Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Mărturii din orașul condamnaților (II)

Lumea lui OACHE, dealerul orașului

Mărturii din orașul condamnaților (II)

Andrei are 23 de ani și trage din pungă... Vrea să ajungă la «Românii au Talent» să le arate tuturor ce mușchi are de când merge la sala de forță. Dar Andrei de-abia mai merge... Vecinii spun că a fost un copil bun, e și acum, iar mama lui a luptat mult ca să îl scape de droguri. A pierdut bătălia. «Trasul din pungă» e ultima etapă... E dincolo de otrava pentru șobolani, de acetonă și ceai de nalbă albă și crack, e dincolo de etnobotani­cele de 5 lei ale lui OACHE. E ultima stație! Și pentru Andrei, ziarul nostru continuă seria mărturiilor făcute de către părinții consumatorilor de droguri din oraș. Și o va face atâta timp cât părinții vor cere ajutor și sprijin din partea comunității! Până când autoritățile vor recunoaște situația, până când directorii liceelor și școlilor din oraș vor reclama public problemele cu care se confruntă. Pentru că Andrei se droghează de 10 ani. Încă din clasa a VII-a!

Drame la indigo V. este o femeie străvezie, cu umerii aplecați și pași șovăielnici. Nu privește niciodată în ochi interlocutorul, de rușine... Povestea ei e soră cu povestea lui M. Băiatul ei are aceeași vârstă, 24 de ani, consumă din liceu și face spume la gură de la marfa lui OACHE. «Bărbatul meu a fost la el acasă, la garsonieră... Stătea în altă parte atunci, că schimbă mereu locul! Închiriază, stă 3-4 luni, apoi se mută... Știți ce i-a zis? Că vinde ca să-și crească copilul... Dar cu copilul meu ce are?! Că de când ia marfă de la el a ajuns o umbră... Vomită tot de la otrava aia și transpiră ligheane. De-aia a stricat tot din casă...». Băiatul lui V. este violent când se droghează. Și distruge tot din casă. V. doarme cu punga de haine la cap, ca să poată fugi atunci când el devine violent. Și este violent aproape de fiecare dată. «Eu nu vreau să îl văd așa! Trebuie să îl apăr, dar nu mai știu cum... Nimeni nu mă ajută. Nu mai pot! Vă dați seama, a fumat de la OACHE și apoi a căzut pe scară, acolo la el, cu spume la gură... A zăcut o oră inconștient, fără să știe nimeni de el. Așa l-am găsit la UPU... A refuzat internarea și a ieșit! Mi-au spus că putea să facă accident vascular cerebral... Când am ieșit amândoi, mi-a spus: „îmi dai 15 lei?“. „Cum să îți dau, mamă, vrei să cazi iar?“. Nu, mi-a zis, că pe scară a fumat „nepreparat“, direct substanța. Și că acum o să o combine... Nu i-am dat și când am ajuns acasă a început să spargă tot!». V. ne arată fotografii cu apartamentul în care locuiește. O sufragerie obișnuită, cu mobilă de pal, cumpărată în urmă cu 30 de ani... Din mobilă n-a mai rămas decât scheletul! Rafturile sunt făcute surcele, ușile smulse din balamale și așezate grămadă într-un colț, hainele morman în mijlocul camerei. V. plânge cu lacrimi înghițite... «Mă uit la el și nu am ce face! Dacă ajung cu el la UPU, te huiduie doctorii și nu te bagă în seamă... Dacă îl țin acasă, ia cuțitul să mă omoare... L-am luat înaintea lui și l-am ascuns sub covor... Eu sunt un om de rând, ce să fac?! Unde să mă duc, cine să mă audă?!».

