Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Interlop omorât în bătaie

Crimă în Cartierul Bora

Interlop omorât în bătaie

Bărbatul a avut parte de o moarte violentă

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au deschis o anchetă în urma unui incident petrecut în dimineața zilei de miercuri,  22 august 2018, orele 3,00, în Cartierul Bora, Slobozia. Un membru al unui cunoscut clan interlop a fost ucis în bătaie de rivalii săi. Trupul victimei se află la Serviciul de Medicină Legală Ialomița pentru efectuarea necropsiei.

Anchetă în curs
Din primele informații se pare că victima, identificată în persoana lui M.T., care făcea parte dintr-un binecunoscut clan interlop care își avea cartierul general în Bora-Slobozia, a fost atacată de rivalii săi. Surse judiciare spun că bărbatul a fost bătut până și-a pierdut viața. La fața locului a fost solicitată intervenția medicilor Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița care i-au aplicat victimei manevrele de resuscitare timp de 50 minute, însă eforturile lor au fost zadarnice. La momentul de față, în urma incidentului, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au deschis o anchetă, în urma căreia se va stabili cu exactitate întreaga situație de fapt. Se pare că, în urmă cu câteva ore, mai multe persoane ar fi fost audiate de procurorii de caz.

UPDATE În timp ce procurorii încearcă să facă lumină în acest caz, tot mai multe informații apărute în spațiul public explică faptul că bărbatul ucis în Cartierul Bora a avut parte de o moarte violentă. Acesta de fapt ar fi fost călcat cu mașina de către cel care i-a luat viața...

22 August 2018, 13:15 (56810 vizualizări - 63 comentarii)

Comentariile cititorilor:


aoleu:
(15 Septembrie 2018, 02:22)
aoleu ' />  asd
Eu:
(1 Septembrie 2018, 18:57)
Aaaa apropo despre ce abatoare vorbim cand marian toma si robert toma isi făceau treburile la sibiu pe site vu loredana stanciu?sa inteleg ca aia se prostituat de placere si mortul ii ținea usa?terminati cu astea ce oameni cinstiti?Aaaa si in curand vor apărea imaginile cu marian toma din.parcarea mall-ului de la sibiu cand injunghia o alta persoana...probabil încurcase abatorul cu parcarea de la mall si porcii cu oamenii...
Bora:
(1 Septembrie 2018, 18:52)
Mamaaa..cate aberații aici...Tot orașul stie stie la omorât...terminati cu prostiile si cu dușmăniile toate amprentele au fost ale lui morcovel
@un om:
(30 August 2018, 11:40)
"Politia i a dibuit"?Esti babalachita rau.E declarat omorul,se stie"cine".Sunt alte intrebari.Cum un"urmarit general"se poate plimba prin intreg orasul,afisandu se zilnic,cata incompetenta sa fie in politie?Ăla era dat in urmarire.Clar.Avem doar politai d'aia"sperietori,din carton sau tabla afisati prin tara,sperietori de vitezomani?Bine,politaii n-au creier.Dar orasul e plin de"sifonari",informatori,nici unul nu"s-a spart"? Astea sunt"niste" intrebari,legate de incompetenta.Amprente,masuratori sau declaratii...alta mancare,deja pusa pe aragaz.
un om:
(30 August 2018, 03:08)
"Cs" trebuie totusi sa sti ca orice om normal nu si-ar fi calcat propriul tata cu masina fie chiar si in situatia creata in acest caz ! Hai sa fim seriosi . . . Tu ai fi facut asta daca erai in locul lui ??? Eu cred ca nu esti deloc informat si te-ai apucat sa ne scri pe aici povesti de adormit copiii !
Cs:
(29 August 2018, 19:40)
Vad ca toata lumea isi da cu părerea...politia are deja toate probele la dosar amprentele celui care a condus e chiar fiul decedatului...ducetiva dracu cu tot clanul frusin de criminali nenorociți.. ciori analfabete o sa se faca lumina in cazul asta si vor cățea capete fugiti cat mai puteți l-ați învățat pe copilul ala ce sa mintă în loc să își asume crima sunteti complici...gunoaie ale societății sper sa va alege pe toti cei vinovati pentru că ați învățat un copil fara minte sa isi ascundă crima...huuuuuaaaaa
un om:
(29 August 2018, 14:41)
Umbla vorba prin targ ca cica politia i-a cam dibuit pe atacatori si aduna probe împotriva lor in timp ce astia din neamul lui Toma au cerut ordin de protejare ca ar fi fost amenintati,urmariti si le e frica sa nu fie atacati ! Scandalul e abia la inceput si eu cred ca rautatile nu se vor opri aici !!! Atentie mare cu cine alegeti sa fiti "prieteni" sau "tovarasi" sa nu cadeti si voi "nevinovati" . . .
@BBB:
(26 August 2018, 18:07)
Stimate domn BBB(Beș□nă Blocata Burta).Interlopul s-a nascut,crescut 8n abatorul din afara?Da nu-pacat,mare pacat.Pentru ca vom intelege aleasa lui crestere si educatie princiara,de mahala de tiganie.Sau nu?Ca piticu si borâtu'de fra-su au fost mai isteti cu 5min decat defunct',asa e'n tenis,vorba lu'Caragiu.Pe lumea asta,unii"e"prosti,altu"e"destepti.Grav e ca politia romana,trebuia sa stie dinainte ce se intampla in cartierul alipit orasului,pentru voturi facile.Adica politia nu stia=e prostie.Stia ca aia scapati de inchisoare se vor razbuna dar nu au actionat=complicitate.Putin din amandoua=incompetenta.Ce iti alegi comandantule de politie slobozeana?A).Prosti B).incompetenti C).complici
un om:
(26 August 2018, 15:27)
Si ca si cum nu era de ajuns tot ceea ce s-a întamplat pană acum ieri a si aparut in spatiul public filmarea live de la înmormantare . . . Asta mai.mult asa . . .ca o picanterie
@un om:
(26 August 2018, 14:10)
Estw f adevarat,nu ai nevoie decat de 4-5vizite in sali,sa ii remarci,in dialoguri,oamenii institutiilor,ca niste pisoi uzi,vs gastile de transpirati,barbosi,duhnind a transpiratie specifica si parfum. De ce nu sunt remarcati de sefi,de ce snt lasati sa intre in mocirla puscariasilor?Aia cu"oras mic"sa o mai lase toti,ca macane.Spor la batut intre voi,bine ca v-ati inmultit,sa aveti ce bate.
Yetti:
(26 August 2018, 01:56)
Mor porcii și țiganii. Porcii sunt omorâți, țiganii se omoară între ei...Regretăm porcii!
un om:
(25 August 2018, 23:11)
Buna asta cu "frațică" si.din pacate cat se poate de reala ! Sa vedem acum caee voe fi țapii ispașitori care vor plati pt toata povestea asta ! Liniste oricum nu e si nici nu a fost in orasul asta decat atunci cand mai marii clanurilor au fost la puscarie si au mutat acolo "luptele de strada" ! In rest numai circ,scandal si balamuc . . . Adica țigănie !!!
Sagețică Marinică:
(25 August 2018, 20:39)
Dumnezeu sa-l ierte pe mort,care era supranumit"sageata de argint",pentru stilul de viata abordat.De asemenea,el era adept si practicant al scolii de luptatori"le femme en vol",adica vazuse el un film in Alemandia,cum barbatul tinea de brate o femeie cu care isi dobora adversarii.In Bora ei se mai numesc si popular"dujmani".Nu,nu era interlop,era crestin,avea adevarate revelatii inaripate,printre ele numindu-se d'alde"piticu",alaturat in acelasi film bolywoodian,"frusin",zis"țurcă",porecla provenita din stilul de iubire,sincer,platonic,uneori chiar pasional,evidentiind iubitea cu grupul de fete tinere,pentru un parcurs artistic,dealtfel"Ansamblul muică,muică,țurca-mi place"din residence of Bora county.Ghinionul"dirijirului+săgeți"-alde S.brother's vazuseră alt film,cu Chuck Norris"orasul fantomă".!
Frățică,nu da,frățică:
(25 August 2018, 19:30)
Nu intelegi nici jandarmeria.Dai cu gaze de parca le ai primit in testare ori discount 93%,iar in cartierele famate,incidente in care chiar ar trebui actionat cu sute de mc gaz iritant lacrimogen..le uita in fisete.Pentru manifestanti cu copii,batrani,jandarmeria a ocolit protocolul reactiei.De ce nu iesiti la bataie daca aveti c○□|e,cu puscariasii de care nu avem loc zilnic?Bă...al dracu,si o palma daca o iei in oras,e musai de la un nemernic d'asta.Bă,vreau un pumn de la un roman! Ntz!Ia 10 pumni de la 6-8 magraoni epilati,umflati!Asta e in tara.Politaii si jandarmii se cunosc cu asteroizii-steroizii,din salile de"building"-d'alea"fratică,fratioare,bradăr"-ti-e si sila de ei,asa incat,ofiterii de informatii ai serviciilor,sunt neputinciosi,fenomenul agravandu-se.Asa ca frătica,beliti-va intre voi,ca jandarmii au treaba cu bunicutele,mosnegii,minorii,ca aia nu striga la mascat:"frățică,sunt io,cu aifonu,frățică,nu mai da,trai-ți-ar mă-ta"!
Anonim:
(25 August 2018, 03:07)
Lăsați lumea in pace , nu mai vorbiti care sunt smecheri si care sunt gunoaie ! Daca sunt gunoaie de ce vorbiti de ei ca niste vedete !? Fiecare sa își vada de treaba lor , nu sunteti Dumnezeu sa judecati pe absolut nimeni! Nu aveti ce face decat sa purtati grija la lume care nu va e de lungul nasului ! Daca vreti sa va ocupati timpul scrieti un roman cu gunoiul vostru !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 07 Nov 2026
323 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Tânăr de 17 ani din Brașov, reținut de polițiști după ce ar fi violat o bătrână de 86 de ani din Adâncata

