Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Doar o minune le mai salvează

Handbal, Liga Națională, HCM Slobozia-CSM Slatina 15-18 (6-8)

Doar o minune le mai salvează

A trecut și mult așteptatul meci cu CSM Slatina, iar echipa Sloboziei continuă să alunece spre modestia eșalonului secund. Mai sunt două meciuri și încă se mai fac calcule, dar pentru a mai spera trebuie umblat serios la moralul echipei. În plus, la lunga listă de accidentări s-a mai adăugat și Dăscălete, cea mai în formă jucătoare din atacul echipei noastre. Prin urmare, iubitorii sportului de performanță au, din toamnă, varianta de a se deplasa 40 de kilometri, până la Călărași pentru a vedea fotbal și handbal de primă ligă. Asta, dacă nu se va produce o minune prin care HCM Slobozia să se salveze...

Au pornit cu stângul Greutatea celor 3 puncte le-a turnat plumb în brațe fetelor antrenate de Gheorghe Covaciu. Slatina a fost mult mai proaspătă în startul jocului, făcând abstracție de zgomotul creat în tribună. În fapt, cei 10 suporteri veniți de malul Oltului au făcut față cu brio celor peste 150 de slobozeni și, spre lauda lor, de multe ori au dominat fonic! Primul gol al echipei noastre, a venit abia în minutul 8, din brațul Ralucăi Dăscălete. În acel moment, oaspetele aveau deja 3-0... Pătuleanu și Dăscălete au reușit apoi să aducă Slobozia la doar un gol în spatele Slatinei, dar sarabanda ratărilor s-a pornit din nou, handbalistele noastre lovindu-se ca de un zid de excelentele portărițe, Mădălina Pușcaș și Lăcrămioara Stan. La pauză, s-a intrat cu handicap de două goluri și cu Dăscălete accidentată. «Se pare că este vorba de o întindere a ligamentelor cotului... Raluca are mâna în ghips și din păcate nu ne vom putea baza pe ea mai devreme de 12 zile...» ne-a declarat Nicolae Goidea, președintele HCM Slobozia. «Niciodată în cariera mea nu m-am confruntat cu atâtea accidentări într-un sezon, cum se întâmplă acum la Slobozia... Am vorbit despre aceste aspecte cu antrenoarea Slatinei, Victorina Bora, care mi-a spus că s-a lovit și ea de același tip de probleme, când antrena aici. Este greu de găsit o explicație, o cauză a acestei situații...» ne-a spus, după meciul cu Slatina, antrenorul Gheorghe Covaciu.

Neputincioase până la capăt Probabil că lucrurile ar fi stat altfel cu Georgescu, Ilie, Ivan sau Mitrache în teren. În partea secundă, lipsite și de aportul lui Dăscălete, slobozencele au izbutit doar să țină aproape de adversare, fără a părea însă capabile să răstoarne situația. Yaroslava Burlachenko a intrat bine în joc, asumându-și câteva aruncări de pe inter care și-au atins ținta. Ana Inculeț a avut și ea câteva intervenții care ne puteau băga din nou în meci, dacă atacurile nu s-ar fi desfășurat haotic. Slatina a fost agresivă în apărare, iar în atac a avut doi interi, Alexandra Andrei și Ștefania Lazăr, cărora le-a ieșit aproape tot. S-a terminat 18-15 pentru CSM Slatina și, chiar dacă nu ne convine, trebuie să recunoaștem că echipa Victorinei Bora a meritat cele 3 puncte. Pentru HCM Slobozia au marcat: Burlachenko-4 goluri, Pătuleanu-3, Dăscălete-3, Jlezi-2, Enescu-2, Chernova-1. Trăim practic cel mai periculos final de sezon de când suntem în Ligă...

