Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Țăndărei: Agenți de poliție agresați de romi

Țăndărei: Agenți de poliție agresați de romi

Doi agenți ai Serviciului Poliției Rutiere Ialomița au fost implicați într-o altercație iscată de mai mulți cetățeni de etnie romă din Țăndărei. Oamenii legii se aflau la datorie, moment în care au observat o mașină care circula pe DN2A, dinspre Slobozia către Țăndărei, cu viteză neregulamentară. Deși au făcut toate demersurile în încercarea de a-l opri pe șoferul vitezoman, polițiștii au urmărit respectivul automobil. Persoanele care se aflau în automobil au încercat să se ascundă de polițiști, parcând vehiculul în zona cartierului Strachina din Țăndărei. Oamenii legii au mers către ei și le-au cerut socoteală. În acel moment, între etnicii romi și polițiști s-a iscat un adevărat scandal. Unul dintre agenți a fost grav rănit, după ce o persoană care se afla în mașina urmărită l-a rănit cu un obiect de metal în zona gâtului. Se pare că aceiași romi au fost implicați și în acheta privind deținerea ilegală de arme de foc, deschisă în urmă cu un an de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și despre care nu se mai știe nimic la momentul de față. Surse judiciare susțin faptul că ancheta deschisă în urma altercației era la un pas de a nu fi înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, instituție de care este arondat teritorial orașul Țăndărei, întrucât procurorul de caz nu ar fi fost convins de gravitatea faptelor. După mai multe presiuni, în cele din urmă, a fost totuși deschis un dosar penal pentru «ultraj», în cadrul căruia mai multe persoane au fost audiate.

UPDATE Unul dintre agenții agresati la Țăndărei se află în concediu medical. În acest caz, polițiștii au patru suspecți care urmează a fi audiați la Parchetul Fetesti.

UPDATE Doi dintre suspecți sunt de negăsit, polițiștii căutându-i în continuare pentru a-i aduce la audieri.

8 Iunie 2018, 12:15 (34806 vizualizări - 75 comentarii)

Citiți și:
Țăndărei: Petrecere scăldată în sânge
Revolte de stradă provocate de clanurile de romi la Slobozia și Țăndărei
Scandal în plină stradă între familiile de romi din Țăndărei
Agresorii polițiștilor bătuți la Țăndărei sunt greu de identificat
Dosar penal pentru viol, înregistrat la Poliție

Comentariile cititorilor:


Merza:
(13 Iunie 2018, 01:07)
Taras nu isi face decat meseria dar nu vreti sa recunoașteți
Cornel:
(13 Iunie 2018, 00:15)
Cred k v a urzicat rau Taras de tot vă luati de el
Cetatean:
(12 Iunie 2018, 23:51)
Acum e unu taras.bai usor cu tigani ca si asa ai sa devi sclavu lor.in schimb respect ptr JANDARMERIE.
Costi:
(12 Iunie 2018, 21:59)
Și cum zici măi Godzilla când bagi marfă la magazin pe furiș ,,primeste-o Doamne și p-asta, cu acte sau fără de acteee, promit că e ultima dată și nu îmi mai fortez norocul, amin"
Godzilla:
(12 Iunie 2018, 19:15)
Niste frustrati sunteti cu totii !!! Vorba aceia "hotii striga hotii". Intai sa priviti fiecare in ograzile voastre sa analizati ceea ce faceti fiecare in parte, verificati cat sunteti de corecti si onesti si apoi sa iesiti cu astfel de comenturi !!! Exista mai presus de toti si de toate bunul Dumnezeu care ne vede si ne judeca pe toti !!!
Politist Tandarei:
(12 Iunie 2018, 18:26)
@SANDU! Cat de bine il cunosti pe Trandafir?Daca stii mai multe spune,dar ai grije sa fie adevarat. Poate nu stii dar pe timpul cat a fost sef nu stiu sa fi facut tiganii asa ceva, fara ca el sa fie primul care a luat masuri impotriva tiganilor. Nu vreau sa imi spun numele pentru ca nu vreau sa am probleme cu actuala conducere a Politiei Tandarei.
@Politia slavi lat igani:
(12 Iunie 2018, 14:47)
."data viitoare stirea sa fie mai sadica".. Mai sadica decat stalcirea limbii ropmane nu cred ca va fi. DEX: slavi, popor indo-european din care fac parte rusii, belarusii,polonezii, cehii, slovacii, bulgarii, slovenii, sarbii, croatii etc.
Politia slavi la tigani:
(12 Iunie 2018, 13:05)
Imi pare rau tare ca nu i-a omorat tiganii . Trebuieau impuscati politistii pentru ca nu din cauza mea sar tiganii pe politisti , ci din cauza lor :))))) ca pur si simplu nu comenteaza in fata lor , nu le face absolut nimic . Sunt atatea scene in Tandarei , cand politia trec pe langa tiganii care incalca legi in momentul respectiv si ii saluta de frica .. offf sper ca data viitoare sa fie stirea sa fie mai sadica in ce priveste situatia politistilor :)))))
Silviu:
(12 Iunie 2018, 12:09)
Mai Teodoroiu tu umbli cu cioara vopsita si cred ca te simti .Vii cu un raspuns vag ce nu are nici o treaba cu subiectul . Nu vorbim de oameni ce posteaza ,suntem revoltati de ce se intampla. 
Teodoroiu:
(12 Iunie 2018, 01:23)
Stiti de ce nu merge nimic in tara asta? Pt ca suntem buni doar sa aruncam cu noroi.observ cativa postaci care braveaza sub anonimat si sunt asa de destepti incat uita ca au doar o parte din copii in casa , iar daca se mai trezesc constientizieaza ca sunt la a 7-a nevasta.Penibililor lasati ma oamenii in pace si linistiti-va ca va bate viata din toate partile.
Sandu :
(11 Iunie 2018, 23:46)
Bine ca nu mai e sef Trandafir ca ala era omul clanurilor de tigani si le spunea tot ce urmeaza sa fie si la raziile mascatilor nu ii gaseau decit pe copii si femeile. HUO jigodii imbracate in hainele statului. Ar trebui sa fie schimbati toti politaii din Tandarei la fiecare 6 luni, rotiti si adusi altii ca sa nu mai fie prieteni si fratii la furat.
Titi sef:
(11 Iunie 2018, 20:29)
Bine ca si-a bagat fratele la poarta linistit ca strada l-a inghitit
Silviu:
(11 Iunie 2018, 13:40)
Sefi de la Tandarei sunt prosti, pai alta data ii luau cu dubele si le dadea o mama de bataie de nu mai stiau de ei. Cand ajungeau la sectie se dadeau unii pe altii in gat(ciorile). Dar acum avem niste "p.zde"de sefi , ce nu fac altceva decat sa il faca vinovat tot pe cel agresat, tot pe cel ce respecta legea, cel ce trebuie sa faca curatenie. Pestele de la cap se impute. Acesti tineri politisti nu au sanse egale cand nu au dreptul sa se apere, si sa aplice legea. Trebuie sustinuti si lasati sa faca curatenie ,daca vrem sa avem un principiu de egalitate si respect.Ganditi-va ce cred ciorile, ca daca nu se face justie , si vad ca nu ia nimeni atitudine, ei vor teroriza si mai mult locatari, vor incepe sa agreseze orice om fara motiv degeaba.Vreti sa ajungem sa ne fie frica sa mai coboram la un magazin pentru o paine? Vreti sa ajungeti ca la Sinesti sa iti fie frica sa opresti pentru o apa, pentru ca aceste ciori sunt puse pe furat ? . Vreti sa ajungem sa ne fie frica cand ne vin copii de la scoala ca pot fi agresati de acesti semi-oameni ?  Eu stiu una si buna, indiferent de cultura pe care o ai ,indiferent de apartenenta ta ca nationalitate, traiesti intr-un stat ce te-a adoptat respecti legile ca orice cetatean. Nu trebuiesc facute legi speciale pentru infractori. Daca unul din acesti semi-oameni ajung sa va violeze fata, sau mai rau sa o trimita la produs prin nu stiu ce tara, mai credeti cu tarie ca trebuie sa ne fie frica de ei ?  Tupeul asta jegos de borfas semi-analfabet pe care il au specimenele astea de maimute, se datoreaza faptul ca nu sunt trasi la raspundere. Legea e mult prea blanda cu ei. Coruptia si indiferenta ucide, nu va fie frica sa va faceti auziti.
Sandu taxi:
(11 Iunie 2018, 12:43)
Au mai fost ceva comentarii despre adjunct dar s-au sters pentru ca erau adevarate. Daca erau false ramaneau si nu deranjau.
Dura lex sed lex:
(11 Iunie 2018, 11:20)
Judecatoria Fetesti
08.06.2018
Ora estimata: 16:00
Complet: Judecător drepturi și libertăți
Tip solutie: admite cererea
Solutia pe scurt: Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fete?ti. În baza art. 226 C.pr.pen. rap. la art. 223 alin.2 din C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului STOICA GREUCEANU, pe o durată de 30 de zile, de la 08.06.2018 la data de 07.07.2018, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatului STOICA GREUCEANU, în conformitate cu dispozițiile art.230 cod procedură penală. Stabilește locul de detenție pentru executarea de către inculpat a măsurii preventive - Centrul de Reținere și Arest Preventiv Ialomița. În baza art. 275 alin. 3 Cod proc. penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare. Pronunțată în cameră de consiliu astăzi, 08.06.2018, ora 19,30.
Document: Încheiere - măsuri preventive (faza de UP)  6/2018  08.06.2018

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 10 Oct 2026
215 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(244 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(168 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(189 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(317 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(469 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(290 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(505 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(344 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

6 Octombrie 2026, 18:50


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(679 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(4654 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(4782 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(1351 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(1464 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(908 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(1051 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(1616 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(1255 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(997 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(1065 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(1407 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(982 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(1180 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(2201 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(1745 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(1633 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1659 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(2299 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1878 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(2161 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» om în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...