Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

18 mii de ialomițeni au donat 2% din impozit pentru a susține activitatea ONG

18 mii de ialomițeni au donat 2% din impozit pentru a susține activitatea ONG

Peste 700 mii de lei este valoarea pe care Fiscul ialomițean a redirecționat-o către asociații și fundații, în urma donării celor 2% din impozitele aplicate veniturilor încasate de locuitorii județului. Cele mai multe dintre entitățile care au beneficiat de sumele redirecționate își au sediul în municipiul Slobozia.

Sprijin pentru Organizațiile Nonguvernamentale
Cu scopul de a susține activitatea asociațiilor și fundațiilor non-profit, statul a dat posibilitatea ca aceste entități să poată beneficia de fonduri provenite din contribuțiile persoanelor fizice către Fisc. Astfel, cei interesați să sprijine activitățile unor ONG au posibilitatea să doneze valoarea de 2% din impozitul aplicat veniturilor pe care aceștia le încasează. Procedura este destul de simplă. Anual, până la data de 2 mai, doritorii trebuie să meargă la ghișeele Fiscului, să completeze și să depună Formularul 230. Pentru a facilita accesul contribuabililor către sistemul fiscal, reprezentații Agenției Naționale de Administrare Fiscală au creat chiar și o pagină virtuală prin intermediul căreia se pot depune aceste formulare, completate electronic. Raportat la nivelul județului Ialomița, datele oferite de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița arată că, de la începutul anului și până la data limită de 25 mai 2018, peste 18 mii de persoane și-au exprimat intenția de a redirecționa suma de 2% din veniturile pe care le încasează către asociații și fundații. Un calcul estimativ arată că valoarea redirecționată către aceste entități depășește 700 mii de lei.

5 fundații din Ialomița, principalii beneficiari
Aceeași statistică a Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița arată că peste 800 de asociații și fundații au beneficiat de redirecționarea celor 2% provenind din impozitele pe venit încasate de ialomițeni. Cele mai multe donații au fost făcute pentru a susține activitatea Asociației «Club Sportiv TenisCon», organizație non-profit care desfășoară activități în domeniul sportiv. Pe locul 2 în topul celor mai multe donații făcute de contribuabili către ONG se situează Asociația Județeană de Scrimă, organizație care, de asemenea, desfășoară activități pentru încurajarea practicării sportului de masă. A treia poziție a acestui top este ocupată de Asociația «Din Inimă pentru Aproapele», a cărei activitate este coordonată de Protopopiatul Slobozia, din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. O altă entitate non-profit creată de Episcopia Sloboziei și Călărașilor care a încasat fonduri în urma donării celor 2% din impozitul pe venit este Asociația Socio-Culturală «Matei Basarab». Această entitate a fost înființată în anul 2002 și, potrivit informațiilor care se regăsesc pe pagina sa de internet, principalele sale obiective sunt «facilitarea accesului la serviciile oferite de biserici, de instituții guvernamentale și neguvernamentale; realizarea de activități de instruire și informare, seminarii și conferințe precum și schimburi de experiență; colaborarea și dezvoltarea de parteneriate cu alte instituții și organizații specializate». Pe ultima poziție se află Asociația de Autism Ialomița, entitate al cărei scop este de a susține cauza copiilor care suferă de autism.

Donații mai mari din partea firmelor Nu doar persoanele fizice pot să doneze fonduri pentru susținerea activității fundațiilor și asociațiilor, ci și persoanele juridice. Astfel, societățile comerciale au la dispoziție varianta donării a unei părți de 20% din impozitul pe profit, rezultat în urma activităților economice pe care le întreprind.

7 August 2018, 15:20 (8528 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


wzx:
(8 August 2018, 00:17)
Si cat a cheltuit Fiscul ialomitean pe plicurile trimise celor 18.000 ialomiteni, ca sa-i intrebe daca au redirectionat ei de bunavoie sau altcineva in numele lor, fara ca ei sa aiba cunostinta?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
242 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Au încercat să fure benzină din mașini

Polițiștii slobozeni au prins luni, 2 aprilie a.c., în jurul orei 1,00, pe strada Constructorilor din municipiu, trei tineri cu vîrste cuprinse între 17 și 28 ani, toți din Amara, care nu-și justificau ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:40
(5240 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Copil de 13 ani, hoț de aluminiu

Un minor de 13 ani, din Movilița, a fost prins de polițiști luni, 2 aprilie a.c., după ce a furat de la un consătean de 70 ani. Copilul a intrat în curtea locuinței părții victimei și a furat mai multe ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:39
(6394 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți de găini la Țăndărei și Săveni

