Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Urban SA, amendată cu 4 mii de lei

Apă cu Trihalometani la robinetele slobozenilor

Urban SA, amendată cu 4 mii de lei

Problemele pe care administrația locală din Slobozia le are cu distribuția apei potabile în municipiu sunt departe de a se încheia. Recent, Urban SA, operatorul de apă al orașului, a fost amendat cu 4 mii de lei de către Direcția de Sănătate Publică Ialomița după ce, în urma unor analize efectuate de Institutul Național de Sănătate Publică din București, s-au semnalat depășiri ale nivelului de Trihalometani în apa furnizată populației. Reprezentanții Urban SA recunosc situația și explică faptul că nivelul mare de Trihalometani înregistrat a fost generat de o serie de intervenții în rețea.

Probleme în mod repetat Slobozia deține autorizație sanitară de funcționare pentru rețeaua de apă a municipiului, însă distribuția se realizează în baza unui program de conformare. Acest program reprezintă o măsură suplimentară de verificare a calității apei pe care Urban SA o furnizează populației. Printre principalele prevederi pe care Urban SA s-a angajat să le respecte prin semnarea programului de conformare se numără și efectuarea, în fiecare lună, a unor analize amănunțite pentru apă. Verificările se realizează de către Institutul Național de Sănătate Publică din București, în urma probelor de apă transmise. Ultimele buletine de analize, realizate în aprilie și mai 2018, au scos la iveală faptul că apa din Slobozia a înregistrat depășiri ale nivelului de Trihalometani atât la ieșirea din rețea, cât și în alte 3 capete ale rețelei. De asemenea, au fost semnalate depășiri ale aceluiași parametru și în apa distribuită în localitățile Scânteia, Ciulnița și Smirna. În urma verificărilor, oficialii Direcției de Sănătate Publică Ialomița au dispus amendarea cu 4000 de lei a operatorului Urban SA. «Au fost constatate depășiri timp de 2 luni consecutiv, tocmai de aceea s-a dispus sancționarea societății... Nu cunoaștem cauzele acestor depășiri pentru că, până acum, reprezentanții societății au reușit să echilibreze nivelul de clor în apă și nu au mai avut probleme...» explică Mihaela Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică  Ialomița.

Lucrări la rețea Responsabilitatea pentru depășirea nivelului de Trihalometani aparține operatorului Urban SA. Reprezentanții firmei explică faptul că depășirile au fost generate de o serie de lucrări la rețea, pe care angajații le-au realizat în ultimele luni. «Am desfășurat ample lucrări în rețea și am fost nevoiți să sistăm furnizarea apei. Problemele au apărut în momentul în care am reluat distribuția. Erau niște lucrări importante pe care nu le puteam evita, iar acest aspect a generat depășirea nivelului Trihalometanilor!» ne-a declarat Valentin Cilibeanu, directorul executiv al Urban SA. Mai mult decât atât, oficialii operatorului de apă al Sloboziei explică faptul că, deși ridicat, nivelul Trihalometanilor din apă nu a reprezentat un pericol pentru populație. «În situația de față, pericolul pentru sănătatea populației nu există. Depășirile au fost ridicate, însă nu atât de mult încât să reprezinte un risc pentru consumatori...» a mai spus Valentin Cilibeanu.

10 Iulie 2018, 11:10 (12108 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Slobozia bea apă cu trihalometani
«Trihalometanii se încadrează în limitele de potabilitate impuse de lege!»
Slobozia bea apă cu Trihalometani

Comentariile cititorilor:


cetatean ialomitean:
(31 Iulie 2018, 15:23)
Trihalometanii sunt cancerigeni! Efectul asupra consumatorilor este cunoscut si nu se iau masuri?????????????
muvis:
(11 Iulie 2018, 15:08)
@nemultumitu'

Bineinteles ca ar fi buna solutia cu apa din Borcea, dar nu se va discuta niciodata de catre alesi, adica psd, pentru ca ei sunt artizanii solutiei actuale. Baietii vor plati pentru asta, dar nu poti astepta doar decizii judecatoresti; trebuie demarat de urgenta proiectul pentru potabilizarea apei. 

