Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Interlop omorât în bătaie

Crimă în Cartierul Bora

Interlop omorât în bătaie

Bărbatul a avut parte de o moarte violentă

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au deschis o anchetă în urma unui incident petrecut în dimineața zilei de miercuri,  22 august 2018, orele 3,00, în Cartierul Bora, Slobozia. Un membru al unui cunoscut clan interlop a fost ucis în bătaie de rivalii săi. Trupul victimei se află la Serviciul de Medicină Legală Ialomița pentru efectuarea necropsiei.

Anchetă în curs
Din primele informații se pare că victima, identificată în persoana lui M.T., care făcea parte dintr-un binecunoscut clan interlop care își avea cartierul general în Bora-Slobozia, a fost atacată de rivalii săi. Surse judiciare spun că bărbatul a fost bătut până și-a pierdut viața. La fața locului a fost solicitată intervenția medicilor Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița care i-au aplicat victimei manevrele de resuscitare timp de 50 minute, însă eforturile lor au fost zadarnice. La momentul de față, în urma incidentului, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au deschis o anchetă, în urma căreia se va stabili cu exactitate întreaga situație de fapt. Se pare că, în urmă cu câteva ore, mai multe persoane ar fi fost audiate de procurorii de caz.

UPDATE În timp ce procurorii încearcă să facă lumină în acest caz, tot mai multe informații apărute în spațiul public explică faptul că bărbatul ucis în Cartierul Bora a avut parte de o moarte violentă. Acesta de fapt ar fi fost călcat cu mașina de către cel care i-a luat viața...