Coșmarul lui V. Băiatul lui V. a încercat în repetate rânduri să renunțe la etnobotanice... A reușit chiar să se angajeze o vreme. A acceptat chiar și să meargă la Obregia, conștient că are nevoie de asistență me­dicală... Are o prietenă, care luptă alături de el! Și îl are pe OACHE, la un telefon distanță. V. nu-și mai amintește cum era înainte... Nu-și mai amintește decât răul. «Pentru etnobotanice a vândut tot din casă... Televizor, mașină de spălat, tot... Când n-a mai avut ce vinde, mi-a luat buletinul și a cumpărat electronice cu el. A făcut rate la televizoare, la calculator... Apoi le-a vândut pe alea, ca să aibă bani de droguri... Plătesc 13 milioane pe lună, în urma lui! Un salariu din casă se duce pe rate... Dar l-am iertat, ce puteam să facem?! Nu pot să-l las în stradă, e copilul meu... Lupt să-l ajut, mă bucur când îl mai internează o zi-două... Dar n-am cui spune, n-am cui să mă plâng, că pe OACHE nu-l ia nimeni... El rămâne acolo și îl cheamă pe copilul meu să îi dea etnobotanice...». V. oftează și ne întreabă unde să se ducă, la care televi­ziune? «Sunt mulți copii ca al meu... Dar niciunul nu vrea să recunoască că are copil care se droghează! Le e rușine sau spun că nu e adevărat... Am mai cunoscut o familie... Cum să nu recunoști când copilul tău face așa ceva?! Mi-au recunoscut că l-au mai văzut cu ochii schimbați, dar cică nu se droghează... Și uite așa își îngroapă copiii, cum o să îl îngrop și eu pe al meu fiindcă nu mă ajută nimeni... Iar la Poliție zic că nu au probe. Păi, ce probe vor dacă ăia vând în plină stradă?! Iar ei se adună mai mulți și cumpără... O dată a luat unul dintre prietenii lui salariu, că mai sunt și unii care muncesc, și și-au turnat în cap... Au făcut petrecere în pijamale de un milion. Să moară toți în casă...».

De la Galați la Călărași, via Constanța
Publicarea primelor declarații ale părinților consumatorilor de etnobotanice din Slobozia nu a trecut neobservată. Surse din anturajul lui OACHE susțin că, după apariția ziarului pe tarabe, acesta a chemat «toți drogații» și i-a amenințat că nu-și vor mai primi dozele dacă mai spun ceva: «Nenorociților, vreți să nu mai am parte de botezul lu’ ăla micu?». OACHE botează în toamnă, la Taboo, a arvunit deja localul... Amenințările lui OACHE nu au rămas fără efect. Consumatorii din oraș s-au repliat și caută dealeri noi. Cei mai apropiați sunt la Călărași, într-un cartier mărginaș al orașului. Cartierului îi spun «Fantomas», e un ghetou,  toată lumea îl știe. V. a fost și ea acolo, urmă­rin­du-și băiatul: «E o stradă acolo, unde vând. Am fost acolo, în urma lui. Sunt țigăncile la stradă, turcoaice... Au plicurile la sutien, te opresc și te întreabă: „Ce să-ți dea mămica, frumusețea mea?“. Și ei vin și se bat cu mâinile pe burtă. Adică arată că le e foame! Așa fac... Iar băiatului meu i-au spus că, dacă are 4-5 mi­lioane, vin ei la Slobozia și îi aduc marfa...». Pentru că etnobotanicele lui OACHE s-au scumpit, consumatorii din Slobozia se unesc și pleacă cu mașinile la Călărași, unde etnobotanicele sunt mai ieftine. Sau la Brăila, sau la Galați, dacă vor să cumpere mai mult și să revândă... În ultimele două săptămâni, jandarmii au fost chemați de mai multe ori pentru a ridica consumatori căzuți în stradă. Repre­zentanții Jandarmeniei confirmă incidentele și susțin că ur­mează protocolul legal pentru astfel de situații, dar că interven­țiile lor sunt strict punctuale. Lau­rențiu Abaza, șeful Poliției Locale Slobozia, a fost anunțat că în Orășelul Copiilor din Slobozia se dro­ghează, în plină zi, copii de 12-13 ani. «Avem patrulă în zonă!» a fost reacția acestuia. Tot săptămâna trecută, polițiștii din Slobozia au fost anunțați de părinții unuia dintre consumatori că, în spatele Școlii «Sf. Andrei» din Slobozia, au identificat patru tineri drogați, într-un autoturism cu număr de Brașov. După intervenția Poliției, cei patru tineri au făcut plângere împotriva părin­ților, acuzându-i de «agresiune»... Inspectoratul de Poliție al Jude­țului Ialomița nu a raportat oficial incidentul, după cum nu a raportat niciodată vreun incident în care sunt implicați consumatori de droguri!

