Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primăriile din Ialomița au acordat peste 70 hectare de teren pentru construcția de locuințe

Primăriile din Ialomița au acordat peste 70 hectare de teren pentru construcția de locuințe

La nivelul județului Ialomița s-au acordat, în ultimii 15 ani, 73,6 hectare de teren, pentru ca tinerii până în 35 de ani să-și poată construi locuințe. Măsura a fost adoptată în baza Legii 15/2003, act normativ care acordă dreptul beneficiarilor să cumpere terenurile pe care și-au construit casele. Deveniți proprietari, aceștia au posibilitatea să-și vândă apoi terenurile. Există însă o diferență majoră între prețurile cu care aceste suprafețe au fost achiziționate inițial și cele stabilite în timpul vânzării ulterioare. Dacă în primă fază, oferta statului include valori mai mici pentru aceste terenuri, tinerii care le-au cum­pă­rat le vând însă la prețuri mult mai mari. Totuși, cei care a au ales să-și construiască o casă pe terenurile pe care le-au primit cu titlu gratuit de la primărie au fost nevoiți să îndure indiferența cu care au fost tratați de administrațiile locale. Scandalurile publice iscate la Slobozia sunt doar unele din zecile de exemple semnalate pe raza județului Ialomița.

Tranzacții imobiliare cu terenurile statului
Legea 15/2003, privind sprijinul acordat tinerilor pentru construcția de locuințe, a fost publicată în Monitorul Oficial în urmă cu 15 ani. De atunci și până în prezent, invocând acest act normativ, la nivelul județului Ialomița au fost atribuite, cu titlu gratuit, peste 73,6 hectare, tinerilor care doreau să își construiască o locuință. Întreaga suprafață se regăsește pe raza celor 24 de localități ialomițene unde au fost depuse cereri de către persoanele beneficiare în vederea obținerii unui teren cu titlu gratuit pentru construcția de noi locuințe. O dată ridicate casele, beneficiarii au posibilitatea de a cumpăra suprafețele pe care le-au primit prin intermediul administrațiilor locale. Legea spune că tranzacția se încheie în urma unor evaluări a suprafețelor făcute de experți imobiliari, în baza cărora se stabilesc și prețurile. La nivelul județului Ialomița, până în momentul de față au fost achiziționate doar 5 din cele peste 1000 de terenuri care au fost atribuite tinerilor în cei 15 ani de la intrarea în vigoare a legii. Calculele arată că tranzacțiile au fost încheiate la prețuri de cel mult 4 euro/mp, în condițiile în care prețul unui teren este mai mare de 14 euro/mp. La toate acestea se adaugă și faptul că proprietarii care au cumpărat respectivele terenuri primite inițial gratuit, au posibilitatea ca după o anumită perioadă de timp să le vândă. Legea nu impune însă nicio condiție pentru această nouă tranzacție, suprafețele putând fi scoase la vânzare la prețuri mult mai mari decât cele cu care au fost cumpărate inițial.

Tinerii, ignorați de autorități
Printre cele 24 de localități din Ialomița unde au fost acordate terenuri tinerilor în baza Legii 15/2003 se numără și municipiul Slobozia. Autoritățile locale au început să atribuie locurile masiv în urmă cu aproximativ 10 ani, cu intenția de a construi un cartier nou, în zona Gării Slobozia Nouă. «Cartierul Gării Noi» așa cum a fost botezat a născut însă o adevărată polemică între beneficiarii terenurilor și administrația locală. Oamenii s-au revoltat de nenumărate ori pentru că edilii municipiului le-au acordat terenurile fără a le oferi însă și accesul la utilitățile publice. În 10 ani, cartierul construit pe terenurile oferite cu titlul gratuit abia dacă a reușit să fie racordat la rețeaua publică de apă sau cea de gaz sau energie electrică. În momentul de față, încă se mai lucrează pentru amenajarea rețelei de canalizare și a străzilor. «Ne-am săturat să facem reclamații și sesizări pentru că oricum nu se schimbă nimic. Suntem la mâna autorităților... Asta e! Pur și simplu își bat joc de noi. Am făcut credite la bănci ca să avem casele acestea, dar nimănui nu-i pasă...» a declarat, resemnat, un locatar din Cartierul Gării Noi din Slobozia. Nu la fel se prezintă însă situația în comuna Mihail Kogălniceanu, una dintre locali­tățile rurale din Ialomița în care au fost atribuite cele mai multe suprafețe de teren în baza Legii 15/2003. Pe raza acestei comune au fost oferite în cei 15 ani de la implementarea actului normativ 200 de locuri de casă, în prezent fiind în construcție doar jumătate. «Noi am făcut demersuri pentru ca tinerii să primească aceste suprafețe. Casele au fost ridicate, unele dintre ele sunt și locuite. Facem toate eforturile pentru ca beneficiarii să nu ducă lipsă de nimic!» a explicat Alexandru Dinu, primarul comunei Mihail Kogălniceanu.

