Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Rapoartele M&M

Politica limbii de lemn

Rapoartele M&M

Președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru și primarul Sloboziei, Adrian Mocioniu au făcut publice rapoartele de activitate pentru anul 2017. Primul se intitulează «Raportul președintelui Consiliului Județean Ialomița privind modul de îndeplinire a atribuțiilor proprii și a hotărârilor Consiliului Județean Ialomița pe anul 2017» și este scris într-un limbaj de lemn, greu de citit și imposibil de descifrat. Al doilea este «Raport de activitate pentru anul 2017» al primarului Adrian Mocioniu, acesta trecând în revistă, cale de 247 de pagini!, toate atribuțiile instituțiilor din subordine, până la cele mai banale amănunte. Mai puțin propria activitate, de primar al Sloboziei... Ambele probează indubitabil lipsa de viziune administrativă a celor doi. Și, mai presus de toate, sunt dovada vie a disprețului suveran cu care cei doi tratează contribuabilii ialomițeni, al ipocriziei administrative în care se complac și, de ce nu?, chiar a eșecului primilor 2 ani de administrație social-democrată în Ialomița. Ziarul nostru a răsfoit cele două «scrieri» și strigă, în locul celor 280 mii de locuitori care au mai rămas prin județ: «Împărații sunt dezbrăcați!».

Odă Președintelui, în 106 pagini
Redactarea și publicarea Raportului reprezintă o obligație legală, stipulată clar în Legea 205/2001, privind administrația publică locală. În aceste condiții, cele 106 pagini de elucubrații administrative sfidează nu doar bunul simț, ci și legea care l-a obligat pe Președinte la redactarea lui. Publicarea Raportului Președintelui Victor Moraru a fost anunțată repetat, de la începutul lunii iunie, iar la ultima conferință de presă acesta a declarat că Raportul amintește doar «o mică parte din cei peste 2000 de oameni cu care am lucrat de-a lungul acestui an» (!). În realitate însă, Raportul este o colecție searbădă de date și informații al cărei scop declarat este acela de a oferi opiniei publice «o modalitate de a asigura controlul cetățenilor asupra entității publice și de a găsi, prin dialog deschis, modalitățile de îmbunătățire a managementului public și a politicilor publice din domeniile în care avem atribuții». În fapt însă, cele 106 pagini de Raport administrativ sunt tarate de opinii politice pro-PSD, comentarii gratuite care nu-și au locul într-un astfel de document și, inevitabil, rumegușul limbilor de lemn în care îi place atât de mult Președintelui să se scalde. Iată o dovadă în acest sens: «În finalul acestui capitol, avem datoria morală de a prezenta o acțiune unică în istoria de 25 de ani a Consiliului Județean Ialomița: întâlnirea consultativă protocolară, din ziua de 15.02.2017, cu președinții, vicepreședinții și secretarii Consiliului Județean Ialomița din perioada 1992-2017. Inițiată de președintele în exercițiu al Consiliului Județean Ialomița, domnul Victor Moraru, întâlnirea i-a emoționat pe participanți -din motive obiective nu au putut să fie prezenți toți cei invitați!- și a prilejuit relevarea priorităților Consiliului Județean Ialomița din perioada 2016-2020, precum și contribuția valoroasă a președinților, vicepreședinților și secretarilor din perioada 1992-2017, la managementul celei mai importante autorități a administrației publice județene». Halucinant, am aprecia noi!

Realitatea care nu poate fi manipulată
Ar fi imposibil să trecem în revistă, într-un spațiu editorial limitat, toate erorile, miciunile sau modalitățile de manipulare a opiniei publice din cele 106 pagini de Raport! Nici nu ne propunem asta. Vom încerca, în schimb, să reflectăm date și cifre care vorbesc de la sine despre modul în care administrația Moraru gestionează activitatea instituției: «În ceea ce privește relația cu mass-media, în anul 2017 s-au emis și distribuit 16 comunicate de presă și s-au desfașurat 13 conferințe de presă, menținându-se practica organizării conferințelor de presă înaintea ședințelor de plen ale Consiliului Județean Ialomița, pentru a se furniza informații despre proiectele aflate pe ordinea de zi și a răspunde la întrebările jurnaliștilor. Ca evenimente publice au fost organizate 4 dezbateri publice, din care una pe bugetul județului Ialomița (16.03.2017), 2 pentru promovarea programului Start Up (17 și 29.03.2017) și una pe probleme de achiziții publice (23.03.2017)». Citatul ne scutește de a mai incrimina noi oficialii instituției: 16 comunicate de presă, în condițiile în care președintele are 4 consilieri personali, plătiți cu peste 20 mii de lei lunar, dintre care unul este și purtător de cuvânt al instituției?! Și de-ar fi doar atât... Dar, ca și în cazul Raportului primarului Adrian Mocioniu, Raportul Președintelui Moraru trece în revistă activitatea instituțiilor subordonate, făcând apologia unei normalități inexistente. Iată o nouă mostră: «Îmbunătățirea activității Spitalului Județean de Urgență Slobozia în anul 2017 este evidentă, există o coerență a demersului managerial, asigurat de doamna Mariana Iancu, care dă o mai mare operativitate și eficiență în abordarea multiplelor aspecte ale administrării instituției». Superb...

