Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Anchetă internă la Poliția Țăndărei

Favela Strachina face din nou «celebru» orașul

Anchetă internă la Poliția Țăndărei

Incidentul petrecut în noaptea de luni spre marți, 20/21 august 2018, la Țăndărei, când o familie cu doi copii a a anunțat că a fost agresată în trafic, a declanșat o anchetă internă la niveulul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Ancheta este în curs, iar din primele informații rezultă că turiștii au fost opriți în trafic de către «o patrulă» organizată de către romii din Țăndărei pentru a preveni tâlhăriile din Cartierul Strachina, recunoscut pentru gradul ridicat de infracționalitate.

Romii din Strachina sperie turiștii Așadar, familia Ilie, din Galați, a anunțat prin 112 că este blocată în trafic de către mașinile unor interlopi, la intrarea în orașul Țăndărei. Potrivit declarației lui Carmen Ilie, aflată în mașină alături de doi copii minori și de soț, în noaptea de 20 spre 21 august 2018, o dubiță și un autoturism Audi au blocat mașina în care se aflau forțând-o să oprească. Șoferul a trecut prin blocaj și a sunat la 112 pntru a reclama incidentul. Potrivit declarațiilor lui Carmen Ilie, cele două autoturisme au urmărit mașina in care se aflau până la sediul Poliției din localitate. Acolo soții Ilie nu au găsit pe nimeni și au decis să-și continue drumul spre casă pe o rută ocolitoare. În urma apelului la 112, ofițerul de gardă a contactat familia după 10 minute, când aceasta se afla deja în drum spe Galați...

Variantă halucinantă Reprezentanții IPJ Ialomița susțin că au fost respectate toate procedurile legale, însă au declanșat o anchetă internă cu privire la acest incident. Primele rezultate ale anchetei reflectă o variantă halucinantă Potrivit informațiilor din acest moment, cele două autoturisme erau conduse de «o patrulă de veghe» organizată de romii din Cartierul Strachina pentru a preveni eventualele tâlhării din timpul nopții. Romii din cartier au luat această decizie ca urmare a unui incident petrecut în cartier în urmă cu două ăptămâni. Atunci, o familie de romi a fost sechestrată, bătută cu sălbăticie și obligată să cedeze banii obținuți în străinătate. La acest moment nu este încă stabilit dacă Poliția Țăndărei avea cunoștință despre existența «patrulei» sau dacă a aprobat activitatea ei. Reamintim că, în acestă perioadă, romii din Țăndărei se întorc acasă din Europa pentru aproximativ o lună de zile...

Bâlciul din septembrie Romii din Țăndărei vin acasă pentru a participa la Târgul Tradițional de «Ziua Crucii», pe 14 septembrie. Ei se întorc din Europa cu sume considerabile pe care le depun la filialele locale ale băncilor. Spre deosebire de anii precedenți, noile reglementări bancare cer explicații suplimentare privind proveniența banilor depuși. În aceste condiții, romii din Strachina au ales să păstreze banii în casă. Aceasta este o posibilă explicație pentru tâlhăria care a avut loc din urmă cu două săptămâni. De asemenea, rețelele de socializare abundă de fotografii cu «trofeele» aduse de către romii ialomițeni din străinătate. Recent, ziarul nostru a publicat informații despre gruparea infracționlă «Rolex», specializată în furtul de ceasuri de lux. Membrii grupării au postat pe Facebook fotografii în care apăreau ceasurile furate...

