Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Turnir la poalele Grand Slam-ului

Tenis de câmp, Campionatul Național «U10»

Turnir la poalele Grand Slam-ului

De aici începe cu pași mici urcușul către marea performanță. Aici micii tenismeni fac cunoștință cu bucuria victoriei și se călesc pentru bătăliile de mai târziu. Aici simt pentru prima dată presiunea tribunei, venită în special de la părinții care îl văd pe Prâslea uriaș peste noapte. Campionatul Național rezervat copiilor sub 10 ani este printre primele competiții majore din viața unui viitor tenismen. Anul acesta, onoarea de a-l găzdui i-a revenit Sloboziei și, timp de 5 zile, spectatorii au putut vedea la lucru, pe terenurile TenisCon, dar și pe cele aparținând CSM Slobozia, viitorii campioni cărora le vom ține pumnii pe viitor, în turneele de Grand Slam. Să nu uităm că mult înainte de a cuceri Parisul, Simona Halep a strălucit pe zgura de la Slobozia. În urmă cu 5 ani, tot orașul nostru organiza Campionatul Național pentru copii sub 16 ani. La feminin se impunea, atunci, Gabriela Ruse, aflată acum pe tabloul principal de la Wimbledon. Și pentru că am amintit de turneul londonez, să remarcăm că, la fel ca acolo, și la Slobozia «inamicul numărul 1» a fost ploaia, care a dat mult de furcă organizatorilor. Aceștia au făcut însă față cu brio și cu experimentatul om de tenis Constantin Ștefan (Conașu) în frunte au dus totul la capăt cu bine. Și, astfel, pe un soare arzător care s-a impus după multe game-uri cu ploaia s-a stabilit ierarhia finală. Pe podium, nu a urcat niciun reprezentant al Sloboziei.

Yannik și Andreea La masculin s-a impus Yannik  Alexandrescu, bucureștean școlit la Academia lui Victor Hănescu. Este fiul cunoscutului comentator de Formula 1 Dan Alexandrescu și, chiar dacă tatălui său i-ar fi plăcut să-l îndrepte mai repede către automobilism, a ales altceva. «De pe la 2 ani băteam mingea în pereții casei și astfel le-am atras atenția părinților care au decis să mă îndrepte spre terenul de tenis... La 4 ani și jumătate am început antrenamentele și îmi place tot mai mult acest sport. La Slobozia, am jucat în câteva rânduri și m-am simțit bine de fiecare dată. A fost un turneu dificil, cel mai greu meci fiind în semifinale, contra lui Rareș Rugină!» ne spune Yannik. Tatăl său îl completează: «Tenisul a fost exclusiv alegerea lui, chiar dacă și eu am fost în tinerețe un modest practicant al acestui sport. Am încercat și pe partea cu automobilismul, dar nu i-a plăcut atât de mult... Sunt foarte bucuros pentru acest titlu național, dar ce va fi mai departe vom vedea la momentul potrivit. Nu ne-am stabilit obiective de performanță, ne dorim pur și simplu ca Yannik să crească frumos și sănătos...». De remarcat, că micul Alexandrescu a câștigat această competiție fără prea mare bătaie de cap, nepierzând niciun set. În finală, a trecut cu un usturător 4-0, 4-0 de Sergiu Urzică din Făgăraș. Locul 3 i-a revenit lui Rareș Rugină, care nici măcar nu era pe lista favoriților. La feminin, laurii au fost cuceriți de Andreea Soare, favorita numărul 3 a competiției. Andreea este din Constanța și deprinde tenisul la clubul «Mamaia Idu». Spre deosebire de Yannik, ea a avut un final de turneu ceva mai dificil. A depășit-o în semifinală, în 3 seturi, pe buzoianca Alexia Tatu, iar în finală a trecut de aceeași manieră de Flavia Ogrezeanu.

Slobozia, doar cu Anastasia Competiția s-a desfășurat la Slobozia, dar publicul a fost nevoit să aplaude, în cea mai mare parte, sportivii altor orașe și aceasta pentru că, din 128 de jucători prezenți pe tabloul principal, gazdele au avut doar o singură reprezentantă. Anastasia Zelenciuc, legitimată la CSM Unirea Slobozia, a pornit ca favorită numărul 15 și a trecut în primul tur cu 4-2, 4-1 de Oana Grozăvescu. În turul 2 s-a duelat cu Simona Cucu și a fost un meci mai dificil. Jucătoarea noastră s-a impus în final cu 4-1, 0-4, 10-7. Din păcate, în Optimi a dat piept cu principala favorită, Alexia Tatu din Buzău, iar drumul Anastasiei la această competiție s-a oprit aici. Slobozia a mai avut o jucătoare în calificări, Irina Popa, legitimată la TenisCon. Din păcate, aceasta nu a reușit să pătrundă pe tabloul principal. Cam puțin pentru un oraș care, cu câțiva ani în urmă, era nelipsit de pe tablourile principale ale acestui gen de competiții, unde înscria chiar trei-patru sportivi... Ba, mai mult, Alexia Gândac, Sorin Iordache, Cristian Andreescu sau Alexandra Iordache au adus Sloboziei mai multe titluri naționale. Se pare însă că (știm că supărăm pe multă lume afirmând aceasta!), trecerea în rezervă a profesorului Ion Savu a lăsat un gol greu de surmontat. Și, mai credem că implicarea CSM Unirea în această disciplină sportivă a fost mai de grabă dăunătoare...

