Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Bugetarii ialomițeni au dat în judecată Guvernul din cauza salariilor micșorate

Val de procese la Tribunalul Ialomița

Bugetarii ialomițeni au dat în judecată Guvernul din cauza salariilor micșorate

Scandalurile generate de scăderea salariilor o dată cu aplicarea prevederilor Legii 153/2017 au ajuns și în județul Ialomița. Zeci de bugetari au acționat în judecată instituțiile și ministerele de care acestea aparțin, nemulțumiți de faptul că au fost păcăliți cu privire la mult anunțatele majorări salariale. Reprezentanții Tribunalului Ialomița susțin că au fost înregistrate pe rolul instanței până acum aproximativ 40 de acțiuni, inițiate de angajați din domeniul Educației sau Sănătății. Cel mai mare proces deschis din cauza nemulțumirilor salariale este însă cel al angajaților Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. Aproximativ 1000 de impiegați, revizori de tren sau de șine cer angajatorului să le plătească un spor salarial promis încă de acum 3 ani, dar niciodată acordat...

Război în instanță pentru recuperarea sporurilor
De la 1 martie 2018, Legea 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a început să creeze efecte mai puțin favorabile pentru unele categorii de bugetari. Angajații de la stat discriminați de acest act normativ își desfășoară activitatea în domenii precum Sănătate, Educație sau Asistență Socială și reprezintă corpul funcționarilor încadrați în structurile personalului auxiliar. În domeniul Sănătății este vorba despre infirmiere, brancardieri, biologi, chimiști sau personal de specialitate al laboratoarelor de analize. În cazul sistemului de Educație vorbim despre secretare, bibliotecare sau personal cu atribuții administrative. Marea problemă a acestor categorii de bugetari o reprezintă reducerea sporurilor salariale pe care aceștia le primeau și faptul că, potrivit Regulamentului de Sporuri dar și Legii Salarizării, acestea se stabilesc de către fiecare angajator în urma unor consultări pe această temă cu reprezentanți ai sindicatelor și ai salariaților. Pusă în practică, metoda de calcul a sporurilor a creat haos și la nivelul județului Ialomița, astfel că, în loc să le crească salariile, unii bugetari s-au trezit cu lefurile mai mici. Pe această cale, aceștia și-au îndreptat atenția către instanțele de judecată. Tribunalul Ialomița este instituția abilitată să judece toate aceste litigii de muncă, iar potrivit reprezentanților săi, judecătorii au început să fie deja asaltați de procese. «Legea salarizării a creat convulsii sociale legate de scăderea efectivă a salariilor sau de neaplicarea efectivă a unor sporuri salariale. Efectul a început să se vadă și la Tribunalul Ialomița... S-au înregistrat foarte multe dosare, în mare parte fiind vorba despre litigii de muncă sau litigii cu funcționarii publici în care reclamanții sunt persoane cărora Legea Salarizării le-a afectat veniturile salariale!» a declarat Ion Toma, președintele Tribunalului Ialomița. La momentul de față au fost inițiate acțiuni de către angajați din Educație și Sănătate. «Este anormal ceea ce se întâmplă și vrem ca oamenilor să li se facă dreptate... Vom apela la toate măsurile legale pe care le avem la îndemână pentru a ne cere drepturile! În mod cert vor exista și alte acțiuni în instanță...» susține Valentin Spătărelu, președintele Sindicatului SANITAS-filiala Ialomița. La fel de vocali, reprezentanții sindicali din Educație susțin că modul de calcul al salariilor personalului auxiliar este discriminatoriu. «Toate aceste aprecieri cu privire la majorarea salariilor în Învățământ sunt ireale! Mai mult, este vorba despre o discriminare reală a personalului din acest domeniu care nu intră în corpul cadrelor didactice. Acest aspect contravine legilor în vigoare și vom face tot posibilul ca acești oameni să fie sprijiniți!» ne-a declarat Traian Mitrea, liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ-filiala Ialomița.

Procesul cu 1000 de reclamanți
Cel mai mare litigiu de muncă înregistrat la Tribunalul Ialomița este cel al angajaților din cadrul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Sindicatul «Mișcarea Feroviară Slobozia», înființat în urmă cu 8 ani la nivelul reședinței județului Ialomița cu reprezentare națională, cere Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA achitarea unui spor salarial privind condițiile de muncă vătămătoare, pe care angajatorul nu l-a acordat niciodată. Astfel, aproximativ 1000 de angajați ai societății atât din Ialomița, cât și din celelalte județe ale țării, inclusiv Capitala, cer Tribunalului Ialomița să facă dreptate în această cauză. «Este cel mai mare proces înregistrat pe rolul instanței noastre, din punct de vedere al părților implicate... Cauza, la fel ca toate celelalte, va fi judecată cu celeritate, însă trebuie să recunoaștem că astfel de dosare ne îngreunează activitatea! Soluția pentru a nu se mai ajunge în astfel de situații o au tot cei care le-au generat... Toate aceste derapaje se pot corecta prin intermediul legilor!» a adăugat Ion Toma, președintele Tribunalului Ialomița. Reprezentații locali ai Sindicatului «Mișcarea Feroviară Slobozia» susțin că, inițial, angajatorul Compania Națională de Căi Ferate CFR SA le-a dat asigurări că le va acorda sporul pe care îl revendică acum în instanță, după ce va depăși impasul financiar în care se află. Deși firma pare să fi rezolvat problemele financiare, sporurile angajaților nu au mai fost acordate. Mai mult, deși s-au purtat negocieri cu reprezentanți din cadrul conducerii Companiei, singura cale pentru rezolvarea acestui litigiu a reprezentat-o deschiderea unui proces la Tribunalul Ialomița. «Inițial am fost grevați de aceste sporuri din cauza lipsei de fonduri... Noi, ca salariați, am înțeles pentru o perioadă de timp că nu există bani pentru aceste sporuri! Am fost solidari cu angajatorul, însă s-a profitat de buna noastră credință și în continuare nu ni se oferă un drept al nostru, care ni se cuvine... Tocmai de aceea am apelat la instanța de judecată pentru că noi considerăm că este singura cale prin care putem să rezolvăm această problemă!» ne-a declarat Cristian Iamandi, reprezentant local al Sindicatului «Mișcarea Feroviară Slobozia». Primul termen în acest proces nu a fost încă stabilit de judecători, reprezentanții Tribunalului Ialomița urmând să înainteze tuturor celor aproximativ 1000 de părți implicate citații cu privire la înregistrarea pe rolul instanței de judecată a acestei acțiuni.

9 Mai 2018, 10:55 (3539 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Tichete în valoare de 1,245 milioane lei pentru vacanțe bugetare
Guvernul discriminează peste 1000 de bugetari din Ialomița
Ialomița: 273 de bugetari concediați

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 22 Iul 2026
274 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(225 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(180 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(155 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(201 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(221 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(163 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(209 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(178 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(255 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(461 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(560 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(558 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(449 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(871 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(422 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(672 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2165 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(857 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1608 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1340 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1045 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(596 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1254 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1723 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1777 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1755 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1280 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(1764 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan Mary în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Un alt cetatean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Un cetatean în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mary în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...