Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Elicopterul lui Fiodor

Elicopterul lui Fiodor

Slobozia n-a mai văzut dezinsecție aeriană de vreo 10 ani. Cine apropie pensia, își amintește ploaia aia măruntă și rea la gust în care se scăldau copiii pe maidane. De-atunci încoace, slobozenii s-au obișnuit cu țânțarii. Cu țânțarii și tulumbele de fum... Anul ăsta însă, noul director al DADP a cumpărat 500 de litri de Aqua K-Othrine de la Bayer. Tehnologie de ultimă oră «extrem de prietenoasă cu mediul»... Iar în locul avioanelor, a folosit un elicopter vechi de 43 de ani!

La elicoper, birjar! La elicopter!
Elicopterul e alimentat pe maidanul ăla din stânga Parcului Industrial, lângă groapa de gunoi pe care Primăria a uitat să o închidă. Nu-i bai, că oamenii trebuie să arunce și ei gunoiul undeva... Și-apoi, ce mare lucru aruncă, că animale nu prea mai sunt... Pe elicopter îl conduce un basarabean pe care-l cheamă Fiodor Ostapenko. În română poți să-l strigi Tudor, că răspunde... Fiodor are 65 de ani și e mai mare de ani decât elicopterul. Elicopterul e unul utilitar. Pe el scrie YR-CTK și a fost fabricat în 1974. Înăuntru nu sunt decât două locuri și miroase a «prafuri». Adică 3 litri de Aqua K-Othrine la 600 de litri de apă! Aqua K-Othrine e ultima tehnologie de la Bayer, un «mix unic de molecule de alcooli și polimeri, care formează o peliculă protectoare în jurul picăturii de substanță de lucru». Dar de mirosit tot miroase... Pe Fiodor nu îl deranjează, face asta de când a ieșit la pensie. Înainte a lucrat pe avioane de linie... Iar când a dat Air Moldova faliment, s-a orientat către avioane utilitare. În Basarabia mai puțin, că e sărăcie... Dar aici, în România, încă mai merge! Când decolează, elicopterul rămâne cu ușile întredeschise, să intre aerul. Fiodor zâmbește profesional și apoi își vede de treabă. Noi nu vedem nimic, că avem ochii încleștați de frică. Fiodor ne îndeamnă să facem fotografii, că de-aia ne-am urcat lângă el... De sus, orașul e verde și frumos. «Groapa lui Stoica» e mică de-o palmă și nu mai pare așa deranjantă, pe terenul sintetic de la Stadion copiii joacă fotbal ca-n reclame, soarele scaldă blocurile într-o lumină diafană care edulcorează zidurile descărnate și murdare... Doar în marginea asta de dincoace de barieră se văd grămezile de deșeuri de la firma aia care colectează peturile în locul lui Polaris. Dar cine mai are timp și de ea, orașul are alte priorități. Tânțarii, de exemplu...

Mecanicul lui Fiodor
Zborul cu elicopterul durează puțin, că elicopterul nu poate ridica mai mult de o tonă. Ne explică mecanicul Sergiu Parfenie. Și el e moldovean, a venit să-l ajute pe Fiodor Ostapenko. «Avem noroc că bate oleacă vântul, altfel nu se ridica... E bătrân, dar merge brici! În fiecare an îl verificăm, ca pe mașini. Și, dacă iese bine, mai primește un an de zbor...». Sergiu Parfenie are 60 de ani și e printre ultimii de felul lui. A absolvit în 1977 și a reparat elicoptere până în 2000. Apoi a reparat avioane. «Vreo 12 tipuri de avioane, nici eu nu mai știu... Și de pasageri, și de-astea utilitare... Dar nu mai vine nimeni din urmă! S-a deschis o școală de aviație pentru pregătirea piloților, la noi, în Moldova, dar pentru mecanici nu s-a înghesuit nimeni. Am ieșit eu la pensie, s-a închis și școala... Eu am învățat acasă, am învățat și în Austria.... Dar pe an ce trece e tot mai puțin de lucru, de-aia nu mai sunt oameni. La Chirana stau pe dreapta două elicoptere și trei avioane... Dintr-însele doar un avion zboară! A zburat și un elicopter dintr-ăsta, modificat, la semănat de orez, că acum așa se face, cu elicopterul...». Povestește cu plăcere despre elicopterele utilitare pe care le repară, despre greutățile meseriei, despre pensia pe care o ia, despre salariul restant de la compania «Frăția» care l-a angajat să-l ajute pe Fiodor. «Pe mine nu mă obligă nimeni și nu vin pentru bani... Am venit pentru Fiodor, că m-a rugat patronul... A zis că îmi plătește banii din urmă, numai să lucreze oleacă! De 3 ani îmi tot plătește și nu mai termină. Dar ne-am înțeles, că oameni suntem...». Sergiu e sincer îngrijorat că nici în România nu mai e de lucru pentru elicopterul lui Fiodor. Numără zborurile de săptămâna asta. Unul aici, pentru ziua de mâine, încă unul la Brăila. Și pe urmă nu se știe, că sezonul e pe sfârșite...

