Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Cavalerii Apocalipsei fotbalului ialomițean

Cavalerii Apocalipsei fotbalului ialomițean

Într-o zi de sâmbătă, 18 august 2018, după 4 ani de moarte clinică, morții vii ai fotbalului ialomițean se înghesuie din nou la funcția de președinte al Asociației Județene. Pe ciolanul asigurat de trăpașii din cele 3 ligi județene se bat deja Rodel Aron și Vasile Bratu. Din umbră însă, ghidonat de diverși cumetri de ocazie, nu vrea să lase ciolanul nici actualul președinte Mihai Basarab. Gura târgului spune că cele mai mari șanse le are «ăla care nu a fost prins luând șpagă la Circulație», dar noi credem că balonul e rotund...

Apocalipsa înainte și după Basarab
Mihai Basarab a condus fotbalul ialomițean cu mâini de fier beton de prin anii 2006. S-a remarcat timp de 12 ani nefăcând nimic... Nu tu promovări (în 12 ani doar Viitorul Axintele și Rapid Fetești au jucat țurca în Liga a III!), nu tu investiții în centre de copii și juniori, nu tu bani atrași în Asociație. Singurul merit al fostului fundaș central al Unirii, ajuns chior în țara orbilor, e că a scuturat bugetul orașului de 1 milion de lei pentru bârlogul ăla inestetic de se cheamă «Casa Fotbalului». Acum, groparul... mai vrea o dată! Probabil că a auzit și el că din politică și fotbal e bine să ieși cu picioarele înainte. Noi îi dorim să se bucure de pensie și să îi dea Dumnezeu gândul ăla de i l-a suflat Rodel la ureche: «Lasă, maestre, că vin eu și împărțim, că mă știi baiat salon, care nu se uită la bani...».

Aspiratorul de la Rutieră
Aron Rodel face figurație în Casa Fotbalului pe post de secretară personală a lui Basarab de vreun an de zile. Luna asta el a dat primele declarații în presa locală, spunând (sanchi!) că «vrea o competiție pozitivă!». A aflat el că așa trebuie să declare, ca să dea bine la plebea cu drept de vot, în calitate de șef al Comisiei de Disciplină a Asociației... Noi nu vrem să întrebăm nici cum a ajuns acolo și nici de ce dă lecții de moralitate un fost tablagiu care încurcă minorele cu fetele de pe Centură. Ale tinereții valuri, nea Rodel! Vrem să ni-l amintim doar senin și strălucitor, fluierând în intersecții șoferii indisciplinați pe vremea când Ialomița era a lui și colegilor de la Rutieră. Da, da... Ăia împlicați în scandalul cu mita, care... Mai zicem, nea Rodele, sau îți retragi candidatura?

Cavalerul fluierului de blat
Cotat cu ultima șansă în competiția pentru alegerile Asociației Județene, Vasile Bratu declară și el cui stă să îl asculte că vrea să asigure fotbalului ialomițean «o conducere de profesioniști». Nu spunem nu, că de-aia se fac alegeri... Și, dacă n-ar face parte din lotul Salomir-Heleșteanu, prins în 2007 de către Ionuț Lupescu sabotând fluierele de arbitraj, mai că l-am credita pe el. Dar uite că nici asta nu putem! Și îl sfătuim public, cum îi place lui, să se ocupe în tihnă de televiziunea lui nașu’, iar în timpul liber să urmeze exemplul acestuia și să bată și el mătănii pe la icoanele făcătoare de minuni. Cine a mai rămas? Nimeni. Atunci așa să fie, cum spuneți dumneavoastră. Basarab își vede de pensie, Rodel rămâne doar secretară, ca să nu se plictisească, iar Bratu se căiește până află că l-a iertat Dumnezeu. În caz contrar, vom reveni cu amănunte!

Către Dl Victor-Eugen Popa,
redactor șef al ziarului Independent

Referitor la articolul din ziarul Independent din data de 01.08.2018, intitulat «Apocalipsa înainte și după Basarab», vă rog să-mi acordați dreptul la replică după cum urmează:
În privința afirmației dumneavoastră că echipele Rapid Fetești și Viitorul Axintele au jucat țurca în Liga 3, vă aducem la cunoștință că Viitorul Axintele s-a retras din motive personale ale patronului, iar Rapid Fetești s-a retras din cauza problemelor financiare. În ambele cazuri AJF Ialomița nu avea cum să intervină.
Cu privire la investiția în centre de copii și juniori, AJF Ialomița nu avea dreptul să investească în așa ceva pentru că în Statut se prevede ca AJF-ul organizează și desfășoară competiții la nivel județean cu membri afiliați (vezi desființarea centrelor de Excelență ale FRF).
Despre bani atrași de către AJF vă aduc la cunoștință că în perioada 2007-2008 am obținut de la FRF 10000 euro, iar în două sezoane competiționale consecutive am obținut între 6 și 8 mii de lei de la Consiliul Județean Ialomița pentru cumpărarea de echipament și premierea echipelor campioane județene la juniori și seniori. În anii 2017 și 2018 s-au obținut de la FRF 10000 de euro care de asemenea au fost folosiți pentru achiziționarea de materiale sportive (mingi, kelen, calendare, etc.) și care au fost distribuite tutuor rmembrilor afiliați.
Referitor la «singurul merit al fostului fundaș central al Unirii, ajuns chior în țara orbilor, e că a scuturat bugetul orașului de 1 milion de lei pentru bârlogul ăla inestetic de se cheamă Casa Fotbalului», vă informăm că cei 10000 de euro de la FRF primiți în 2007-2008 plus câte 500 lei de la fiecare membru afiliat au stat la baza construirii «bârlogului inestetic» care spre deosebire de dumneavoastră a fost apreciat de Președintele FRF, Președinții de AJF-uri și primarii din județ, care au participat la inaugurarea acestuia din anul 2011. În afară de atribuirea locului pe care s-a construit Casa Fotbalului primit în concesiune gratuită de la Primăria Slobozia, nu am scuturat bugetul orașului de 1 milion de lei, nici măcar 1 leu.
Eu știu că din fotbal se iese cu capul sus sau capul plecat, iar eu cred că am ieșit cu capul sus.
Anexez la prezenta o broșură cu istoricul Casa Fotbalului și vă rog să-mi comunicați și numele celui care a scris articolul susmenționat.
02.08.2018
Basarab Mihai

