Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Controale anunțate în spitalele din Ialomița

Controale anunțate în spitalele din Ialomița

Recent, cele 4 spitale din Ialomița au fost verificate amănunțit de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică a județului Teleorman. Chiar dacă nu au descoperit nereguli, problema controlului efectuat constă în faptul că a fost anunțat înainte cu o lună de a începe printr-un fax remis unităților spitalicești de către reprezentanții Ministerul Sănătății.

Spitale fără probleme În Ialomița funcționează 4 spitale. Este vorba despre Spitalul Județean de Urgență Slobozia, Spitalele Municipale din Fetești și Urziceni și Spitalul Orășenesc din Țăndărei. Toate aceste unități medicale au fost controlate recent de inspectorii de sănătate publică ai Direcției de Sănătate Publică Teleorman, în timp ce omologii lor din Ialomița s-au deplasat la Brăila și în Prahova. Ideea efectuării de controale încrucișate a fost a Ministerului Sănătății, aceeași instituție care cu o lună înainte de începerea controalelor a anunțat prin fax atât spitalele, cât și Direcțiile de Sănătate Publică, cu privire la faptul că urmează să se desfășoare acțiuni de verificare. Tocmai de aceea nu mai surprinde pe nimeni faptul că inspectorii DSP Teleorman nu au descoperit nereguli cu privire la activitatea care se desfășoară în cadrul spitalelor din județul nostru. «N-am avut probleme... Totul a fost în regulă! Cum să ai probleme dacă știi cu o lună înainte că vine controlul peste tine?!» a declarat directorul unuia din cele 4 spitale din județul Ialomița.

Probleme cu igiena
Deși aceste controale ar trebui să se facă în mod responsabil, ele ascund de fapt deficiențe care pun în pericol viața pacienților. Cu câteva luni în urmă, reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slobozia au fost acuzați de aparținătorii unei bătrâne internată pe Secția Terapie Intensivă de faptul că pacienta a fost infestată în spital cu bacteria Clostridium Difficile. În ciuda  mediatizării cazului, rezultatele anchetei interne desfășurată la Spitalul Slobozia nu au fost făcute publice nici până astăzi...

23 Aprilie 2018, 18:40 (5368 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Acreditarea spitalelor ialomițene, monitorizată de ANMCS
Pacienții spitalelor ialomițene, nemulțumiți de lipsa medicamentelor
Povestea ipotetică a concursului pentru un post de farmacist la Oncologie de la un spital județean

Comentariile cititorilor:


Urmasul lui Urmasul lui Sava:
(23 Aprilie 2018, 20:12)
La Spitalul din Urziceni, va asigur, nu sunt probleme. Un spital de tranzit care tratează orice problemă cu banală perfuzie nu poate avea probleme. Se vede bunul management al administrației Sava prin pupila Ianoși. Urmează demolarea si amenajarea unui parc in viitoarele mandate ale celebrului preacinstitului Sava. Apropo: știați că familia Ianoși încasează 20.000 lei lunar din banii contribuabililor. Respect Jardan si Alexandrescu La pensie cu Neidoni(cred nu voi trai clipa sa scap de el din viata publica a orasului)

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
244 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

6,47%, rata șomajului în Ialomița

La sfîrșitul lunii august 2011, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 7100 persoane, din care 1734 șomeri indemnizați, respectiv 5366 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2011, 17:04
(12844 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fără permis, la volan

Un bărbat, de 30 ani, din Slobozia, a fost prins în noaptea de 7 spre 8 septembrie în timp ce conducea o mașină deși nu poseda permis de conducere. Bărbatul a fost prins în jurul orelor 1,00, pe strada ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2011, 17:02
(8167 vizualizări - 0 comentarii)


CAS Ialomița: Lista persoanelor fizice care nu și-au declarat veniturile, pe site-ul www.casil.ro

Casa de Asigurări de Sănătate Ialomița informează contribuabilii persoane fizice, altele decît cele pentru care colectarea contribuției se realizează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2011, 17:00
(6753 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Intervenții de urgență ale pompierilor și paramedicilor SMURD

Miercuri, 7 septembrie, pompierii militari au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu inzbucnit pe un teren viran din Urziceni. Flăcările ardeau vegetația uscată de pe o suprafață de aproximativ ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2011, 16:25
(13086 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Produse contrafăcute, confiscate

Miercuri, 7 septembrie, polițiștii din Țăndărei au organizat și desfășurat o acțiune pe raza comunelor Mihail Kogălniceanu, Săveni și Sudiți, scopul urmărit fiind combaterea evaziunii fiscale și a comerțului ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2011, 16:20
(13072 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Bicicliști sancționați de polițiști

Polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Stelnica și Biroului Rutier Fetești au organizat marți, 6 septembrie, o acțiune privind circulația pe drumurile publice a mopedelor, a atelajelor hipo și a biciliștilor ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 19:13
(10584 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune în piețele slobozene

Marți, 6 septembrie, polițiștii slobozeni în colaborare cu alte autorități locale au desfășurat, timp de 3 ore, o acțiune împotriva activităților ilicite în două piețe din municipiu. De asemenea, pe timpul ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 19:13
(8821 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Furturile de animale, în atenția polițiștilor

«În cadrul Programului de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului, noaptea trecută, 6/7 septembrie, în intervalul 22,00-02,00, efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, au desfășurat pe ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 19:12
(6298 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: La furat de floarea-soarelui

Trei tineri cu vîrste cuprinse între 19 și 34 ani sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat. Cei trei au fost prinși în seara zilei de 6 septembrie, la Borănești, după ce furaseră de pe un teren ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 19:03
(12957 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Penalități anulate sau reduse cu 50%

