EVENIMENT
În Ialomița
Pregătirile pentru examenele naționale bat pasul pe loc
Examenele naționale, Evaluarea Națională și Bacalaureatul, încep în aproximativ două săptămâni, iar centrele de examen din județ nu sunt pregătite corespunzător pentru desfășurarea testărilor. Mai bine de jumătate dintre școlile unde elevii de clasa a VIII-a și cei de a XII-a vor susține probele scrise ale acestor examene au probleme de logistică. Concret, nu dispun de suficiente sisteme video de supraveghere, calculatoare, imprimante sau conexiuni la internet. Mai mult, acolo unde există toate aceste componente tehnice trebuie înlocuite pentru că s-au învechit. Pe de altă parte, profesorii refuză să intre în săli la supraveghere sau să corecteze lucrările. În ciuda acestor deficiențe, oficialii Inspectoratului Școlar Județean Ialomița dau asigurări că toate aceste deficiențe vor fi soluționate favorabil.
Haos în Învățământ Pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul care se desfășoară în această vară, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a dispus să transforme în centre de evaluare a elevilor aproximativ 40 de școli gimnaziale și licee. Potrivit legii, fiecare astfel de centru trebuie să dispună de sisteme video de supraveghere (pentru a elimina riscul tentativelor de fraudă), calculatoare, imprimante, scannere și conexiuni la internet, echipamente necesare multiplicării în timp optim a subiectelor distribuite în săli elevilor. Doar două săptămâni mai sunt până la debutul examenelor naționale, iar unitățile de învățământ în sălile cărora vor intra elevii de clasa a VIII-a și cei de a XII-a nu sunt pregătite corespunzător pentru ca testările să se desfășoare în condiții optime. Cea mai mare problemă o reprezintă echipamentele tehnice. Potrivit estimărilor oficiale, jumătate din școlile și liceele unde se va realiza evaluarea elevilor nu dispun de echipamente video de supraveghere, iar acolo unde există sunt învechite și nu mai pot fi utilizate. De asemenea, probleme există și în privința tehnicii de calcul, pentru că multe dintre computerele aflate în incinta centrelor de examen sunt depășite moral și fizic. Mai grav este faptul că, deși potrivit metodologiei de desfășurare a examenelor naționale aceste situații delicate trebuiau remediate până acum, oficialii Inspectoratului Școlar Județean Ialomița s-au rezumat doar la a constata aceste aspecte. «Avem ceva probleme cu asigurarea echipamentelor tehnice necesare desfășurării examenelor... Fie sunt vechi, fie nu există și trebuie montate. Eu cred că vom face față totuși acestor situații, acolo unde există!» a precizat public Manuela Zainea, actualul inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.
Profesorii refuză să participe la examene Dincolo de aspectele legate de dotările tehnice precare care există în centrele de examene, oficialii Inspectoratului Școlar Județean Ialomița susțin că problemele în desfășurarea examenelor naționale sunt generate și de refuzul profesorilor din Ialomița de a participa la aceste testări în calitate de supraveghetori sau corectori. Oficialii Inspectoratului Școlar susțin că această situație vizează în special profesorii de liceu care nu doresc să participe la această sesiunea din această vară a Bacalaureatului. «Problema cu profesorii a fost provocată de acea situație, pe care eu aș numi-o bizară, care s-a petrecut în urmă cu câțiva ani la Bacalaureat... Profesorii refuză de teamă să nu ajungă apoi la Poliție, așa cum s-a mai întâmplat!» a mai precizat Manuela Zainea, șefa Învățământului ialomițean. Și din acest punct de vedere, oficialii Educației județene au fost luați pe nepregătite, pentru că, până la această dată, listele cu profesorii care și-au dat acordul pentru a participa la examene ar fi trebuit să fie definitivate.
Calendarul examenelor naționale
În 2018, la nivelul județului Ialomița, peste 3500 de elevi de clasa a VIII-a și a XII-a vor susține examenele naționale. Prima testare este Evaluarea Națională, care începe pe data de 11 iunie, cu proba scrisă la Limba și Literatura Română. Pe 13 iunie se desfășoară proba la Matematică, iar pe 19 iunie se afișează rezultatele înaintea contestațiilor. Probele scrise ale Bacalaureatului încep pe 25 iunie, cu cea la Limba și Literatura Română și se încheie pe 28 iunie, cu proba la alegere a profilului și specializării. Primele rezultate se afișează pe 4 iulie 2018.
