Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Un punct în plus, un loc în minus

Handbal, Liga Națională, HCM Slobozia-CSM Bistrița 27-27 (16-16)

Un punct în plus, un loc în minus

De când este în Liga Națională, HCM Slobozia are obiceiul să trăiască periculos, lucru care se va întâmpla și în acest final de sezon. Meciul cu CSM Bistrița a fost spectaculos atât pe teren cât și în tribune, unde s-au confruntat sportiv două galerii frumoase, oaspetele fiind însoțite de 10-12 suporteri foarte zgomotoși. Pe timpul celor 60 de minute, cele două echipe s-au duelat la baionetă, meciul fiind deschis oricărui rezultat. În final, n-a ieșit rău pentru Slobozia, dar surprizele uluitoare care bântuie acest sezon au lovit din nou, iar trupa lui Gheorghe Covaciu a ajuns pe loc retrogradabil. Mai sunt 5 jocuri, iar deznodământul e greu de anticipat.

Umăr la umăr Meciul a început extrem de fast pentru HCM Slobozia. 3 goluri reușite de Dăscălete și unul de Pătuleanu au făcut ca tabela să arate 4-1. Bistrița este totuși echipă de top 5, iar elevele lui Horațiu  Pașca au reușit treptat să echilibreze jocul. Diferența de 3 goluri în favoarea Sloboziei s-a menținut până în minutul 13, când Enescu a marcat pentru 9-6. Cu Szabo și iberica Rodriguez în zi bună și cu Oana Chirilă în «mână» la 7 metri, Bistrița egalează la 9, iar istoria jocului continuă să se scrie cu răsturnări de scor mărunte. La echipa noastră ies la rampă pivoții Jlezi și Burlachenko și extremele  Toma și Predoi. La pauză este 16-16, cu Andreea Enescu ratând o aruncare de la 7 metri, după ce a încercat să o surprindă cu o boltă pe portărița bistrițeancă.

Dăscălete, ca pe vremuri Atât în prima, cât și în a doua repriză, omul forte al Sloboziei a fost Raluca Dăscălete. Văzută în urmă cu 3 sezoane drept o mare speranță a handbalului românesc, Raluca a trecut timp de mai bine de 2 ani prin calvarul mai multor accidentări grave la ambii genunchi, care au necesitat operații și perioade lungi de recuperare. Actuala stagiune a fost pigmentată cu prestații satisfăcătoare ale interului stânga, dar meciul cu Bistrița ne-a readus-o în fața ochilor pe jucătoarea care, acum 3 ani, sub bagheta lui Liviu Paraschiv, impresiona pretențiosul public din Baia Mare. Se pare că Gheorghe Covaciu a știut să-i redea încrederea, iar Raluca ar putea fi una dintre cheile salvării de la retrogradare. Chiar dacă în prim plan a fost Dăscălete, trebuie spus că toată echipa a ținut piept cu brio uneia dintre echipele bune ale campionatului. Finalul a fost extrem de aprins. La 24-24 Mădălina Ion parează un 7 metri la Oana Chirilă, Pătuleanu face 25-24, apoi Bistrița întoarce scorul și conduce cu 27-26. Dăscălete egalează din 7 metri și stabilește scorul final. Ultimele 4 minute au însemnat doar încleștare și câteva ratări. Ultima i-a aparținut, cu 4 secunde înainte de final, lui Burlachenko, a cărei aruncare de la 10 metri a fost parată in extremis de Viorica Țăgean. Pentru Slobozia au punctat: Dăscălete-12 goluri, Jlezi-4, Pătuleanu-3, Enescu-3, Burlachenko-1, Toma-1. În urma acestui egal, HCM Slobozia face 17 puncte, dar coboară periculos pe locul 13. Între timp, Danubius Galați ne-a depășit, învingând surprinzător HCM Râmnicu Vâlcea, după o prestație cu cântec, joc și voie bună a echipei care se vrea a fi legendara Oltchim. Următorul joc al HCM Slobozia va fi miercuri, 18 aprilie 2018, la Craiova, contra SCM din localitate. La această confruntare, antrenorul Gheorghe Covaciu ar putea să nu se bazeze pe portarul Mădălina Ion, convocată, în premieră, de Ambros Martin, la Naționala României.