E o premiza falsa sa crezi ca votul la locale nu conteaza. Uitati-va la bucuresti cat de important este sa ai opozitie in consiliu, chiar daca psd a castigat primaria. Ii intarzie, ii blocheaza, ii haituiesc pe psd-istii aia incompetenti. 
Poate ca in 2020 Slobozia va avea tot primar psd (apropae sigur, ca alegerile vor fi intr-un singur tur), dar cu o pondere importanta a opozitiei in consiliu, in 2024 lucrurile vor arata altfel. Si vor fi create premizele pentru aparitia unor oameni competenti care sa candideze in 2024. E ca la piata, daca nu exista cerere, nu va exista oferta. 
Trebuie incapatanare sistematica si pe termen lung, altfel Slobozia nu se va dezvolta.
@Cetatean:
(11 Iulie 2018, 12:42)
"Da si noi .. suntem prostovani". Nu mai generaliza, limiteaza-te la propria persoana!
Cetatean:
(11 Iulie 2018, 10:31)
Alooo. DNA îl. Aici e vb de crima. Cei care au provocat prostia asta sunt oameni înstăriți care își permit să cumpere apa. Ce fac saracii? Bai numai prostii în orașul ăsta. Da și noi că cetățeni suntem prostovani. Bv..lor
N.Tudorel:
(11 Iulie 2018, 10:07)
4000 lei este bacsisul dat de unul ca Andrei Pop ,Mosoiu....&co la un club de fițe într-o seara.
Somera din cauza lor:
(11 Iulie 2018, 01:15)
Așa merită... Te țin 3 luni pe salariu de kk apoi îți dau un șut...na,sa va saturați...si e prea puțin pt ce meritați... halal analize...
Titi:
(11 Iulie 2018, 00:55)
Traim vremuri grele daca au ajuns unii sa-si bata joc de vietile si sanatatea a zeci de mii de persoane de genocidul provocat in masa cu otrava de la robinete ne meritam soarta si apropo cu ani in urma parca au impuscat unu pentru genocid cat sa schimbat lumea asta .Y
nemultumitu' :
(10 Iulie 2018, 23:56)
Ar fi buna solutia cu captarea de la Calarasi , dar alesii nostri nu ar mai avea motive sa se plimbe pana in Asia pe banii nostri . Bani pe care i- ar putea folosi pentru investitii in Slobozia . Curatenia orasului nu a lasat niciodata de dorit atat de mult  ca sub mandatul lui Mocioniu, transportul public e sub orice critica , centru orasului e varza ,groapa aceea fara rost inghite bani in continuare , cartiere neracordate la curent si utilitati , drumuri peste care se toarna cate putin asfalt din 4 in 4 ani , oameni tristi si resemnati laolalta cu spargatorii de seminte , democratia se duce la vale ca apa de pe versantii despaduriti ... ce mai tura vura , e jaleeee !
muvis:
(10 Iulie 2018, 19:28)
@Andrei,
Slobozia nu-si permite sa plateasca pentru osmoza, chiar daca primarul defileaza cu solutii de "coaste";  si ar fi stupida alegerea cand ai infrastructura de productie a apei potabile la Calarasi, cu tot cu operatorul ala deja instruit si responsabil, care produce apa potabila, nu ineptii de genul "depasiri ce nu reprezinta pericol pentru populatie".
Ar fi mai ieftin sa se revina la solutia veche, ce ar insemna probabil ca Urbanul sa moara, pentru ca Evoaqua Calarasi ar prelua operarea si facturarea apei potabile (ceea ce nu-i o idee rea, ca are experienta) sau sa gestioneze doar apa uzata.

Asta este pana la urma o decizie politica la nivel local, care depinde de intelegerea si responsabilitatea celor care vor vota din 2019 pana in 2020. Si ar fi bine ca tinerii sa inteleaga ca chestiilea astea cu gospodaria din orasul lor, ca nu-s mecanisme complicate. Trebuie un pic de interes.
Mary:
(10 Iulie 2018, 19:10)
     Patru mii de lei!!!!!! Ce reprezintă???!!!  BĂI HANDICAPAȚILOR, PENTRU AȘA CEVA SE FACE PUȘCĂRIE. DE ANI DE ZILE SUNT PUSE ÎN PERICOL VIEȚILE OAMENILOR ȘI SE PERCEP PREȚURI PENTRU O PORCARIE DE APĂ, AȘA ZISĂ POTABILĂ, PE CARE NU O BEA NIMENI, LA PREȚ DE APĂ POTABILĂ. SUNTEȚI NIȘTE CRIMINALI CU TOȚII!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! VĂ UITAȚI UNII, LA ALȚII CÂND VINE D.N.A. SĂ VĂ SALTE. SĂ VĂ IA, SĂ NU MAI RĂMÂNĂ UNU'!!!!! VĂ PUPAȚI UNII, PE ALȚI-N C.R, DAR NICIUNUL NU ARE CURAJ SĂ SPUNĂ LUCRURILOR PE NUME. SUNTEȚI NIȘTE LAȘI OBEDIENȚI. 
George:
(10 Iulie 2018, 18:36)
Da ce credeți că el Ionascu bea apă de la ghiveta ,noi prostimea însurat,om fara inimă si mai vrea atunci să mai fie ales ca primar al Sloboziei,rusine din partea lui ,au distrus instalatoile de alimentare cu apă de la Borcea care aduceau apă in Slobozia .
Maria:
(10 Iulie 2018, 17:55)
Nici o problema ca o sa aiba grija sa ne incarce la factura cu " amenda " deci tot noi o platim
Wow:
(10 Iulie 2018, 17:43)
Vom trai (sau nu ) si vom vedea evolutia starii de sanatate a populatiei din Slobozia ,dar mai ales a copiilor care voluntar sau nu consuma APA POTABILA  ! ! ! 
Tot Bidon:
(10 Iulie 2018, 15:07)
Îl judecă vreun tribunal pe senatorul Ionascu pentru genocidul din Slobozia? Este mândru de faptele lui, bogat și nesimțit. Îl doare fix în cot de eforturile și sănătatea proștilor toleranți!
gogu:
(10 Iulie 2018, 14:34)
Vivat Ionascu ! La multi ani cu executare pentru genocid !!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
239 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Alexeni: Grenadă de artilerie, scoasă din pământ