3 Septembrie 2018, 10:50 (23149 vizualizări - 21 comentarii)

Citiți și:
Traficantul de droguri «Oache» a primit 3 ani și 8 luni cu executare
Mărturii din orașul condamnaților (III)
Mărturii din orașul condamnaților

Comentariile cititorilor:


si eu:
(4 Septembrie 2018, 11:58)
Daca te duci in cimitirul de la Bora, aproape de intrare stau la umbra cu masina si se joaca pe telefoane, cine credeti, politia comunitara. In acelasi timp la intrarile din spatele blocurilor, zona liceul de arta, stau gramada adolescenti dar si persoane dubioase de nu poti sa ai acces in cladire. Gasim aproape zilnic mizerii cum au vomitat sau urineaza pe scari. Datorita caldurii am fost nevoiti sa deschidem usa din spate, au intrat si au urinat in interior. Sa raspunda Abaza cit efectiv are si unde stau ascunsi pe banii nostri. Citi politisti stau in preajma scolilor?
doar eu:
(4 Septembrie 2018, 01:23)
Cata dreptate are "cetateanul indignat", mi-a mers la inima ce-am citit. OACHE are botezul copilului pe 19 sept la Taboo, intr-o zi de miercuri( ca tiganii). mama lui poarta la gat 3 lanturi cat degetu' de groase si toata ziua sta la G3 si tutuneaza. n-are munca, se lafaie din infractiunile lu' fiisu, din banii parintilor care de frica alimenteaza viciile copiilor. rusine sa-ti fie femeie batrana si inculta. poate DIICOT-ul se va trezi, s-a terminat vacanta d-le procuror sef Popa Danut, poate e cazul sa raspundeti la toate apelurile parintilor care v au trecut pragul. de ce nu-l arestati pe Oache? cat poate sa dureze o ancheta cand aveti atatea si atatea plangeri ??despre Calarasi si cartierul "fantomas" e film de groaza, tigancile batrane vand droguri stand pe fotolii in fata blocurilor iar gialatii musculosi si tatuati stau atarnati pe geamuri sa urmareasca orice miscare.  in ce secol traim? in ce film de groaza traim? de ce consumatorii sunt vazuti ca niste boschetari, oameni buni ei sunt bolnavi dar noi? noi care suntem sanatosi si intregi la minte de ce nu facem nimic? trebuie chemate 2-3 televiziuni care sa arate cu degetu' catre autoritati, poate macar de rusine sa faca ceva
doar eu:
(4 Septembrie 2018, 01:05)
Mesajul d-nului "cetatean indignat" mi-a mers la inima. Delearul OACHE vinde in continuare, botezul e pe 19 sept la Taboo intr-o zi de miercuri( ca tiganii).mama lui Oache, tine atarnate de gat 3 lanturi cat degetu' de groase, n are munca, sta toata ziua la G3 in fata blocului si fumeaza, de unde are analfabeta aia banii? din infractiunile facute de fiisu, din banii parintilor care sunt obligati sa intretina viciile odraslelor de frica.ce face DIICOT_ul? gata, s-a terminat si vacanta, ar trebui sa raspunda la toate apelurile si rugamintile parintilor disperati. D-le procuror sef Popa Danut, treziti-va!!!! politia din Calarasi ce face cu cartierul Fantomas unde stau tigancile batrane la vanzare si au buzunarele pline de droguri?? daca intri acolo, te studiaza din cap pana-n picioare iar niste gialati tatuati stau atarnati pe geamuri sa urmareasca orice miscare. Acum 2 luni dealerii din galati au fost si s au rafuit cu dealerii din calarasi. urmatorul pas este sa chemam televiziunile si sa aratam cu degetul catre autoritati, poate doar asa ii vom trezi din hibernare
