Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Rapoartele M&M

Politica limbii de lemn

Rapoartele M&M

Președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru și primarul Sloboziei, Adrian Mocioniu au făcut publice rapoartele de activitate pentru anul 2017. Primul se intitulează «Raportul președintelui Consiliului Județean Ialomița privind modul de îndeplinire a atribuțiilor proprii și a hotărârilor Consiliului Județean Ialomița pe anul 2017» și este scris într-un limbaj de lemn, greu de citit și imposibil de descifrat. Al doilea este «Raport de activitate pentru anul 2017» al primarului Adrian Mocioniu, acesta trecând în revistă, cale de 247 de pagini!, toate atribuțiile instituțiilor din subordine, până la cele mai banale amănunte. Mai puțin propria activitate, de primar al Sloboziei... Ambele probează indubitabil lipsa de viziune administrativă a celor doi. Și, mai presus de toate, sunt dovada vie a disprețului suveran cu care cei doi tratează contribuabilii ialomițeni, al ipocriziei administrative în care se complac și, de ce nu?, chiar a eșecului primilor 2 ani de administrație social-democrată în Ialomița. Ziarul nostru a răsfoit cele două «scrieri» și strigă, în locul celor 280 mii de locuitori care au mai rămas prin județ: «Împărații sunt dezbrăcați!».

Odă Președintelui, în 106 pagini
Redactarea și publicarea Raportului reprezintă o obligație legală, stipulată clar în Legea 205/2001, privind administrația publică locală. În aceste condiții, cele 106 pagini de elucubrații administrative sfidează nu doar bunul simț, ci și legea care l-a obligat pe Președinte la redactarea lui. Publicarea Raportului Președintelui Victor Moraru a fost anunțată repetat, de la începutul lunii iunie, iar la ultima conferință de presă acesta a declarat că Raportul amintește doar «o mică parte din cei peste 2000 de oameni cu care am lucrat de-a lungul acestui an» (!). În realitate însă, Raportul este o colecție searbădă de date și informații al cărei scop declarat este acela de a oferi opiniei publice «o modalitate de a asigura controlul cetățenilor asupra entității publice și de a găsi, prin dialog deschis, modalitățile de îmbunătățire a managementului public și a politicilor publice din domeniile în care avem atribuții». În fapt însă, cele 106 pagini de Raport administrativ sunt tarate de opinii politice pro-PSD, comentarii gratuite care nu-și au locul într-un astfel de document și, inevitabil, rumegușul limbilor de lemn în care îi place atât de mult Președintelui să se scalde. Iată o dovadă în acest sens: «În finalul acestui capitol, avem datoria morală de a prezenta o acțiune unică în istoria de 25 de ani a Consiliului Județean Ialomița: întâlnirea consultativă protocolară, din ziua de 15.02.2017, cu președinții, vicepreședinții și secretarii Consiliului Județean Ialomița din perioada 1992-2017. Inițiată de președintele în exercițiu al Consiliului Județean Ialomița, domnul Victor Moraru, întâlnirea i-a emoționat pe participanți -din motive obiective nu au putut să fie prezenți toți cei invitați!- și a prilejuit relevarea priorităților Consiliului Județean Ialomița din perioada 2016-2020, precum și contribuția valoroasă a președinților, vicepreședinților și secretarilor din perioada 1992-2017, la managementul celei mai importante autorități a administrației publice județene». Halucinant, am aprecia noi!