Un tânăr de 17 ani, din județul Brașov, a fost reținut luni seara, 19 iulie a.c., pentru 24 de ore, fiind bănuit că ar fi pătruns fără drept în locuința unei femei de 86 de ani, din Adâncata, și ar fi întreținut ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2021, 13:50
(5561 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere apă la Dridu

Marți, 20 iulie 2021, echipele RAJA Constanța intervin pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei vane de legătură pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Orhideei din ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2021, 12:40
(5049 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Luni, 19 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10796, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2021, 16:40
(2707 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 17 iulie a.c., polițiștii rutieri din Fetești au oprit, în trafic, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Fetești. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică i s-a solicitat ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2021, 15:20
(2885 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Gura Ialomiței

Sâmbătă, 18 iulie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs în comuna Gura Ialomiței. În eveniment a fost ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2021, 13:35
(3371 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii de miriști și lanuri de grâu la Slobozia și Borănești

Sâmbătă, 17 iulie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la o miriște de grâu. Au ars aproximativ 2000 ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2021, 13:20
(4229 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Incendiu la o casă din cauza unei lumânări

În dimineața zilei de luni, 19 iulie a.c., pompierii au intervenit la Fetești pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit. Două echipaje de salvatori cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2021, 13:10
(2628 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Un copil de 3 ani a murit după ce a fost călcat de un autobuz

Duminică, 18 iulie a.c., un copil de 3 ani a murit după ce a fost călcat de un autobuz. Șoferul autovehicului, un bărbat de 51 de ani, circula în interiorul localității moment în care l-a acroșat pe minor ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2021, 22:30
(8070 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Ați văzut-o?

IPJ Ialomița: Ați văzut-o?

Polițiștii ialomițeni efectuează căutări în vederea depistării unei minore de 16 ani, care a plecat de la domiciliul din comuna Bordușani și nu a mai revenit până în prezent. În cursul zilei de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2021, 20:35
(5858 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în județul Ialomița!

Duminică, 18 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10796, fiind înregistrat 1 nou caz de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2021, 17:10
(3543 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Minori depistați de polițiști conducând pe drumurile publice

În noaptea de joi spre vineri, 15/16 iulie a.c, polițiștii din Ion Roată au depistat, pe raza comunei Manasia, un autoturism ce avea o deplasare necorespunzătoare. Oamenii legii au tras pe dreapta respectivul ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2021, 19:40
(7031 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Atenție, se întrerupe curentul!