Cine e asta ?:
(3 Septembrie 2018, 21:20)
Are cineva o poza cu Oaka Oaka asta ? Hai sa-l facem vedeta !
Alt cetatean:
(3 Septembrie 2018, 19:01)
Autoritatile dorm...este nevoie probabil de un alt episod media gen Sinesti pt a se lasa cu cateva demiteri
Cetatean indignat :
(3 Septembrie 2018, 15:01)
Buna ziua, In urma celor doua articole pot spune ca sunt stupefiat. Cele doua povesti sunt "trase la indigo". Aflandu-ma la locul de munca si povestind in colectiv cele citite, la prima strigare, deja aflam informatii noi in ceea ce privește zonele frecventate de "consumatori" : La "C-uri", langa Avicola vis a vis de Casa de cultura sunt sageti pe pereti si pe jos pe pietre si frecvent se pot observa adolescenti cum vorbesc la telefon se apleaca lasa banii sub o piatră si isi iau pliculetul. Înfiorător acest lucru. Daca un cetatean de rand poate observa acest lucru, il poate afla, il poate constata, nedumerirea mea este de ce autoritatile nu il pot stopa?! Inteleg ca este greu sa opresti un astfel de fenomen in masa, dar sa tragi un semnal de alarma prin arestarea acestui "Oache" sunt convins ca se poate. Transmit un mesaj direct catre autoritatile locale (Primarie, Politie, Jandarmerie si SRI) ca daca pana la botezul copilui acestui individ nu se vor lua masuri noi cetatenii onesti ai acestui oras vom face o scrisoare către toate televiziunile pana cand se va creea un subiect general in masa cu aceasta situație iar oamenii cu functii care aveau puterea de decizie si de a actiona in acest caz se vor afla sub lupa "șefilor", televizunilor si corpurilor de control ale ministerelor abilitate. Repet ca sunt indignat, stupefiat si oripilat de relatarile din cele doua articole. Este ingrozitor prin ce drame trec aceste familii. Ma gandesc ce mahnire trebuie sa fie in sufletele lor cand cer ajutor autorităților si ei ridica din umeri. In prima faza încercați arestarea acestui individ Oache si o mai buna colaborare cu, colegii de la Calarasi pentru a trage un semnal de alarma. Invatati-va subordonatii de pe teren, echipele mobile, ce inseamna simțul civic, si astfel acestia nu isi vor mai face meseria doar pentru a duce acasa niste bani, nu vor mai trage un pui de somn in Logan, nu isi vor mai da întâlniri cu, colegii de la alte structuri prin zone cunoscute de ei

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
243 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Urmăriți internațional în Germania, prinși la Bărbulești

Doi tineri, de 25 și 26 de ani, din comuna Bărbulești, au fost prezentați Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel București pentru a fi extrădați în Germania. Aceștia au fost descoperiți pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

23 August 2016, 16:25
(5398 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Adolescentă, dispărută de la domiciliu

Fetești: Adolescentă, dispărută de la domiciliu

Polițiștii din Ialomița caută o adolescentă de 14 ani, domiciliată în Fetești, care, la data de 18 august 2016, a dispărut fără urmă. Fata se numește Andreea Valentina Oaie, are ca semn particular o deformare ...[citește_toată_știrea]

