Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița are un șef provizoriu

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița are un șef provizoriu

bonus: Dascăl condamnat penal, recompensat cu gradație de merit

Situație incertă în fruntea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. La momentul de față, instituția este condusă de Gabriela Borodea, șeful Casei Corpului Didactic Ialomița, în timp ce, pentru a nu fi decapitate de reprezentanții Ministerului Educației, Luminița Barcari și Steluța Mitrea, șefele Învățământului ialomițean, au intrat în concediu medical. Între timp, acestea au deschis o nouă acțiune în instanță împotriva Ministerului de Resort.

Se așteaptă decizia instanței De aproximativ o săptămână, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița este condus provizoriu de Gabriela Borodea, directorul Casei Corpului Didactic Ialomiței. Numirea acesteia a fost făcută chiar de Luminița Barcari, printr-o decizie semnată înainte de a intra în concediu medical. Șefa Învățământului ialomițean se află în concediu încă din momentul în care reprezentanții Ministerului Educației au decis să-i îndepărteze din funcții pe inspectorii școlari generali, demiși prin fax vara trecută de fostul ministru Liviu Pop. Chiar dacă și-au obținut funcțiile prin decizii ale instanțelor de judecată, inspectorii generali au primit calificativul «Nesatisfăcător» în urma unei evaluări a Corpului de Control al Ministerului Educației. Ministerul și-a menținut poziția și în răspunsurile date la contestațiile depuse împotriva rapoartelor de control. Mai mult, oficialii Educației Naționale au început să-i schimbe din funcții pe inspectorii notați cu calificativul «Nesatisfăcător». Primul înlocuit oficial este șeful Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, Ialomița fiind următorul județ propus pentru schimbări. Până la stabilirea unei măsuri concrete, și Steluța Mitrea, inspectorul școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, a intrat în concediu medical.

Dascăl condamnat penal, recompensat cu gradație de merit
Un profesor din cei 17 condamnați penal în dosarul «Mită pentru BAC 2012», instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, a primit gradație de merit. Este vorba despre Viorel Dobre, profesor de istorie la Liceul Teoretic «Carol I» din Fetești. Decizia a fost adoptată de reprezentanții unității de învățământ cu acceptul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița și este cât se poate de legală!
Condamnat penal, dar cu gradație de merit Profesor de Istorie la Fetești, dar și inspector de specialitate pentru această disciplină în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, Viorel Dobre a fost condamnat definitiv la 2 ani închisoare cu suspendare în dosarul «Mită pentru BAC 2012». Acesta, la fel ca alți 16 colegi de breaslă, a fost acuzat de fapte de corupție de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Cu toate acestea, în vara anului trecut el și-a depus dosarul pentru acordarea gradației de merit, pe care a și primit-o. Dincolo de ridicolul situației, Legea Educației nu are o prevedere cu privire la interzicerea acordării acestui stimulent financiar profesorilor condamnați penal, dar care au primit pedepse cu suspendare. Așa se face că, potrivit legii, Viorel Dobre va primi în următorii 5 ani un plus de 25% la salariu. Decizia privind acordarea gradației de merit a fost adoptată în unanimitate de către reprezentanții Liceului Teoretic «Carol I» Fetești, fără ca reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Ialomița să se opună.

UPDATE Luminița Barcari a revenit la șefia Învățământului ialomițean Aflată în concediu medical, Luminița Barcari a revenit la șefia Inspectoratului Școlar Județean Ialomița luni, 23 aprilie 2018.