Sfânta limbă de lemn a administrației
În concluzie, Raportul președintelui Moraru este o colecție de informații, centralizate de la instituțiile subordonate și prezentate într-un document inutil, insipid și irelevant pentru opinia publică din Ialomița. Dramatic e însă faptul că nici măcar una dintre cele 106 pagini redactate de către scribii Președintelui nu prezintă realizări concrete ale administrației, fapte sau decizii administrative al căror efect să poată fi cuantificat, dovezi palpabile ale «mai binelui public» pe care Președintele îl clamează și de grija căruia pretinde că nu mai poate dormi noaptea. Capitolul VII, de exemplu, intitulat confuz «Concluzii din retrospectiva anului 2017» se vrea o sinteză a celor 106 pagini de Raport și, totodată, a activității președintelui. Redactate la persoana întâi, singular, aceste concluzii sunt redactate în cea mai neaoșă limbă de lemn pe care o poate oferi administrația și ne scutesc încă o dată de a mai face comentarii. Iată una dintre ele, la întâmplare: «Pentru tot ceea ce s-a realizat în anul 2017, îndeplinesc o datorie de onoare de a aduce mulțumiri cordiale tuturor celor care au trudit în exercițiul public pentru a oferi cetățenilor județului Ialomița coordonatele unei munci oneste și dedicate, pusă în slujba unei administrații moderne, eficiente și transparente, mereu „aproape de oameni“: consilieri județeni, conducerea operativă și executivă a Consiliului Județean Ialomița, funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul de specialitate al autorității și din instituțiile subordonate, autorităților administrației publice locale, județene, regionale și naționale, serviciilor publice deconcentrate, reprezentanților organizațiilor nonguvernamentale și ai mass-media locale. Exprim, totodată, speranța îndreptățită că putem găsi mai multe punți de comunicare pentru o colaborare rodnică și eficientă în anii care vin!».

Primarul Mocioniu are Raportul de două ori mai mare Raportul de activitate al primarului Adrian Mocioniu pentru anul 2017 are 246 de pagini! Și plictisește îngrozitor... Lipsiți de abilitățile lui Ilie Comănița, scribii Primăriei Slobozia au inversat sensul expresiei latine «non multa, sed multum» și au compilat hectare de date și raportări inutile, provenite de la toate instituțiile din subordinea Primăriei Slobozia. Mai puțin infatuat decât Președintele Moraru, primarul Adrian Mocioniu are decența de a nu-și asuma paternitatea unor concluzii. Însă, asemeni Președintelui, Adrian Mocioniu nu suflă o vorbă despre realizările concrete ale primilor săi 2 ani de administrație. Raportul nu pomenește nicăieri despre «orașul european» promis înainte de campania electorală din 2016, despre investițiile finalizate ori despre investitorii care, susținea primarul Adrian Mocioniu, vor invada orașul după alegerea sa în funcție. Evident, pentru că niciuna dintre aceste promisiuni nu s-a concretizat! În schimb, primarul Adrian Mocioniu oferă încă din primele pagini ale Raportului câteva surprize de proporții. Una dintr ele o reprezintă recunoașterea problemelor cu care se confruntă administrația locală în acest mandat: dezvoltare urbană necontrolată, economie subterană, infrastructură slab dezvoltată și nemodernizată, zone indisponibile pentru realizarea unei industrii locale, situație socială problematică, lipsa unui concept integrat de planificare teritorială, etc. Chiar și în aceste condiții, Adrian Mocioniu nu pierde prilejul de a călca pe urmele Președintelui, expunând spre știinta contribuabililor slobozeni, misiunea, viziunea, strategia și valorile administrației locale. Iată, spre exemplificare, în același limbaj de lemn cu care ar fi trebuit să ne obișnuim până acum, care este viziunea administrativă după care se ghidează Adrian Mocioniu: «Primăria Municipiului Slobozia, ca membră a Asociației Municipalităților din România, are ca viziune asigurarea satisfacției permanente a clienților persoane fizice și juridice, a angajaților, apreciați ca și colaboratori ai societății civile, urmărind să devină un model de eficiență și transparență administrativă». Quod erat demonstrandum!