22 August 2018, 13:15 (55582 vizualizări - 63 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Unul:
(25 August 2018, 02:52)
E păcat ca s a ajuns aici.Ciorile nu mai au nici un Dumnezeu. Nu îi mai poate opri nimeni.O sa fie si mai rău. Nu cred că mai e de trăit in țara asta. S a crezut intr o vreme că pot fi oameni că se vor integra în firescul lucrurilor...imi pare rau de ei si mai ales de noi ceilalți...
Liviu Dragnea:
(24 August 2018, 23:08)
Dar cine a mai fost la fapta???..se speculează ca au fost 6-7 persoane...Steroizatii aia care nu au o zi de munca si sunt pensați si cu bărbile făcute la linie...oare au fost si ei???
Titel:
(24 August 2018, 21:06)
Numai oameni cinstiti si muncitori la bora,astept sa le vina randul si lui gigi,frusin si la toate aratatirile de acolo ca numai ai loc sa bei in suc de ei sa te plimbi ca zici ca sunt urangutani
Cocolino :
(24 August 2018, 20:26)
A doua zi dupa crimă, la iesirea din Bora si la Combinat fetițele erau in continuare la produs.Scandalul e vechi si a plecat tocmai de la prostituate si împărțirea zonelor de influență. Fratii Stanciu, de foame se cuplasera cu peștii din Dragalina, care pe raza judetului Calarasi nu operează, dar vin aici ca e politia proastă. Bine ca patrulează si jandarmii si mascații de la poliție dar nu sunt in stare sa usuie 5-6 prostituate.
B.B.B:
(24 August 2018, 20:14)
Băi fraților..Toată lumea spune că Marian a fost un interlop..Băi gunoaielor,el nu a fost..chiar dacă făcea parte din neamul Toma..el a muncit pt banii..el a fost la abator in Germania pt aș întreține familia..El a fost o persoană minunată..Care a murit pt Gigi Piticu' și Frusin. Ce să vă spun despre Gigi si Frusin? Gigi și Frusin sunt niste sclavi necunoscuți care și-au făcut firmă pe spatele la altii..din neamul Toma..aia pe care nu îi poartă după ei..și le este rușine cu ei.. le este rușine să se afișeze cu adevăratele forțe. Ei au stat și au smecherit toți fraierii. Ce să vă spun? Marian a fost și va fii mereu o săgeată a familiei Toma. Adevăratele forțe ale neamului Toma nu sunt Gigi Piticul și Frusin..și cei care s-au bătut pt ei. SI in legătură cu Frații Stanciu..zis bulangii.. ce mortii lor se cred mari vedete? Sunt si ei cică smecherii..că s-au umflat de pastile ca să arate așa..sunt vai de capul lor. Dacă le dai un pumn se desumflă..au uitat atunci când erau fetițele pușcăriei? Cand le-o trageau fraierii ? Au uitat nu? Au uitat când erau plini de păduchi? Ce pot să mai spun despre ei..Sunt nistniste infecti ,niște târfe masculine. Îmi este scârbă de persoanele care le țin partea. Un om cu obraz și caracter. Marian a fost un om exemplar..un om deștept..care ar fii fost in stare să-și dea viața pt familia lui...A murit..este mort acum..dc? Din cauza lui Gigi Piticul și Frusin. Dacă nu erau ei...el nu ar fii fost mort acum..el și-a dat viața pt ei..și ei cu ce l-au răsplătit? VA spun eu...cu nmkkkk. Știți ce este păcat? Că în neamul Toma..sunt majoritatea numai fete. Eu le cunosc pe toate fetele..personal.sunt niste fete care își respectă familia,pe care o iubesc ca pe ochii lor din cap. Și în schimb fetele și nepoatele Fraților Stanciu? Sunt cele mai mari zdrențe. Sunt niste inculte proaste care nu pot să lege două cuvinte între ele.. intreaba-ți orasul de fetele neamului Toma si apoi de cele alea Fraților Stanciu..să vedeți ce o să spună.
Interloapele :
(24 August 2018, 20:05)
Cele doua fetițe cu aere de interlopi se vor întoarce acolo unde le e locul, la penitenciarul Slobozia.
Cetatean:
(24 August 2018, 17:42)
Realitati care ne arunca intr o alta lume. O lume a raului, a hotiei, a brutalitatii. E o lume in care nu exista valori si principii. Coercitia, forta juridica, a politiei este singura solutie, din pacate. Astfel de comportamente au proliferat in ultima veeme. Si totul si pe seama unui sistem de conducere (in toate domeniile), pervertit.
@ale:
(24 August 2018, 11:52)
Foarte rau imi pare de omu de 40ani.Da de mine...Se rupe inima,nu alta!Cinstit,muncitor,un inger a fost TM asta.Daaaa.Ca d'aia il cautau nororocitii,pârcenatii.L-au confundat,te pomenesti.Sa isi termine curatenia,sa isi faca ce poftesc,pentru ca se umfla tarata in ei,zilnic,progresiv.N-o fi asa?Ia sa i vedem spalati,civilizati,cu loc de munca,femeile,civilizate,nu cu saci la tomberoane,plozii spre scoli,spalati,ca put de lesini,cuviinciosi...Pârț! E greu?Sa scriu de manele,urlete,tupeu,umblatul in card?
un om:
(24 August 2018, 04:34)
Presupun ca zilele astea Bora e plina de mascati pt ca toata lumea vorbeste de razbunarea clanului rival ! Dar ce s-a intamplat cu agresorii ??? Care este numele fiecaruia si oare s-au luat ceva masuri sau umbla liberi asteptand confruntarea ?
