Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Un medic și o asistență sunt acuzați de fapte de corupție

Mascații au descins la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un medic și o asistență sunt acuzați de fapte de corupție

UPDATE dr Doru Didiță a fost reținut pentru 24 de ore!

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, împreună cu ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Ialomița, au efectuat joi, 21 iunie 2018, percheziții la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul unui dosar penal ce vizează fapte de corupție comise de  un medic și asistenta sa. În momentul de față, cadrele medicale se află la audieri la sediul Parchetului Județean.

Cercetările sunt în curs
Din primele informații, se pare că vizat de procurori ar fi medicul specialist în Boli Interne, Doru Didiță. De asemenea, în aceeași anchetă ar fi implicată și una dintre asistentele cu care acesta lucra. Surse judiciare susțin faptul că cele două cadre medicale ar fi primit mită de la mai mulți pacienți pentru a elibera documente medicale necesare întocmirii dosarelor de pensionare sau obținerii de concedii medicale. În prezent, se pare că atât medicul Doru Didiță, cât și asistenta acestuia, se află la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița. Ancheta este într-o fază incipientă urmând a se stabili cu exactitate dacă medicul și asistenta sunt vinovați.

UPDATE Medicul Doru Didiță a fost reținut pentru 24 de ore, în baza unei ordonanțe a procurorului de caz al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița. Surse judiciare precizează faptul că acesta se face vinovat de comiterea infracțiunilor de «luare de mită în formă continuată» și «fals intelectual».

21 Iunie 2018, 15:19 (34424 vizualizări - 42 comentarii)

Citiți și:
Doctorul Vasile Olaru, vizat de procurorii Parchetului Județean
Percheziții la Consiliul Județean Ialomița și Spitalul Slobozia! În vizor: președintele Silvian Ciupercă!
Camere și microfoane montate de procurori în cabinetele medicilor corupți

Comentariile cititorilor:


Rădulescu:
(23 Iunie 2018, 16:40)
@statul paralel. Rar vindeca dr. Didiță D.! Deci, nu făcea malpraxis că nici nu se băga în cine știe ce tratamente. El este specializat pe concedii medicale și acte de pensionare. Se știe! Verificați la întreprinderi, întrebați patronii!
Delia:
(23 Iunie 2018, 16:34)
Sunt foarte mulți profesori care obligă elevul să vină la meditații! Asta ce este? Elevul este al lui și la clasă, deci...ia șpagă! Este într-adevăr o industrie a meditațiilor. Nu face nimic la clasă, face acasă! De la clasa zero se fac meditații! Sunt tâmpiți și părinții...
Dumitrache T.:
(23 Iunie 2018, 13:29)
@oarecare sper că nu ești dr. Doina Didiță! După cum scrii și ce scrii, parcă ai fi ea. Vezi să nu urmezi tu!
Vasile:
(23 Iunie 2018, 12:34)
Doctorul Didita este un doctor bun, nu a cerut nicidoata nimic, si nu cred ca a avut parte de cazuri de malpraxis. 
STATUL PARALEL:
(23 Iunie 2018, 12:10)
BRAVO! S-A GASIT INFRACTORUL PERICULOS AL SLOBOZIEI!!!CE TREABA BUNA A FACUT CINE A FACUT!!GROPILE, SPAGILE ADEVARATE, DRUMURILE ASFALTATE PE HARTIE SA MAI ASTEPTE, DNA UL ARE DE GOLIT AMARATUL DE SPITAL DE AMARATII DE DOCTORI CARE MAI VINDECA PE AICI! E SI DE RAS CE REALIZARI GRANDIOASE DECLARA ORGANUL ASTA....URMEAZA INDUSTRIA DE MEDITATII, PROFESORII CARE MANIPULEAZA SAU OBLIGA ELEVII SA I VIZITEZE ACASA, SI GATA, S-A REZOLVAT SPAGUIREA IN JUDET.E SI FIRESC, CA DACA S-AU MARIT SALARIILE BUGETARILOR, CINEVA TREBUIE SA LE PLATEASCA
Oarecare:
(23 Iunie 2018, 01:25)
Când ați avut nevoie de Dr Didița să vă dea concediu, că vă era lene să vă duceți la muncă, era bun,acum este hoț și neprofesionist!!!Rușine să vă fie!!! Nu va bagat mâna în buzunar,ia-ți dat singuri!!!
Maria:
(22 Iunie 2018, 20:12)
Asa este dr. Paraschiv este foarte bun, la luat spaga si la pasat pacientii catre cabinetul particular, unde le ia si pielea. Bine ca din 10 pasati ajung doar doi trei, asta este altceva.Nu-l mai pupati in fund, ca este o nulitate din punct de vedere profesional. Nu inteleg de ce doamna manager nu aduce specialisti noi ca la ORL. Sectia interne este cea mai slaba si trebuie neaparat  luata in seama de conducerea spitalului deoarece este cea mai solicitata de pacienti.
@maria:
(22 Iunie 2018, 18:27)
Unde este de Paraschiv asa de excepțional, la cabinetul sau particular probabil, ca asa se practica, chemam pacientul la cabinetul particular deși cașcavalul îl mănâncă de la spital.
@Maria:
(22 Iunie 2018, 17:19)
@Maria Dr Paraschiv e un medic exceptional nu stiu de ce arunci cu noroi in el .Cred ca vorbesti sa nu adormi .Acel pacient probabil a avut o problema de l-a operat.La cate endoscopii si colonoscopii a facut el crezi ca mai e un incepator? Am fost internat la el pe sectie e bun din punct de vedere profesional si chiar e recomandat de medicii dee familie .Cum are spitalul un medic bun hop si voi cu critici false
Cetățean :
(22 Iunie 2018, 15:44)
Vai de capul lor! Salariul unui doctor in strainatate este de cel putin 7000 de euro,in Romania daca ajunge de 30 de milioane e mult.Nu va este rusine sa criticati in neștiință de cauza?.Este vina lor ca tara este condusa de niste corupti? V-as ruga sa va interesati de modificarile justitiei pe care conducerea vrea sa le aplice...Oamenii astia nu au cerut absolut nimic de la pacienți, nu au bagat mana in buzunar nimanui.
Mary:
(22 Iunie 2018, 15:14)
   Despre doctori se pot spune multe, dar este de văzut jurământul lui Hipocrat, dacă a suferit modificări în Parlament. Dacă nu, să fie afișat în toate secțiile din spitale, iar cadre medicale să-l citească zilnic, în felul acesta nu vo mai fi "dureri de cap, iar toată lumea va fi mai sănătoasă", 
    P.S. Boala de a lua șpagă în România, s-a cronicizat, Are un singur tratament, DNA!!! S(t)e ia de trei ori pe zi: diminața, la prânz și seara. Atenție!!! Boala este foarte contagioasă!!!
Cetatean:
(22 Iunie 2018, 13:41)
Este jalnic. Nu va ganditi ca la un medic arestat trebuiesc adusi 2 medici noi ca sa pastram macar nr. actual? O sa ajungem de rasul lumii. Din " singurul coltisor de rai din Romanai" cum era stiuta Slobozia, vom deveni usor, usor Cernobalul Baraganului!
@Angajat:
(22 Iunie 2018, 11:45)
Ce-ti mai place sa pupi dosuri ! Vezi sa nu te ineci !!! Daca ar fi dupa tanti manager, asta ar vinde tot spitalul ! Nu EA scapa spitalul de hoti, ea este cea mai hoata dintre toti ! Nu mai este mult pana cand vom vedea procurorii si prin biroul dansei ! A se vedea cele 3 miliarde "rezervate" pentru un nou sistem informatic !
Marga:
(22 Iunie 2018, 01:15)
Da, scandal mare cu dr.Ștefan Adrian, și? Ce face el acum? Liber, dar bolnav! Așa va fi un fâsss și cu Didiță! Are și Didiță o vârstă. Justiție melc.
Ioana:
(21 Iunie 2018, 23:08)
@ion. Las-o baltă că măcăne! Or fi având ei dovezi, nu-l compătimi, scapă ca și dr. Ștefan A. Nașu, finu, 10 ani de proces, termene la 3-6 luni...moare inculpatul și nu se mai termină procesul lui!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
315 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19645 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...