17 Aprilie 2018, 16:40 (4622 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Handbalul a înghețat la stadiul de proiect
Raluca Nicolae, la «U» Cluj

Comentariile cititorilor:


Fost sportiv:
(17 Aprilie 2018, 22:00)
Pacat ptr. cele 3 pct.Problema e ca mult laudatele de la Valcea au mai comis-o inca o data dupa esecul de acasa cu Slatina, au cedat la Gl.Dupa cum am mai scris, decizia de a vota cu Lecusanu s ar putea sa ne coste!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
270 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Țăndărei: Tînăr mort într-un accident

Un tînăr de doar 22 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut joi, 2 iunie, la Țăndărei. Tînărul, domiciliat în județul Prahova, conducea o mașină în Țăndărei și, din cauza vitezei excesive ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:40
(12264 vizualizări - 8 comentarii)


Sudiți: Trei bărbați, acuzați de «contrabandă cu arme» după ce au vîndut o pușcă cu aer comprimat

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Toxice au prins un bărbat, de 47 ani, din comuna Sudiți, care a introdus ilegal în anul 2009, în România, o armă cu aer comprimat cumpărată din Spania ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:40
(13594 vizualizări - 4 comentarii)


Fierbinți Tîrg: Firmă de preluare a fierului vechi, amendată cu 60000 lei

Poliția Orașului Fierbinți Tîrg, în colaborare cu comisari ai Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Ialomița, au organizat și desfășurat joi, 2 iunie a.c., o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:40
(13756 vizualizări - 0 comentarii)


Filtre rutiere la Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu

Joi, 2 iunie, timp de 4 ore, polițiștii din cadrul serviciilor rutiere au desfășurat o acțiune pentru prevenirea transporturilor ilegale în comunele Mihail Kogălniceanu și Gura Ialomiței. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:39
(8228 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tîlhar minor reținut de polițiști

Un minor de 17 ani a fost reținut, joi, 2 iunie, de polițiștii din Țăndărei, după ce s-a stabilit că este autorul unei tîlhării petrecute cu o zi înainte. Polițiștii au fost sesizați în seara zilei de ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:38
(8323 vizualizări - 1 comentariu)


APIA a finalizat plățile pentru agricultura ecologică

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță finalizarea plăților aferente ajutorului specific pentru îmbunătățirea calității produselor agricole în sectorul agricultură ecologică ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 13:04
(10236 vizualizări - 0 comentarii)


LAPAR reclamă constructorul de autostrăzi Astaldi

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România reclamă constructorul de autostrăzi, respectiv firma Astaldi, pentru faptul că distruge culturile de pe aliniamentul șantierelor. Astfel, respezentanții ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 10:51
(10321 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: «Floare de pe Bărăgan» în Orașul de Floci

Sîmbătă, 4 iunie, Baza de Cercetare și Expunere Muzeală «Orașul de Floci» din Giurgeni va fi pentru două ore gazda unui spectacol folcloric. Menifestarea face parte din Festivalul Internațional «Floare ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 09:38
(8819 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Penalizări la subvențiile din sectorul zootehnic

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va reamintește că, în perioada 16 mai-15 iunie 2011, crescătorii de ovine/caprine pot solicita Plata Națională Directă Complementară pentru sectorul zootehnie ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 08:24
(9421 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Expoziție fotografică «Slobozia Veche»

Vineri, 3 iunie, începînd cu orele 9.00, slobozenii pot admira o expoziție cu imagini din Slobozia interbelică ce cuprinde arhitectura orașului și pitorescul locuitorilor. Expoziția, intitulată «Slobozia ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:43
(10120 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Transportatorii, la control!

În perioada 2-27 mai, inspectorii ITM Ialomița au desfășurat o etapă a Campaniei Naționale, inițiată de Inspecția Muncii în domeniul transporturilor. Potrivit reprezentanților ITM, în cadrul campaniei au ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:42
(7555 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Motocicletă furată din Italia, găsită la Slobozia

Slobozia: Motocicletă furată din Italia, găsită la Slobozia

Polițiștii slobozeni au organizat, miercuri, 1 iunie o acțiune pe raza municipiului pentru depistarea autoturismelor ce sînt urmărite internațional. Astfel, anchetatorii au prins un cetățean, de 31 ani ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:41
(7499 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Șofer» fără permis, prins de polițiști

Polițiștii feteșteni au oprit în trafic, pentru un control de rutină, o mașină ce se deplasa pe o stradă din localitate. În urma verificărilor sumare, polițiștii au constatat că «șoferul», un tînăr, de ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:40
(7743 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Trei tineri, hoți de fier vechi

Miercuri, 1 iunie, polițiștii din Stelnica și Bordușani au prins doi tineri de 22, respectiv 24 ani, ce aveau asupra lor mai multe obiecte pentru secționarea materialelor feroase. Din verificările ulterioare ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:39
(8723 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: 36 kg de pește fără documente, distruse de polițiști