6 Septembrie 2018, 20:20 (13515 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Infrastructura informatică a 7 primării ialomițene, compromisă de un virus de tip «Phishing»
Gradul de încasare a taxelor și impozitelor în Ialomița a fost de 53,79%
Mai mulți bani la bugetele primăriilor ialomițene

Comentariile cititorilor:


Un cetățean:
(7 Septembrie 2018, 00:50)
sunteti neinformați,un articol aiurea.23 mp pe penes Curcanu,fara canalizare,asfalt sau alte lucruri normale pentru Reședința județului nostru,nu înțeleg de ce publicați astfel de stiri.23 de euro fara TVA,aiurea articolul,aiurea administrație,aiurea tara,aiurea ca am pompat bani intr-un cartier plin de mizerie,caini,bazait de drujbe de la huskvarna,ateliere cu multe nereguli,bălării pline de serpi pe care Rosca nu le taie,animale care pasc in geamul casei de iti rupe nasul cand stai in curte si multe alte nereguli care ar fi trebuit sa dispară de mult daca am avea oameni competenti in slujba cetateanului nu a intereselor propii si ale partidului.
Garii Noi:
(6 Septembrie 2018, 21:45)
4 euro mp????????? Poate la Mihai Kogalniceanu sau in alta localitate... In Slobozia s-a cumparat cu 25 euro/mp in conditiile in care nu sunt toate utilitatile si drumurile le stiti cum arata , din articolele anterioare. Asa ca nu dezinformati ca ne-am imbogatit cumparand cu 4 euro/mp si vanzand cu nu stiu cat. Luati contractele de vanzare - cumparare de la Primaria Slobozia si va convingeti. Nu mai pun banii bagati in case de atatia ani si nelocuite, dar creditele cu dobanzi merg in continuare, fara sa beneficiem de case.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
348 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Hoț de animale, arestat

Un tînăr de 18 ani, din comuna Reviga, a fost arestat pentru săvîrșirea infracțiunii de furt, trei infracțiuni de violare de domiciliu și o infracțiune de maltratare și schingiuire a animalelor. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:27
(9687 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furturi, prins de polițiști

Un tînăr în vîrstă de 31 ani, din Slobozia, «client» mai vechi al polițiștilor, a «picat» din nou în mîna anchetatorilor fiind suspectul principal în comiterea unei infracțiuni. Potrivit unui comunicat ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:26
(10856 vizualizări - 0 comentarii)


Accident al Urziceni

Alertă în după-amiaza zilei de miercuri, 11 noiembrie, la Urziceni. Polițiștii din localitate au fost anunțați asupra producerii unui accident de circulație în urma căruia s-ar fi distrus o conductă de ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(13009 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor reținut

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii din Urziceni au prins și încarcerat un bărbat în vîrstă de 42 ani, din Galați. Pe numele bărbatului exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an, Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(14225 vizualizări - 0 comentarii)


«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosâmbești

«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosîmbești

În cadrul campaniei de informare și conștientizare a cetățenilor, intitulată «Votul ilegal înseamnă închisoare», acțiune inițiată de Ministerul Administrașiei și Internelor, la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 10:12
(12659 vizualizări - 0 comentarii)


Razii la Fetești și Făcăeni

Razii la Fetești și Făcăeni

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița au fost desfășurate multiple acțiuni, razii și controale menite să crească gradul de siguranță publică al cetățenilor. Peste 100 de polițiști și jandarmi ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:26
(10943 vizualizări - 0 comentarii)


Doar 2500 kg deșeuri electrice și electronice

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, după reluarea campaniei naționale Marea Debarasare din 7 noiembrie 2009, la nivelul Regiunii Sud Muntenia s-a colectat ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:21
(12162 vizualizări - 0 comentarii)


Alarmare publică la Țăndărei

Miercuri, 11 noiembrie, începînd cu orele 10,00, în orașul Țăndărei, se desfășoară un exercițiu de alarmare publică. Coordonată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița, acțiunea se derulează ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:32
(11263 vizualizări - 0 comentarii)


«Minte sănătoasă în corp sănătos»

Duminică, 8 noiembrie 2009, s-a desfășurat, la Centrul de Agrement «Pavilioane» din Amara, faza finală a Concursului Interliceal «Minte sănătoasă în corp sănătos». În organizarea Asociației Județene «Sportul ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:24
(13021 vizualizări - 0 comentarii)


Elevi cercetați pentru furtul unui telefon mobil

Vineri, în jurul orelor 13,30, o femeie în vîrstă de 37 de ani, din Slobozia, a sesizat Poliția despre faptul că, în urmă cu aproximativ 3 ore, fiicei sale, în vîrstă de 14 ani, elevă în clasa a IX-a la ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(11640 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor rutiere

Prevenirea accidentelor rutiere și combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere rămîne și în această perioadă o prioritate pentru polițiștii ialomițeni. Astfel, în perioada 6-8 noiembrie 2009, ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(11537 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, identificați la scurt timp de la sesizarea faptei

Doi ialomițeni, în vîrstă de 24, respectiv 40 de ani, sînt cercetați de polițiști sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. Asta după ce au sustras din incinta Căminului Cultural din localitatea ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 13:13
(14269 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii, accidente și sinucideri de weekend

