Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Rapoartele M&M

Politica limbii de lemn

Rapoartele M&M

Președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru și primarul Sloboziei, Adrian Mocioniu au făcut publice rapoartele de activitate pentru anul 2017. Primul se intitulează «Raportul președintelui Consiliului Județean Ialomița privind modul de îndeplinire a atribuțiilor proprii și a hotărârilor Consiliului Județean Ialomița pe anul 2017» și este scris într-un limbaj de lemn, greu de citit și imposibil de descifrat. Al doilea este «Raport de activitate pentru anul 2017» al primarului Adrian Mocioniu, acesta trecând în revistă, cale de 247 de pagini!, toate atribuțiile instituțiilor din subordine, până la cele mai banale amănunte. Mai puțin propria activitate, de primar al Sloboziei... Ambele probează indubitabil lipsa de viziune administrativă a celor doi. Și, mai presus de toate, sunt dovada vie a disprețului suveran cu care cei doi tratează contribuabilii ialomițeni, al ipocriziei administrative în care se complac și, de ce nu?, chiar a eșecului primilor 2 ani de administrație social-democrată în Ialomița. Ziarul nostru a răsfoit cele două «scrieri» și strigă, în locul celor 280 mii de locuitori care au mai rămas prin județ: «Împărații sunt dezbrăcați!».

Odă Președintelui, în 106 pagini
Redactarea și publicarea Raportului reprezintă o obligație legală, stipulată clar în Legea 205/2001, privind administrația publică locală. În aceste condiții, cele 106 pagini de elucubrații administrative sfidează nu doar bunul simț, ci și legea care l-a obligat pe Președinte la redactarea lui. Publicarea Raportului Președintelui Victor Moraru a fost anunțată repetat, de la începutul lunii iunie, iar la ultima conferință de presă acesta a declarat că Raportul amintește doar «o mică parte din cei peste 2000 de oameni cu care am lucrat de-a lungul acestui an» (!). În realitate însă, Raportul este o colecție searbădă de date și informații al cărei scop declarat este acela de a oferi opiniei publice «o modalitate de a asigura controlul cetățenilor asupra entității publice și de a găsi, prin dialog deschis, modalitățile de îmbunătățire a managementului public și a politicilor publice din domeniile în care avem atribuții». În fapt însă, cele 106 pagini de Raport administrativ sunt tarate de opinii politice pro-PSD, comentarii gratuite care nu-și au locul într-un astfel de document și, inevitabil, rumegușul limbilor de lemn în care îi place atât de mult Președintelui să se scalde. Iată o dovadă în acest sens: «În finalul acestui capitol, avem datoria morală de a prezenta o acțiune unică în istoria de 25 de ani a Consiliului Județean Ialomița: întâlnirea consultativă protocolară, din ziua de 15.02.2017, cu președinții, vicepreședinții și secretarii Consiliului Județean Ialomița din perioada 1992-2017. Inițiată de președintele în exercițiu al Consiliului Județean Ialomița, domnul Victor Moraru, întâlnirea i-a emoționat pe participanți -din motive obiective nu au putut să fie prezenți toți cei invitați!- și a prilejuit relevarea priorităților Consiliului Județean Ialomița din perioada 2016-2020, precum și contribuția valoroasă a președinților, vicepreședinților și secretarilor din perioada 1992-2017, la managementul celei mai importante autorități a administrației publice județene». Halucinant, am aprecia noi!