23 August 2016, 13:10
(5158 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează faptul că, la data de 19 august 2016, la nivelul județului există disponibile 441 de locuri de muncă. Cele mai multe dintre acestea ...[citește_toată_știrea]

19 August 2016, 20:05
(6777 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Se lansează «Ghidul bibliotecilor din Ialomița»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia anunță lansarea «Ghidului bibliotecilor din Ialomița». Documentul a fost creat pentru a oferi o imagine de ansamblu cu privire la activitatea celor ...[citește_toată_știrea]

19 August 2016, 18:45
(4564 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Bătrînă, înșelată prin telefon

O bătrînă de 69 de ani, din Grivița, a rămas fără 1500 de lei după ce a fost înșelată la telefon. Femeia a declarat la Poliție faptul că o persoană necunoscută a contactat-o, precizîndu-i faptul că este ...[citește_toată_știrea]

18 August 2016, 20:20
(6095 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR: S-a dat startul campaniei de finanțare a investițiilor în procesarea produselor agricole

Într-un comunicat de presă remis publicității, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță startul campaniei de finanțare a proiectelor privind investițiile în procesarea produselor agricole și ...[citește_toată_știrea]

18 August 2016, 19:25
(8012 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru furt calificat

Un tînăr de 19 ani, din Fetești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a spart mai multe mașini parcate pe raza municipiului. El a intrat în vizorul polițiștilor în urma reclamațiilor făcute de proprietarii ...[citește_toată_știrea]

18 August 2016, 19:10
(6064 vizualizări - 0 comentarii)


pierdere

Pierdut carnet de comercializare pe numele Grigore Ionel, str. Lalelei, nr. 15, com. Roșiori, jud. Ialomița, cu seriile de la IL8263041 la IL8263080. Se declară nul.

17 August 2016, 17:10


Poliția Rutieră Ialomița: 23 de permise reținute, amenzi de peste 77000 lei

La sfîrșit de săptămînă, în perioada 5-7 august a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

9 August 2016, 12:20
(5550 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți la volan

Șase bărbați, cu vîrste cuprinse între 26 și 62 de ani, au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice deși consumaseră anterior băuturi alcoolice. Șoferii ...[citește_toată_știrea]

9 August 2016, 12:05
(4943 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor în cluburi și baruri

La sfîrșitul de săptămînă precedent, Poliția Română a organizat o acțiune, la nivel național, în cluburi  și baruri, pentru prevenirea și combaterea activităților infracționale. Polițiștii ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

9 August 2016, 11:10
(6493 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Bătrînă, ucisă de virusul West Nile

O femeie de 79 de ani, din Urziceni, a murit la Spitalul «Matei Balș», după ce s-a descoperit că a fost infestată cu virusul West Nile. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Ialomița susțin este ...[citește_toată_știrea]

4 August 2016, 21:35
(7377 vizualizări - 0 comentarii)


La un pas de moarte în Lacul Amara

Medicii Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița, au intervenit duminică, 30 iulie 2016, pentru a acorda primul ajutor unui bărbat care era să își găsească sfîrșitul în apele Lacului Amara. Din primele ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2016, 20:40
(6967 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Amara înecat


Slobozia: Pacient cu viermi, transportat la spital

Întîmplare șocantă petrecută la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Un pacient, în vîrstă de 80 de ani, adus pentru consultații, în noaptea de 25/26 iulie 2016, a fost găsit ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2016, 14:50
(5567 vizualizări - 1 comentariu)


DN21A: S-a răsturnat cu mașina

Marți, 26 iulie 2016, în jurul orei 15,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN21A s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări, polițiștii deplasați ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 18:45
(4522 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți și fără permis, la volan

Un bărbat, de 64 de ani, din București, a fost depistat de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice deși consumase anterior băuturi alcoolice. Șoferul a fost testat alcoolscop ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 17:35
(4364 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă prin intermediul Rețelei EURES în Germania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomita dispune, prin intermediul Rețelei EURES, de 34 de posturi pentru lucrătorii calificați în domeniul hotelier-gastronomic (ospătar-22 de posturi ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 16:10
(5003 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Construcțiile și amenajările neautorizate privind securitatea la incendiu, termen limită pentru intrarea în legalitate-31.12.2016

Potrivit prevederilor art. 30 alin (4^1) din Legea nr. 307 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru construcțiile și amenajările care se supun avizării ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 15:20
(6270 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «Să plantăm și să îngrijim o floare!»