Polițiștii din Țăndărei au prins în trafic un bărbat, de 50 ani, din localitate, în timp ce transporta pe o motocicletă doi saci în care se afla cantitatea de 36 kg de pește, din rasa plătică și caras. ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:38
(7171 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive la Fetești și Urziceni

«Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor din Fetești și Urziceni, polițiștii au fost angrenați în cursul zilei de 1 iunie în executarea unor acțiuni în sistem integrat și controale ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:37
(7193 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbătorile Municipiului Slobozia, la a XI-a ediție

În perioada 1-4 iunie, Slobozia organizează a XI-a ediție a tradiționalelor Sărbători ale Municipiului. Potrivit organizatorilor, suma cheltuită anul acesta este comparabilă cu cea din anii anteriori. ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2011, 15:26
(10698 vizualizări - 6 comentarii)


Ialomița: Autoturism furat din Italia, restituit proprietarului

Ialomița: Autoturism furat din Italia, restituit proprietarului

Un autoturism reclamat furat în luna august 2010, a fost identificat și restituit proprietarului de drept de către polițiști.
Urmare a corespondenței purtate cu Centrul de Cooperare Polițienească Internațională ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2011, 12:38
(9037 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: În comă alcoolică la volan

Un bărbat ,de 61 ani, din Urziceni a fost depistat de polițiști în timp ce conducea pe drumurile publice un autoturism deși consumase băuturi alcoolice.Șoferul a fost testat alcoolscop, aparatul etilotest ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2011, 12:25
(9956 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune a Poliției în zona școlilor. A fost depistat la volan un tînăr de 17 ani fără permis!

Efective din cadrul Poliției Urziceni au organizat și executat în cursul zilei de marți, 31 mai a.c., acțiuni în zona unităților de învățămînt și în zona adiacentă acestora. Zonele unităților de învățămînt ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2011, 12:22
(5846 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestat pentru furt calificat

Polițiștii feteșteni au depistat în cursul zilei de marți, 31 mai a.c., un bărbat, de 29 ani, din comuna Făcăeni, pe numele căruia Judecătoria Fetești a emis un mandat de executare a pedepsei privative ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2011, 12:20
(8804 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive în comunele Săveni și Sudiți

Polițiștii din Țăndărei au desfășurat acțiuni preventive pe raza localităților Sudiți și Săveni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2011, 12:10
(8654 vizualizări - 0 comentarii)


Taxare inversă pentru livrarea de cereale și plante tehnice

Guvernul a aprobat astăzi Ordonanța de Urgență privind modificarea și completarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal și a altor prevederi financiar-fiscale, act normativ prin care se va pune în aplicare ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2011, 20:31
(12722 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2011, 18:18
(5016 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Quilling»-arta de a răsuci hîrtia, la Muzeul Județean

Acțiune inedită la Slobozia. De Ziua Copilului, Muzeul Județean Ialomița în parteneriat cu Grădinița cu program normal nr. 2 Slobozia, va organiza o expoziție cu vînzare ce cuprinde 30 de lucrări de artă ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2011, 18:14
(13386 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șoferii indisciplinați, amendați

În prima zi a săptămînii, luni, 30 mai, polițiștii rutieri au organizat la Slobozia o acțiune pentru respectarea normelor de circulație rutieră. Polițiștii au constatat 19 abateri de la normele rutiere ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2011, 18:13
(8724 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Braconaj piscicol

Braconajul piscicol a fost ținta principală a polițiștilor din Urziceni, organizați luni, 30 mai, într-o acțiune pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal. Astfel, timp de 3 ore, polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2011, 18:12
(10242 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: A furat 11 stupi de albine

Un bărbat de 34 ani este cercetat de polițiști după ce s-a stabilit că este autorul unui furt de stupi de albine. Agenții postului de Poliției Gura Ialomiței au recepționat o plîngere a unui slobozean, ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2011, 17:51
(12603 vizualizări - 1 comentariu)


Gîrbovi: Hoți prinși în flagrant la furat de cablu electric. Au fost reținuți după ce polițiștii au uzat de armamentul din dotare!

Doi tineri de 24, respectiv 31 ani, din Alexeni, au fost reținuți de polițiști după ce au fost prinși în flagrant la furat. Cei doi au fost prinși sîmbătă, 28 mai, în timp ce furau cablu electric din rețeaua ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2011, 17:00
(6935 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Și-a bătut vecinul cu o scîndură pînă l-a umplut de sînge

Un bărbat a cerut ajutorul jandarmilor după ce a fost bătut crunt de un vecin. Victima a sunat la 112, iar jandarmii ajunși la fața locului au solicitat de urgență o ambulanță întrucît bărbatul zăcea într ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2011, 16:47
(9300 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: scandal Ialomița


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...