5 Iunie 2018, 13:35 (4808 vizualizări - 9 comentarii)
IȘJ Ialomița: Stimulente financiare pentru rezultatele excepționale obținute de elevi la Examenele Naționale
Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a dezvăluit numele liceelor la care elevii refuză să se înscrie
Peste 200 de elevi ialomițeni vor continua să participe la cursuri on-line











Comentariile cititorilor:
(12 Iunie 2018, 05:23)
Nu te ambala dom' Costel ca nu sunt profesor si nici nu lucrez in domeniu. Am doar un copil la scoala si am incercat sa fiu cat mai informat . Asadar am avut prilejul sa vorbesc si cu profesorii. Impresii diferite ce sa-ti zic ca nu toti oamenii sunt la fel indiferent de meserie. Am vazut si dascali in fata carora imi scot palaria, am vazut si nici prea-prea nici foarte-foarte, am vazut si ceva "uscaturi". N''are rost sa ti dau nume ca matale, dupa limbajul folosit, ai cam baut cerneala la scoala si ai mers la sculeri-matriteri :)). Dar in ciuda comentariului matale, foarte inteligent si bine documentat dealtfel :)), raman la parerea mea si anume ca prea multi idioti vorbesc despre probleme cu care sunt total ....uite asa " || ".
P.S. Te las sa te informezi despre semnul de mai sus si daca esti rapid si cultivat (dupa cum putem deduce din comentariul matale) inseamna ca mai vorbim ....la anu" pe timpu" asta :))).
(6 Iunie 2018, 20:10)
Nu trebuie sa fii surprins de priceperea comentatorilor de mai jos. Priceperea in toate a celor vizati are si o explicatie: acesti 'policalificati' sunt fructul stralucitei scoli ialomitene...
(6 Iunie 2018, 12:59)
@nutii spaima p...ții! Salarii gogonate vreți! Răspunderi, cât mai putine! Nu trebuie sa fii profesor ca sa realizezi ca examenele elevilor intra in obligații, cap-coadă! Meditați, dar teze de examen nu corectați că nu intra in ,,fisa prostului...”
(6 Iunie 2018, 11:02)
Poate ca ar fi bine ca persoanele de mai jos sa mearga ele la supravegheat si corectat. Pe gratis bineinteles. Poftiti stimabililor ca sunt locuri libere si dupa cum vad sunteti priceputi ...in toate. Doar voi stiti ce trebuie/nu trebuie sa faca si profesorii si politistii si doctorii si judecatorii ... Si cica marii investitori ocolesc Ialomita pt ca nu exista personal calificat. E plin judetul de " sa vorbeasca si Nea Ion ca si el e om".
(6 Iunie 2018, 03:13)
De la Spiru Haret Țăndărei nu vor participa niște copii din cauza "prealuminatului", "inteligentului", "cinstitului", etc.. Considerați Spiru Haret o cauză pierdută, va ajunge o ruină, vor crește bălării acolo.
(5 Iunie 2018, 20:47)
Domnul Ștefan, aveți dreptate! Mai puțin la faza cu examenele care intra în sarcina lor. Să știți să nu e specificat în fișa postului asta, iar cine își manifesta interesul pentru prezența la diferite examene de genu' nu o făcea pt. bani, remunerația e extrem de mică. Bine, exceptând persoanele din filmul "Mită la Bac". Mai departe, îm mare parte aveți dreptate iar..din păcate..
(5 Iunie 2018, 19:42)
@poliție, corect!! La pușcărie trebuia să meargă toată șleahta de profesori și inspectori șpăgari, că unii au scăpat. Ei știu cum! Să și facă treaba, că și examenele intră tot în sarcina lor! Nu doar când meditează, fără impozite, pentru examene! Măsuri coercitive, că salarii vor!!
(5 Iunie 2018, 19:10)
Ha ha, ce amuzantă e doamna, stârnește râsul la fel ca toate doamnele din partidul său, mi-o și imaginez prim ministru!"Se tem să nu ajungă la poliție"...sărăcuții..ei doar au servit intereselor învățământului, ca niște dascăli devotați ce sunt, însă statul paralel i-a dus nevinovați la poliție!
(5 Iunie 2018, 16:44)
De ce se tem profesorii? Se simt cu musca pe căciulă? Cine-i duce la Poliție nevinovați? Bac 2012 cu pușcăriașii era o practică veche, urmărită și devoalată târziu. Acum, se tem doar de incompetenta lor, dacă o realizează. Să vină Barcari să rezolve situația! Ar trebui să existe obligativitate sau puncte la GRADAȚIA DE MERIT! Să vedeți atunci înghesuială!