Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Manuela Zainea a schimbat inspectorii școlari

La Inspectoratul Școlar a început pesedizarea

Manuela Zainea a schimbat inspectorii școlari

Schimbări în structura Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. Manuela Zainea, șefa Învățământului ialomițean a înlocuit recent o parte dintre inspectorii școlari care își desfășurau activitatea în cadrul instituției. Simpatizanți sau chiar membri ai PSD Ialomița, noii inspectori școlari nu corespund însă criteriilor prevăzute în metodologiile implementate de Ministerul Educației. Oficialii de la București au aprobat însă lista de propuneri fără a ridica obiecții. Manuela Zainea a refuzat să ofere explicații pe această temă.

Oamenii partidului, deveniți inspectori școlari
Deși ar fi trebuit să supra­vegheze modul în care unitățile de învățământ din Ialomița se pregătesc pentru începerea noului an școlar, Manuela Zainea are alte procupări. Astfel, aceasta a înaintat Ministerului Educației o listă prin care a înlocuit din funcție șase inspectori școlari de specialitate din cadrul instituției pe care o conduce. Noii inspectori școlari puși în funcție de Manuela Zainea sunt însă membri sau simpatizanți ai Partidului Social Democrat Ialomița. Mai mult decât atât, din punct de vedere profesional aceștia nu corespund exigențelor pe care le presupune o astfel de funcție. Pentru Învățământul Preșcolar, Manuela Zainea a schimbat-o din funcție pe Mihaela Leuștean și a înlocuit-o cu Maria Nedelcu, fosta directoare a Grădiniței «Voinicelul» din Slobozia. Înainte de a deveni inspector școlar, Maria Nedelcu nu a promovat concursul pentru ocuparea funcției de director la grădinița pe care a condus-o... Consilierul local PSD Elisabeta Beciu este noul inspector școlar pentru Învățământ Primar din cadrul IȘJ Ialomița. Aceasta a fost propunerea Manuelei Zainea pentru funcția de inspector școlar general adjunct, însă planurile i-au fost încurcate după ce Steluța Mitrea a revenit în funcție. Beciu a înlocuit-o pe Maria Stoian. Profesor de Limba Română la Scânteia și simpatizant al PSD, Mioara Fătu o va înlocui pe Simona Grigoraș în funcția de inspector școlar pentru disciplina Limba Română. Susținută de PSD, Simona Grigoraș își va petrece următoarele 8 luni la Bruxelles, unde va fi detașată în cadrul unui proiect. Pentru disciplina Biologie, Manuela Zainea l-a înlocuit pe Ionuț Pravăț cu Cristina Tămârjan. La rândul său apropiată a PSD, Tămârjan este fosta directoare a Școlii Postliceale Sanitară, care a rămas fără funcție după ce instituția pe care a condus-o a devenit structură a Liceului Tehnologic «Mihai Eminescu». Decizia a fost luată ca urmare a unui raport al ARACIP prin care au fost evidențiate o serie de pro­bleme de management des­coperite în urma unui control. O altă apropiată a PSD Ialomița este Aida Rotaru, cea care a devenit inspector școlar pentru Limbi Străine. Ea a înlocuit-o Nora Florența State. De asemenea, pentru Management Educațional Manuela Zainea a înlocuit-o pe Carmelușca Preluncă cu Mariana Mihăescu, o altă simpatizantă a PSD.

Numiri fără legitimitate
Numirile pe care Manuela Zainea le-a făcut pentru inspectorii școlari de specialitate nu corespund însă criteriilor cuprinse în metodologiile aprobate de Ministerul Educației. Surse din cadrul IȘJ Ialomița explică faptul că noii inspectori școlari nu au fost verificați pentru a se vedea dacă aceștia cores­pund într-adevăr din punct de vedere al studiilor sau experienței profesionale cu funcțiile pe care le-au preluat. Aceste verificări standard nu au fost făcute nici măcar la nivelul Ministerului Educației. Oficialii de la București au aprobat lista transmisă din teritoriu de către Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, fără a ridica vreo obiecție. Referitor la această situație, Manuela Zainea a refuzat să facă declarații publice. Acesta s-a rezumat să precizeze faptul că nu dorește să ofere puncte de vedere reporterilor ziarului nostru. «Cu dumnea­voastră nu am ce să discut. Nu vreau să declar nimic pentru ziarul Independent a spus Manuela Zainea, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.

