Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Manuela Zainea a schimbat inspectorii școlari

La Inspectoratul Școlar a început pesedizarea

Manuela Zainea a schimbat inspectorii școlari

Schimbări în structura Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. Manuela Zainea, șefa Învățământului ialomițean a înlocuit recent o parte dintre inspectorii școlari care își desfășurau activitatea în cadrul instituției. Simpatizanți sau chiar membri ai PSD Ialomița, noii inspectori școlari nu corespund însă criteriilor prevăzute în metodologiile implementate de Ministerul Educației. Oficialii de la București au aprobat însă lista de propuneri fără a ridica obiecții. Manuela Zainea a refuzat să ofere explicații pe această temă.

Oamenii partidului, deveniți inspectori școlari
Deși ar fi trebuit să supra­vegheze modul în care unitățile de învățământ din Ialomița se pregătesc pentru începerea noului an școlar, Manuela Zainea are alte procupări. Astfel, aceasta a înaintat Ministerului Educației o listă prin care a înlocuit din funcție șase inspectori școlari de specialitate din cadrul instituției pe care o conduce. Noii inspectori școlari puși în funcție de Manuela Zainea sunt însă membri sau simpatizanți ai Partidului Social Democrat Ialomița. Mai mult decât atât, din punct de vedere profesional aceștia nu corespund exigențelor pe care le presupune o astfel de funcție. Pentru Învățământul Preșcolar, Manuela Zainea a schimbat-o din funcție pe Mihaela Leuștean și a înlocuit-o cu Maria Nedelcu, fosta directoare a Grădiniței «Voinicelul» din Slobozia. Înainte de a deveni inspector școlar, Maria Nedelcu nu a promovat concursul pentru ocuparea funcției de director la grădinița pe care a condus-o... Consilierul local PSD Elisabeta Beciu este noul inspector școlar pentru Învățământ Primar din cadrul IȘJ Ialomița. Aceasta a fost propunerea Manuelei Zainea pentru funcția de inspector școlar general adjunct, însă planurile i-au fost încurcate după ce Steluța Mitrea a revenit în funcție. Beciu a înlocuit-o pe Maria Stoian. Profesor de Limba Română la Scânteia și simpatizant al PSD, Mioara Fătu o va înlocui pe Simona Grigoraș în funcția de inspector școlar pentru disciplina Limba Română. Susținută de PSD, Simona Grigoraș își va petrece următoarele 8 luni la Bruxelles, unde va fi detașată în cadrul unui proiect. Pentru disciplina Biologie, Manuela Zainea l-a înlocuit pe Ionuț Pravăț cu Cristina Tămârjan. La rândul său apropiată a PSD, Tămârjan este fosta directoare a Școlii Postliceale Sanitară, care a rămas fără funcție după ce instituția pe care a condus-o a devenit structură a Liceului Tehnologic «Mihai Eminescu». Decizia a fost luată ca urmare a unui raport al ARACIP prin care au fost evidențiate o serie de pro­bleme de management des­coperite în urma unui control. O altă apropiată a PSD Ialomița este Aida Rotaru, cea care a devenit inspector școlar pentru Limbi Străine. Ea a înlocuit-o Nora Florența State. De asemenea, pentru Management Educațional Manuela Zainea a înlocuit-o pe Carmelușca Preluncă cu Mariana Mihăescu, o altă simpatizantă a PSD.

Numiri fără legitimitate
Numirile pe care Manuela Zainea le-a făcut pentru inspectorii școlari de specialitate nu corespund însă criteriilor cuprinse în metodologiile aprobate de Ministerul Educației. Surse din cadrul IȘJ Ialomița explică faptul că noii inspectori școlari nu au fost verificați pentru a se vedea dacă aceștia cores­pund într-adevăr din punct de vedere al studiilor sau experienței profesionale cu funcțiile pe care le-au preluat. Aceste verificări standard nu au fost făcute nici măcar la nivelul Ministerului Educației. Oficialii de la București au aprobat lista transmisă din teritoriu de către Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, fără a ridica vreo obiecție. Referitor la această situație, Manuela Zainea a refuzat să facă declarații publice. Acesta s-a rezumat să precizeze faptul că nu dorește să ofere puncte de vedere reporterilor ziarului nostru. «Cu dumnea­voastră nu am ce să discut. Nu vreau să declar nimic pentru ziarul Independent a spus Manuela Zainea, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.