Fiodor zboară, DADP plătește, nimeni nu garantează Fiodor e plătit la ora de zbor. Nu zboară, nu primește bani! O oră de zbor costă DADP 3 mii de lei... Directorul Valeriu Roșca spune că e ieftin. «Firma are o bază la Ciochina, dar e din Botoșani. Inițial am găsit la Craiova și la Pitești avioane utilitare. Îmi cereau pe ora de transport 6 mii de lei! Dădeam jumătate din bani numai pe transport... Nu mi-a convenit, jumătate din bani îi plăteam doar pe transport... Așa, plătesc doar cât e elicopterul în aer!». DADP a cumpărat zboruri de 130 mii de lei. De banii ăștia, elicopterul lui Fiodor se va întoarce la sfârșitul lunii iunie o dată, în iulie o dată... Și în septembrie dacă e cazul. Dacă nu, nu plătim! «Efectele nu se vor vedea anul asta. Dacă dăm cu biocid în fiecare an, în 2-3 ani vom vedea diferența. Important e că am început și că avem bani pentru dezinsecție...». Pe lângă biocidul din elicopterul lui Fiodor, DADP folosește și insecticid pentru tratamentul la sol. Tratamentul la sol îl asigură cu angajații proprii, că e mai ieftin. Iar la toamnă, Valeriu Roșca vrea să intre și în subsolurile blocurilor din oraș. Deocamdată nu știe cum, că subsolurile nu sunt spații publice. Sunt proprietate privată. Dar Primăria caută soluții. Le caută de 28 de ani! «De țânțari nu putem scăpa... Nimeni nu poate! Miza noastră este să reducem anul ăsta numărul lor. Să putem sta liniștiți la terase, să ne putem plimba copiii prin parcuri. Deja se simte diferența!». Diferența a costat 60 mii de lei. Aqua K-Othrine de la Bayer, «extrem de prietenos cu mediul, formulat pe baza unei tehnologii revoluționare antievaporare» ne mai spune Valeriu Roșca. La 3 zile după ce elicopterul lui Fiodor a stropit cele 800 hectare de teren din Slobozia și împrejurimi, peste oraș a plouat ca la potop. Pe câmp aproape deloc. Așa e viața, cu ploile și moartea nu te poți lupta. Și-apoi, nu-i un capăt de țară. Dacă sunt bani, elicopterul lui Fiodor se va întoarce!

10 Iunie 2018, 11:20 (8175 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
A început dezinsecția de primăvară la Slobozia
Două săptămâni de dezinsecție la Slobozia
DADP Slobozia extinde dezinsecția în subsolurile blocurilor

Comentariile cititorilor:


vasilegogu:
(12 Iunie 2018, 10:44)
@goguvasile Da, si pe mine m a trezit foarte devreme. Au speriat vaca, nu a tacut pana nu am mangaiat o pe uger.
Luta:
(11 Iunie 2018, 13:37)
Fiodor este patron si proprietarul elicopterului
Gheo:
(11 Iunie 2018, 10:37)
Țânțarii doar au fost treziți, sunt mai agresivi decât erau acu nu sug doar sângele...
goguvasile:
(11 Iunie 2018, 04:29)
M-a trezit elicopterul lor la ora 5 dimineata, am crezut ca ma ataca rusii.
RNRT:
(10 Iunie 2018, 18:51)
Ador tonul ironic abordat in articol. Totusi, pe unde am umblat in oras, tantarii nu au mai deranjat cum obisnuiau. Putin imi pasa ca lumea a fost trezita in mod urat de un elicopter, insa lucrurile chiar sa mearga.
Wzw:
(10 Iunie 2018, 17:05)
Vroiai sa dea elicopterul pe silance?
wzx:
(10 Iunie 2018, 15:25)
Elicopterul care a trezit tot orasul la 6 dimineata!!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 21 Oct 2026
400 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

20 Octombrie 2026, 18:35


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(239 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(185 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(746 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(117 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(163 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(175 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(900 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(1986 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(1619 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(1935 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(1499 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(1744 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(1812 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(1735 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(1210 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(2167 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(5894 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(5965 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(2600 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(2428 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(1918 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(2462 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(3118 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(2810 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(2354 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(2361 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(2748 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(1812 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(2251 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Inhalosedatul în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Maria în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Cetățean în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice alegator în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Madalina în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice Cetățean în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...