Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Proiect de modernizare a Spitalului Țăndărei

Proiect de modernizare a Spitalului Țăndărei

Investiții în infrastructura Spitalului Orășenesc Țăndărei. Actuala conducere a instituției vrea să realizeze un proiect pentru modernizarea și extinderea unității medicale. Valoarea proiectului se ridică la peste 2 milioane de euro, iar dacă va fi considerat eligibil, Spitalul Orășenesc Țăndărei va fi cea mai modernă unitate medicală din județul Ialomița!

Radiografia unui spital În 2011, Spitalul Orășenesc din Țăndărei, alături de alte spitale cu aceeași capacitate din țară, a fost închis de Ministerul Sănătății, invocându-se rațiuni de ordin economic. El a fost redeschis la un an distanță, după ce a fost folosit ca instrument de campanie pentru alegerile parlamentare din decembrie 2012 de către candidații Uniunii Social Liberale din întreg județul. De-atunci și până în prezent, unitatea medicală, aflată sub conducerea fostului director economic Maria Constantin, este singura din județul Ialomița care reușește să aibă profit în fiecare lună. Cu banii strânși din economiile făcute, Spitalul Orășenesc din Țăndărei a reușit să cumpere aparatele medicale de care avea nevoie să funcționeze în condiții decente. Chiar dacă activitatea din multe unități medicale este dată peste cap din cauza lipsei de medici, la Țăndărei s-a reușit ca această problemă să fie depășită. «Suntem un spital mic, dar găsim mereu resursele necesare pentru ca actul medical să se desfășoare în condiții optime și, credem noi, reușim să ne descurcăm de fiecare dată...» ne-a declarat Maria Constantin, managerul Spitalului Orășenesc Țăndărei.

Vremea schimbării Pentru a oferi servicii medicale de calitate, reprezentanții Spitalului Orășenesc Țăndărei vor să implementeze un proiect cu finanțare europeană prin intermediul căruia să mărească capacitatea unității medicale și să beneficieze de aparatură de ultimă generație. Estimat la valoarea de 2 milioane de euro, proiectul ar trebui să se realizeze în baza unui parteneriat cu reprezentanții Consiliului Județean Ialomița. «Ne dorim o extindere a ambulatoriului, pentru că intenționăm să extindem paleta de specializări... Dorim să realizăm cabinete de Urologie sau Fizioterapie întrucât populația are nevoie de investigații și tratamente pentru patologii din aceste specialități. De asemenea, dorim și un laborator de analize modern. Aceasta a fost ideea de la care am pornit prin realizarea acestui proiect!» adaugă Maria Constantin, managerul Spitalului Orășenesc din Țăndărei.

7 Mai 2018, 13:40 (6159 vizualizări - 7 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Nicoleta draghici:
(10 Mai 2018, 00:53)
Multumim cadrelor medicale !succes pe viitor managerului !pe noi ne a salvat de la moarte medicul orasului tandarei!felicitari pt profesionalismul dansului!sa aiba viata lunga!
Dr. Victoria Braga din Hagieni:
(9 Mai 2018, 22:30)
Felicitări pentru proiect! Sunteți printre puținii primari care se gindesc la asistența medicală.!
Horia:
(9 Mai 2018, 08:08)
Drumul spre iad e pavat de bune intenții. ..vai de capul vostru. ..spital modern la Tandarei! Plin de conationali neasigurati..Ce vă mai place ciordeala...
Toto :
(9 Mai 2018, 02:05)
Cred ca ar trebui sa intrati in cartea recordurilor cu spitalul vostru nu am gasit la UPU un ser antitetanic ...
M Serban:
(8 Mai 2018, 23:22)
Felicitari,omul bun sfinteste locul,sper sa aveti parte de tot  sprijinul necesar in proiectele dvs,noi locuitorii acestui oras chiar avem nevoie de un spital modern.


saghin:
(8 Mai 2018, 15:01)
Cred ca se afla printre putinele spitale (asa modest cum este) unde intr-adevar gasesti curatenie si spirit gospodaresc .Chiar ma intrebam ,cine-o fi manager !-Felicitari si succes cu noul program de investitii..!

Un pacient:
(7 Mai 2018, 20:05)
Felicitari, doamnă , pentru proiect! Omul bun, lasă urme frumoase.Sperăm ca medicina din zonă să ajute oamenii, iar exemplul dv. să fie urmat și de alte unități sanitare din județ. Dacă există respect față de propria meserie, lucrurile iau o direcție bună. Sperăm că mai există astfel de oameni...


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
287 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în localitățile Dridu și Dridu-Snagov!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 29 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din comuna Dridu. Pentru executarea ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:40
(2495 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat pe site broșura privind Declarația Unică-Formularul 212

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul ANAF a fost publicată broșura «Despre Declarația Unică-Formularul 212» 2025- 2026 ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:20
(1383 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Atenție, se vor executa lucrări la podul de peste râul Ialomița din Slobozia!

Potrivit Poliției Locale Slobozia, vor fi executate lucrări de reparații la rampele de urcare și coborâre la podul de peste râul Ialomița din Slobozia. Lucrările vor fi demarate încep ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 14:40
(3082 vizualizări - 4 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări în domeniul eșalonărilor la plată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin Legea nr. 239/2025/2025, privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 13:25
(659 vizualizări - 0 comentarii)


2777 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în anul 2025

În anul 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2777 persoane, dintre acestea 116 ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 09:15
(3529 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate și publicate Normele anuale de venit valabile în anul 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din exploatarea terenurilor agricole și/sau din creșterea și exploatarea animalelor/familiilor de albine ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:15
(3644 vizualizări - 0 comentarii)


Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoștințele ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:05
(4617 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 271 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 271 locuri de muncă vacante. Astfel, în Finlanda sunt disponibile 6 locuri de muncă (3 sudor MIG/ ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 15:40
(6153 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 6,39 milioane de lei în decembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 10:35
(9906 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Vineri, 23 ianuarie a.c., Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit, în jurul orelor 18,00, pentru stingerea unui incendiu la un apartament din Slobozia, zona Piața Agroalimentară. « ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 18:50
(3543 vizualizări - 1 comentariu)


«Târgul Apicol» Slobozia, ediția a XV-a

Servicii Publice Slobozia SRL, împreună cu Primăria Slobozia, Consilul Județean Ialomița și Cooperativa Agricolă «Casa Mierii» Ialomița organizează «Târgul Apicol» ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 14:35
(1932 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 34 de echipaje la Competiția Europeană de Statistică

În data de 16 ianuarie 2026 a avut loc prima testare (etapa județeană) a Competiției Europene de Statistică (CES) 2025-2026, organizată de Institutul Național de Statistică în colaborare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 11:25
(2827 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

Luni, 26 ianuarie 2026, echipele RAJA Constanța vor interveni pentru remedierea unei avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, de pe strada Jandarmeriei, din ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:45
(8597 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(19684 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(6497 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(1787 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(2899 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(2655 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4070 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(9622 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(5163 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(24330 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(15944 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2070 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5686 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

Marți, 23 decembrie 2025, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori și viscol și pentru județul Ialomița. Avertizarea va intra în vigoare marți, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2025, 10:30
(6096 vizualizări - 0 comentarii)


2640 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-noiembrie 2025

În perioada ianuarie-noiembrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2640 persoane ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 12:10
(5238 vizualizări - 0 comentarii)


Programul de lucru la RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA Constanța, precum și compartimentele care desfășoară activități de lucru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 08:55
(8838 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...