Realitatea care nu poate fi manipulată
Ar fi imposibil să trecem în revistă, într-un spațiu editorial limitat, toate erorile, miciunile sau modalitățile de manipulare a opiniei publice din cele 106 pagini de Raport! Nici nu ne propunem asta. Vom încerca, în schimb, să reflectăm date și cifre care vorbesc de la sine despre modul în care administrația Moraru gestionează activitatea instituției: «În ceea ce privește relația cu mass-media, în anul 2017 s-au emis și distribuit 16 comunicate de presă și s-au desfașurat 13 conferințe de presă, menținându-se practica organizării conferințelor de presă înaintea ședințelor de plen ale Consiliului Județean Ialomița, pentru a se furniza informații despre proiectele aflate pe ordinea de zi și a răspunde la întrebările jurnaliștilor. Ca evenimente publice au fost organizate 4 dezbateri publice, din care una pe bugetul județului Ialomița (16.03.2017), 2 pentru promovarea programului Start Up (17 și 29.03.2017) și una pe probleme de achiziții publice (23.03.2017)». Citatul ne scutește de a mai incrimina noi oficialii instituției: 16 comunicate de presă, în condițiile în care președintele are 4 consilieri personali, plătiți cu peste 20 mii de lei lunar, dintre care unul este și purtător de cuvânt al instituției?! Și de-ar fi doar atât... Dar, ca și în cazul Raportului primarului Adrian Mocioniu, Raportul Președintelui Moraru trece în revistă activitatea instituțiilor subordonate, făcând apologia unei normalități inexistente. Iată o nouă mostră: «Îmbunătățirea activității Spitalului Județean de Urgență Slobozia în anul 2017 este evidentă, există o coerență a demersului managerial, asigurat de doamna Mariana Iancu, care dă o mai mare operativitate și eficiență în abordarea multiplelor aspecte ale administrării instituției». Superb...

Sfânta limbă de lemn a administrației
În concluzie, Raportul președintelui Moraru este o colecție de informații, centralizate de la instituțiile subordonate și prezentate într-un document inutil, insipid și irelevant pentru opinia publică din Ialomița. Dramatic e însă faptul că nici măcar una dintre cele 106 pagini redactate de către scribii Președintelui nu prezintă realizări concrete ale administrației, fapte sau decizii administrative al căror efect să poată fi cuantificat, dovezi palpabile ale «mai binelui public» pe care Președintele îl clamează și de grija căruia pretinde că nu mai poate dormi noaptea. Capitolul VII, de exemplu, intitulat confuz «Concluzii din retrospectiva anului 2017» se vrea o sinteză a celor 106 pagini de Raport și, totodată, a activității președintelui. Redactate la persoana întâi, singular, aceste concluzii sunt redactate în cea mai neaoșă limbă de lemn pe care o poate oferi administrația și ne scutesc încă o dată de a mai face comentarii. Iată una dintre ele, la întâmplare: «Pentru tot ceea ce s-a realizat în anul 2017, îndeplinesc o datorie de onoare de a aduce mulțumiri cordiale tuturor celor care au trudit în exercițiul public pentru a oferi cetățenilor județului Ialomița coordonatele unei munci oneste și dedicate, pusă în slujba unei administrații moderne, eficiente și transparente, mereu „aproape de oameni“: consilieri județeni, conducerea operativă și executivă a Consiliului Județean Ialomița, funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul de specialitate al autorității și din instituțiile subordonate, autorităților administrației publice locale, județene, regionale și naționale, serviciilor publice deconcentrate, reprezentanților organizațiilor nonguvernamentale și ai mass-media locale. Exprim, totodată, speranța îndreptățită că putem găsi mai multe punți de comunicare pentru o colaborare rodnică și eficientă în anii care vin!».

Primarul Mocioniu are Raportul de două ori mai mare Raportul de activitate al primarului Adrian Mocioniu pentru anul 2017 are 246 de pagini! Și plictisește îngrozitor... Lipsiți de abilitățile lui Ilie Comănița, scribii Primăriei Slobozia au inversat sensul expresiei latine «non multa, sed multum» și au compilat hectare de date și raportări inutile, provenite de la toate instituțiile din subordinea Primăriei Slobozia. Mai puțin infatuat decât Președintele Moraru, primarul Adrian Mocioniu are decența de a nu-și asuma paternitatea unor concluzii. Însă, asemeni Președintelui, Adrian Mocioniu nu suflă o vorbă despre realizările concrete ale primilor săi 2 ani de administrație. Raportul nu pomenește nicăieri despre «orașul european» promis înainte de campania electorală din 2016, despre investițiile finalizate ori despre investitorii care, susținea primarul Adrian Mocioniu, vor invada orașul după alegerea sa în funcție. Evident, pentru că niciuna dintre aceste promisiuni nu s-a concretizat! În schimb, primarul Adrian Mocioniu oferă încă din primele pagini ale Raportului câteva surprize de proporții. Una dintr ele o reprezintă recunoașterea problemelor cu care se confruntă administrația locală în acest mandat: dezvoltare urbană necontrolată, economie subterană, infrastructură slab dezvoltată și nemodernizată, zone indisponibile pentru realizarea unei industrii locale, situație socială problematică, lipsa unui concept integrat de planificare teritorială, etc. Chiar și în aceste condiții, Adrian Mocioniu nu pierde prilejul de a călca pe urmele Președintelui, expunând spre știinta contribuabililor slobozeni, misiunea, viziunea, strategia și valorile administrației locale. Iată, spre exemplificare, în același limbaj de lemn cu care ar fi trebuit să ne obișnuim până acum, care este viziunea administrativă după care se ghidează Adrian Mocioniu: «Primăria Municipiului Slobozia, ca membră a Asociației Municipalităților din România, are ca viziune asigurarea satisfacției permanente a clienților persoane fizice și juridice, a angajaților, apreciați ca și colaboratori ai societății civile, urmărind să devină un model de eficiență și transparență administrativă». Quod erat demonstrandum!