3 Septembrie 2018, 14:50 (17190 vizualizări - 45 comentarii)

Citiți și:
Abateri cu iz penal reclamate la Inspectoratul Școlar Județean
Inspectorul general școlar Manuela Zainea pune virgulă între subiect și predicat
Șefa Învățământului ialomițean a intrat în atenția Comisiei de Disciplină a Ministerului Educației

Comentariile cititorilor:


Luminita:
(11 Septembrie 2018, 23:28)
Pesta peștelui :  deja mirosi de la distanta a putred la minte !!!! Fa ceva cu copiii tai sa nu te moștenesca !!!
Pesta peștelui:
(11 Septembrie 2018, 16:14)
@luminița. Reprezinți o majoritate covârșitoare de stupizenie! Asta e, sunteți majoritari, voi tàmpiții! De-aceea educația, din tată-n fiu, va fi bulibâșoaie în șatră! Castele cu turnulețe, dar sunt ,,de elită”!
Gabriel :
(11 Septembrie 2018, 00:58)
Părinții plătesc pe profesorii bugetari, dar și pe profesorii care meditează, pentru binele copilului! Firesc, ce nu se face la școală, se plătește (cine poate!) la meditator, care e tot ăla de la clasă...!
Luminita:
(10 Septembrie 2018, 13:05)
Investitia in educatia copilului tau este cea mai sigura investitie ! Vreau exemple de rezultate mai bune decat ale elevilor de la CNMV ... si apoi sa vb Adriana !!! Cate note intre 9-10 au fost la ex de bacalaureat si cate la admiterea la facultate ? Iar despre “unghiurile caracteriale” sper ca nu e o eexprimare de cadru didactic ....
Sălcioara:
(9 Septembrie 2018, 20:13)
Sa va spun eu cine sunt ca sa fiu credibil! N aveați voi proastele de acolo alt cal de bătaie! Poate isj încearcă sa rezolve sesizările directe depuse! Prestigiul meu? Nu se compară, oricum, cu al unor mameluce tânte! Nu e vorba doar de directorii de la Sălcioara, mameluci sunt și la case mai mari!
@Salcioara:
(9 Septembrie 2018, 17:51)
Postarea ta nu poate fi luata in serios daca nu ne spui cine esti, ca sa cunoastem prestigiul de care te bucuru si cat de obiectiv poti fi. Daca te ascunzi in anonimat nu faci decat, vorba ta, sa ramai "un mameluc" care face judecati "tampite"..
@pandele:
(9 Septembrie 2018, 17:14)
@Pandele. Ai întrebat ceva sau ai constatat!? Neacșu nu pune numai numai incompetenți, mai Nimerește accidental și câte unul bun.
ADRIANA:
(9 Septembrie 2018, 17:08)
@luminița. Uiți un adevăr! ABSOLVENȚII DE LA CNMV SE MEDITEAZĂ MULT TIMP PENTRU BAC ȘI FACULTATE!!! Chiar și 3-4 ani din liceu! Provin din cele mai avute familii. De unde au părinții lor toți acei bani, nu contează! Mai moale cu meritele exclusive ale CNMV, dimpotrivă, sunt infime! Bine că mai găsesc profesorii care nu iau banii degeaba la meditații, tot e bine! Grigoraș a fost și ea printre acești profesori.
Sălcioara:
(9 Septembrie 2018, 16:25)
În atenția ISJ: o tâmpită a numit directori tâmpiți! Poate se poate face ceva, concursul a fost o farsă politică! Mameluci profitori și recomandați numai de Barcari!
ADRIANA:
(9 Septembrie 2018, 15:44)
A fi profesor responsabil nu mai este un lucru firesc azi, vor statui și mare vâlvă cu ce fac ei! Situația este dramatică în școli. Învățătorii încă mai muncesc, dar se îngroapă munca lor, începând cu clasa a V-a...! La bac, ajung deja tabula rasa!!!
PANDELE:
(9 Septembrie 2018, 15:31)
Nu terminati cu aceasta incompetenta a lui Neacsu .
Domnișoara :
(9 Septembrie 2018, 15:24)
Grigoraș nu va mai fi inspectoare niciodată, dar nici în Slobozia nu-i doresc să mai revină!
Gh. Doja:
(8 Septembrie 2018, 21:48)
A munci ca un profesor adevărat a devenit un mare merit. Bravo, Grigoraș! Ai grijă de viața ta!
Rodica:
(8 Septembrie 2018, 01:25)
Profesional, fosta inspectoare de română a plecat pregătită la Bruxelles. O vorbesc ,,de rău” cei care o cunosc și din alte unghiuri caracteriale. Da, profesional era pregătită, a dovedit. Ne bucurăm ca niște proști când mai dăm de vreun profesor care/și face doar datoria! Rar mai găsim și de aceea supraevaluăm NORMALITATEA.
Luminita:
(8 Septembrie 2018, 00:13)
Cat poți sa fii de frustrat ca sa vorbești de rau fosta inspectoare de limba romana ? Este o profesionista care vine de la Școală nr. 2 ( trebuia sa vina din Calea Lactee?) și ne va reprezenta cu cinste acolo unde a plecat! O varianta câștigătoare pentru elevii acestui județ este : Școală Generala nr. 2 Slobozia + CNMV Slobozia ! Astfel, la absolvirea lor, părinții vor avea puține emoții pentru examenul de admitere la facultate ! Sa privim rezultatele de anul acesta ale absolvenților CNMV : admiși la Medicina, ASE, Drept, Litere, Arhitectura și nu oricum ci primii sau printre primii !!!! Acesta este adevărul ...sa încetăm cu invidiile ... sa admiram și sa ne dorim sa ajungem la nivelul lor ! Personal, mulțumesc dneI invatatoare Nita Elisabeta și cadrelor didactice de la cele doua unități de învățământ  amintite pentru tot ce au făcut pentru copilul meu ! Îi asigur de intreaga mea considerație !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
266 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 74 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 30 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9416, cu 74 de cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2021, 16:45
(3220 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Funcționari publici din Primăria Fetești, trimiși în judecată

Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița au efectuat acte de urmărire penală la delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 21:05
(11167 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Fierbinți-Târg!

Pentru executarea lucrărilor de schimbare a tabloului de automatizare de la nivelul rezervorului de alimentare cu apă potabilă, de pe strada Gării, din orașul Fierbinți-Târg, RAJA Constanța este nevoită ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 18:55
(4405 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Pe parcursul sfârșitului de săptămână, polițiștii de la Rutieră au organizat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prevenirea producerii unor accidente de circulație, dar și pentru depistarea ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 18:20
(3083 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 35600 de lei

Verificările desfășurate de polițiștii ialomițeni, în cadrul activităților de prevenire și limitare a infectării cu virusul SARS-CoV-2, au dus la identificarea și sancționarea a 149 de cetățeni care nu ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 18:15
(2279 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 38 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 29 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9342, cu 38 de cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 16:25
(3213 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Incendiu la un cabinet medical

Țăndărei: Incendiu la un cabinet medical

Pompierii militari din cadrul Gărzii de pompieri Țăndărei au fost solicitați sâmbătă, 27 martie a.c., în jurul orelor 14,15, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un cabinet ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 12:40
(2327 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Și-a găsit sfârșitul într-o canalizare

Un bărbat de 60 de ani din Feteși a murit duminică, 28 martie a.c., după ce a căzut într-o canalizare. În ajutorul victimei s-au deplasat de urgență două echipaje de la Stația de pompieri Fetești cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2021, 22:20
(4657 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 57 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 28 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9304, cu 57 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2021, 16:50
(4167 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 32 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 27 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9247, cu 32 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2021, 15:40
(4532 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Centru de vaccinare anti-COVID-19, deschis în cadrul Batalionului 113 Artilerie

Slobozia: Centru de vaccinare anti-COVID-19, deschis în cadrul Batalionului 113 Artilerie

Reprezentanții Batalionului 113 Artilerie din Slobozia au dat startul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 pentru populația civilă. În cadrul instituției militare funcționează din această săptămânăun Centru ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2021, 20:05
(3305 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 47 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 26 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9215, cu 47 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2021, 15:35
(3479 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi acordate pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, 76 polițiști și 30 de polițiști locali au acționat pentru verificarea  respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, precum și pentru prevenirea și limitarea infectării ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2021, 14:35
(4868 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 2000 de Cereri Unice de Plată depuse