21 August 2018, 16:05 (42723 vizualizări - 64 comentarii)

Citiți și:
Țăndărei: Petrecere scăldată în sânge
Revolte de stradă provocate de clanurile de romi la Slobozia și Țăndărei
Scandal în plină stradă între familiile de romi din Țăndărei
Dosare penale și amenzi pe numele a 23 de etnici romi din Țăndărei
Fără abateri disciplinare la Poliția Orașului Țăndărei

Comentariile cititorilor:


Dorel:
(10 Septembrie 2018, 09:54)
Ați pus batista pe țambal ?
Coco:
(30 August 2018, 17:20)
Prosti mai sunteti ma!!!!!
Nemascatu:
(30 August 2018, 13:49)
Fugiti!Au venit ofiterii de la IGPR!Te taie c.carea!Noi am vrea 4-5formatii de mascati de la SSPIR,nu mascaricii veniti la cafele,racoritoare si mancare"catering"!Mascati,pentru interventii,scotociri,informatori,razii,nu parada! Hăăăă? Zi mă!
Pintea:
(28 August 2018, 23:24)
Vai mama voastră! Vă balacariti ca niște neica nimeni. Sunteți praf!
Geasu:
(28 August 2018, 17:58)
Ce-ai facut ma nene? Ai sarit ca rața la muci? Stai non-stop si citești ziarul? Nu ai somn la ora aia ? Inseama ca am dreptate ! Acum lasa-l pe Costeluș sa zica ce are de zis ! Șezi blând !
Costele:
(28 August 2018, 08:33)
Iar ai pus touchscreen-ul pe butoi, mai lasă bă baiatule bautura că te bântuie stafiile trecutului, tot nu te lasi de imbirligat lumea?
Grasu:
(28 August 2018, 08:12)
E bun si ziarul asta de ceva. Unii fug la pensie. De frica.vrei sa pensionezi pe careva? Spui un adevar in ziar si s-a rezolvat.
Vasile:
(27 August 2018, 14:09)
Ce să mai vb. Dak ai fost tu in stare să- dai in judecată consateanul cum să Nu poți scrie si de alții. Halal caracter.
Iuda:
(27 August 2018, 13:18)
Niste oameni fără caracter
Locatarii :
(27 August 2018, 02:39)
S a mutat rezbelu in UGIRA,ce ziceau astia? GVMii au lovit o cu masina aia de Italea pă "ciocănitoarea"blonda a lu fra su lu"pasararu'. Nu i asa politia? Haiducie pă campie,ca a dat cu masina dă 4-5 ori in aia cu AG roz! Hai in strada politia,ca aveti program zici ca snteti serviciu de gravide,batu-v-ar norocul de incapabili! Ziceti ca nu e scandal pă Lacului si spital,cu aia blonda,cu tot tacamu!
Aris B:
(26 August 2018, 14:23)
Se permite rromilor spaguiala,incepand din primarie,de la proprietati,vehicule,taxe,impozite,pana la politai,actualmente slugoi la acestia.Ce e greu?Dar,cum e posibil ca tiganimea sa isi faca patrula(?) pontaj,foaie de consum carburant,masa si cafea,pe perioada revenirii in oras?Asa cum se scria,termenul de FAVELA va fi folosit din ce in mai des.Patrula particulara,neavizata,ce intimideaza.Nu am scris bloxheaza,da cu pietre...etc.Intimideaza.Girofar,uniforma,arma,pe cand in dotare?Ca au reusit sa isi bata joc de autoritati in cateva ore,de noapte.Pur si simplu.Aaaaa...Si sa inteleg ca politai nu au habar de armele artizanale ale romulanilor?Tevi cu declansator si cartuse? Inseamna ca snteti depasiti mascaricilor! Ele chiar exista,dupa confiscarea pustilor,pistoalelor.Puneti pariu?
Andreea:
(26 August 2018, 03:36)
Politia este mana in mana cu tiganii , pt romani exista lege dar pt tigani nu , imi este sila cand vin acasa si cand vad ce a ajuns orasul meu , am ajuns sa fim talhariti le fata rusine politia romana, ar trebuii sa fie dati jos toti sunt niste javre nenorocite , au murit ogramada de tineri din cauza tiganilor si politia nu a facut nimic a inchis ochii !
hapciu:
(25 August 2018, 01:51)
Toti dim politia ialomiteana sa fie afara din politie arestati si dusi la Tichilesti in leprozerie ei si neamurile lor de slugi ale tiganilor cu bani furati sau din cersit. Sau daca zdrobite fiecare os din ei cu ciocanul.
Sandu karakliu:
(24 August 2018, 20:44)
O.M. a facut pe el de frica Si a plecat la pensiuca De frica catuselor A fugit la casuca Ca daca mai ramanea Mihaita il lua Si acum e bine tare Ca are ceva in buzunare El cu tiganii se iubea Si lor le explica Cum e bine sa fentezi Politia s-o ocolesti Si altii sa care nisip Fara frica de nimic Dar cand a plecat El a rezolvat Ca pe fratele sau Sa stea bine la umbralau Si a predat stafeta Sa fie bine pentru toata lumea...Doamnea ajuta. Amin.
Vasile:
(24 August 2018, 17:23)
Uitați-va câte vizualizări la țigănia asta de crimă!! Acesta-i nivelul județului, aici s-a ajuns! Ne-au încălecat țiganii, ei sunt vedetele și emblema acestui jalnic colț de țară. Bărăgan - cloaca țiganilor! Ne omoară cu poliția lângă noi!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 08 Oct 2026
282 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Pompierii ialomițeni au stins 529 de incendii în perioada ianuarie-august 2024