14 August 2018, 12:40 (10614 vizualizări - 33 comentarii)

Citiți și:
Primăria Slobozia trebuie să returneze Uniunii Europene 2 milioane de euro
Lupii-și schimbă mărțișoarele, dar năravul ba!

Comentariile cititorilor:


Valentina:
(24 August 2018, 09:32)
Aud ca madam Frangulea , culmea incompetentei a fost unsa Director la gradinita ! Musoiu , tu ce zici ma ? Este cuscra ta ma ? Tu ai botezat pe fiu sau , ala de la fisc ? Sau carnita a venit de la carmangeria de la Amara ? Zi sa moara Dexter la intrarea in Academie ca nu stii nimic ?
Satul de caini si zbierete:
(21 August 2018, 23:57)
Mo,alde m si m,sa va duceti dracu si sa va luati votantii de la UGIRA,sa vedem cat ii suportati.Caini,haita,nu unul,puradei,ca de unde bani de cafea,seminte si tigari?Blocurile 36,55 si 29 va spun in cor sa va ia dracu!Trece politia locala,dar al dracu de s-ar da burtosu jos,sa linisteasca votantii.Nu dom le,patrula inseamna si din masina.Sa iti infigi in fundulet stalpul cu camere video,abaza!Ca sunt inutile noua.Iar pentru voi e o investitie de jumulit bani justificabili.Asa ca primarule,sa te duci la dracu,ca pe noi ne ai pierdut oricum de la vot!I-ai castigat pe astia de au umplut parcarile,strazile,trotuarul de la"pensiune"si au f^Г^t linistea unor fraieri ce isi platesc taxele,impozitele,sa le dati voi astora"ajutor social"!
Sergiu:
(21 August 2018, 16:16)
Acest Trifan are in jur de 75 de ani? Sau e rudă mai mică a altui Trifan, mare șmecher și el?!
sirbu:
(21 August 2018, 15:44)
Estr un mare oportunist acest Trifan el A CONDUS PRIMARIA pe vremea lui STOICA si o va conduce de acum incolo pe vremea lui MOCIONIU .
Paznic:
(21 August 2018, 09:29)
CINE ESTE, CINE A FOST TRIFAN? Detalii, că nu se cunoaște acest om. E gospodar sau doar oportunist ca mulți?
CONTRIBUABIL:
(20 August 2018, 22:22)
De acum pina la inceputul anului scolar in Slobozia si dupa , de reparatiile scolilor se ocupa firmele care trec de'' exigentele ''lui Trifan , ca daia a fost uns director la primarie .
Maricica:
(20 August 2018, 17:07)
IȘJ, dacă ești in stare!, oprește cerșetoria mascată a învățătoarelor! Verifică! Aștepți reclamații scrise de la părinți? Vai de capul lor, unde-și duc apoi copiii? În gura...lupoaicei!?
Gore:
(20 August 2018, 09:19)
Nicio școală sau liceu de elită! Fabrici de viitori golani! IȘJ, mizerie! Directori puși la plesneală. Profesori bătuți în cap și orgolioși! Părinții...foști elevi în școli ialomițene. Deci?
Doi si TREI ca e"jmekere":
(19 August 2018, 22:40)
Alea referate!! Banii vorbiti pe la colturi.Ce citesc masacaricii orasului si ai judetului,praf pe toba.Zero realizari pentru scoli,gradinite.Ca ai zice ca a intrat dracul in educatoare si invatatoare.Bani la fondul clasei,sa avem drag sa intram in clasa.Nu zau!Si DA,la scolile 2 si 3 se cer in mod clar bani parintilor.Multi,exagerat,ca sunt scoli de elita.Ai auzit morarule?Ai citit mocioniule?Ahhhh,stiati,de magarie,dar va prefaceti ca certati inspectorii,aia se prefac spre directori,ailalti spre invatatori...si tot asa.Dirijati bani spre educatie,civilizatie,ca ati inrosit si nenorocit orasul si judetul doar cu bani irositi.
Părinte:
(19 August 2018, 17:51)