Polițiștii din Țăndărei au reținut luni, 2 aprilie a.c., pentru 24 ore, un tînăr localnic de 18 ani pentru furt calificat. Acesta, în noaptea de 31.03/01.04.2012 a pătruns în curtea unei tinere de 26 ani ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:36
(14493 vizualizări - 4 comentarii)


ISU Ialomița: Cal căzut într-o groapă și incendii

Sîmbătă, 31 martie a.c., pompierii militari ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui cal căzut într-o gură de canal în cartierului slobozean Bora. Animalul a fost scos cu ajutorul ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:35
(7488 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Arestat după ce a spart o mașină

Polițiștii din Urziceni au reținut luni, 2 aprilie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, un tînăr de 18 ani, din comuna Manasia, pentru furt calificat. Pe scurt, în noaptea de 31 martie ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:28
(6829 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Peste 400 de amenzi aplicate șoferilor

În perioada, 30 martie-1 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au derulat o serie de acțiuni în traficul rutier. Potrivit rezultatelor, încălcările normelor rutiere au fost sancționate prin aplicarea ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:24
(7414 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Săptămîna familiei, săptămîna fără TV»

Potrivit unei informări media, în perioada 2-6 aprilie 2012 se desfășoară acțiunea «Săptămîna familiei, săptămîna fără TV». În încercarea de a marca evenimentul, Muzeul Județean Ialomița în parteneriat ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:23
(8883 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Prinși în flagrant la furat

Șase bărbați, cu vîrste cuprinse între 25 și 38 ani, domiciliați în Ciulnița, au fost prinși de polițiști în flagrant, vineri, 30 aprilie a.c., pe raza satului Ghimpați. Aceștia încercau să fure bucăți ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:17
(10122 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița furt


162 de ani de la înființarea Armei Jandarmeriei

Luni, 2 aprilie a.c., și Jandarmeria ialomițeană a marcat 162 de ani de la înființarea Armei. Atfel, în Piața Revoluției din Slobozia, în Parcul Municipal Fetești și pe platoul din fața Casei de Cultură ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:17
(8096 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi băuți sau fără permise, la volan

Duminică, 1 aprilie a.c., doi șoferi de 22, respectiv 27 ani, domiciliați în Slobozia și Urziceni, care se deplasau la volanul unor autoturisme, au fost opriți în trafic de polițiști. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:12
(6795 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Doi copii i-au furat grîul din casă

O bătrînă de 78 din Alexeni a alertat polițiștii din localitate cu privire la faptul că hoții i-au furat din locuință aproximativ 240 kg de grîu. S-a întîmplat vineri, 30 martie a.c., în urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:11
(9912 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni furt grâu


Fetești: Prinși cu sacii de azot furați în portbagaj

Sîmbătă, 31 martie a.c., polițiștii feteșteni au depistat în trafic, pe o stradă din municipiu, un autoturism condus de un localnic de 34 ani, însoțit de trei pasageri, toți bărbați cu vîrste cuprinse între ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:10
(7941 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Au tăiat cireșii și salcîmii

Polițiștii din Coșereni s-au autosesizat în seara zilei de sîmbătă, 31 martie a.c., cu privire la tăierea și furtul mai multor arbori din specia cireș și salcîm, din incinta unei unități dezafectate din ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:08
(10017 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Coșereni furt lemne


Slobozia: După ce au băut împreună, i-au furat telefoanele

Patru slobozeni, cu vîrste cuprinse între 27 și 30 ani, sînt cercetați de polițiștii din localitate pentru furt calificat. În realitate, în noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 31 martie spre 1 aprilie ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:06
(6504 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune comună a polițiștilor și jandarmilor

Polițiștii au legitimat peste 140 de persoane și au controlat 12 societăți comerciale, în cadrul unei acțiuni derulate de polițiștii ialomițeni împreună cu jandarmi. Pentru neregulile constatate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:05
(7739 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Educație Tehnologică se desfășoară la Slobozia

În perioada 1-5 aprilie 2012, Inspectoratul Școlar Ialomița organizează etapa națională a Olimpiadei de Educație Tehnologică. Potrivit organizatorilor, festivitatea de deschidere a Olimpiadei se va desfășura ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:45
(12534 vizualizări - 13 comentarii)