3 Septembrie 2018, 14:50 (17135 vizualizări - 45 comentarii)

Citiți și:
Abateri cu iz penal reclamate la Inspectoratul Școlar Județean
Inspectorul general școlar Manuela Zainea pune virgulă între subiect și predicat
Șefa Învățământului ialomițean a intrat în atenția Comisiei de Disciplină a Ministerului Educației

Comentariile cititorilor:


Maria:
(4 Septembrie 2018, 14:05)
Fosta inspectoare de romana si-a vazut strict interesul ei! Cei doi de la MRU nu au cum sa oboseasca, sunt fericiti impreuna! Nu au cum sa nu mai fie in Isj, asta inseamna sa fie despartiti si ei nu pot fi despartiti :) Cu toate ca au avut grija sa-si completeze catedrele cu niste ore la CNMV! 
un parinte:
(4 Septembrie 2018, 13:00)
Cine e pus politic, sa se astepte sa fie schimbat asisderea! Competentele acestora sunt de alta natura. Din pacate, cei care au de suferit sunt copiii. Ce modele au? Spre ce se indreapta? In ce directie ne indreptam cu totii? Si ce e mai trist, e ca nu mai e nimic de facut. Degeaba ne aratam frustrarile prin comentarii, ei se infig acolo in mediocritatea, nesimtirea si parvenirea lor.
Cetateanul:
(4 Septembrie 2018, 01:23)
Pe cand schimbari la MRU?Poate domnul si doamna inspector au obosit.Nu gasim ceva sa-i inlocuim si pe ei.S-ar putea ca cei doi minunati inspectori sa simpatizeze cu cine trebuie si uite asa ramanem cu ei pe cap.Nu avem noi norocul la o schimbare radicala!Cu inspectori sau fara viata scolara din judet tot grea este.Un an scolar mai bun sa avem!Ei se schimba problemele raman!
Cetateanul:
(4 Septembrie 2018, 01:06)
Dupa un management dezastruos la Scoala Postliceala Sanitara ,d-na director a fost numita inspector.Doamne fereste!In ce lume traim?Scoala Postliceala Sanitara trebuia desfiintata.Cine are timp sa analizeze?Cum a devenit peste noapte structura liceului tehnologic? Sunt intrebari la care d-na C.T.ar trebui sa raspunda.Pardon,nu mai are preocupari in acest sens.A fost promovata.Voi intelegeti ,oameni buni?
Romeo:
(3 Septembrie 2018, 23:59)
@Lucia. Ce mi-e Grivița, ce mi-e Scânteia? Tot un drac de școală rurală unde se ,,formează inspectoare”. Hai, că chiar era ff importantă corectarea! M. F. Inspectoare la română, vai de școala ialomițeană! Vai de elevii actuali!
ADRIANA:
(3 Septembrie 2018, 21:27)
Fosta inspectoare de română s-a format ca profesoară la IȘJ. Cinste ei că nu a pierdut timpul. A făcut inspecții și a prins curaj că sunt altele mai slabe ca ea! Nu cred că a fost susținută politic decât în primii trei ani de isj. Apoi, a prins cheag fata și Barcari a ținut-o pe lângă ea. S.G. și-a denaturat caracterul ca inspectoare. Nu mai vedea dreptatea, făcea jocul directorilor proști și respecta comenzi, din păcate! A intrat in isj ca profesoară bună de română, a ieșit marionetă. Am respectat-o până la un moment dat!
Carmen:
(3 Septembrie 2018, 21:06)
Duduiau de competență cei schimbați....hai să fim serioși..pravăț? prelucă? ce îi recomanda? culoarea "galbenă".
Lucia:
(3 Septembrie 2018, 21:01)
Habar nu aveti pe ce lume traiti,publicati un articol ca sa va aflati in treaba.M.F. este profesor titular la Grivita.
Olivia:
(3 Septembrie 2018, 19:52)
Manuela Zainea dă interviuri numai la ȘTIREA.
@Adriana:
(3 Septembrie 2018, 19:44)
Chiar că de la Sălcioara vin doar tâmpite.Acolo 2 inse au aere de directoare și...de viceprimar.
Jana:
(3 Septembrie 2018, 18:54)
Băiii frateeee! da le a ales!!! Mă lași?! Numai Tute! Pleacă tutele, vin altele, și mai tute!
Dc te miri ?:
(3 Septembrie 2018, 17:59)
" safu " nu da explicații , doar comandă.... Și execută și el fără să crâcnească ordinele celui ce la uns in functi e.
Pesta(ciuma rosie):
(3 Septembrie 2018, 17:58)
Danciloza sau  anotimpul tutelor semianalfabete psd numite, din guvern pana la femeia de serviciu..
ADRIANA:
(3 Septembrie 2018, 17:21)
Prof. M.F., Română, va prinde o catedră la Slobozia și....gata! Că doar dai repede Scânteia pe IȘJ și, intr-un an, ești titulară in buricul muncipiului! Cine este această prof. M.F., in afara de PSD? Ce victorii profesionale are dânsa ca să fie inspectoare pe Română?? Pute a pilă, nexam competență. Cum dracu să te faci vedetă de la Sc. Scânteia!? Bine că n-au adus-o de la Sălcioara, că dădea foc IȘJ -ului! De-acolo vin numai tâmpite!
Succes!:
(3 Septembrie 2018, 17:06)
În 9 luni, S.G., fostă inspector. la Română, titularizată pe dosar de la Sc 2 la CNMV Slobozia ( acesta i-a fost scopul ca inspectoare, CNMV ), va reveni! cu un bebe. Va fi realizarea vieții ei. Și nu va mai reveni, o fi proastă să se mai întoarcă...Schimbările de la IȘJ nu se discută decât după ce se vor simți efectele. Oricum, ce-a fost, niște Zorzonele slabe!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
220 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DN2A: Accident în afara localității Sărățeni