Echipajul de prim-ajutor al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost solicitat în municipiul Fetești la două tentative de suicid, una dintre acestea fiind anunțată vineri, 6 noiembrie, iar celalaltă ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:21
(9475 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale inspectorilor DSV

Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au desfășurat, în luna octombrie 2009, 78 de controale în cantinele unităților școlare. În mare, verificările ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:13
(11423 vizualizări - 0 comentarii)


Liber la credite în zootehnie

Începînd de vineri, 6 noiembrie 2009, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii Plăților Naționale Directe Complementare în sectorul zootehnic care intenționează ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 13:10
(10057 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrîn dispărut din Centrul de la Balaciu

Miercuri, în jurul orelor 10,30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Balaciu au fost sesizați de un reprezentant al Căminului de Persoane Vîrstnice din localitate despre faptul că Neagu Andrei, de ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:14
(10890 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă accidentată pe trecerea de pietoni

O femeie în vîrstă de 73 ani a fost victima unui accident rutier petrecut, miercuri, 4 noiembrie, în Slobozia. Bătrîna se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:14
(11957 vizualizări - 0 comentarii)


Cu sabia în mașină

În continuare, un tînăr de 30 ani din Țăndărei este cercetat penal de polițiștii ialomițeni după ce în autoturismul pe care acesta îl conducea a fost găsită o sabie. Mașina a fost oprită pentru control ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:13
(11932 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 4 tone fier vechi confiscate de polițiști

Miercuri, 4 noiembrie, polițiștii din Țăndărei au executat o acțiune pe linia respectării prevederilor legale privind colectarea deșeurilor reciclabile. Urmare a acțiunii la un punct de lucru din localitate ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:12
(10971 vizualizări - 1 comentariu)


Polițiștii au prins spărgătorii de apartamente

Marți, 3 octombrie, la primele ore ale dimineții, polițiștii au fost sesizați asupra unei spargeri de apartament din Slobozia. Acționînd cu rapiditate și efective mărite, polițiștii au observat în zona ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 16:02
(10007 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente

Marți, 3 octombrie, în Țăndărei, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Pe scurt, în timp ce un bărbat în vîrstă de 55 de ani, din Slobozia, conducea un autoturism pe ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 15:57
(11600 vizualizări - 0 comentarii)


Casa unei bătrâne a ars în întregime

Casa unei bătrîne a ars în întregime

Marți, 3 noiembrie, la primele ore ale dimineții, casa unei bătrîne din Miloșești a ars în întregime din cauza unui foc lăsat nesuprevegheat. Încendiul a izbucnit în jurul orelor 08,00 și nu a putut fi ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2009, 16:02
(14817 vizualizări - 0 comentarii)


Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

«În data de 27 octombrie 2009, a fost publicată în Monitorul Oficial HG 1249/21.10.2009, prin care se intenționează întărirea Gărzii Naționale de Mediu prin diminuarea capacității instituționale a agențiilor ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 12:15
(11122 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal în apropiere de Fetești

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de vineri, 30 octombrie, în apropiere de municipiul Fetești. Astfel, în jurul orelor 8,00, pe DN3A, un bărbat în vîrstă de 35 ani, din Fetești, aflat ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 10:13
(10266 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijin pentru IMM

Joi, 29 octombrie 2009, orele 11,00, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița se va desfășura întîlnirea de lucru avînd ca temă «Sprijin pentru IMM și microîntreprinderi privind accesarea ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 15:05
(12104 vizualizări - 1 comentariu)


Infractori reținuți

În cursul zilei de marți, 27 octombrie 2009, polițiștii ialomițeni au reținut două persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, pe numele lui Dumitru ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 14:20
(11547 vizualizări - 2 comentarii)


Beat la volan

În noaptea de 25 spre 26 octombrie 2009, în jurul orelor 02,30, pe raza orașului Căzănești a fost oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe direcția Urziceni-Slobozia. Avînd un mers sinuos, a ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:55
(12663 vizualizări - 1 comentariu)


A furat o mașină

Duminică, 25 octombrie a.c., polițiștii din Movila au fost sesizați de către un bărbat din localitate asupra faptului că, în cursul nopții, persoane necunoscute i-au sustras din fața locuinței sale o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:25
(11261 vizualizări - 1 comentariu)


Orașul de Floci, deschis pentru public

Joi, 29 octombrie, Consiliul Județean Ialomița inaugurează site-ul muzeal Orașul de Floci-Giurgeni. Manifestările vor debuta la orele 10,30, iar la eveniment vor participa reprezentanți ai instituțiilor ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 09:00
(13948 vizualizări - 2 comentarii)


Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Cea de-a VII-a ediție a Simpozionului Național de Terapii Complementare și Alternative s-a desfășurat în intervalul 24-25 octombrie 2009, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea». Tema acestui simpozion ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 08:00
(14549 vizualizări - 3 comentarii)


Ultimele comentarii
tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...