Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Ialomița: Două accidente, patru persoane rănite

În cursul zilei de luni, 30 iulie a.c, pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente rutiere soldate cu rănirea a patru persoane. Primul eveniment rutier s-a produs în apropiere de municipiul Slobozia și s-a soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările efectuate de polițiștii ajunși la fața locului s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr, de 24 de ani, din Slobozia, conducea un autovehicul din direcția Slobozia către Drajna, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de un autoturism condus pe același sens de mers de către un bărbat, de 43 de ani, din județul Harghita, și a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, cel de-al doilea autovehicul a fost proiectat într-un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din București, care se deplasa, de asemenea, pe același sens de mers și care, la rândul său, a fost proiectat într-un alt autovehicul care circula pe aceeași direcție. Din accident a rezultat rănirea unei femei de 41 de ani și a unei minore în vârstă de 9 ani, ambele pasagere ale autoturismului condus de bărbatul de 43 de ani, din județul Harghita, acestea fiind transportate la cea mai apropiată unitate spitalicească, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Toți conducătorii auto implicați au fost testați alcoolscop, rezultatele fiind negative, ulterior, aceștia fiind conduși la cea mai apropiată unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cel de-al doilea eveniment rutier s-a produs în apropiere de localitatea Țăndărei și s-a soldat cu rănirea a două persoane. Astfel, în timp ce o femeie, de 28 de ani, din Constanța, conducea un autoturism pe DN21A, din direcția Brăila către Țăndărei, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din accident a rezultat rănirea a doi pasageri ai autoturismului în cauză,  ambii de 20 de ani, din județul Consanța, aceștia fiind transportați la cea mai apropiată unitate spitalicescă, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

31 Iulie 2018, 18:20 (6049 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier
DN2, cel mai periculos drum național care traversează Ialomița
Accidente rutiere în Ialomița

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 14 Aug 2026
334 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 17 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 13 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11112, fiind înregistrate 17 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2021, 16:45
(1821 vizualizări - 0 comentarii)


Service-urile auto, în vizorul ITM Ialomița

În perioada 6-8 septembrie 2021 s-a desfășurat Campania Națională pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul «întreținerea și repararea ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2021, 16:25
(7144 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 18 incendii produse în mai multe localități

ISU Ialomița: 18 incendii produse în mai multe localități

Sâmbătă, 11 septembrie a.c., pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească a unui cetățean din Fetești. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2021, 14:50
(1533 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni și Maia

Sâmbătă, 11 septembrie a.c., două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu o descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs pe raza municipiului Urziceni, pe DN2. În eveniment ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2021, 14:45
(5584 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni salvează animale

Vineri, 10 septembrie a.c., în jurul orelor 19,55, pompieri din Urziceni au intervenit cu mijloacele din dotare în comuna Jilavele și au salvat un cățel căzut într-o fosă septică. De asemenea, sâmbătă, ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2021, 14:35
(4155 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 18 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 12 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11095, fiind înregistrate 18 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2021, 17:05
(1681 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 15 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 11 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11077, fiind înregistrate 15 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2021, 16:35
(2743 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer din Buzău, implicat într-un accident rutier. A fost depistat pozitiv la consum de canabis!

Joi seara, 9 septembrie a.c., în jurul orelor 21,00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN2/E85, în afara localității Urziceni s-a produs un accident de circulație soldat cu ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2021, 17:10
(5791 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «Educația-prioritate a Bisericii!»

Protopopiatul Urziceni: «Educația-prioritate a Bisericii!»

Din dorința de a veni în sprijinul părinților, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a oferit vineri, 10 septembrie 2021, prin Serviciul Social Acordat în Comunitate destinat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2021, 16:55
(5451 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 14 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 10 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11062, fiind înregistrate 14 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2021, 16:40
(2355 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 81,25 milioane de lei

Potrivit Agenției Județene a Finanțelor Publice Ialomița, în luna august 2021 veniturile nete încasate la bugetul general consolidat al statului au fost în sumă totală de 81,25 milioane de lei, cu 11,5 ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2021, 16:10
(3961 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru verificarea transporturilor