@aura. Nu e minciună. Părinții fac chetă. Ei vor zugrăvi....se organizează. Deocamdată de școlile 2,3 se știe!
Monica:
(19 August 2018, 17:46)
@aura. In școlile 2 și 3 Slobozia, părinții au dat mereu bani pentru școală, fond al clasei. Nu se opresc nici acum. Se aude, se știe, dar, mucles, nu se iau măsuri. Le convine situația, cocosatilor! Dau imediat banii și tot imediat se vaită pe la Colțuri, ce pretenții are școala de la ei. Dracu să i mai înțeleagă și pe părinții ăștia proști!
Aura :
(19 August 2018, 14:33)
Ce sa fie Monica?In scoli,directorii prezinta investitii de 10.ooolei,cu care se zugraveste,inlocuieste un wc,o placa faianta,de zici ca au refacut scoala,imprejmuirea si aerul din jur!Prosteala!Si acum sunt mesaje pe privat fb,wh up,intre parinti sa se renoveze sali de clasa,inlocuire mobilier,sa scrie cineva ca nu au demarat aceste initiative!La scoala 3,e moda"Dar sa nu se mai auda".Si la Sc 2 avem aceeasi situatie...Se aude la cei doi?Sau e minciuna?
Monica:
(18 August 2018, 14:13)
În școala românească actuală și încă 40 de ani, să nu vă încredeți, să nu aveți așteptări. Că nu se face carte, se vede, dar, să le cadă și tavanul în cap, să moară drogați în clasă ori in curtea școlii, este inadmisibil! Și totuși...Sunt elevii în sigurață în școlile românești de stat!?
Mara :
(18 August 2018, 13:47)
Si fara 7ani de acasa,tot se mai corecteaza in strada,dar fara participarea celor din cultura?"Perlea"e condus de un agronom reporter,primaria de veterinar,intregul oras e bantuit de nepotisme in institutii si e grav ca bietii sunt de o prostie nemarginita!Si nici nu realizeaza careva din ei mizeria.Niciodata psd ul nu a promovat cultura.Clar.Prostia,pupatul in cur si slugarnicia catre sefi,e tema cotidiana.V-ati facut temele?Parintii incearca,bunicii acorda timp,asa cum pot,dar cu aport de la scoala,anturaj corectat,vom avea generatii frumoase.
Valentina:
(17 August 2018, 17:12)
Raport distractiv , comentarii distractive, draga Ana ! Pacat ca sub anonimat cei doi semidocti nu vor sti despre dragostea ce o porti pentru cei doi ! Cit priveste Alexeni , nu va fi aeroport, ferma de pasari si ce alte bazaconii mai debiteaza a lui Nicolicea !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
11 Oct 2026
467 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
New Thinking. New Posibilities: Hyundai i40, noi orizonturi în Europa

New Thinking. New Posibilities: Hyundai i40, noi orizonturi în Europa

Hyundai este hotărîtă să transforme felul în care acest brand a fost privit în mod tradițional în Europa, prin lansarea lui i40, un model complet nou și foarte dinamic, ce va fi dezvăluit ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2011, 11:36
(5441 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Țigări de contrabandă, confiscate de polițiști după o urmărire ca în filme

Ialomița: Țigări de contrabandă, confiscate de polițiști după o urmărire ca în filme

Peste 1100 de pachete de țigări de contrabandă din Moldova au fost confiscate de polițiștii ialomițeni. Marți, 16 februarie, o echipă mixtă de siguranță publică a oprit pentru control în trafic un autoturism ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2011, 15:36
(12176 vizualizări - 1 comentariu)