Din anul 2005 și pînă în prezent, Protopopiatul Urziceni a desfășurat neîntrerupt diverse activități instructiv-educative și recreative pentru copiii din comunitate prin intermediul Biroului de Asistență ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 14:25
(5328 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR va primi cereri de finanțare a investiților neagricole din zona rurală

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide o nouă sesiune anuală de depunere a proiectelor de investiții pentru submăsurile din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PND ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 13:15
(7731 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

În perioada 27-29.07.2016, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Știrbei» al județului Călărași va organiza și desfășura competiția cu tematică de pompieri, care va reuni la start loturile reprezentative ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 12:35
(5376 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în trafic

Vineri și sîmbătă, 22/23 iulie 2016, urmare a protocolului încheiat între ANSVSA și IGPR, cu privire la organizarea controalelor oficiale și respectarea condițiilor sanitare veterinare referitoare la producerea ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 11:25
(4902 vizualizări - 0 comentarii)


Liceenii au șansa să opteze pentru cariera militară

Absolvenții claselor a IX-a si a X-a care vor să urmeze o formă de învățămînt militar au șansa sa se transfere la Colegiul Național Militar «Tudor Vladimirescu» Craiova . Chiar daca este vacanță, oferta ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2016, 14:05
(4660 vizualizări - 0 comentarii)


cîine găsit

Găsit cîine duminică, 24 iulie 2016,
zona Central, rasa Ciobănesc Turcesc,
asemănător Malamu Alaska.
Rog contactați telefon 0730568820.

26 Iulie 2016, 12:15


Tragedie la Bordușani. Doi frați, înghițiți de apele Borcei

Tragedie la Bordușani duminică, 24 iulie 2016. Doi frați, de 11 și 15 ani, și-au găsit sfîrșitul înghițiți de apele Borcei. Băieții plecaseră de acasă fără să spună părinților că merg la scăldat. În această ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2016, 12:45
(6811 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC GNF BAKERY
PRODUCTS SRL

angajeză șoferi
-distribuitori produse
panificație-patiserie
în județul Ialomița,
permis categ. B,
salariu atractiv.
Relații la telefon 0733/940.564

21 Iulie 2016, 18:45


Regulamentul de selecție a proiectelor europene finanțate prin PNDR 2020 a fost modificat

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță modificări ale Regulament de organizare și funcționare (ROF) a procesului de selecție și a procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2016, 14:45
(6323 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori depistați de polițiști

Marți, 19 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ialomița au depistat un bărbat, de 51 de ani, din comuna Albești, pe numele căruia Tribunalul Constanța a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2016, 13:15
(3997 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Femeie de 83 de ani, căzută de la etajul 2

Slobozia: Femeie de 83 de ani, căzută de la etajul 2

O femeie în vârstă de 83 de ani din Slobozia a căzut de la etajul 2 al unui bloc de locuințe, după ce s-a aplecat în exterior, cu intenția de a aduna rufele întinse pe un suport, în fața ferestrei. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 20:05
(5000 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Porților Deschise» la Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița

Pe 28 iulie 2016 se împlinesc 110 ani de cînd, sub deviza «Totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor», a luat ființă Ambulanța Română. Prin Legea 22/2015 Parlamentul României a decretat ziua de 28 iulie ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2016, 18:40
(5204 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...