În dimineața zilei de sâmbătă, 15 mai 2021, în jurul orei 9,00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN2A, în afara localității Sărățeni, s-a produs un accident de circulație în ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 18:05
(2720 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Pe parcursul zilei de duminică, 16 mai a.c., polițiștii de la Rutieră au depistat în flagrant cinci persoane în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice din județul Ialomița fără a deține permise ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 17:50
(2362 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Cod Galben de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare tip Cod Galben de intensificări susținute ale vântului, valabilă marți, 18 mai 2021, în intervalul orar 6,00-23,00. Conform meteorologilor ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 17:35
(2028 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 17 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10699, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 16:35
(2808 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Moldoveni

Accidente la Slobozia și Moldoveni

Duminică, 16 mai a.c., în jurul orelor 10,30, salvatorii din cadrul Gărzii de Intervenție Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 13:35
(3593 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Incendiu la o casă din cauza unei lumânări

Sâmbătă, 15 mai a.c., în jurul orelor 13,40, salvatorii din cadrul Stației de Pompieri Fetești au fost alertați prin 112 să intervină în municipiul Fetești pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 13:25
(2547 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


AJFP Ialomița: 25 mai 2021, termenul final de depunere a Formularului 230

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că data de 25 mai 2021 este termenul până la care persoanele fizice pot depune, sub sancțiunea decăderii, Formularul 230 ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 12:20
(2290 vizualizări - 2 comentarii)


APIA primește cereri de intenție pentru accesarea Programul Național Apicol (PNA)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 31 mai 2021, primește Cereri de intenție pentru accesarea Programului Național Apicol (PNA) depuse de către formele ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2021, 12:15
(4709 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 16 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10694, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2021, 16:40
(2346 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 15 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10691, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2021, 17:10
(3238 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Reținut 24 de ore pentru «furt calificat»

Un tânăr de 30 de ani, din Grindu, a fost reținut pentru 24 de ore, în ziua de joi, 13 mai a.c., de către polițiști. Acesta are calitatea de suspect într-un dosar de «furt calificat». În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 19:45
(3211 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Ied salvat dintr-o fântână

Alexeni: Ied salvat dintr-o fântână

În ziua de joi, 13 mai a.c., un echipaj de salvatori din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit pentru salvarea unui ied căzut într-o fântână dezafectată, adâncă de aproximativ 15 metri ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 19:40
(4043 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Dispensarului din Căzănești

Pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Dispensarului, din orașul Căzănești/Ialomița, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 14 mai 2021, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 19:25
(2421 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 14 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10686, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 16:50
(2454 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Fetești

În dimineața zilei de vineri, 14 mai a.c., în jurul orei 5,45, salvatorii din cadrul Stației de Pompieri Fetești au fost alertați prin 112 să intervină la Fetești pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 13:50
(2276 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Acțiune a polițiștilor la Fetești

Acțiune a polițiștilor la Fetești

În cursul zilei de joi, 13 mai 2021, în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurată pe raza municipiului Fetești, aproape 100 de forțe de ordine au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 12:45
(1881 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Iazu: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Miercuri, 12 mai a.c., pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Slobozia au intervenit cu o autospecială de intervenție la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. La locul evenimentului ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 20:15
(2098 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Iazu accident


Pompierii din Urziceni, 24 de ore de luptă cu flăcările la Glodeanu Siliștea

Pompierii din Urziceni, 24 de ore de luptă cu flăcările la Glodeanu Siliștea

Pompierii din Urziceni au reușit în dimineața zilei de joi, 13 mai a.c., să stingă incendiul care a cuprins un siloz de cereale, de pe raza localității Glodeanu Siliștea/Buzău. Focul a izbucnit în dimineața ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 20:05
(5165 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modalități de transmitere a documentelor pentru eliberarea certificatului de rezidență fiscală

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că cererile pentru eliberarea certificatului de rezidență fiscală se pot transmite prin mijloace electronice de ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 19:50
(5164 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Șofer rănit într-un accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit în ziua de joi, 13 mai a.c., în cazul unui accident rutier petrecut pe raza localității Ciocârlia. Din informațiile oferite, se pare că un autoturism s-a ciocnit de ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 17:30
(2810 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 13 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10683, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 16:35
(3631 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Și-a găsit sfârșitul într-un bazin cu apă

Un bărbat de 55 de ani din localitatea Urziceni a murit în ziua de joi, 13 mai a.c., după ce a căzut într-un bazin cu apă, adânc ce 7 metri. Bazinul se afla în gospodăria bărbatului. La fața locului au ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 16:30
(2498 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții în Ialomița: Contrabanda cu tutun, în vizorul polițiștilor prahoveni

Miercuri, 12 mai 2021, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova au efectuat 32 de percheziții, în 15 județe (Prahova, Ilfov, Dâmbovița, Argeș, Ialomița, ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2021, 21:40
(3477 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Reducerea evaziunii fiscale, obiectivul strategiei ANAF 2021-2024

Administrația Județeana a Finanțelor Publice Ialomița și-a fixat ca obiectiv strategic reducerea evaziunii fiscale și a economiei subterane, în vederea menținerii unui mediu economic echitabil pentru toți ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2021, 18:40
(7299 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 9 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 12 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10680, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2021, 16:20
(2140 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 170 kg de pește, confiscate de polițiști

Fetești: 170 kg de pește, confiscate de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurată luni, 10 mai a.c., polițiștii au depistat un bărbat, de 34 de ani, din județul Constanța, în timp ce transporta ilegal 170 kg de pește. Bărbatul nu avea documente legale ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 18:05
(2008 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 14 mii lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Polițiștii ialomițeni au desfășurat luni, 10 mai a.c., ample acțiuni privind modul în care populația județului respectă măsurile de poretcție sanitară. Cu această ocazie au fost aplicate 75 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 17:45
(2133 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Valea Ciorii și Lăcusteni

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Valea Ciorii și Lăcusteni

Pompierii ialomițeni au intervenit luni, 10 mai a.c, pentru stingerea unor incendii de vegetație uscată produse pe raza localităților Valea Ciorii și Lăcusteni. La Lăcusteni, incendiul s-a produs pe terasamentul ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 17:40
(2329 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița le reamintește contribuabililor faptul că 25 mai 2021 este data limită pentru depunerea următoarelor declarații fiscale: Formularul 100, Formularul ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 17:35
(3706 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 11 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10671, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 16:35
(3631 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...