2 August 2018, 12:45 (6109 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Rodel Aron, candidat la șefia AJF Ialomița
Scânteia și Rădulești rămân în Liga a IV-a
Slobozia fotbalistică vrea «Baci» în locul «Nașului»

Comentariile cititorilor:


Un telespectator contra penali:
(7 August 2018, 18:58)
Eu zic..ca o sa castige Bratu..ca are ,,referinte,, bune...e din Amara
Rodel:
(3 August 2018, 22:43)
Garcea, am uitat sa-ți spun cât esti de prost, banii de la AJF nu sunt publici, sunt din auto-finanțare! Dar tu la cât de alfabetizat esti...
Rodel:
(3 August 2018, 22:32)
Bai garcea, după cum vezi eu nu ma ascund sub diferite pseudonime, vreau sa--ti spun ca nu am fost niciodată milițian, ci doar polițist, iar de șpagă nici nu poate fi vorba. Dacă tu mi-ai dat șpagă de ce nu ai făcut un denunț? Referitor la pricepere in fotbal cred ca tu esti un necunoscător dar despre mine care am arbitrat peste 16 ani, după care am fost Președintele Comisiei de Disciplina încă 7 ani, ce zici, ma pricep? Despre școala între noi doi nu exista comparație, tu ai școala câta vacanța am eu! Pentru ceilalți comentatori care nu ma agrează le transmit ca acesta este primul si ultimul comentariu pe care il fac. Dacă vreți sa ma jigniți va rog sa o faceți pe pagina mea personală de fb sau la tel 0722557809. Cel mai bun sa câștige!
Garcea:
(3 August 2018, 17:36)
Mai fratilor cum e posibil ca un fost militian shpagar, ca stim toti cum eram opriti si shpaguiti de Rodel, sa ajunga sa aiba acces la o visterie cu bani publici ?     
Scoala nu are, doar cea de militie si hop sa il punem sef peste fotbal ca la fotbal si la agricultura toata lumea se pricepe.  
Aiurea mai e Romania asta in zilele noastre, un semianalfabet cu atitudine dictatorial-militieneasca ajunge sef .
Plecarea!:
(3 August 2018, 14:39)
Mihai B. ești de apreciat! Totuși, omul vine dar mai și pleacă. Pasiune, pasiune dar nu te agăți ca înecatul de băț. Gata!
cetatean:
(2 August 2018, 19:11)
Se vede treaba ca a inceput razboiul! interesant de urmarit reactiile. Succes tuturor. Fie ca cel mai bun sa castige!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 07 Nov 2026
539 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Campanie de imunizare a ovinelor și caprinelor împotriva variolei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a demarat pregătirile pentru o amplă campanie de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor împotriva variolei ovine și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 16:10
(251 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Joi, 5 noiembrie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Gării din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:55
(326 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Verificări interne după apariția unor informații în presă despre medicul ATI implicat în ancheta DIICOT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a declanșat o serie de verificări interne cu caracter preventiv în urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la un medic ATI, angajat al ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:25
(403 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Joi, 5 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni au ales să fie alături de cei aflați în suferință, oferind, printr-un gest simplu, dar plin de semnificație, o speranță celor care au nevoie de ajutor ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 11:45
(680 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vineri, 6 noiembrie 2026, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor agricoli din sectorul vegetal că vineri, 6 noiembrie 2026, este ultima zi de depunere a cererilor de sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 13:10
(940 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Bilanțul depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectorul suin în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 30 octombrie 2026, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 10:05
(896 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița: Turneul Național «Bella voce, Bella musica»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița anunță că Turneul Național «Bella voce, Bella musica»/ediția a II-a ajunge la Slobozia vineri, 13 noiembrie 2026, orele 18,00, la Sala ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:35
(890 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

În perioada 3-10 noiembrie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:20
(953 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF derulează un program de conformare privind contribuabilii care prezintă risc fiscal din perspectiva TVA

ANAF derulează la nivel național un program de conformare cu rol preventiv, prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA sunt informați direct și îndrumați ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:10
(1005 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 5 noiembrie 2026!

Joi, 5 noiembrie 2026, în intervalul orar 08,00-16,00, se va sista furnizarea apei potabile în Cartierul Buliga din municipiul Fetești pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:05
(1581 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

4 Noiembrie 2026, 08:00


Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Marți, 3 noiembrie 2026, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare, vizat de descinderi fiind și municipiul Slobozia. Anchetatorii ar fi pe urmele unei rețele de traficanți de droguri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2026, 18:20
(1993 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(1291 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(1446 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(1562 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(1680 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(4487 vizualizări - 15 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(2367 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(2469 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(2539 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(2291 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(6200 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(2825 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(2600 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(2922 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(4121 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(3787 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(5147 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(3622 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(3769 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cimitirul vesel Pocotila în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri Ion în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Buratino în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ady în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Magda în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Cetatean. în Senzaționalele inginerii financiare pe bani publici ale administrației Potor Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Justițiarul din în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova corupția ucide ! în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...