Ce păcat!!!!:
(24 August 2018, 01:29)
Moartea brutala a unui om nu poate fi niciodată un subiect de can-can -neala. Bănuiesc c au fost copii de fata , și asta e cel mai important , căci , ei sunt cei mai ușor influentabili!Ce nu înțeleg , cum de autoritățile (poliția, poliția locală,,jandarmii, SRI)nu stârpesc stolurile astea de innaripate intr un oraș de 5m pătrați.mi e scârbă sa ma plimb pe strada și sa i văd in fata așa ziselor Cazinouri, cum stau slinoși acolo si sparg semințe , ori beau bere la doza, și mai dau din când in când câte o tura prin oraș in bolizii , furați cred de prin uk.sunt sigura ca majoritatea lor nu stiu a scrie sau a citi,dar sa conducă autoturism.... sa fim realiști.eu zic ca n doua seri daca se fac razii serioase ii bagă pe toți acolo unde nu se scapă săpunul pe jos.langa blocul meu , stau la curte o turma de colorați in care nu muncește nimeni dar au umplut un spațiu verde plin de mașini cu numere străine.sa vina poliția sa vadă intersecția Ianache cu Dorobanți.!!!!
Tiberiu:
(24 August 2018, 01:04)
Doamneee, câte comentarii pentru niște spurcați! Dacă era vorba despre vreun savant..,nimic! Ce idioțenie, înapoiere...! Ialomița!!! Fugiți de-aici oamenilor, care mai sunteți normali!
Alexandra:
(24 August 2018, 00:02)
Să înțeleg că ție @ale ți se pare normal să moară un om nevinovat la doar 40 de ani?! Frații Stanciu sunt niste vai de mama lor! Au uitat când mergeau păduchii pe ei?! Au fost și vor rămâne niste împuțiți.Au fost la pușcărie niste fetițe! Ăștia care ție, un om bătut în cap și fără viitor, ți-au făcut "o favoare" sunt proxeneții, hoții și acum mai nou nu le mai plac scandalurile, ci crimele. Din cauza unor asemenea oameni ca voi(ca tine și ăia ai lu' Stanciu) România este distrusă. O favoare ai face tu tuturor dacă te-ai duce și ți-ai face un control la cap.(oricum se vede că neuronii sunt distruși de foarte mult timp.). P.S.: ăștia care țineți cu niste criminali, va rog să vă duceți dracului cu ăia ai lu'Stanciu cu tot. Sunteți doar niste proști.
@ale:
(23 August 2018, 21:20)
Campionii judetului la vot si patru.zero.sase.Bora,"piata",UGIRA si 500aptmente,votatori de rosu asa incat psd ul NU va intreprinde masuri de eradicare a"tigănelilor".Suportam slapii,duhoarea de transpiratie,camasile imputite descheiate,vorba tare,exagerata,raportata la locul unde are loc actiunea,tipetele puradeilor educati in a deveni jmekerii cartierului...Ca l-au ucis pe toma,asta,nu e crestinesc.Dar ei se comporta crestineste? Nu.Asa ca le tinem pumnii, cu liber la conflicte.Coliva,oracaielile,aolelile,tin 5 zile,apoi nitica puscarie,unde-si pun in valoare feminismul,calitatile prestarilor sexuale,deci viata nene! Stanciilor,multumim ca ne mai scapati de cate un jmeker,politia si alte institutii s-au dovedit depasite.Bine ca ati mai scos un votant de pe lista,un pusccarias de la"drepturi",multumim Stanciule!Ale,iti zicem ca cei mai buni sunt invingatori!
Nimeni :
(23 August 2018, 20:33)
SLOBOZIA... Din cate stiu au fost in jur de șapte persoane. Se stie sigur ca au fost prezenți Fratii S... si câteva persoane din Modelul Călărași. Ideea este ca apropiații familiei decedate au încercat să găsească pe soția si copii criminalilor...
Maria:
(23 August 2018, 20:31)
Proxeneti, lupta pentru putere si suprematie. S-au batut pe o fata. Exploateaza, slugaresc, agreseaza, schingiuiesc, umilesc si dezumanizeaza. Asta fac toti, iar cand le vine si lor randul, sunt cei mai curati. Sa prezinte cineva cate zile au pe cartea de munca acesti proxeneti, indiferent de care parte sunt ( nici nu stiu ei ce este si cum arata o carte de munca). Au muncit proastele sa faca bani pentru ei, si-au distrus vieti si familii, iar atunci cand vine vremea sa plateasca si ei, se dau loviti in aripa. Nu sunt interlopi, sunt de fapt niste infracori de duzina. Despre morti numai de bine, este adevarat ca in afara de meseria de peste, mai si  muncea, dar nu in Germania, muncea sa vanda pesticide, fungicide si ierbicide. Cum de unde? Avea el o fabrica secreta ( vezi dosarele cu AN ale politiei).
  In rest intarata drace, poate mai scapam de cativa. Apropo Gigi Piticul, ce face? Lui  nu-i vine randul? Cata bataie si schingiuiala au luat zeci de fete de la el si cate blesteme sau spus  impotriva lui, cred ca nici dumnezeu nu-l mai poate inghiti. Stiu eu un popa care va fi tare bucuros sa le tina o slujba de pomenire. DOAMNE AJUTA! Pentru ceilalti ciocul mic si capul la cutie, ca altfel poate  vine vreo sabie.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 16 Oct 2026
232 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: S-au ridicat restricțiile de circulație instituite pe podul peste Brațul Borcea