Pompierii ialomițeni au stins 529 de incendii în perioada ianuarie-august 2024

Marți, 3 septembrie a.c., ISU Ialomița a organizat o conferință de presă în care a făcut bilanțul activității desfășurate în perioada ianuarie-august 2024. Conform informațiilor oferite de ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 13:45
(5907 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea muzeelor la sate», ediția 2024

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea muzeelor la sate», ediția 2024

Muzeul Județean Ialomița a luat parte, la sfârșitul săptămânii precedente, la «Noaptea muzeelor la sate», eveniment desfășurat în toată țara sub egida Rețelei Naționale ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 09:20
(4837 vizualizări - 0 comentarii)


USR/Elena Lasconi la deschiderea sesiunii parlamentare: «Românii au de dat trei voturi cruciale pentru viitorul României. Pot vota pentru o țară în care să fie bine pentru toți, nu doar pentru unii!»

Elena Lasconi, președinta USR, subliniază importanța deosebită a voturilor pe care românii trebuie să le exercite în noiembrie și decembrie 2024, voturi de care depinde viitorul Româ ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 17:25
(4688 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Urziceni și Bărbulești

Vineri, 30 august a.c., polițiștii din Urziceni au organizat în localitățile Urziceni și Bărbulești o acțiune cu efective mărite, în acest sens acționându-se în zonele î ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 15:55
(2313 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Făcăeni

Incendiu la o casă din Făcăeni

Două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean pe raza localității Făcăeni. La sosirea forțelor ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 11:20
(2029 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Iazu, Fetești și Perieți

Accidente la Iazu, Fetești și Perieți

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier în care au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 11:15
(2320 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 6 septembrie 2024, termen-limită pentru depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 11:05
(5113 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, opțiune sigură și ecologică

RAJA Constanța: Factura electronică, opțiune sigură și ecologică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 10:25
(3154 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A fost aprobat bugetul pentru implementarea «Programului pentru școli al României» în anul școlar 2024-2025 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, pentru anul școlar 2024-2025, a fost aprobată suma de 760,241 milioane de lei ca buget pentru implementarea «Programului ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 10:05
(4025 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: A pus în circulație un autoturism neînmatriculat

Polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Bărbulești. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 14:00
(1436 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan cu permisul suspendat

Polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un șofer ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 13:40
(1253 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, de către polițiștii din Urziceni. Pe numele acestuia a fost emis un ordin de protecție provizoriu după ce și-ar fi agresat ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 13:20
(1322 vizualizări - 0 comentarii)