5 Iulie 2018, 17:05 (6234 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
«Prestige OPEN ITF MT 20-ATP&ITF World Tennis Tour» revine în 2026!
«Prestige Open», primul turneu ITF MEN la Slobozia!
«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
270 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Scuter furat din București, găsit la Sinești

Joi, 13 septembrie, a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii din cadrul Secției Rurale Coșereni au organizat și executat o acțiune pe raza comunei Sinești pentru depistarea autovehiculelor ce figurează urmărite ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 17:40
(7371 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Bătrîn de 82 ani, înșelat la telefon

În cursul zilei de joi, 13 septembrie a.c., un bărbat de 82 ani, din Fetești, a sesizat Poliția cu privire la faptul că a fost înșelat prin telefon de o persoană necunoscută, care s-a recomandat a fi reprezentantul ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 17:24
(8239 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Mai puține încasări la bugetul de stat

În luna august 2012 au fost încasate la bugetul general consolidat aproximativ 42,29 milioane lei, cu 13,54% mai puțin decît în aceeași lună a anului trecut. Menționăm că, în luna august 2012, de la bugetul ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 17:21
(6729 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 28 septembrie 2012, ora 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Evenimentul se va desfășura la ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 17:10
(8058 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Andrășești și Ciulnița

Incendii la Andrășești și Ciulnița

În urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, locuința unui cetățean din localitatea Andrășești a fost cuprinsă de flăcări. La fața locului s-au deplasat atît pompierii militari de la Garda ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 17:08
(9267 vizualizări - 0 comentarii)


Persoane trimise în judecată pentru «trafic și consum ilicit de droguri» pe raza județelor Ialomița, Ilfov și a municipiului București

Două persoane, cu vîrste de 24 respectiv 34 ani, au fost trimise în judecată,  pentru comiterea infracțiunilor de trafic și consum ilicit de droguri. Așadar, polițiștii Serviciului de Combatere a ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 17:05
(8117 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A găsit un telefon mobil, l-a păstrat și folosit, apoi l-a vîndut. Acum are dosar penal!

Este cazul unui tînăr de 21 ani, din Slobozia, care a găsit pe stradă un telefon mobil pe care, probabil, foarte fericit că norocul i-a surîs, l-a păstrat și l-a folosit, iar ulterior l-a vîndut unei alte ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 17:04
(11362 vizualizări - 0 comentarii)


Criminal internațional, prins la Slobozia

Descindere în forță a trupelor DIAS în seara zilei de miercuri, 12 septembrie a.c., într-o locuință din Slobozia. Forțele de ordine au reținut un tînăr de 25 ani, din localitate, căutat internațional pentru ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 09:32
(11935 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia criminal


ISU Ialomița în sărbătoare: 164 de ani de la Bătălia din Dealu Spirii

ISU Ialomița în sărbătoare: 164 de ani de la Bătălia din Dealu Spirii

În urmă cu 164 de ani, pompierii români au luptat pe Dealu Spirii pentru a ține piept oștirilor otomane venite să abolească mișcarea de emancipare națională. Evenimentul a fost marcat și de către pompierii ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 09:00
(8507 vizualizări - 2 comentarii)


Tenis de câmp: Sorin Iordache, vicecampion la Timișoara

Tenis de cîmp: Sorin Iordache, vicecampion la Timișoara

Începînd de marți, 11 septembrie a.c., la Timișoara s-a desfășurat un puternic turneu internațional de tenis pentru juniorii pîna în 14 ani, Ialomița fiind reprezentată de un singur sportiv, Sorin Iordache ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 07:05
(5614 vizualizări - 3 comentarii)


Făcăeni: Gălățean prins la braconat

Poliția Fetești a fost sesizată de paznicul unei asociații de vînătoare despre faptul că a depistat pe fondul de vînătoare o persoană neautorizată, care deține o armă cu alice. În temeiul sesizării o echipă ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 07:03
(8864 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tînăr suprins în timp ce încerca să «spargă» o mașină

Jandarmii grupei de intervenție Slobozia care executau o misiune de asigurare a ordinii publice pe raza municipiului, au surprins un tînăr care încerca să deschidă portiera unui autoturism parcat în zona ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 07:01
(7138 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: I-a furat telefonul în curtea școlii

Poliția Fetești a fost sesizată de un minor, de 15 ani, din localitate, despre faptul că, în timp ce se afla în curtea unei școli generale din localitate, i-a fost sustras telefonul mobil. În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2012, 06:18
(6957 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

12 Septembrie 2012, 20:05


Anunț de angajare

SC Urban SA angajează
-instalatori pentru lucrări de instalații apă
-muncitori necalificați

pentru reabilitare rețele de apă
Încadrarea se face pe perioadă determinată
Cererile de angajare se depun la sediul societății din Slobozia, str. Vasile Alecsandri, nr. 14

12 Septembrie 2012, 19:50


Slobozia: Din nou înșelăciuni la telefon!