Calculele salvării Cu Rapid retrogradată matematic, bătălia pentru supraviețuire se va da între echipele de pe locurile 10-13. Înaintea ultimelor două etape, Slatina e pe 10, cu 23 de puncte, Galațiul pe 11, cu 21 puncte, Clujul pe 12, cu 20 de puncte, iar Slobozia pe locul 13, direct retrogradabil, cu doar 17 puncte. Slatina și Galațiul ar urma să întâlnească adversari care le sunt superiori. Slatina joacă cu Roman acasă și cu Cisnădie în deplasare, iar Galațiul cu Zalăul în deplasare și cu București acasă. Clujul și Slobozia se vor confrunta direct, sâmbătă, orele 16,00 pe TVR 2, meci ce se va juca în capitala Ardealului. Apoi Clujul joacă la Roman, iar Slobozia primește vizita Zalăului. Cel mai optimist scenariu de salvare pentru HCM Slobozia îl reprezintă victoria în ambele meciuri, coroborată cu eșecuri pe linie ale adversarelor. În această situație, Slobozia ar termina pe 10, având avantajul rezultatul din meciurile directe cu Slatina, iar această poziție ar scăpa-o de griji. Cum echipa lui Tadici e în mare formă, e greu de crezut că ne vom putea impune în fața acesteia. În cel mai pesimist scenariu, înfrângerea la Cluj ar fi sinonimă cu retrogradarea directă. Pentru un loc de baraj ar fi suficientă o victorie la Cluj la 4 goluri diferență, coroborată cu înfrângerea studentelor la Roman. Am avea avantajul rezultatelor directe în fața Universității. De asemenea, 4 puncte în ultimele două meciuri și înfrângeri pe linie ale Galațiului ne-ar duce la baraj, tot prin prisma rezultatelor directe...

Yaroslava Burlachenko pleacă la Baia Mare
Dacă în privința sosirii de noi jucătoare se așteaptă finalul sezonului pentru a vedea în ce divizie vom fi din toamnă, la capitolul plecări avem deja un nume. Yaroslava Burlachenko va îmbrăca din campionatul viitor tricoul celor de la Minaur Baia Mare, echipă cu ambiții mari care își propune să fie campioană în 2020. Venită în vara trecută de la Craiova, ucraineanca de 26 de ani s-a adaptat repede la Slobozia, cucerind publicul prin devotamentul arătat pe semicerc. Burlachenko a avut la HCM cel mai bun sezon din carieră, permițându-și astfel să facă saltul la o echipă cu pretenții sportive. Profesionistă 100%, Yaroslava a fost printre remarcatele din meciul cu Slatina, arătând că, deși este pe picior de plecare, va da totul pentru Slobozia până la sfârșitul sezonului. O atitudine care ar trebui însușită de toate componentele lotului lui Covaciu.

9 Mai 2018, 11:25 (3852 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Handbalul a înghețat la stadiul de proiect
Raluca Nicolae, la «U» Cluj

Comentariile cititorilor:


Oglinda minunata:
(13 Mai 2018, 01:30)
,,CSM București a fost creat pt. a ajuta sportul prin creșterea copiilor și juniorilor. La nivel se seniori CSM e un club de carton, asta e principală problemă și așa va fi mereu. CSM București atrage jucători doar pt. bani (vezi furtul fraților Esteki de la Dinamo care vor simți foarte repede ce decizie proastă au luat) și nu pt. că ar fi „unul dintre marile cluburi ale europei” așa cum urlă propaganda. În condițiile astea nu poți cere jucătorilor să aibă vreo motivație ieșită din comun. În schimb, Gyor e susținută de un oraș întreg. Vardar la fel. CSM are „suporteri” doar la meciurile din liga campionilor iar jumătate sunt invitații primăriei. Uitați-vă ce agarici se ocupă de secția de handbal, observați cum se schimbă antrenorii în fiecare sezon, adăugați lipsa suporterilor și atunci găsim inclusiv răspunsul la lipsa rezultatelor. La câți bani publici se pompează în echipa asta simpla prezență în Final 4 nu e suficientă mai ales că în handbalul feminin sunt doar 4-5 echipe cu adevărat puternice. CSM nu o să fie niciodată ceea ce visează propaganda iar robinetul cu bani se va închide destul de repede. Nu mă bucur pentru eșecul fetelor dar mă bucur pt. pe eșecul papagalilor care au transformat acest club într-o locomotivă electorală.”
Retrogradatele!:
(12 Mai 2018, 23:32)
Și primarul vostru vă promitea în campania electorală echipă de cupe europene și mult asteptata sală. Precis va fi la fel în următoarea campanie electorală! Votati-ne în continuare!!!
Din minune in miracol...:
(12 Mai 2018, 20:18)
U Cluj - clona 22 la 20, poate in ultimul meci sa faceți alea 10 puncte la care spera goidea! Bine ca ați marcat banul ca sa ramaneti cu ceva ca noi rămânem ca prostii, cu promisiunile din campanie...!
Minunea s-a produs!!!!:
(9 Mai 2018, 13:17)
Da, chiar asa este, la căpătâiul muribundei hcm s-a produs una din marile minuni de la Slobozia, dupa apa lui Ionascu, groapa lui stoica iată ca a venit rândul marelui conducator Mocioniu sa savarseasca ceea ce părea doar un miracol, a dat banii de vacanța si salarii mortului! Deși mai are MAX doua meciuri in prima liga in care s-a făcut continuu de rahat fiind rușinea campionatului, proasta repetentă din Bărăgan, echipa condusă de plaiboul fara competente primește o pomana greu de inteles de la bugetul local in valoare de doua milioane jumate de lei noi!!!!! Bravo tata, sa fie primită, Amin si pace vouă slobozenilor, săraci cu duhul dar fericiti ca numai la voi se întâmpla asa frumusețe de minuni!0

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
289 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 185,69 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna octombrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 185,69 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 10:20
(1084 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr reținut după ce a «spart» un magazin din Stelnica

Polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica au reținut un tânăr bănuit  de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». Potrivit cercetărilor, persoane necunoscute ar ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 14:35
(10045 vizualizări - 0 comentarii)


Buești: Bătrân de 70 de ani, monitorizat electronic în urma unui caz de violență domestică

Secția nr. 1 Poliție Rurală Slobozia a fost sesizată de o femeie, de 70 de ani,  din Buești, cu privire la faptul că în timp ce se află la domiciliu ar fi fost agresată fizic și verbal î ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 14:20
(3313 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 30 septembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că în conformitate cu prevederile legale au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 09:55
(9517 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2025, 10:35
(8255 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: După gratii pentru scandalul provocat

Polițiștii ialomițeni au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 43 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 13:40
(1684 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni

Jandarmii ialomițeni s-au alăturat campaniei «Donează sânge! Salvează o viață!» și au mers să doneze sânge la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină din Slobozia. Campania se ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 12:50
(1027 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Dosar penal pentru «violență în familie»

Sâmbătă, 1 noiembrie 2025, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul un tânăr ar fi agresat-o pe soția sa și pe prietena acesteia. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 12:30
(4458 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 noiembrie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform legii, că luni, 10 noiembrie 2025, este termenul ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 12:00
(1538 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: După gratii pentru că a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat de 47 de ani, din Manasia, a fost reținut pentru 24 de ore pentru că a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său de polițiști. Conform probatoriului administrat a reieșit că, ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 11:40
(1110 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Reținut pentru «furt»

Pe data de 30 octombrie 2025 un șofer a sesizat polițiștilor faptul că, în timp ce staționa în parcarea Popasului Sinești, i-au fost sustrase o geantă în care se aflau bani, precum ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 11:00
(1212 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 11:45
(8700 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Premii de excelență pentru olimpicii ialomițeni