Post de ofițer specialist, din sursă externă, scos la concurs de Jandarmeria ialomițeană

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a scos la concurs un post de ofițer specialist II în cadrul Serviciului Logistic-Administrare Patrimoniu Imobiliar și Protecția Mediului, din sursă externă ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 10:00
(4037 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița organizează «Noaptea muzeelor la sate»

Muzeul Județean Ialomița se alătură și în acest an demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 08:00
(3925 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 4 autoturisme, implicate într-un accident rutier

Joi, 29 august 2024, pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident petrecut pe șoseaua de centură a orașului. În evenimentul rutier au fost implicate 4 autoturisme și 12 persoane. Victimele au fost monitorizate și evaluate la fața locului, doar o singură persoană fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru îngrijiri suplimentare. ...[citește_toată_știrea]

29 August 2024, 15:00
(1848 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 46,44 milioane de lei, în perioada ianuarie-iulie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iulie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2024, 10:40
(4082 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Țigări susceptibile a proveni din contrabandă, descoperite într-o dubă

Urziceni: Țigări susceptibile a proveni din contrabandă, descoperite într-o dubă

Marți, la data de 27 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii de Ordine Publică și Rutieră au depistat, pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:25
(1799 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Posibil drogați și fără permise, la volan

Polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un tâ ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:20
(1421 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Ordin de protecție provizoriu după ce soțul și-a agresat soția

Polițiștii din Amara au fost sesizați luni, 26 august a.c., de către o tânără de 26 de ani, din Amara, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul ei, un bărbat în v ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:15
(2286 vizualizări - 0 comentarii)


USR: Am corectat scrisoarea PSD pentru pensionari. Iată cum ar fi trebuit ea să arate!

Scrisoarea pe care o vor primi pensionarii acasă, din dorința premierului Ciolacu de a mai atenua scandalul provocat de recalcularea pensiilor, nu schimbă cu nimic realitatea. Adevărul rămâne același ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 14:55
(3874 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

La nivelul conductei principale de distribuție aferentă Stației de Tratare și Pompare Apă Fetești din județul Ialomița a survenit o avarie. Pentru remedierea acesteia, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 13:35
(1166 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Sâmbătă, 31 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că sâmbătă, 31 august  2024, este termenul-limită de depunere a Formularului 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 12:25
(3709 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 2 septembrie 2024, termen-limită pentru transmiterea documentelor privind acordarea rentei viagere

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că rentierii  agricoli pot transmite documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricole până cel tâ ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 12:25
(21201 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 55 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 09:20
(2353 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 918,17 milioane de lei încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-iulie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul  anului și până la 31 iulie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului î ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 10:35
(5583 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,49%, rata șomajului în luna iulie 2024

La sfârșitul lunii iulie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4361 șomeri (din care 2118 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 08:50
(3145 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Stop arderilor de vegetație uscată!

ISU Ialomița: Stop arderilor de vegetație uscată!

În fiecare an, ISU Ialomița se confruntă cu un număr considerabil de incendii de vegetație uscată, majoritatea dintre acestea fiind generate de către cetățeni care nu conștientizează pericolul ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 12:40
(1060 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânără depistată cu substanțe interzise!

Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânără depistată cu substanțe interzise!

În noaptea de duminică spre luni, 25/26 august a.c., în jurul orei 03.00, în parcarea de lângă Restaurantul «TABOO» din Slobozia, o tânără de 18 ani a fost depistată ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 12:05
(2026 vizualizări - 1 comentariu)


Apartament în flăcări la Țăndărei

Patru echipaje operative de la Stația de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un apartament din orașul Țăndărei. Au fost alocate de urgență două autospeciale de stingere ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 11:40
(741 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Fetești și Miloșești

Vineri, 23 august a.c., trei echipaje de intervenție din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier produs între două autoturisme, în urma căruia au rezultat două ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 11:35
(1181 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ADEVAR în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...