În cursul zilei de marți, 4 septembrie a.c., un bărbat de 63 ani, din Slobozia, s-a prezentat la sediul Poliției și a sesizat faptul că a fost prejudiciat cu suma de 132 euro de către persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 14:58
(7080 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Au furat banii din casă unor bătrîni

Polițiștii ialomițeni au înregistrat un furt din locuință, comis de autori necunoscuți, prin distragerea atenției părții vătămate... Victimele, un bărbat de 82 ani și soția acestuia, o femeie de 79 ani ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 14:53
(11133 vizualizări - 0 comentarii)


Marian Neacșu, liderul Grupului PSD din Camera Deputaților

În data de 3 septembrie 2012, Grupul Parlamentar al Partidului Social-Democrat din Camera Deputaților și-a ales un nou lider, în persoana deputatului de Ialomița Marian Neacșu, acesta asigurînd interimatul ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 14:50
(7782 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Doi tineri din Borănești, «tîlhari» la drumul mare

Doi tineri cu vîrstele de 19, respectiv 30 ani, au fost reținuți pe bază de ordonanță de reținere, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de «tîlhărie». Fapta, aflată în evidențele Poliției cu autori ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 14:49
(9069 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concursul Național de Muzică Bisericească «Lăudați pe Domnul!», ediția a V-a, 2012

Marți, 11 septembrie 2012, începînd cu ora 17,00, cu binecuvîntarea și în prezența Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la Mînăstirea «Sfinții Voievozi» din municipiul ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 14:18
(10733 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița

În perioada 1-31 august 2012, inspectorii DSVSA Ialomița au efectuat 85 de inspecții, 7 la centre de prelucrare lapte independente, 27 inspecții în exploatații, 11 la ferme comerciale, 7 inspecții pentru ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 13:44
(8082 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Bărbat găsit spînzurat în curte

Miercuri, 5 septembrie a.c., în jurul orei 14,25, un bărbat în vîrstă de 68 ani, din satul Condeești, a fost găsit spînzurat în curtea casei în care locuia. Un vecin care se afla în trecere a văzut trupul ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 13:42
(8108 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Proiectil descoperit la culesul viei

Un proiectil perforant de artilerie de calibru 100 mm a fost descoperit în după-amiaza zilei de miercuri, 5 septembrie a.c, de doi cetățeni care se aflau la culesul viei, pe raza cartierului Buliga al municipiului ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 13:40
(9752 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Modificare legislativ-fiscală la achizițiile intracomunitare

Persoanele juridice și fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere și au efectuat achiziții intracomunitare de bunuri în luna iulie 2012 sînt obligate să ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 13:37
(11301 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Bătrînă de 77 ani, izbită de o mașină

În județul Ialomița, traversarea pietonilor prin locuri nesemnalizate și nemarcate corespunzător a stat la baza producerii în luna august a.c. a 7 accidente rutiere, în urma cărora 3 persoane au decedat ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 13:34
(9228 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 4,52 milioane lei, TVA de rambursat

În luna septembrie2012, la nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Ialomița se va rambursa taxă pe valoarea adăugată în suma de 4,52 milioane lei, din care s-a propus pentru compensare ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 13:32
(7646 vizualizări - 0 comentarii)


PD-L Ialomița solicită demisia inspectorului școlar general, Otilia Dumitru

«PD-L Ialomița solicită demisia inspectorului școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, Otilia Dumitru, pentru cele întîmplate la Bacalaureat în acest an» se arată într-un comunicat de ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2012, 13:31
(8545 vizualizări - 3 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

5 Septembrie 2012, 18:17


Slobozia: Sprijin pentru copiii cu dizabilități

Marți, 4 septembrie a.c., în cartierul Bora din Slobozia a fost inaugurat «Complexul de Servicii-Case de Tip Familial», destinat copiilor cu dizabilități din oraș. Capacitatea complexului este de 36 de ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2012, 17:24
(8407 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: A intrat cu tractorul în tren

Accident feroviar în seara zilei de marți, 4 septembrie a.c., la trecerea de nivel cu calea ferată din comuna ialomițeană Sfîntu Gheorghe. Un tractor a fost izbit în plin de un tren de marfă. Din fericire ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2012, 17:24
(9723 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...