Explozie într-un bloc din Slobozia

O explozie violentă s-a produs în această dimineață într-o locuință din Slobozia. Deflagrația a fost provocată de gazul de la un aragaz uitat deschis. Potrivit pompierilor, o femeie, rănită și în stare ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2011, 11:01
(11711 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia explozie


Ciocîrlia: Femeie accidentată mortal

O femeie de 38 de ani a murit în această dimineață într-un grav accident rutier. Tragicul eveniment s-a petrecut miercuri, 16 februarie, în localitatea Ciocîrlia. Femeia a încercat să traverseze șoseaua ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2011, 16:35
(10944 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Băut, la volan

Un bărbat de 29 de ani a fost prins băut la volan ieri, 15 februarie, de polițiștii feteșteni. Bărbatul se deplasa cu mașina în municipiul Fetești și avea o alcoolemie de 0,88 mg/l. Pentru inconștiența ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2011, 16:35
(8953 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: 250 de metri de cablu telefonic, furat

Furturile de cablu telefonic se înmulțesc. Ultima faptă de această natură s-a petrecut noaptea trecută, marți spre miercuri, respectiv 15 spre 16 februarie, cînd polițiștii din Urziceni au fost sesizați ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2011, 16:34
(9088 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Peste 180 de autoturisme verificate în trafic

Polițiștii din Țăndărei au desfășurat, marți, 15 februarie, o acțiune pentru ordinea și siguranța publică din localitate. «Efectivele de poliție rutieră, investigații criminale, ordine publică și investigarea ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2011, 16:33
(7985 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Două incendii într-o singură zi

Ialomița: Două incendii într-o singură zi

Marți, 15 februarie, pompierii ialomițeni au fost nevoiți să intervină pentru stingerea a două incendii și acordarea primului ajutor pentru un pacient.
Casa unei familii din satul Cegani, comuna Bordușani ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2011, 11:22
(7069 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2011, 18:49
(5696 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Patronul și-a reclamat barmanul că fură alcoolul din sticle

Slobozia: Patronul și-a reclamat barmanul că fură alcoolul din sticle

O femeie de 52 de ani din Slobozia este cercetată penal de polițiști pentru delapidare. Ea a fost descoperită în urma unei sesizări a administratorului firmei. În urma controlului s-a constatat că, în periada ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2011, 17:58
(12128 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt alcool


Alexeni: Au furat găini de 500 de lei

Luni, 14 februarie, agenții postului de Poliție Alexeni au fost sesizați de un bărbat, de 39 de ani, din localitate cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras păsări din curtea locuinței ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2011, 17:57
(13411 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni furt găină


Fetești: 6 hoți de fier vechi, prinși în flagrant

Polițiștii ialomițeni au prins în flagrant 6 persoane care sustrăgeau bunuri feroase din incinta unei societăți comerciale. Acțiunea s-a desfășurat luni, 14 februarie, la Fetești. Suspecții identificați ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2011, 17:56
(9850 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Mort în condiții neelucidate

Luni, 14 februarie, un bărbat de 42 de ani din comuna Miloșești a fost găsit mort pe o stradă laterală din localitate. În urma verificării cadavrului, polițiștii au constatat că nu prezintă urme vizibile ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2011, 17:54
(13198 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Miloșești mort


Ialomița: O mașină cu deținuți, implicată într-un accident rutier

Luni, 14 februarie, o mașină a Pentenciarului Slobozia a fost implicată într-un accident rutier. Autospeciala transporta doi deținuți la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Galați. Incidentul s-a petrecut ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2011, 11:17
(11978 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accident rutier între Slobozia și Amara

În cursul zilei de duminică, 13 februarie a.c., în jurul orei 18.20, pe DN2C, în afara localității Slobozia, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea ușoară a unei persoane.
Din primele ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2011, 22:34
(15825 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți de lemne, prinși de polițiști

Duminică, 13 februarie a.c., o echipă de siguranță publică din cadrul Poliției Fetești a observat trei persoane care comercializează lemne și despre care existau indicii că provin din furturi. În cadrul ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2011, 21:34
(12586 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Fetești furt lemne


Ialomița: Beat mangă și fără permis la volan

Agenți de poliție din cadrul Posturilor de Poliție Ion Roată și Alexeni, care acționau pe raza celor două comune într-una dintre nopțile trecute, au observat în trafic un autoturism ce se deplasa pe direcția ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2011, 19:48
(10951 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Reținut pentru comiterea mai multor furturi