Un localnic din comuna Alexeni, în timp ce săpa în propria gospodărie a scos la suprafață o grenadă de artilerie rămasă neexplodată. Elementul de muniție a fost descoperit luni, 13 aprilie 2020, și se afla ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 17:00
(2388 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: La un pas de a-și incendia locuința

Coșereni: La un pas de a-și incendia locuința

În ziua de luni, 13 aprilie 2020, după ce a ars gunoiul pe care l-a strâns din gospodărie, un localnic din comuna Coșereni a aruncat cenușa rezultată în urma arderii în apropierea unor materiale combustibile ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 16:50
(3256 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 108 infecții COVID-19 în județul Ialomița

Numărul infecțiilor COVID-19 la nivelul județului Ialomița este în creștere. Marți, 14 aprilie 2020, Grupul de Comunicare Strategică a confirmat faptul că în Ialomița există 108 cazuri de infecții respiratorii ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 16:05
(2599 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru nerespectarea Ordonațelor Militare la Slobozia și Țăndărei

Amenzi pentru nerespectarea Ordonațelor Militare la Slobozia și Țăndărei

Polițiștii ialomițeni au acționat luni, 13 aprilie a.c., cu efective mărite, pentru siguranța comunității și impunerea respectării Ordonanțelor Militare, în cadrul unor acțiuni de prevenire în municipiul ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 15:55
(4086 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rețeaua de recrutare EURES nu are disponibile locuri de muncă

Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează faptul că, în urma apelurilor primite din partea persoanelor care caută locuri de muncă în străinătate, prin rețeaua ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 19:00
(2198 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Anchetat de polițiști pentru că și-a bătut mama

Polițiștii din Stelnica au emis în data de 11 aprilie 2020 un ordin de protecție pe numele unui tânăr de 22 de ani, din localitate. Acesta a intrat în vizorul oamenuilor legii pentru că și-a lovit mama ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 18:50
(3405 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Accident rutier provocat de un șofer băut

Polițiștii ialomițeni au intervenit duminică, 12 aprilie 2020, la un accident rutier, petrecut pe DN2A, între Urziceni și București. Un tânăr de 32 de ani a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat în ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 18:40
(2400 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La plimbare cu mașina, fără a avea permis

Un tânăr de 38 de ani din Slobozia s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prins în trafic fără a avea permis de conducere. El a fost tras pe dreapta în data de 11 aprilie 2020, în zona Cartierului Bora ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 18:30
(2310 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan, în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani din Țăndărei a fost identificat sâmbătă, 11 aprilie 2020, circulând pe drumurile publice în stare de ebrietate. Acesta avea o alcoolemie de 0,61 miligrame alcool pur în aerul expirat ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 17:20
(2462 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 102 infecții COVID-19 în județul Ialomița

Numărul infecțiilor COVID-19 la nivelul județului Ialomița este în creștere. Luni, 13 aprilie 2020, Grupul de Comunicare Strategică a confirmat faptul că în Ialomița există 102 cazuri de infecții respiratorii ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 16:05
(2985 vizualizări - 0 comentarii)


Crăsanii de Jos: A murit carbonizat în propria casă

Un bătrân de 92 de ani a ars de viu în propria locuință. Tragedia s-a petrecut duminică, 12 aprilie 2020, în satul Crăsanii de Jos, comuna Balaciu. Gospodăria bătrânului a fost cuprinsă de flăcări după ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2020, 20:10
(3422 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 100

