Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Ca la handbal

Fotbal, Liga a III-a, Victoria Traian-Unirea Slobozia 2-12

Ca la handbal

Sezonul competițional s-a terminat pentru Unirea Slobozia cu o papară ca-n afacerile dintre semicercuri, administrată în deplasare cenușăresei seriei, Victoria Traian. Cu toate că Enache Costea și-a permis luxul de a utiliza încă din start patru jucători sub 19 ani, reduta brăileană a clacat încă din minutul 10. Autorul golului a fost chiar unul dintre mânji, Andrei Comșa, puștiul de 18 ani fiind la prima reușită oficială în tricoul Unirii. Toma, care nu mai e de mult «Țâcă», a dublat avantajul și, în fine, la pauză Unirea a avut 3-1, gazdele beneficiind de aportul relaxat al altfel aprigului Ghinea, autor al unui autogol. În repriza secundă s-a dezlănțuit măcelul. Gazdele au mai înscris o singură dată prin Mădălin Enache, iar ai noștri au lovit din toate părțile și la aproape toate acțiunile ofensive. Nu vom relata istoria fiecărui gol pentru că nu suntem autori de romane. Vom spune doar că s-a terminat 12-2 pentru Unirea și vom continua paralela cu durerosul subiect al handbalului, contabilizând angro isprăvile marcatorilor. Așadar au înscris, pentru Unirea, Răduca-4 goluri, Bucă-3, Gherasim-2, Lemnaru-1, Comșa-1, Toma-1. Astfel, Unirea termină sezonul la turație maximă, însă doar pe locul 3. Promovarea, obiectiv trasat la startul sezonului, s-a dovedit încă o dată greu de atins și ar putea rămâne la fel în condițiile în care bugetul pentru salariile jucătorilor va continua să fie extrem de limitat comparativ cu al contracandidatelor. Cine a intrat în bucătăria Farului știe despre ce vorbim...

A revenit Topor În meciul cu Victoria Traian, Enache Costea a folosit următorii jucători: Negrușa-Gherasim, Ene, Ghinea (Topor ’75), Drăguț-Lemnaru, Teodorescu (Niță ’75), Comșa, Toma (Negoiu ’70)-Bucă (Ogrezeanu ’75), Răduca. Așadar, Unirea a avut atac de 7 goluri, iar în ultimele 15 minute, șapte jucători sub 19 ani în teren. Însă vestea cea mai bună o reprezintă revenirea pe teren a fundașului central Bogdan Topor, cel care în toamnă s-a accidentat serios la genunchi, având nevoie de o operație și o recuperare îndelungată. Unul dintre cei mai apreciați jucători în rândul suporterilor, Topor va fi cu siguranță, în sezonul viitor, printre stâlpii apărării.

Tot pe mâna lui Enache Costea La sfârșitul acestei luni, jucătorii Unirii intră în vacanță și vor reveni la pregătire în iulie. La echipa slobozeană, spre deosebire de alte cluburi, nu se știe încă la ce jucători se va renunța, probabil săptămâna viitoare urmând să apară primele date certe în acest sens. În momentul de față, un singur lucru este sigur. «În proporție de 100%, antrenorul principal al Unirii va fi tot Enache Costea!» a punctat președintele Unirii Slobozia, Ilie Lemnaru.

29 Mai 2018, 20:20 (3448 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Galeria haide haide:
(7 Iunie 2018, 11:59)
Alaturi de ei in piata victoriei?
Fiecare roman il framanta....:
(7 Iunie 2018, 11:07)
Pe pariu ca sâmbăta seara toată suflarea de la handbal si de la fotbal, in frunte cu prepelita si goidea, vor fi in piața victoriei sa protesteze împotriva abuzurilor de tot felul????!!!!! Investiția protesteasca a banilor publici in cele doua hoituri trebuie folosită in sfârșit in interesul ,,boborului”....!!!!!
Suporter:
(1 Iunie 2018, 16:54)
Aduceți jucatori buni pe lângă ce aveți dacă vreți sa faceți treaba și oferitile condiții ca la handbal se poate la fotbal de ce nu ??? Răspundeți ca nu răspundeți la ce va spun oameni

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 03 Iul 2026
116 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 37 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 3 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26371, fiind înregistrate 37 de noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2022, 15:40
(10514 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Rădulești

Incendiu la o casă din Rădulești

Miercuri, 2 martie a.c., în jurul orelor 21,00, pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la o casă de vacanță a unui cetățean din localitatea Rădulești. Trei ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2022, 11:25
(3962 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-au finalizat plățile la motorina utilizată în agricultură pentru ultimele două trimestre ale anului 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că a finalizat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru diferența aferentă ultimelor ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2022, 18:05
(10248 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 52 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 2 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26334, fiind înregistrate 52 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2022, 17:20
(9929 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Mărțișoare de la preșcolari și elevi pentru cadrele sanitare

Slobozia: Mărțișoare de la preșcolari și elevi pentru cadrele sanitare

Timp de câteva zile, preșcolari și elevi de la mai multe unități de învățământ din Slobozia, respectiv Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului», Liceul de Arte «Ionel Perlea», Liceul Pedagogic «Matei Basarab ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2022, 17:15
(9038 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Înrolarea în sitemul informatic PatrimVen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că pentru a obține documente fiscale în numele cetățenilor pe care îi deservesc și, totodată, pentru evitarea deplasării contribuabililor ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2022, 16:40
(8638 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Start pentru Campania de primire a Cererilor Unice de Plată 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat marți, 1 martie a.c., Campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2022. Fermierii sunt invitați să depună, în perioada ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2022, 10:40
(11323 vizualizări - 0 comentarii)