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a făcut o primă centralizare a Cererilor Unice de Plată, depuse de fermieri în perioada 1-26 martie 2021. La nivelul țării, potrivit datelor oficiale, ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2021, 14:10
(4087 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 60 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 25 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9168, cu 60 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2021, 15:30
(4098 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 600 kg de pește, confiscate

Ialomița: Peste 600 kg de pește, confiscate

Miercuri, 24 martie a.c., în jurul orelor 13,00, polițiștii din Platonești și Țăndărei au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul pisciculturii ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2021, 13:25
(3598 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cercetat penal pentru «tăiere ilegală» și «furt de arbori»

Țăndărei: Cercetat penal pentru «tăiere ilegală» și «furt de arbori»

În cursul zilei de miercuri, 24 martie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii rutieri din Țăndărei au depistat, în flagrant, în extravilanul orașului Țăndărei, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Fetești ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2021, 13:10
(2508 vizualizări - 4 comentarii)


Razie de amploare și percheziții la Borănești și Coșereni

Razie de amploare și percheziții la Borănești și Coșereni

17 percheziții domiciliare au avut loc în dimineața zilei de joi, 25 martie 2021, pe raza comunelor Borănești și Coșereni, precum și una în București, fiind vizate persoane bănuite de săvârșirea mai multor ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2021, 12:50
(7020 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de sprijin pentru schema de ajutor de stat «Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că se primesc Cererile de sprijin pentru accesarea schemei de ajutor de stat «Servicii de silvomediu, servicii ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2021, 11:50
(8676 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Eșalonarea simplificată pentru obligațiile fiscale principale și accesorii datorate după data de 16 martie 2020

Administrația Județeana a Finațelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că pot accesa eșalonarea la plată simplificată, pe o perioadă de cel mult 12 luni, pentru obligațiile fiscale ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2021, 18:10
(5768 vizualizări - 0 comentarii)


Birou Teritorial al Avocatului Poporului la Slobozia

Birou Teritorial al Avocatului Poporului la Slobozia

Miercuri, 24 martie 2021, în cadrul unei întâlniri oficiale desfășurata în Sala de Ședințe a Consiliului Local Slobozia, Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunțat public deschiderea unui nou Birou Teritorial ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2021, 15:50
(4300 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 72 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 23 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9108, cu 72 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2021, 15:20
(3525 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace pentru gestionarea situațiilor de urgență produse de un accident rutier cu victime multiple

Joi, 25 martie a.c, începând cu orele 10,00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează un exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren în care este ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2021, 15:05
(6257 vizualizări - 0 comentarii)


Tânără de 20 de ani din Bordușani, amendată că nu a respectat «izolarea»

Verificările persoanelor care au obligația izolării sau carantinării la o adresă aleasă au dus la identificarea unei tinere de 20 de ani, din comuna Bordușani, care a încălcat această măsură. Reamintim ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2021, 13:50
(5033 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

În cursul zilei de luni, 22 martie a.c., în jurul orei 9,00, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit, pentru control, un autoturism care avea o deplasare sinuoasă. La volanul autovehiculului a fost identificat ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2021, 17:20
(3049 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19

În cursul zilei de luni, 22 martie a.c., aproape 100 de forțe de ordine au acționat pe raza județului Ialomița pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2021, 17:05
(1954 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 48 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 23 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9036, cu 48 de cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2021, 15:15
(3422 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între Slobozia și Bucu

Accident rutier între Slobozia și Bucu

Un accident rutier s-a petrecut în ziua de marți, 23 martie a.c., pe DN2, între localitățile Slobozia și Bucu. Din primele informații, se pare că evenimentul a avut drept cauză o depășire efectuată neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2021, 14:30
(3231 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: 4 autoturisme implicate într-un accident rutier

Sinești: 4 autoturisme implicate într-un accident rutier

În dimineața zilei de marți, 23 martie a.c., în zona localității Sinești s-a produs un accident rutier. Principala cauză a evenimentului rutier ar fi pătrunderea neregulamentară de pe un drum lateral pe ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2021, 10:30
(2845 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Percheziții de amploare la Fetești

Polițiștii și procurorii au descins în dimineața zilei de marți, 23 martie a.c., la 40 de adrese din Fetești. Descinderile vizează mai multe persoane cercetate de organele judiciare locale într-un amplu ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2021, 10:15
(5239 vizualizări - 5 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...