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță faptul că marți, 20 decembrie a.c., au fost ridicate integral restricțiile de circulație instituite pe podul peste Brațul Borcea, de pe ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2022, 14:30
(12414 vizualizări - 0 comentarii)


Roșiori: Legume și fructe vândute fără documente legale

În urma unei acțiuni desfășurată luni, 19 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au descoperit la punctul de lucru al unei societăți comerciale din Roșiori faptul că agentul economic comercializa legume ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2022, 10:45
(4190 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Piețele și centrele comerciale, controlate

În perioada 16-19 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au intensificat acțiunile în centrele comerciale și piețele de pe raza județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2022, 10:30
(4781 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Fetești

Trei echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit duminică, 18 decembrie a.c., în jurul orelor 22,00, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2022, 12:55
(4722 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Accidente la Slobozia, Urziceni și Coșereni

Trei echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit sâmbătă, 17 decembrie a.c., în jurul orelor 19,00, la un accident rutier produs în municipiul reședință de județ. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2022, 12:45
(6639 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 657 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Ialomița: 657 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Ialomița au depistat și confiscat în vederea continuării cercetărilor 657 kg de articole pirotehnice ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2022, 19:00
(4699 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Razie a polițiștilor

Fetești: Razie a polițiștilor

Acțiune de amploare a polițiștilor ialomițeni în municipiul Fetești desfășurată vineri, 16 decembrie 2023. Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurarea climatului de ordine ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2022, 18:10
(4390 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 21 decembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că miercuri, 21 decembrie 2022, este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2022, 13:40
(8236 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 20 decembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că marți, 20 decembrie 2022, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului fiscal ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2022, 13:30
(6763 vizualizări - 0 comentarii)


Recital de colinde al deținuților din cadrul Penitenciarului Slobozia

Recital de colinde al deținuților din cadrul Penitenciarului Slobozia

Penitenciarul Slobozia a organizat joi, 15 decembrie a.c., activitatea «Am plecat să colindăm», ce a avut ca scop diminuarea vulnerabilității psihosociale în perioada Sărbătorilor de Iarnă și dezvoltarea ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2022, 18:45
(4896 vizualizări - 0 comentarii)


Ileana Hogea Velișcu, primul sinolog al României, s-a stins din viață

Ileana Hogea Velișcu, primul sinolog al României, s-a stins din viață

Originară din comuna ialomițeană Sudiți, Ileana Hogea Velișcu a fost primul și cel mai important sinolog al României. În timpul carierei sale a scris peste 1000 de articole și cărți dedicate Limbii și ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2022, 17:20
(16895 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor mijlocii, publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele interesate că prin Ordinul președintelui ANAF nr. 2521/2022 a fost aprobată lista nominală a contribuabililor mijlocii, care vor ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2022, 15:40
(5522 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Un mort și doi răniți, în urma unui accident rutier

