» Slobozia

Marți, 26 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Siguranță Școlara, Biroului pentru Protecția Animalelor și Serviciul Criminalistic au desfășurat în cadrul Școlii Gimnaziale « ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2023, 22:25
(4803 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 12 permise de conducere reținute, 7 certificate de înmatriculare retrase

Marți, 25 aprilie a.c., peste 70 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2023, 21:20
(10724 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...