14 August 2018, 12:40 (11344 vizualizări - 33 comentarii)

Citiți și:
Primăria Slobozia trebuie să returneze Uniunii Europene 2 milioane de euro
Lupii-și schimbă mărțișoarele, dar năravul ba!

Comentariile cititorilor:


Mary:
(14 August 2018, 15:48)
Lolec și Bolec.
Worker:
(14 August 2018, 15:21)
4M DSP, jos cu ciuma rosie!
Un cetățean :
(14 August 2018, 13:29)
Nu toti oamenii citesc rapoartele celor doi , iar cei ce citesc mai rău se ingretoseaza .De ce ? Tot omul de rand simte din zi în zi traiul tot mai greu pe care îl duce numai el știe cum ! Și ce sa vezi ? vi tu parfumat , îmbuibat , cu bani fără număr nu mai zic ca o postate pe saiturile sociale induc isterie printre gaste , odihnit , plimbat , concedii , și vi sa contrazici realitatea oamenilor .Pai va crede cineva ? În grandomania voastră oarba uitați ca sunteți acolo din cauza celor amărâți care se saturase de alde voi și au dat de tasu , au avut speranțe ca se va schimba ceva și nu au mai ramas nici cu speranta. Și ce faci vi cu rahat ambalat și spui ca e prajutura? Rușine realitatea va contrazice , deschideți ochii pana nu e prea târziu !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 20 Oct 2026
236 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Anchetă DNA la Urziceni. Fraudă în bugetul Uniunii Europene în valoare de 300000 de euro!

Administratorul unei societăți comerciale din Urziceni și un complice de-al său au fost trimiși în judecată pe data de 6 februarie 2013 de către procurorii anticorupție din cadrul DNA București. Cei doi ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2013, 17:33
(12820 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri gratuite de formare profesională pentru șomeri

AJOFM Ialomița aduce la cunoștința celor interesați că organizează mai multe cursuri de formare profesională. Astfel, din oferta de cursuri organizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2013, 17:32
(21076 vizualizări - 8 comentarii)


IPJ Ialomița: «Prețuiește viața», campanie de prevenire a accidentelor

Timp de 7 luni, începînd din februarie și pînă în iulie 2013, polițiștii ialomițeni vor acționa cu precădere pe linia prevenirii accidentelor de circulație. În acest sens, oamenii legii au demarat campania ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2013, 13:48
(8225 vizualizări - 2 comentarii)


Incendiu la firmă din Bucu

Din cauza unui aparat de încălzit care a scos scîntei, adăpostul de păsări al unei societăți comerciale din Bucu s-a aprins. Flăcările amenințau să se extindă la cîteva materiale combustibile aflate în ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2013, 13:37
(7813 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu incendiu


Țăndărei: Hoți de fier vechi, prinși la furat

Un tînăr de 22 ani, din Țăndărei, a fost surprins în timp ce fura mai multe țevi și bucăți de plasă din gardul împrejmuitor al unei societăți comerciale. Evenimentul a fost sesizat marți, 5 februarie a ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2013, 12:41
(7661 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

5 Februarie 2013, 18:59


Ialomița: Șosele scăldate în sînge

În noaptea de sîmbătă/duminică, 2/3 februarie a.c., la Alexeni, un șofer băut a fost implicat într-un accident rutier. Este vorba despre un tînăr de 30 ani care a intrat cu mașina într-o remorcă staționată ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2013, 18:22
(9707 vizualizări - 2 comentarii)


Strategii pentru dezvoltarea turismului românesc

Primarul orașului Amara, Victor Moraru, în calitatea sa de președinte al Asociației Naționale a Stațiunilor Turistice din România, a participat în perioada 23-25 ianuarie 2013 la adunarea Consiliului Director ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 18:02
(5646 vizualizări - 0 comentarii)


11 persoane din Ialomița, înșelate prin metoda «Accidentul»

Infracțiunile de înșelăciune prin telefon iau amploare în Ialomița. Statistica polițiștilor arată că, de la începutul anului și pînă în prezent, 11 persoane au rămas fără sume enorme de bani din cauza escrocilor ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 18:01
(7717 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Incendiu produs de la o lumînare

Anexa gospodărească a unui localnic din Fetești a fost cuprinsă de flăcări din cauza unei lumînări lăsată nesupravegheată. Din fericire, flăcările au fost stinse înainte de a distruge întreg imobilul.. ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 17:58
(8246 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Țăndărei: Hoț de cale ferată, prins de jandarmi

Un bărbat din Țăndărei a fost surprins de jandarmi în timp ce sustrăgea șine de cale ferată din incinta unei societăți comerciale din oraș. Jandarmii grupei de intervenție Țăndărei au fost sesizați luni ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 17:30
(7617 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Focar de rabie la Alexeni