Alexeni: Un mort și doi răniți, în urma unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 15 decembrie a.c., cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs între un autoturism ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2022, 11:00
(5415 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: 3 autoturisme, implicate într-un accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit miercuri, 14 decembrie a.c., cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier în care au fost ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2022, 21:30
(4642 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Aproape 0,8 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomita a finalizat, în luna noiembrie a.c., 27 de inspecții fiscale efectuate (18 la contribuabili persoane juridice și 9 la contribuabili persoane fizice ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2022, 12:50
(6729 vizualizări - 1 comentariu)


IȘJ Ialomița: Educația ialomițeană, pe harta excelenței internaționale

Opera Națională din București a fost gazda festivității anuale de premiere a elevilor și profesorilor care au reprezentat țara noastră la olimpiadele și concursurile internaționale. Evenimentul s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2022, 15:15
(6033 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 60 kg de artificii, confiscate de polițiști

Urziceni: 60 kg de artificii, confiscate de polițiști

Sâmbătă,10 decembrie a.c., în baza planului de acțiune «FOC DE ARTIFICII 2022-2023», polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase al IPJ Ialomița, și cu sprijinul polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2022, 14:40
(4744 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Venituri de 96,07 milioane de lei, colectate în luna noiembrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 96,07 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2022, 15:40
(6553 vizualizări - 1 comentariu)


ITM Ialomița: Se majorează salariul de bază minim brut începând cu 1 ianuarie 2023

Începând cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 3000 de lei lunar, pentru un program ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2022, 13:15
(13847 vizualizări - 1 comentariu)


Accident rutier la Urziceni

Accident rutier la Urziceni

Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit duminică, 11 decembrie a.c., cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2022, 21:00
(7929 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Coșereni: Două persoane rănite într-un accident rutier

Coșereni: Două persoane rănite într-un accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit duminică, 11 decembrie a.c., cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier în care a fost ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2022, 15:30
(5098 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Misiuni de Poliție Aeriană italiene și spaniole, în cadrul Bazei 86 Aeriană Borcea

Fetești: Misiuni de Poliție Aeriană italiene și spaniole, în cadrul Bazei 86 Aeriană Borcea

În cadrul unei ceremonii desfășurată vineri, 9 decembrie a.c., Forțele Aeriene italiene și spaniole au primit certificarea de a executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită, în cadrul Bazei 86 Aeriană « ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2022, 18:05
(5486 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Cuantumul taxei pentru analiza cărnii de porc în vederea depistării parazitului Trichinella spiralis

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că examenul pentru identificarea parazitului Trichinella spiralis în carnea de porc se poate efectua la nivelul Circumscripțiilor ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2022, 15:30
(12124 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 12 decembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2022, 12:30
(11278 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri pentru prevenirea apariției gripei aviare pe teritoriul județului

Având în vedere existența pe teritoriul mai multor state europene a cazurilor de gripă aviară, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează crescătorii de păsări de pe ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2022, 11:40
(12055 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la Misleanu

Accident rutier la Misleanu

Joi, 8 decembrie a.c., un echipaj de pompieri din Slobozia a intervenit la un accident rutier la Misleanu. În eveniment au fost implicate două autoturisme, rezultând trei victime. În sprijinul pompierilor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2022, 18:20
(15076 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Misleanu accident


Campanie de donare de sânge a preoților din Protopopiatul Urziceni

Campanie de donare de sânge a preoților din Protopopiatul Urziceni

Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a desfășurat joi, 8 decembrie a.c., o nouă acțiune în cadrul campaniei organizată de Patriarhia Română, «Donează sânge, salvează o viață ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2022, 17:30
(8976 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beat la volan

Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Slobozia au depistat în trafic miercuri, 7 decembrie a.c., un bărbat în vârstă de 63 de ani, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2022, 17:20
(6881 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni preventive ale polițiștilor în școlile din Fetești

Activitățile preventiv-educative derulate de polițiștii ialomițeni joi, 8 decembrie a.c., au vizat în principal prevenirea traficului și consumului de droguri în unitățile de învățământ și prevenirea accidentelor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2022, 17:10
(7549 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Vineri, 9 decembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2022, 12:30
(11416 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...