Realitatea care nu poate fi manipulată
Ar fi imposibil să trecem în revistă, într-un spațiu editorial limitat, toate erorile, miciunile sau modalitățile de manipulare a opiniei publice din cele 106 pagini de Raport! Nici nu ne propunem asta. Vom încerca, în schimb, să reflectăm date și cifre care vorbesc de la sine despre modul în care administrația Moraru gestionează activitatea instituției: «În ceea ce privește relația cu mass-media, în anul 2017 s-au emis și distribuit 16 comunicate de presă și s-au desfașurat 13 conferințe de presă, menținându-se practica organizării conferințelor de presă înaintea ședințelor de plen ale Consiliului Județean Ialomița, pentru a se furniza informații despre proiectele aflate pe ordinea de zi și a răspunde la întrebările jurnaliștilor. Ca evenimente publice au fost organizate 4 dezbateri publice, din care una pe bugetul județului Ialomița (16.03.2017), 2 pentru promovarea programului Start Up (17 și 29.03.2017) și una pe probleme de achiziții publice (23.03.2017)». Citatul ne scutește de a mai incrimina noi oficialii instituției: 16 comunicate de presă, în condițiile în care președintele are 4 consilieri personali, plătiți cu peste 20 mii de lei lunar, dintre care unul este și purtător de cuvânt al instituției?! Și de-ar fi doar atât... Dar, ca și în cazul Raportului primarului Adrian Mocioniu, Raportul Președintelui Moraru trece în revistă activitatea instituțiilor subordonate, făcând apologia unei normalități inexistente. Iată o nouă mostră: «Îmbunătățirea activității Spitalului Județean de Urgență Slobozia în anul 2017 este evidentă, există o coerență a demersului managerial, asigurat de doamna Mariana Iancu, care dă o mai mare operativitate și eficiență în abordarea multiplelor aspecte ale administrării instituției». Superb...

Sfânta limbă de lemn a administrației
În concluzie, Raportul președintelui Moraru este o colecție de informații, centralizate de la instituțiile subordonate și prezentate într-un document inutil, insipid și irelevant pentru opinia publică din Ialomița. Dramatic e însă faptul că nici măcar una dintre cele 106 pagini redactate de către scribii Președintelui nu prezintă realizări concrete ale administrației, fapte sau decizii administrative al căror efect să poată fi cuantificat, dovezi palpabile ale «mai binelui public» pe care Președintele îl clamează și de grija căruia pretinde că nu mai poate dormi noaptea. Capitolul VII, de exemplu, intitulat confuz «Concluzii din retrospectiva anului 2017» se vrea o sinteză a celor 106 pagini de Raport și, totodată, a activității președintelui. Redactate la persoana întâi, singular, aceste concluzii sunt redactate în cea mai neaoșă limbă de lemn pe care o poate oferi administrația și ne scutesc încă o dată de a mai face comentarii. Iată una dintre ele, la întâmplare: «Pentru tot ceea ce s-a realizat în anul 2017, îndeplinesc o datorie de onoare de a aduce mulțumiri cordiale tuturor celor care au trudit în exercițiul public pentru a oferi cetățenilor județului Ialomița coordonatele unei munci oneste și dedicate, pusă în slujba unei administrații moderne, eficiente și transparente, mereu „aproape de oameni“: consilieri județeni, conducerea operativă și executivă a Consiliului Județean Ialomița, funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul de specialitate al autorității și din instituțiile subordonate, autorităților administrației publice locale, județene, regionale și naționale, serviciilor publice deconcentrate, reprezentanților organizațiilor nonguvernamentale și ai mass-media locale. Exprim, totodată, speranța îndreptățită că putem găsi mai multe punți de comunicare pentru o colaborare rodnică și eficientă în anii care vin!».