Potrivit unei informări media, pentru obligațiile fiscale restante la 31 august 2011 penalitățile de întîrziere se anulează sau se reduc. Astfel, penalitățile de întîrziere se anulează dacă obligațiile ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 19:00
(7874 vizualizări - 0 comentarii)


Noul sediu al Primăriei orașului Amara, inaugurat

Noul sediu al Primăriei orașului Amara, inaugurat

Noul sediu al Primăriei Amara va fi inaugurat joi, 8 septembrie 2011. Potrivit unei informări a reprezentanților Primăriei, la eveniment sînt așteptați să participe locuitorii orașului, dar și mai mulți ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 10:15
(14950 vizualizări - 5 comentarii)


DGFP Ialomița: Ordinea de stingere a debitelor, modificată

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că, potrivit OG nr. 29/2011, pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a fost modificată ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 09:38
(13349 vizualizări - 0 comentarii)


La Urziceni se fură bordurile

În cursul nopții de luni spre marți, 5/6 septembrie a.c., în jurul orei 1.00, o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Urziceni a oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Panduri ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 09:32
(10567 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Beat mangă la volan

Luni, 5 septembrie a.c., în jurul orei 19.45, polițiștii rutieri au oprit pe raza comunei Maia un autoturism condus de un bărbat, de 44 ani, din orașul Fierbinți-Tîrg. Cu ocazia legitimării șoferului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 09:32
(10756 vizualizări - 0 comentarii)


Gimbășani: Tînăr la volan fără permis

În cursul dimineții de luni, 5 septembrie a.c., la Gimbășani, polițiștii au identificat un tînăr, de 22 ani, din localitate, care se deplasa la volanul unui autoturism. În urma verificărilor în bazele de ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 09:32
(15211 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2011, 08:43
(4934 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Societate Comercială angajează optometrist și reprezentant vânzări pentru cabinet în Slobozia.
Relații la telefon 0758/068.478 sau email [email protected] ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2011, 12:08
(6594 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Doi tineri, arestați după ce au tras pe stradă cu un pistol mitralieră și o pușcă de vînătoare!

Luni seara, 5 septembrie, în jurul orei 20.00, doi tineri de 21, respectiv 32 de ani, ambii din Fetești, au fost arestați preventiv pentru 29 de zile, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 23:06
(9492 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Doar 48 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 5 septembrie 2011, sînt disponibile doar 48 locuri de muncă vacante. Cele mai multe ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 17:31
(8213 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Pompierii donează sânge

Ialomița: Pompierii donează sînge

În perioada 1-30 septembrie 2011, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență derulează, în colaborare cu Centrele Județene de Transfuzii, Campania națională de solidaritate socială «Din inimă pentru ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 16:49
(10313 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Descindere a Poliției în Cartierul Strachina

Efective din cadrul Poliției Țăndărei, în colaborare cu efective din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi și lucrători ai societății de distribuție a energiei electrice, au acționat vineri, 2 septembrie ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 16:44
(12422 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: «Confecționer» de țigarete, prins de polițiști

Polițiști din Urziceni au depistat în noaptea de vineri, 2 septembrie a.c., în jurul orei 01.30, un autoturism condus de un bărbat, de 28 ani, din județul Ilfov, care transporta, în 3 saci, 39,5 kg tutun ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 16:41
(10008 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni țigare


Bordușani: Copil de 11 ani pe bicicletă, acroșat de mașină

Duminică, 4 septembrie a.c., Poliția a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe raza comunei Bordușani s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a unei persoane. În fapt, în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 16:37
(8476 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Sîmbătă, 3 septembrie a.c., polițiștii au depistat în cadrul acțiunilor desfășurate pe raza județului, trei conducători auto care se deplasau la volanul unor autoturisme deși consumaseră băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 16:32
(11786 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 21 de permise reținute și amenzi de peste 55000 lei

La sfîrșit de săptămînă, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au acționat pe principalele artere din județ, fiind aplicate 291 sancțiuni contravenționale și reținute în vederea suspendării 21 permise ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 16:24
(13254 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Se poate opta pentru depunerea trimestrială a Declarației 112

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii mici (cu cel mult trei angajați și o cifră de afaceri de pînă la 100000 euro) că potrivit OG nr. 30/2011 pot opta pentru depunerea ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 16:19
(7267 vizualizări - 0 comentarii)


Antepenultimul loc pentru pompierii ialomițeni

Antepenultimul loc pentru pompierii ialomițeni

Vineri, 2 septembrie a.c., s-a desfășurat ultima probă din cadrul Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență. În clasamentul general, podiumul a fost ocupat de lotul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 16:17
(9615 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Femeie la volan fără permis

Vineri, 2 septembrie a.c., polițiști din Slobozia au oprit pentru control un autoturism condus de o femeie, de 59 ani, domiciliată în județul Constanța. În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2011, 16:15
(8751 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Termene la plata obligațiilor fiscale pentru persoane fizice

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomita avertizează că joi, 15 septembrie, este ultima zi pentru efectuarea plăților anticipate aferente trimestrului III 2011 de către contribuabilii persoane fizice ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2011, 11:14
(12655 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: BIBLIONET, la a III-a rundă

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița a participat și la Runda a III-a a programului BIBLIONET, program de implementare a serviciului de acces la internet în bibliotecile publice din Ialomița ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2011, 17:42
(10649 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
soluția ! în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Ionut M în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara @ Delia S în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @Ion Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia goe în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Beyi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @Ion Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia ioan în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Ion Marcel în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia NEAMȚU ! în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Ion Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @cetatean în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Tot EL în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă cetatean în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Delia S în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Delia S în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Cetatean în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...