Din cauza lucrărilor de reparații și întreținere a rețelelor electrice, E-Distribuiție Dobrogea anunță sistarea parțială a furnizării energiei electrice în anumite zone din județ. Astfel, în perioada 1 ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2021, 19:15
(5525 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: La volan în stare de ebrietate

În seara zilei de joi, 15 iulie a.c., un bărbat de 36 de ani s-a ales cu un dosar penal, fiind depistat în trafic în stare de ebrietate. Polițiștii l-au tras pe dreapta pe raza comunei Gârbovi și, întrucât ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2021, 19:05
(3199 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Starea tehnică a autovehiculelor, verificată de polițiști

În perioada 14-15 iulie a.c., polițiștii ialomițeni și reprezentanții Registrului Auto Român au realizat ample controale în trafic, privind starea tehnică a autovehiculelor. În urma verificărilor, au fost ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2021, 18:50
(2188 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Vineri, 16 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10796, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2021, 17:05
(2771 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 84,41 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița precizează printr-un comunicat că, în luna iunie 2021, la bugetul general consolidat s-au încasat venituri nete în sumă totală de 84,41 milioane de ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2021, 19:15
(2674 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Inspecția Fiscală, la raport

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomița a efectuat, în luna iunie a.c., 27 de controale la contribuabili persoane fizice și juridice, respectiv 11 la contribuabili persoane juridice și ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2021, 17:20
(2809 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa locurilor de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă pune la dispoziția șomerilor din județ 289 de noi locuri de muncă, cele mai multe fiind destinate persoanelor calificate într-o meserie. Detalii suplimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2021, 16:45
(3341 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Joi, 15 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10796, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2021, 16:15
(1560 vizualizări - 0 comentarii)


Într-o singură zi, polițiștii ialomițeni au depistat trei șoferi cu permisele «suspendate»

Marți, 13 iulie a.c., polițiștii Secției Nr. 4 Poliție Rurală Coșereni, în timp ce desfășurau activități de control în cadrul unui filtru rutier în zona Popasului Sinești, au oprit un autoturism ce se deplasa ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2021, 19:15
(4841 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 62000 de lei

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, polițiștii ialomițeni au fost solicitați să intervină la 84 de evenimente, dintre care 81 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, totodată, fiind ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2021, 19:05
(2557 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Miercuri, 14 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10796, nefiind înregistrat vreun caz nou față ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2021, 16:35
(1646 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de înscrieri în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate-2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că, până la data de 20 iulie 2021 inclusiv, pot depune cererea de înscriere în Programul pentru susținerea producției de ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2021, 15:45
(5811 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Publicitate online a fost actualizată!

Secțiunea Publicitate online a fost actualizată!

13 Iulie 2021, 20:05


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea Formularului 097/Noi instrucțiuni de completare a Formularelor 208, 209 și 253

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că marți, 20 iulie 2021, este termenul limită pentru depunerea notificării pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 17:20
(8775 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 caz nou de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 13 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10796, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 16:45
(3144 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Băut și fără permis, la volan. A devenit agresiv la spital!

Luni, 12 iulie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii rutieri din Țăndărei au oprit în trafic un autoturism care circula fără a avea puse în funcțiune luminile de întâlnire. La volanul autovehiculului ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 15:35
(2213 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Sudiți, dispărut

Bărbat din Sudiți, dispărut

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sudiți desfășoară activități specifice pentru depistarea unui bărbat, în vârstă de 63 de ani, care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Sesizarea a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 15:20
(1995 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de disconfort termic accentuat și caniculă

Ialomița: Cod Galben de disconfort termic accentuat și caniculă

Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Galben de disconfort termic accentuat și caniculă pentru mai multe județe, printre care și Ialomița, pentru marți/miercuri, 13/14 iulie ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 14:20
(2107 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Marți, 13! Ghinionul poate fi prevenit!»

Multe persoane sunt superstițioase și consideră ziua de «Marți, 13» o zi cu ghinion, dar se întâmplă uneori să ne facem și singuri «ghinionul» prin faptul că nu suntem destul de bine informați. Începând ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 19:25
(3613 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri Ion în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Buratino în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ady în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Magda în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Cetatean. în Senzaționalele inginerii financiare pe bani publici ale administrației Potor Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Justițiarul din în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova corupția ucide ! în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova VIVA în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...