Primarul Mocioniu are Raportul de două ori mai mare Raportul de activitate al primarului Adrian Mocioniu pentru anul 2017 are 246 de pagini! Și plictisește îngrozitor... Lipsiți de abilitățile lui Ilie Comănița, scribii Primăriei Slobozia au inversat sensul expresiei latine «non multa, sed multum» și au compilat hectare de date și raportări inutile, provenite de la toate instituțiile din subordinea Primăriei Slobozia. Mai puțin infatuat decât Președintele Moraru, primarul Adrian Mocioniu are decența de a nu-și asuma paternitatea unor concluzii. Însă, asemeni Președintelui, Adrian Mocioniu nu suflă o vorbă despre realizările concrete ale primilor săi 2 ani de administrație. Raportul nu pomenește nicăieri despre «orașul european» promis înainte de campania electorală din 2016, despre investițiile finalizate ori despre investitorii care, susținea primarul Adrian Mocioniu, vor invada orașul după alegerea sa în funcție. Evident, pentru că niciuna dintre aceste promisiuni nu s-a concretizat! În schimb, primarul Adrian Mocioniu oferă încă din primele pagini ale Raportului câteva surprize de proporții. Una dintr ele o reprezintă recunoașterea problemelor cu care se confruntă administrația locală în acest mandat: dezvoltare urbană necontrolată, economie subterană, infrastructură slab dezvoltată și nemodernizată, zone indisponibile pentru realizarea unei industrii locale, situație socială problematică, lipsa unui concept integrat de planificare teritorială, etc. Chiar și în aceste condiții, Adrian Mocioniu nu pierde prilejul de a călca pe urmele Președintelui, expunând spre știinta contribuabililor slobozeni, misiunea, viziunea, strategia și valorile administrației locale. Iată, spre exemplificare, în același limbaj de lemn cu care ar fi trebuit să ne obișnuim până acum, care este viziunea administrativă după care se ghidează Adrian Mocioniu: «Primăria Municipiului Slobozia, ca membră a Asociației Municipalităților din România, are ca viziune asigurarea satisfacției permanente a clienților persoane fizice și juridice, a angajaților, apreciați ca și colaboratori ai societății civile, urmărind să devină un model de eficiență și transparență administrativă». Quod erat demonstrandum!

14 August 2018, 12:40 (10896 vizualizări - 33 comentarii)

Citiți și:
Primăria Slobozia trebuie să returneze Uniunii Europene 2 milioane de euro
Lupii-și schimbă mărțișoarele, dar năravul ba!

Comentariile cititorilor:


Lolec și Bolec:
(17 August 2018, 16:47)
Radu v. Cu tinerii, se ncepe cu cei 7 ani de acasă! Aici acasă începe nenorocirea, părinți needucați, chiar bunici, școală nexam, motivatie idem...vrei de la Mocioniu atenție pentru tineri? Ei sunt irecuperabili din neam.
Radu V:
(17 August 2018, 12:01)
Plini de realizari!Nimic pentru tineri.O parte sparg seminte pe"chimiei",in portbagaje de masini,astia trag la origini,crearea lor a avut loc pe bancheta spate,prin parcuri cu PETuri la picior,pe banci-un grup restrans pe "sudului"-masini mai ieftine-sau zanateci pe trotuare,prin soare-copacii din oras fiind taiati si neinlocuiti.Avem in oras minister al sportului,tineretului,bla bla.De ce?Parinti,pedagogi,inutili.Pentru pensionari,votacii sistemului,M si M au rezolvat-banci la tot pasul,centru joaca la azil,e binisor.Ce facem pentru copii si tineri?Ce programe aveti?Ce bani alocati tinerilor?
@csf..slcmbsayoegcnfd:
(16 August 2018, 13:14)
@csf...Pauza dintre cuvinte, porcină infestată! Când bădăranul e atins, dă cu insulta, că mama-porcină și ea, atât l-a educat!!! Se extinde pesta.
Csf.NCSF.:
(16 August 2018, 11:51)
MO&Mo au raportat ratarile momentului amandurora.Rezultate ale democratiei,primarul si prezidentul s-au intrecut in cheltuieli aberante,asociate cu marirea salariilor si a salariatiilor din cele doua institutii,consangvinizate deja.Angajatii deja sunt atenti ca nu cumva odraslele lor sa nu se indrageasca,sa se ajunga la drame.Barbatul femeii casatorite nu este neaparat tatal copilului. Asa incat rapoartele sefilor sunt bine ancorate si in iubiri pe ascuns,la vedere ori amantlacuri acceptate prin angajarea"băbălăului"de catre MO sau Mo. Si apoi,măi Ano,poate doar pauza dintre picioarele-ti neobosite ma vor determina sa iti fac pe plac.In rest,blăblăielile se pot tine scai de tine ca duhoarea dupa caine.Eu scriu.Altii nici atat nu pot face.Tu critici.Si asta e greu in scris.Au revoir!
N.Tudorel:
(16 August 2018, 10:57)
Ati facut mai ninic vizibil.daca vreti sa ma contraziceti mergeti pe str,Penes Curcanu dupa o ploaie ,sa aveti si copii cu dv. si obligatoriu pe jos(nu cu masina sau barca)
De 11 ani de cand s-au dat locurile pentru case acea str.PENES CURCANU nu are canalizare ,stiati dl.primar?????? stiti destul de bine pentru ca in campania electorala ati promis ca problema se rezolva .intradevar nu ati mentionat termenul(este posibil sa iesiti la pensie pentru limita de varsta si sa nu rezolvati o problema )
contribuabil:
(15 August 2018, 22:24)
Mare parte din material a fost trimes la fiecare contribuabil din oras de catre Mocioniu cu ocazia comunicari deciziei de impunere pe anul 2018. realizind o cheltuiala insemnata pentru comunitate. Halal primar.
@Ana:
(15 August 2018, 16:02)
Tot cu gandul la ..sulica. Poti face observatii si fara obsesia asta.
Ana:
(15 August 2018, 14:19)
@csf...sulică, zici bine! Roagă pe cineva să te-nvețe să scrii la calculator! Pauze între cuvinte!
Csf.NCSF.:
(15 August 2018, 13:05)
Raportul MO&Mo este o blăblăială specifica unei secretare,seara la un sprit.Auzi la Mo-viziune a satisfactiei permanente a...Bre,e vorba de social,urban,modernism si utilitate.Ca matale,baiat june o dai intr una cu satis"fuck"tia,e treaba matale.Vrem trotuare netede,sosele plane,curatenie si valatucii de praf inaltati maiestuos de maturoaiele omuletilor verzi,vrem tehnologie 2019,ca acu trece anul,cam asta ne dorim.Inlocuiti arborii taiati(plopi)cu specii sanatoase,curate,nu platani,castanii umbresc orasul de ani multi,de exemplu.Raportul vostru e o vrajeala ieftina,din care orasul si populatia nu castiga nimic.Chiar!Cine a avut ideea sa plateasca luminile portocalii(!)cu led din centru?Soferii sunt deranjati de luminozitate,ele trebuiau mascate,fiind in proximitatea semafoarelor.Ah,nu stiati.Vezi,bani irositi.Si se adauga multe idei proaste,cheltuieli fara rost.Da,de apreciat soseaua Cosminului.Dar cam putin pentru un raport.Fie el si MO&Mo..
Alexeni:
(15 August 2018, 11:51)
Domnule Președintele ati spus ca faceti ceva în localitate cind ati venit sa-l sustineti pe actualul primar.Va-ti laudat ca puneti Alexeniul pe primul loc cu fosta unitate creati locuri de munca dar nimic. Sa va fie rusine ca faceti parte dintrun partid de hoti cu primarii ppsd. Ati mintit cu nerusinare sa va fie rusine Domnule Vasile Moraru. Sa nu mai mintiti sponsorizati pe primarii psd rusine rusine sa va fie.
Alt cetătean:
(14 August 2018, 22:18)
@un cetățean. In Slobozia nu vei vedea ,,prea tărziu”! Mormolocii nu se revoltă, trag, mor, se târăsc! Cu cine să dai jos idioții îmbuibați? Cu mizeriile umane ce lasă împuticiune pe băncile pe care stau și a doua zi vin cu copiii și dublează mizeria?!? Femei împutite și bărbați bețivi? Cu ei vrei tu să-l dai jos pe Mocioniu?
Un. Cetatean:
(14 August 2018, 21:47)
Rapoarte a doua animale, unul care se crede destept alaturi de iapa lui LArisa, si celalalt un gigolo, animalele 
Protestatar:
(14 August 2018, 21:38)
Mocioniu recunoaște că există o dezvoltare urbană necontrolata. Are dreptate. Mergeți, domnule Adrian și pozați Fântâna boschetarilor din piață,nu lle este rușine să vină la alegeri și să dea pixuri oamenilor lângă acea panaramă ? Și locatarii blocului B1-38 din Strada M. Sadoveanu vă roagă să pozați o magazie lipită de blocde 20 de ani, care este a nimănui. S-a mai scris de zeci de ori și în alte ziare, dar , și primarul și Gradea sunt mucles. Poate vă faceți timp , că vă citește o țară întreagă și poate va prelua cazul și o tv națională, că asta locală e contra naturii, anti meserie și profesionalism. Lumea , culmea, îl regretă pe Ionescu. Preluați  semnalul, domnule Adrian..
Gogu:
(14 August 2018, 21:07)
Comunism real . Cu Dragnea dictator sadea. Treziti-va oameni buni! Ciumatii astia ne scot din Europa si din civilizatie. Va fura zilnic si apoi dau legi ca sa scape de pedepse. Ei insisi niste semidocti au promovat nulitati in posturi cheie,bine platite,doar ca sa poata controla tot. Au transformat fundamental institutiile statului care nu mai actioneaza pe lege ci doar la comenzile lor(vezi jandarmeria=Distrigaz).
CONTRIBUABIL:
(14 August 2018, 20:57)
Mocioniu un cretin un mare prost condus de Trifan (sarpele cu ochelari ) si Gina Palantin