IPJ Ialomița: Acțiuni pentru verificarea transporturilor

Joi, 9 septembrie a.c., polițiștii rutieri au desfășurat, la nivelul întregului județ, acțiuni de verificare a legalității transportului de marfă și persoane. Autobuze, microbuze, precum și alte autovehicule ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2021, 14:25
(4514 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 18 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 9 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11048, fiind înregistrate 18 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2021, 16:50
(1908 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Fetești

Forțe de ordine ale Poliției și Jandarmeriei au acționat în cursul zilei de miercuri, 8 septembrie a.c., pe raza municipiului Fetești, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2021, 12:55
(4208 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești razie


Grupul de Comunicare Strategică: 21 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 8 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11030, fiind înregistrate 21 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2021, 17:05
(7521 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Controale la brutării pentru depistarea «muncii la negru»

În perioada 30.08-02.09.2021 s-a desfășurat Campania Națională pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul fabricării produselor de brutărie și a produselor făinoase ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2021, 15:55
(3369 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Ion Roată

Marți, 7 septembrie a.c., în jurul orelor 19,00, echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2021, 13:10
(6078 vizualizări - 0 comentarii)


Tânără de 17 ani din Amara, rănită după ce mașina în care se afla s-a răsturnat

Tânără de 17 ani din Amara, rănită după ce mașina în care se afla s-a răsturnat

În dimineața zilei de marți, 7 septembrie a.c., pe DN21-E584 s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce o tânără în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2021, 17:35
(8969 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN21 accident


Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

În ultimele 24 de ore, forțele de ordine au fost angrenate în acțiuni punctuale de control, efectuând verificări la 61 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și obiective de interes, 3 operatori ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2021, 17:25
(3282 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 26 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 7 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11009, fiind înregistrate 26 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2021, 17:10
(2813 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier cu două victime în zona Popas Chirana

Accident rutier cu două victime în zona Popas Chirana

Marți, 7 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs pe DN2A, zona Popas Chirana, în care au fost ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2021, 13:05
(4959 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: 4 autoturisme, implicate într-un accident rutier

Coșereni: 4 autoturisme, implicate într-un accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit luni, 6 septembrie a.c., la un accident rutier produs în comuna Coșereni în care au fost implicate 3 autoturisme și o autoutilitară. În urma evenimentului rutier au ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2021, 12:50
(1944 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 5 incendii de vegetație uscată

În ultimele 24 de ore, pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea a 5 incendii de vegetație uscată produse pe raza localităților Țăndărei, Fetești și Slobozia. În toate cazurile, cel mai probabil ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2021, 12:40
(3920 vizualizări - 0 comentarii)


Se întâmplă în Ialomița: Șoferi DROGAȚI la volan!

Polițiștii ialomițeni au depistat în flagrant delict în noaptea de sâmbătă spre duminică, 4/5 septembrie a.c., doi bărbați, în vârstă de 29 de ani, în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile publice ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 18:30
(3386 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 4/5 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Jilavele au oprit, pentru control, un autoturism ce se deplasa pe DN1D în comuna Jilavele, din direcția Ploiești ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 18:25
(2171 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

În perioada 3-5 septembrie a.c., polițiștii Postului de Poliție Transporturi Navale Fetești au acționat în zona limitrofă a habitatelor piscicole, pentru combaterea braconajului piscicol. Pentru neregulile ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 18:20
(2633 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 10 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 6 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10983, fiind înregistrate 10 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 16:50
(3677 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 6 accidente în 3 zile

Vineri, 3 septembrie a.c., 3 echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare  și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în comuna ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 15:10
(4364 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Grenadă neexplodată descoperită pe un teren viran

Vineri, 3 septembrie a.c., specialiștii pirotehniști ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița au intervenit cu promptitudine cu o autospecială pirotehnică și au ridicat o grenadă defensivă ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 14:55
(6291 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni grenadă


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Fetești, Săveni și Stelnica, case în flăcări la Bărbulești, Țăndărei, Vlădeni și Grindu, mașină arsă la Orboești

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Fetești, Săveni și Stelnica, case în flăcări la Bărbulești, Țăndărei, Vlădeni și Grindu, mașină arsă la Orboești

Vineri, 3 septembrie a.c., pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină la un incendiu de vegetație uscată, produs pe raza municipiului Fetești, pe terasamentul căii ferate.  Un echipaj de ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 14:45
(3077 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...