«Consiliul Județean Ialomița își reafirmă angajamentul față de susținerea și promovarea educației de înaltă calitate, considerată un pilon esențial al dezvoltării societății contemporane și viitoare. În acest sens, una dintre direcțiile strategice ale instituției o reprezintă sprijinirea performanței școlare și recunoașterea meritelor elevilor și cadrelor didactice care contribuie la afirmarea excelenței în învățământul ialomițean» ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 11:10
(5810 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA-un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul de Call Center RAJA-un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 10:20
(5573 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură

Slobozia: Expoziție de pictură

Expoziția «SINOPSIS» a pictorului Dan Constantinescu-Cocoru va fi vernisată joi, 6 noiembrie a.c., de la orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrulului Cultural « ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 09:40
(7587 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Percheziții în cadrul Operațiunii «Jupiter»

În cadrul Operațiunii «Jupiter», desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Româ ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2025, 16:30
(6322 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Duminică, 2 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,00, pe strada Florilor din Fetești, polițiștii rutieri au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 64 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2025, 16:15
(655 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Deșeuri feroase și neferoase, confiscate

Duminică, 2 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Fetești au depistat, pe strada Călărași din localitate, o autoutilitară ce transporta deșeuri feroase și neferoase. După ce a fost ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2025, 16:10
(7269 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF notifică companiile de stat care înregistrează obligații fiscale restante

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) își manifestă rolul activ de a sprijini conformarea voluntară a contribuabililor și informează companiile de stat, care au datorii neachitate p ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2025, 12:35
(9178 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști

Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști

Joi, 30 octombrie 2025, polițiștii din Slobozia au desfășurat o acțiune preventivă pe raza municipiului reședință de județ. Cu această ocazie, oamenii legii au legitimat aproximativ 350 de persoane și ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2025, 15:40
(6760 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune împotriva braconajului piscicol

IPJ Ialomița: Acțiune împotriva braconajului piscicol

Marți, 28 octombrie a.c., în intervalul orar 04,00-12,00, polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol. Activitățile au avut ca scop verificarea ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 15:45
(1411 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Confiscare de material lemnos

IPJ Ialomița: Confiscare de material lemnos

Marți, 28 octombrie a.c., în intervalul orar 08,00-12,00, polițiștii din Platonești au acționat pentru combaterea ilegalităților din domeniul silviculturii. Astfel, pentru abaterile de la normele ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 11:05
(1806 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Sudiți și Gura Văii!

Joi, 30 octombrie 2025, echipele RAJA Constanța execută lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din localitatea Sudiți. Pentru realizarea acestor operațiuni, se va sista furnizarea apei potabile consumatorilor din satele Sudiți și Gura Văii, în intervalul orar 08,00-16,00.  ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 08:25
(6565 vizualizări - 0 comentarii)


Procesiune cu ocazia Hramului Mânăstirii Slobozia

În perioada 4-10 noiembrie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 08:10
(8088 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,58%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2025

La sfârșitul lunii septembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4372 șomeri (din care 2073 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2025, 14:20
(1547 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Anularea accesoriilor stabilite pentru sumele din decizii de impunere din oficiu a persoanelor fizice pe anii 2019/2020

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați, că în conformitate cu prevederile art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/20 ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2025, 09:15
(1799 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din orașul Fetești!

Marți, 28 octombrie 2025, în intervalul orar 08,30-16,30, echipele furnizorului de energie vor executa lucrări la nivelul rețelei electrice, care vor afecta Sursa de Apă ce alimentează Cartierul ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2025, 16:05
(1776 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 4,03 milioane de lei în septembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna septembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 4 ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2025, 16:20
(2209 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Cu profundă tristețe și durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă a doamnei Alexandrina Porumb. Pentru cei care doresc să-și ia un ultim rămas bun, trupul neînsuflețit ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2025, 16:00
(7208 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 271 mii de lei

În perioada 22 iulie-17 octombrie 2025, DSVSA Ialomița a efectuat 188 acțiuni de control la operatori economici ce dețin obiective în cadrul cărora se desfășoară activități supuse controlului ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2025, 09:20
(5973 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...