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 14 Oct 2026
310 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IJJ Ialomița: Sprijin pentru micuța Maria Gabriela

IJJ Ialomița: Sprijin pentru micuța Maria Gabriela

Joi, 9 decembrie a.c., jandarmii ialomițeni s-au alăturat unei campanii umanitare și au donat sânge pentru a susține cauza micuței Maria Gabriela. Fetița are 12 ani și este internată la Institutul Clinic ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2021, 17:40
(2718 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Bijuterii confiscate de polițiști

IPJ Ialomița: Bijuterii confiscate de polițiști

Peste 100 de grame de bijuterii, neînregistrate în evidențele contabile, au fost confiscate de polițiști în ziua de miercuri, 8 decembrie 2021. Produsele au fost descoperite în cadrul unei acțiuni desfășurată ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2021, 16:40
(3320 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a efectuat plata rentei viagere

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a finalizat campania de plată a sumelor cuvenite cu titlul de rentă viageră agricolă aferentă anului 2020, în valoare totală de 4 ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2021, 15:45
(4832 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 9 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19426, fiind înregistrate 5 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2021, 15:40
(3343 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 121 de ani de la nașterea dirijorului Ionel Perlea

Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia organizează un eveniment dedicat împlinirii a 121 de ani de la nașterea dirijorului Ionel Perlea. Manifestarea se va desfășura luni, 13 decembrie 2021, de la ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2021, 11:01
(5512 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Percheziții domiciliare într-un dosar instrumentat de IGPR

În dimineața zilei de joi, 9 decembrie a.c., polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul IGPR, au desfășurat 103 percheziții domiciliare, într-un dosar penal privind contrabanda ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2021, 11:00
(3563 vizualizări - 0 comentarii)


Evadat din Penitenciarul Găești, prins pe raza orașului Căzănești

Evadat din Penitenciarul Găești, prins pe raza orașului Căzănești

Bărbatul care a evadat în data de 25 noiembrie a.c. din Penitenciarul Găești a fost prins în ziua de miercuri, 8 decembrie a.c., de polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița, pe raza ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2021, 20:40
(7797 vizualizări - 1 comentariu)


SJA Ialomița: 9 decembrie-«Ziua Internațională Anticorupție»

Este consacrat faptul că, la data de 9 decembrie, întreaga lume sărbătorește «Ziua Internațională Anticorupție». Evenimentul a fost inițiat prin «Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Corupției ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2021, 17:50
(3225 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 17 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 8 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19421, fiind înregistrate 17 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2021, 16:10
(1931 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se efectuează plata ajutorului de minimis pentru sectorul apicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că a demarat autorizarea la plată a ajutorului de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2021, 15:40
(8583 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru diferențele cererilor aferente ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2021, 13:10
(3056 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni preventive, cu scopul de a limita răspândirea noului Coronavirus. Astfel, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2021, 16:30
(6368 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Bătută de concubin cu o țeavă de plastic

Luni, 6 decembrie a.c., o femeie de 39 de ani din localitatea Reviga a sunat la 112 și a cerut ajutorul polițiștilor. Femeia ar fi fost agresată și amenințată de concubinul său, un bărbat de 40 de ani, ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2021, 16:20
(7127 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șofer de 71 de ani, beat la volan

Luni, 6 decembrie a.c., polițiștii din  Urziceni au oprit în trafic, pentru un control de rutină, un bătrân în vârstă de 71 de ani. Testat cu aparatul Drager, acesta avea o alcoolemie de 0,75mg/l alcool ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2021, 16:15
(3825 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 12 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 7 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19404, fiind înregistrate 12 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2021, 16:00
(5251 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Căzănești!