Duminică, 12 aprilie 2020, conform informațiilor oferite de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 100 de cazuri de infecție COVID-19. Astfel, în ultimele 24 de ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2020, 15:40
(5177 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 89

Sâmbătă, 11 aprilie 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate alte 4 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2020, 15:50
(3022 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Măsuri preventive pentru a evita infectarea cu noul Coronavirus

Printr-un comunicat de presă remis publicității, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița le reamintesc cetățenilor măsurile pe care sunt obligați să le respecte pentru a evita infectarea ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2020, 15:00
(2681 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Întreruperi programate la rețeaua de energie electrică

Din cauza lucrărilor de reparații ale rețelelor de distribuție a energiei electrice, Enel Dobrogea anunță faptul că, în perioada 13 - 16 apriliee, în anumite zone din localitățile Săcioara, Rași și Amara ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2020, 14:50
(4146 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți Târg: Incendiu la o anexă gospodărească

Fierbinți Târg: Incendiu la o anexă gospodărească

Pompierii din Urziceni au intervenit vineri, 10 aprilie 2020, pentru stingerea unui incediu care a cuprins anexa unei gospodării din orașul Fierbinți Târg. În urma incendiului au ars 6 tone de porumb , ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2020, 17:40
(3774 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 85

Vineri, 10 aprilie 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate 4 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la 85. ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2020, 16:05
(3865 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Conducea în stare de ebrietate și fără permis

Polițiștii Secției Rurale Grivița au depistat în data de 8 aprilie a.c. un bărbat de 56 de ani care conducea pe raza localității Cocora, în stare de ebrietate. Acesta avea o concentrație de 0,90 mg/l alcool ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2020, 17:00
(2492 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 81

În ultimele 24 de ore, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate 7 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la 81. Totodată ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2020, 16:50
(3757 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,54%-rata șomajului

La sfârșitul lunii februarie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4243 șomeri (din care 1851 femei), rata șomajului fiind de 4,54%, cu 1,02% sub ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2020, 13:05
(2386 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

RISO SCOTTI DANUBIO SRL angajează
-ambalator manual-3 persoane
-electromecanic -1 persoana

Cerință specială: să locuiască în Slobozia
Persoana de contact: Mihai Nedelcu,
tel. 0729/167.293

8 Aprilie 2020, 16:50


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 79

În ultimele 24 de ore, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate 7 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la 79. Totodată ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:25
(4595 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Percheziții la locuințele unor hoți

Polițiștii din Urziceni au efectuat marți, 7 aprilie 2020, două percheziții domiciliare pe raza orașului. Oamenii legii au descins la locuințele a doi bărbați, suspecți de spargerea sediului unei firme ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:20
(4343 vizualizări - 1 comentariu)


Movilița: S-a urcat beat la volan și a provocat un accident rutier

Un bărbat de 52 de ani din București este cercetat penal pentru «conducere în stare de ebrietate» și «vătămare corporală din culpă». În seara zilei de 7 aprilie 2020, în timp ce venea de la București către ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:15
(4688 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de 57 mii de lei aplicate de polițiști

Polițiștii din Slobozia au organizat marți, 7 aprilie 2020, o acțiune de verificare a modului în care se respectă măsurile legale impuse pe perioada stării de urgență. Cu această ocazie au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:10
(2740 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Foreței de Muncă Ialomița oferă 147 de noi locuri de muncă persoanelor aflate în căutarea unui serviciu. Cele mai multe dintre oferte sunt destinate șomerilor calificați ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:05
(3375 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 73 persoane, confirmate cu COVID-19

Potrivit Instituției Prefectului Ialomița, la data de 7 aprilie 2020, conform raportului operativ al Direcției de Sănătate Publică Ialomița, 428  persoane se află în carantină. De asemenea, alte 1 ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 19:40
(4958 vizualizări - 1 comentariu)


Axintele: Reținut pentru că și-a amenințat soția

Un bărbat de 50 de ani din localitatea Axintele a fost reținut luni, 6 aprilie 2020, după ce a mers la locuința concubinei sale și a amenințat-o. Femeia în vârstă de 49 de ani a sunat la 112 și a cerut ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 18:45
(2013 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul cazurilor de COVID-19, în creștere în județul Ialomița

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița se constată o creștere semnificativă a cazurilor de COVID-19. Astfel, dacă luni, 6 aplie 2020, erau înregistrate 63 de cazuri, marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 16:05
(5245 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA SA Constanța răspunde provocărilor COVID-19

A trecut aproape o lună de când societatea noastră a impus primele măsuri de prevenire și de limitare a diseminării virusului SARS-CoV-2, atât pentru angajații RAJA SA Constanța cât și pentru comunitate ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 15:55
(3275 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...