24 Aprilie 2018, 16:20 (12202 vizualizări - 17 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Perieți:
(28 Aprilie 2018, 10:22)
Este o politică a încurajării dobitocilor. Curios este că dobitocii șefi, depistează numai dobitoci de promovat. Sunt pline școlile de cadre foarte incompetente și needucate, la rândul lor. Ele vin SĂ EDUCE ....Păi? Care pe care? Inspectorii sunt chiar profesori nepregătiți, scoși din școli să se apere elevii. Mulți văd, puțini iau atitudine. Nesimțire, salariul să fie!
@Mircea:
(26 Aprilie 2018, 17:44)
Felicitari pt optimism! Eu socotesc ca va mai dura. Traim acum epoca "specialistilor" agramati care si-au castigat o diploma pe baza de chitante, nu de studiu, talent sau competente. Mai vorbim de vremuri bune cand astia vor iesi la pensie iar mafiotii din politica de azi vor merge la puscarie..
Mircea:
(26 Aprilie 2018, 13:44)
Da, dar tot mai sper într-o școală adevărată! Cu profesori! Cu părinți și bunici educați! Altfel, ne ducem dracului! Ne-am dus, ce mai....! Politicul va da și următorul idiot inspector “ general”...Și mulți dintre directorii de școli sunt servitori ai politicului. De la femeile de serviciu hoațe, în sus.....
@Mircea:
(26 Aprilie 2018, 12:05)
Invatamantul ialomitean traieste paradoxul de a fi condus de inspectori neputinciosi(pnl) sau inspectori infractori(psd). Pe care-i preferati? Trist e ca pe margine se agita chibiti cu fierea umflata de frustrari dar care, daca ajung pe post, nu fac decat sa alimenteze cele doua categorii..
Mircea:
(26 Aprilie 2018, 00:00)
@guest. Să dea Dumnezeu să le demită! N-au fost în stare de nimic bun pentru elevi!!
Guest:
(25 Aprilie 2018, 19:02)
Saptamana viitoare va fi demisa!!!
Find:
(25 Aprilie 2018, 15:07)
@guest. Este până când? Știi??
Laurențiu:
(25 Aprilie 2018, 14:13)
Propun să fugă alemândouă in Costa Rica! Acolo vor pune de un partid al corupților.
Eugen:
(25 Aprilie 2018, 01:25)
Concedii medicale? Poate au obosit și ele. Subterfugii ieftine de vulpi încolțite. Și prostia te obosește când are consecințe grave asupra altora. Vor avea timp de odihnă când vor trece la catedră....
Petre:
(24 Aprilie 2018, 20:08)
@trăiască psd. Inspectoarea “capabilă prin concurs” a aprobat gradația de merit profesorului pușcăriaș....Care e mai responsabil? IȘJ sau prof. pușcăriaș cu suspendare? El a cerut, dar cine i-a dat? Legea proastă și liderii imorali ai școlii ialomițene. Premiezi un șpăgar dovedit???? Trebuie să fii Barcari Luminița ca să faci așa ceva.
Soreanu:
(24 Aprilie 2018, 19:01)
Mitrea sta fugita prin Tandarei, invata femeile de serviciu sa facă reclamatii iar copiii care trebuie sa dea capacitate a la matematica iau note de 3 la simulare. ..de-ăstia conduc învățământul. ..Ce bun ar mai fi un canal...
Alege oaia!:
(24 Aprilie 2018, 18:18)
Domnul a dat, Domnul a luat! Vor fi surprize mari! Ușor cu ,,bolnavele” pe scări!
Traiasca PSD!:
(24 Aprilie 2018, 18:17)
Iata esenta guvernarii psd: un inspector (bun, rau, cu toate balacarelile celorlati,dar) care si-a castigat postul prin concurs este demis prin fax de un ministru agramat(insa psd-ist) si un profesor puscarias, condamnat pt mita(dar psd-ist) care primeste, aflat fiind in puscarie(!?) gradatie de merit. Romania, incotro?
Vladimir:
(24 Aprilie 2018, 18:11)
Profesorii, ca și inspectorii! DE CCT.! Sănătate șefilor, că vin examenele cu corupția în comisii! Nu ne mai miră nimic la acordarea Gradației; cu cât ești mai șmecher, cu atât șansele sunt mai mari. Dar dacă ești fost condamnat? Gradat cu felicitări din partea Cancelariei de moluște!
jean:
(24 Aprilie 2018, 17:33)
Ia vedeti, ca nulitatea aia de zisa inspector de istorie si-a dat si ea gradatie tot atunci. Pentru merite zero!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
262 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

6 Octombrie 2026, 18:50


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(146 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(885 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(1118 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(560 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(605 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(1187 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(682 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(569 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(607 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(826 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(670 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(739 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1755 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(1248 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(1171 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1248 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1842 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1569 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1787 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1860 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(2052 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(2225 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2381 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2721 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2204 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(2059 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1886 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1970 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4477 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...