După ce marți, 7 decembrie 2021, RAJA SA întrerupe furnizarea apei potabile către toți consumatorii din orașul Căzănești în intervalul orar 10,30-15.00, pentru executarea lucrărilor de remediere a unui ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2021, 15:05
(3641 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 8 decembrie 2021, termen limită pentru depunerea Formularului 092

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2021, 14:45
(6446 vizualizări - 0 comentarii)


Daruri de Moș Nicolae la Catedrala Urziceni

Daruri de Moș Nicolae la Catedrala Urziceni

Duminică, 5 decembrie 2021, după Sfânta Liturghie, peste 30 de copii au venit la Catedrala Urziceni și au primit daruri. Pe lângă daruri, toți copiii au primit din partea parohiei și câte o Biblie (Noul ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2021, 19:10
(4760 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 6 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19392, fiind înregistrate 8 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2021, 15:55
(2533 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,19%, rata șomajului în luna octombrie 2021

La sfârșitul lunii octombrie 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3904 șomeri (din care 1751 femei), rata șomajului fiind de 4,19%, cu 0,15% sub ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2021, 14:55
(7522 vizualizări - 0 comentarii)


Teatrul «Țăndărică» la Slobozia

Sâmbătă, 18 decembrie 2021, de la orele 11,30, la Casa Municipală de Cultură Slobozia, Teatrul «Țăndărică» vă invită să luați parte la o călătorie plină de aventuri și peripeții în vasta întindere albă ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2021, 11:35
(3885 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 5 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19384, fiind înregistrate 5 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2021, 15:50
(3008 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 11 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 4 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19379, fiind înregistrate 11 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2021, 16:05
(3822 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: A murit într-un accident rutier

ISU Ialomița: A murit într-un accident rutier

Grav accident rutier petrecut în seara zilei de vineri, 3 decembrie a.c. Un bărbat de 47 de ani și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu mașina pe șoseaua care leagă localitățile Munteni Buzău și Căzănești ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2021, 01:15
(6689 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Femeie amenințată cu moartea de către soț

Caz șocant într-o familie din municipiul Fetești. O femeie de 53 de ani a reclamat la Poliție faptul că bărbatul acesteia a stropit pereții locuinței cu motorină și amenință că o va omorî. Speriată, femeia ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2021, 16:40
(5485 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Daruri de Moș Nicolae pentru copii

Protopopiatul Slobozia: Daruri de Moș Nicolae pentru copii

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» din municipiu a desfășurat vineri, 3 decembrie 2021, activitatea cu tema «Din inimă pentru inimă-daruri de la Moș Nicolae ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2021, 16:00
(2198 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 3 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19368, fiind înregistrate 8 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2021, 15:15
(2846 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se depun cereri pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în cursul lunii decembrie 2021 se depun Cererile de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2021, 14:00
(8797 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu trichineloză

Având în vedere apropierea Sărbătorilor de Iarnă, inspectorii DSVSA Ialomița recomandă populației respectarea măsurilor de protecție pentru a preveni îmbolnăvirea provocată de parazitul Trichinella spiralis ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2021, 13:40
(8700 vizualizări - 0 comentarii)


Doi infractori, reținuți de polițiștii feteșteni

Polițiștii din Fetești au reținut doi bărbați, de 27 și 31 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de «violare de domiciliu», «lovirea sau alte violențe», «distrugere», «furt» și «portul sau folosirea ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2021, 17:15
(2065 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Flo în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» # în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Gigel în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia cetățean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...