Agenții Postului de Poliție Gheorghe Lazăr, sub coordonarea ofițerilor din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural-Slobozia au depistat un bărbat, de 55 de ani, din localitate care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2011, 18:52
(10907 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 21 de șoferi au rămas fără permise, peste 76800 de lei amenzi

La sfîrșit de săptămînă, în cadrul activităților desfășurate de polițiștii rutieri pentru disciplinarea paricipanților la trafic, au fost constatate 6 infracțiuni, au fost aplicate 330 sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2011, 17:46
(10416 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrînă de 70 de ani, acroșată pe trecerea de pietoni

Vineri, în jurul orei 19.30, Poliția Slobozia a fost sesizată despre producerea unui accident de circulație pe strada Gării din localitate. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2011, 16:53
(9541 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Hyundai i10 facelift

Hyundai i10 facelift

După ce a încheiat anul 2010 pe podiumul celor mai bine vîndute modele ale clasei A, Hyundai i10 propune acum publicului o nouă versiune facelift. Noul model este disponibil în ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2011, 12:25
(10664 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Copil prins în flagrant la furat

În miez de noapte, un adolescent de 15 ani a fost prins în flagrant de polițiștii slobozeni în timp ce ieșea dintr-un magazin de unde furase mai multe bunuri. Deși magazinul era prevăzut cu alarmă, minorul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2011, 15:12
(9787 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


«Tu cui dai accept?», campanie desfășurată și în Ialomița

Polițiștii ialomițeni se înscriu în rîndul autorităților ce desfășoară în perioada februarie-iunie 2011, campanie «Tu cui dai accept?». Campania vizează educarea minorilor în privința pornografiei pe internet ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2011, 15:09
(9475 vizualizări - 0 comentarii)


BMW furat din Germania, depistat la Fetești

BMW furat din Germania, depistat la Fetești

Polițiștii feteșteni au reușit să depisteze un autoturism urmărit internațional. În cadrul acțiunii, polițiștii au identificat un cetățean din municipiul Medgidia, județul Constanța, în vîrstă de 39 de ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 16:57
(10493 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Ialomița: 16 mii de lei, amenzi aplicate de Poliția Rutieră într-o singură zi

Poliția Rutieră a aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 16 mii de lei în decursul unei singure zi. Acțiunile s-au desfășurat pe raza localităților Urziceni, Manasia, Gîrbovi, Valea Măcrișului ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 16:54
(9340 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Mașină radiată din circulație, descoperită de polițiști în trafic

Miercuri, 9 februarie, polițiștii slobozeni au identificat pe șoseaua Brăilei, la ieșirea din oraș, un autoturism înmatriculat în județul Mureș, condus de un bărbat, de 43 de ani, din județul Călărași. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 16:51
(12210 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Hoți după gratii

În cadrul unei acțiuni organizate de polițiștii Biroului de Ordine Publică Urziceni, în colaborare cu agenții Postului de Poliție Gîrbovi, au fost depistați doi infractori fugari. Tinerii, în vîrstă de ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 16:50
(9888 vizualizări - 0 comentarii)


Miting de protest împotriva desființării Spitalului din Țăndărei

Organizațiile Județene din Ialomița ale PSD și PNL vor organiza sîmbătă, 12 februarie 2011, începînd cu orele 13.00, un miting de protest în fața sediului Primăriei Țăndărei. Protestul se desfășoară ca ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 14:18
(9484 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Controale ale Poliției Rutiere la taxiuri

Slobozia: Controale ale Poliției Rutiere la taxiuri

În dimineața zilei de joi, 10 februarie a.c., în intervalul orar 07.00-09.00, efective din cadrul Serviciului Rutier și Serviciului de Investigarea a Fraudelor au acționat pe raza municipiului Slobozia ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 13:15
(12888 vizualizări - 4 comentarii)


Premiu pentru Primăria Slobozia de la Ministerul Mediului

Premiu pentru Primăria Slobozia de la Ministerul Mediului

Marți, 8 februarie 2011, Municipiului Slobozia i-a fost conferit «Premiul pentru promovarea conceptului de colectare selectivă și acceptarea acesteia de către locuitori», în cadrul primei ediții a programului ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 13:02
(8087 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
*Adevăr în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Adevar în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...