Urmare a unui rezultat pozitiv la testul de detecție antigen virus rabic prin imunofluorescență directă furnizat de probe provenite de la o vulpe împușcată pe Fondul de vînătoare 37 Alexeni, conform Buletinului ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 17:28
(8358 vizualizări - 1 comentariu)


Stelnica: Cercetat pentru «furt calificat» la 14 ani

Un adolescent de 14 ani din localitatea ialomițeană Stelnica este cercetat de polițiști după ce a intrat în locuința unui localnic plecat la muncă în străinătate și a sustras mai multe bunuri. Minorul de ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 17:21
(9671 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Firmele cu venituri de pînă la 65000 euro, plătitoare de impozit pe venit de 3%

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, de la 1 februarie 2013, toate societățile comerciale cu capital social deținut de persoane, altele decît statul și ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 17:17
(22711 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 74 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, joi, 31 ianuarie 2013, sînt disponibile 74 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 17:16
(9991 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un bărbat de 49 de ani din Urziceni și-a pierdut viața într-un accident rutier, pe raza localității Ion Roată. Șoferul în mașina căruia se afla, un bărbat de 48 ani, nu a adaptat viteza la condițiile de ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 17:15
(8563 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Datorncii la buget, pe site-ul ANAF

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la data de 31 ianuarie 2013, a fost publicată pe site-ul ANAF o listă de 1670 agenți economici care figurau cu obligații restante la bugetul ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 17:07
(13074 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni ale polițiștilor în zona unităților de învățămînt

Efective din cadrul Poliției Fetești au desfășurat joi, 31 ianuarie a.c., activități pe linia prevenirii faptelor ce se pot comite cu violență, a furturilor, delicvenței juvenile și victimizării minorilor ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2013, 15:34
(6885 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident în zona Combinatului Chimic

Slobozia: Accident în zona Combinatului Chimic

În după-amiaza zilei de 30 ianuarie a.c., un autobuz al Combinatului Chimic din Slobozia a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului, o persoană a fost rănită...
Victima accidentului ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2013, 18:14
(9255 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

30 Ianuarie 2013, 09:36


Bărbulești: A intrat cu mașina în pom

În cursul zilei de 26 ianuarie 2013, în jurul orei 11,00, pe DN1D, în localitatea Bărbulești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din cercetările efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2013, 17:26
(7144 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Acțiune pe DN21

Polițiștii Serviciului Rutier Ialomița, în colaborare cu efective din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție Brăila și Călărași au organizat și desfășurat acțiuni pe DN21 pentru asigurarea respectării ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2013, 17:08
(9540 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arme neletale, deținute ilegal

Vineri, 25 ianuarie a.c., efective din cadrul Poliției Fetești au organizat și executat pe raza de competență o acțiune ce a vizat regimul deținerii, portului și folosirii armelor neletale supuse autorizării ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2013, 17:00
(8133 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: I-au furat haina

Vineri, 25 ianuarie a.c., în jurul orei 5,30, agenții din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu au fost sesizați de către un localnic de 25 ani cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2013, 16:33
(8803 vizualizări - 5 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 165000 lei în cadrul acțiunii «Riposta»

Pentru asigurarea unui climat de siguranță civică și crearea cadrului operațional necesar diminuării fenomenului infracțional, în perioada 25-27 ianuarie 2013, polițiștii ialomițeni au continuat seria activităților ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2013, 16:32
(7851 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Surprinși de jandarmi la furat de fier vechi

5 slobozeni au fost surprinși de jandarmi în timp ce sustrăgeau componente metalice, din incinta unei firme din Slobozia. Astfel, jandarmii grupei de intervenție Slobozia au fost sesizați în noaptea de ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2013, 13:06
(7334 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Modificare a valorii salariului minim brut

Potrivit ITM Ialomița, începînd cu 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 750 lei lunar, reprezentînd 4,44 lei/oră pentru un program complet de lucru de 168,667 ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2013, 13:06
(10883 vizualizări - 3 comentarii)


APIA: 297,28 milioane euro, subvenții plătite agricultorilor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, în perioada 17-18 ianuarie 2013, s-au plătit către agricultori subvenții în cuantum de 297,28 milioane euro (1,28 miliarde lei). Numărul ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2013, 11:17
(13415 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 6,18 milioane lei, încasate prin măsuri de executare silită

Pe linia colectării veniturilor bugetare, în luna decembrie 2012, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, a întreprins mai multe măsuri de executare silită. Astfel, s-au emis peste 1470 de somații ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2013, 11:14
(11068 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Hoț din locuințe, reținut de polițiști

Polițiștii Secției Rurale Jilavele au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat, de 57 ani, din Jilavele, care se sustrăgea cercetărilor în mai multe dosare penale. Din verificările efectuate ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2013, 10:53
(9755 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice alegator în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Madalina în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice Cetățean în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...