Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Luați cu salvarea de la școală din cauza drogurilor pe care le-ar fi consumat

Se întâmplă la Slobozia

Luați cu salvarea de la școală din cauza drogurilor pe care le-ar fi consumat

O adolescentă de 16 ani și un adolescent de 17 ani, elevi ai Colegiului Național «Mihai Viteazul» din Slobozia, au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău la școală. În urma analizelor s-a constatat că cei doi ar fi consumat substanțe interzise, de genul etnobotanicelor. În  acest caz a fost deschisă o anchetă penală.

Transferați de urgență la București
Din primele informații se pare că cei doi adolescenți ar fi participat la o activitate de prevenire dedicată «Zilei Internaționale de Luptă Împotriva Fumatului» și li s-ar fi făcut rău în timpul acestei manifestări. Prima care a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slobozia este adolescenta de 16 ani. Fata prezenta dureri de cap și amețeli. Câteva minute mai târziu, la același spital, a fost adus și adolescentul de 17 ani, care prezenta simptome similare cu ale fetei. În urma analizelor preliminarii efectuate la Slobozia s-a constatat că cei doi erau într-o stare de sevraj, generată de consumul de substanțe interzise de tipul etnobotanicelor. În ambele cazuri, medicii din Slobozia au dispus transferul către Spitalul «Grigore Alexandrescu» din București, unde se află și în prezent. Potrivit protocolului, imediat după aflarea rezultatelor analizelor, specialiștii Spitalului Slobozia au sesizat Poliția. Surse judiciare au confirmat în exclusivitate pentru Independent faptul că în acest caz a fost deschisă o anchetă penală, de către organele judiciare abilitate.

1 Iunie 2018, 13:05 (97468 vizualizări - 140 comentarii)

Citiți și:
Traficantul de droguri «Oache» a primit 3 ani și 8 luni cu executare
Mărturii din orașul condamnaților (III)
Mărturii din orașul condamnaților (II)

Comentariile cititorilor:


Comentatorul din 7 iunie:
(7 Iunie 2018, 22:50)
@independenta Nu sunt profesor. Nu-mi doresc sa ma războiesc cu nimeni de obicei, mai ales in bezna anonimatului! Scăderea calitativa a procesului de învățământ la lmf este in trendul național. Nu este o veste buna dar nici foarte proasta! Sunt de acord ca semnalând problemele contribui la rezolvarea lor dar nici nu mi se pare bine ales momentul, cand toți lovesc in liceu pentru greșeala copilărească a doi copii( doar doi au fost prinși , deocamdată) sa te alături hoardei flămânde de sânge si sa agiti securea războiului! In rest, iti spun cu sinceritate ca am apreciat arta ta de a te exprima frumos, logic si concis!
George:
(7 Iunie 2018, 20:49)
@independenta. Ai intuit perfect. Ultima ta întrebare din ultimul tău comentariu, este foarte posibil să aibă răspunsul DA! În rest, admir logica și atitudinea ta. Nu cred că ai făcut liceul acolo sau nu, în ultimii 10-15 ani de când a început rostogolirea rapidă.
independenta:
(7 Iunie 2018, 18:00)
@comentatorului de pe 7 Iunie 2018, 13:27. 1.Te semnezi cu numele ales de persoana căreia îi răspunzi. 2. Insinuezi că aș lăsa comentarii semnate cu nume diferite? Care ar fi scopul? Câți ani ai? Ți-aș mai scrie ceva, însă nu sunt sigură că ai putea înțelege când scriu eu și când răspunzi tu. 3. Și dacă eu am susținut că liceul nu-și merită laudele, de ce aș vrea scaunul lui Buzu? Ce logică ai! Tot la LMF ai terminat sau ești chiar unul dintre profii de elită de acolo?
EU:
(7 Iunie 2018, 16:36)
Nu ești olimpic numai că intri pe poarta COLEGIU MV, după cum nu ești prof. bun, numai că ai aterizat acolo, neortodox! 80% din prof.cancelariei aceleia nu au ce căuta în CNMV ( dacă ar ține IȘJ la prestigiul școlii!). Foste inspectoare, numai că au fost sau sunt inspectoare! La pândă, și hop! ocupă o catedră pe care ar fi mai eficient altul, cu concurs! Apoi, fac teatru și doar teatru! Să nu mai vorbim de Romalinele de pe-acolo...aeriene!
@independenta:
(7 Iunie 2018, 16:27)
Super!!!! Mai scrie-ne ceva dar semnează-te acum olimpică din nou ca ne place telenovela ta cu doi povestitori....! Iti cam face cu ochiul scaunul lui Buzu, este???? Si sa mor daca nu-l meriți, in cap, desigur!
independenta:
(7 Iunie 2018, 16:12)
@olimpică Da, exact asta așteptam, un comentariu de la un ELEV de elită, nu comentariile elevilor random de la așa-numitul LICEU de elită. Acei elevi care nu privesc obiectiv situația, nu cunosc prețul plătit de voi, dar se mândresc tare când trec pe holuri și văd diplomele voastre, de parcă acolo ar fi munca lor. Și mai și comentează, căci știu ei că ați făcut performanță doar pt că sunteți la LMF.
Elvis de la ARTĂ:
(7 Iunie 2018, 15:27)
Cum se simt elevii drogați? Au scăpat cu bine? Cum merge ancheta, s-au format comisiile de anchetare? Întrebări retorice....
Olimpică CNMV 2011:
(7 Iunie 2018, 12:58)
La LMF și actualul colegiu de paie, vin cei mai buni elevi din județ! Inteligenți și educați ( nu toți! ). Ies măcelăriți psihic de niște profesori “performanți”. Se mediează la prof. de la clasă. Întrebați “olimpicii” și veți avea poate niște răspunsuri sincere, dar nu cred. Poate doar dacă au ieșit din teroare!
independenta:
(7 Iunie 2018, 01:38)
Copilași de la LMF, chiar sunteți spălați pe creier! Nu înțeleg care e faza, de ce vă mândriți atât că sunteți elevii unui liceu care nu e nici pe departe "de elită". Știți și voi care e realitatea, de ce vă agitați atât? Nu e ca și când datorați profesorilor din LMF notele bune cu care ați intrat acolo..sau v-a crescut LMF..e meritul vostru că la sf. clasei a VIII-a ați avut note care v-au permis să fiți admiși acolo.. Apoi..sunt elevi cu note mai mari decâți mulți de la LMF, care chiar nu au dorit să fie elevii acelui liceu. Cel puțin când eu eram la liceu, exceptând primele 2 clase cu note f mari la admitere, la următoarele clase notele erau obișnuite, le întâlneai prin toate liceele, chiar și la Cuza. Și a treia idee: cred că ar trebui să conenteze aici fix olimpicii ăia de la LMF cu care vă mândriți, ne interesează părerea lor, nu să vb voi în numele lor și să vă mândriți cu ei ca și când simplul fapt că împărțiți o clădire cu ei vă face și pe voi genii.
Coleg:
(6 Iunie 2018, 23:35)
La această dată elevii aceia nu sunt la școală.
Urziceni:
(6 Iunie 2018, 15:51)
Care este starea de sănătate a celor trei elevi?! Ce se mai știe după transportul lor la București? E secret impus de CNMV Slobozia?
Cabinet ginecologic:
(6 Iunie 2018, 09:32)
@@cineva. Dacă găseau Cabinetul medical deschis, era jale, din prima! Niște figuranți cu alte preocupări, bâtă în ale asistenței medicale! Bine că au chemat alții Salvarea, că de la Cabinet CNMV, nicio speranță! Cum se simt ,,mândriile liceului”?
@cineva :
(6 Iunie 2018, 04:08)
Ceea ce este mai interesant este faptul ca au găsit cabinetul închis
Damian:
(6 Iunie 2018, 01:37)
Deci, pănă la urmă au fost trei elevi Drogați în curtea CNMV. Până mâine poate mai apar trei. Puteau să se drogheze și ei în afară de școală. CUZA, EMINESCU, PEDAGOGIC....voi cu ce vă lăudați? Invidioși? !Vrem detalii despre starea elevilor!
@tata:
(5 Iunie 2018, 23:56)
Noi am murit la revoluție fara protecția anonimatului ca sa ai libertatea sa ne faci dumneata lichele astăzi , curajosule! Alt criminal comunist ne-a numit golani deși nu vroiam altceva decât libertate inclusiv pentru ca dumneata sa poți sa scuipi si sa înjuri de sub pat! Absolvent, asa se scrie corect dar asta se învață la școala in clasa doua, nu te mai necăjit ca nu-ți iese, e de inteles! Nu te mai chinui sa scrii, roagă pe cineva, tu mai bine pune o manea, ia un Bucegi la doi litri, o punga de semințe si ...da, poți sa-ți dai maieul jos, nu vezi ca e leoarcă de la cât te-ai scremut sa scrii......????!!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
237 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19645 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...