Ialomița: Au furat bani de la bătrîne

O minoră de 13 ani și o femeie de 43 ani sînt acuzate de furt. Infracțiunile au fost sesizate Poliției joi, 29 martie a.c., de către victime, două femei de 71, respectiv 76 ani, domiciliate în Perieți și ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:40
(9909 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Beat la volan, a refuzat testarea alcoolscop și recoltarea de sînge

Un bărbat de 34 ani a fost oprit în trafic de către polițiști pentru un control de rutină. S-a întîmplat în cursul nopții de 29 spre 30 martie a.c., la Fetești. Pentru că mirosea a alcool, polițiștii i ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:38
(8661 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Urmărit național, prins

Joi, 29 martie, un bărbat de 35 ani, din comuna Barcea-Galați, urmărit național, a fost prins în Ialomița. Pe numele individului Judecătoria Galați a emis un mandat de executare a unei sentințe penale de ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:36
(10145 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană Ialomița: «Școala Altfel», proiect educațional inedit

În perioada 2-6 aprilie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița organizează «Școala Altfel», un parteneriat școală-bibliotecă. Evenimentul presupune organizarea de activități precum vizitarea ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:14
(9369 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a Poliției la Stelnica

Peste 85 de persoane au fost legitimate joi, 29 martie a.c., în cadrul unei acțiuni derulate de polițiștii Secției de Poliție Stelnica în colaborare cu agenții posturilor de poliție arondate. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2012, 15:01
(13052 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: A descoperit în propria curte un pistol din Al II-lea Război Mondial

Gheorghe Doja: A descoperit în propria curte un pistol din Al II-lea Război Mondial

Miercuri, 28 martie a.c., o femeie din comuna Gheorghe Doja a decoperit în propria curte un pistol. Ea a sunat de urgență la Poliție. Femeia efectua lucrările agricole de primăvară în curte. Ea a descoperit ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:42
(13474 vizualizări - 0 comentarii)


Demonstrație: Elevii ialomițeni iau lecții de prim-ajutor

Săptămîna viitoare va debuta într-un mod inedit pentru elevii din întreaga țară. Ei vor merge la «Școala Altfel». În cadrul acestui program, timp de șapte zile, școlarii vor participa la activități extracurriculare ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:39
(6442 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dan Diaconescu, în dialog cu alegătorii ialomițeni

Slobozia: Dan Diaconescu, în dialog cu alegătorii ialomițeni

Vineri, 30 martie a.c., președintele PP-DD, Dan Diaconescu, vine în Piața Revoluției din Slobozia pentru a se întîlni cu simpatizanții săi din tot județul Ialomița. Dan Diaconescu va ajunge în Piața Revoluției ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:35
(23305 vizualizări - 23 comentarii)


Ialomița: Inspectorii DSVSA, controale înaintea Sărbătorilor Pascale

Pentru a preveni toxiinfecțiile alimentare de Paște, inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița și-au intensificat controalele. În special, inspectorii DSVSA verifică ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:26
(7700 vizualizări - 1 comentariu)


Mărculești: Proiectil descoperit în mijlocul cîmpului

Plecat la muncile agricole, un bărbat din localitatea Mărculești a decoperit pe cîmp un proiectil neexplodat. Panicat, omul a sunat de urgență la 112. Elementul de muniție avea un diametru de 120 de milimetri ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2012, 17:22
(8823 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: RAJA întrerupe furnizarea apei potabile joi, 29 martie 2012!

«Miercuri, 29 martie, în intervalul orar 9,00-18,00 se va întrerupe furnizarea apei potabile în orașul Țăndărei» informează reprezentanții societății furnizoare de apă potabilă în localitate, RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 17:15
(8875 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție de Paști la Muzeul Județean Ialomița

Luni, 2 aprilie a.c., începînd cu orele 13,00, Muzeul Județean Ialomița vernisează expoziția «Lumina Învierii. Tradiție și cultură religioasă în Bărăganul ialomițean». Expoziția se înscrie într-un program ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 17:02
(7422 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Hai pe net! 2012», campanie lansată de Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița, partener al Consorțiului Alianța Digitală pentru România, lansează, în perioada 26-30 martie 2012, Campania «Hai pe net! 2012». Activitățile aflate în organizarea ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 16:58
(7473 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: A furat din curtea consăteanului

După ce în perioada 9-26 martie 2012 a furat mai multe bunuri din locuința unui bărbat de 36 ani, din Ciulnița, un bărbat de 47 ani a fost identificat și prins de polițiști. Hoțul, consătean cu victima ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2012, 16:56
(9722 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița furt


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...