ANOFM: Ucrainenii se pot angaja în România fără aviz

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă informează agenții economici cu privire la faptul că cetățenii ucraineni care doresc să se angajeze pe teritoriul țării noastre nu au nevoie de aviz de ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2022, 17:55
(11912 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 97 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 1 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26282, fiind înregistrate 97 de noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2022, 15:50
(8688 vizualizări - 0 comentarii)


Baza de calcul a indemnizației de șomaj și a altor măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de ANOFM se majorează de la 1 martie

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă și de creșterea gradului de ocupare a forței de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 76 ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2022, 12:40
(16356 vizualizări - 0 comentarii)


USR s-a mobilizat pentru a ajuta refugiații din Ucraina

USR s-a mobilizat încă din prima zi a declanșării războiului în Ucraina, alături de voluntari, pentru a ajuta refugiații. Biroul Național al USR a decis, luni, 28 februarie 2022, să trimită un camion încărcat ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2022, 20:50
(4083 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 25 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 28 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26185, fiind înregistrate 25 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2022, 16:20
(11353 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna martie 2022

Ministerul Finanțelor a emis, începând de marți, 1 martie 2022, noi emisiuni de Titluri de Stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 4,55%, 5,05% și 5,40%. Titlurile ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2022, 14:20
(9867 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

societate comercială cu profil agricol
angajează mecanic agricol
se oferă salariu motivant și alte avantaje
(poate fi pensionar)
telefon 0733/484.848

28 Februarie 2022, 13:55


Incendii la Slobozia și Axintele

Incendii la Slobozia și Axintele

Sâmbătă, 26 februarie a.c., în jurul orei 00,30, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la un foișor de lemn, în Slobozia. Un echipaj de pompieri cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2022, 13:35
(4221 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 28 Februarie-«Ziua Protecției Civile din România»

La 28 Februarie sărbătorim «Ziua Protecției Civile din România», dată la care, în anul 1933, Regele Carol al II-lea, prin «Înalt Decret Regal nr. 468», a aprobat Regulamentul apărării contra atacurilor ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2022, 11:20
(5688 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 19 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 27 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26160, fiind înregistrate 19 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2022, 15:50
(6334 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Bărbat mort după ce a căzut într-o fântână

Miloșești: Bărbat mort după ce a căzut într-o fântână

În cursul zilei de sâmbătă, 26 februarie a.c., pompierii ialomițeni au intervenit într-o acțiune de recuperare a unei persoane căzută într-o fântână, la o adâncime de aproximativ 20 de metri. Intervenția ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2022, 10:30
(6707 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 67 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 26 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26141, fiind înregistrate 67 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2022, 15:40
(9508 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 99 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 25 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26074, fiind înregistrate 99 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2022, 15:50
(10794 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 134 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 24 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25975, fiind înregistrate 134 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2022, 15:30
(8984 vizualizări - 0 comentarii)


Silviu Mihai, noul președinte al Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița

Silviu Mihai, noul președinte al Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița

Luni, 21 februarie 2022, Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița a organizat Adunarea Generală anuală, destinată alegerii conducerii Asociației, în urma expirării mandatului statutar ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 18:35
(5042 vizualizări - 1 comentariu)


Autorii unor «furturi», depistați într-o mașină la Andrășești

Patru persoane, bănuite de furt în județul Tulcea, au fost depistate în trafic, în cursul zilei de marți, 22 februarie a.c., de polițiștii ialomițeni, în cadrul unui filtru rutier pe DN2A. Astfel, în jurul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 18:30
(3316 vizualizări - 0 comentarii)


Petrecere privată, întreruptă de polițiștii din Urziceni

Marți, 22 februarie a.c., în jurul orelor 21,00, polițiștii din Urziceni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Urziceni, este organizat un ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 18:25
(3119 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni preventive dedicate siguranței tinerilor

Marți, 22 februarie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pe lina prevenirii faptelor cu violență, a delincvenței juvenile și victimizării minorilor în zona unităților de învățământ, a abandonului și ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 18:15
(2022 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 60000 de lei

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 66 de evenimente, dintre care 61 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, constatându-se 8 infracțiuni. Pentru abaterile de la normele ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 18:05
(1478 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 121 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 23 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25841, fiind înregistrate 121 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2022, 15:50
(1808 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șase persoane, reținute pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice»

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au reținut în cursul zilei de luni, 21 februarie a.c., șase persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 41 de ani, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 17:30
(3571 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Depistat în trafic cu permisul suspendat

În seara zilei de luni, 21 februarie a.c., în cadrul unui filtru rutier pe DN2, în comuna Sinești polițiștii rutieri au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 17:15
(2820 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-a urcat la volan în stare de ebrietate

Luni, 21 februarie a.c., polițiștii din Slobozia au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat ,de 63 de ani, din municipiul reședință de județ. Acesta a fost depistat în trafic sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 17:00
(3052 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...