Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Cupa României, Unirea Slobozia-Sportul Snagov 2-3

Pe muchie de cuțit

Meciul dintre Unirea Slobozia și Sportul Snagov, contând pentru ultimul tur preliminar al Cupei României, a avut o desfășurare spectaculoasă. Nici nu au intrat bine echipele pe teren și ilfovenii conduceau deja cu 1-0 după un șut frumos al lui Darius Buia. În timpul partidei, portarul echipei noastre a suferit un accident, fiind transportat de urgență la spitalul din oraș...

Răsturnări de scor spectaculoase Prima repriză mai reține alte două ocazii de modificare a tabelei neconcretizate: una a lui Hlistei de la oaspeți și altă a slobozeanului Năstase. La 10 minute după pauză, tribunele slobozene au exultat la șutul din interiorul careului expediat de Gabriel Teodorescu, execuție care a adus egalarea. La doar un minut distanță, Marian Șerban i-a suflat o minge unui apărător advers și a făcut 2-1 pentru Unirea. După bucuria celor două goluri, au urmat 9 minute în care pulsul tuturor celor prezenți a atins cote maxime. Portarul Unirii, Cătălin Cosoaie, a căzut ca secerat în propriul careu în timp ce se bucura pentru golul lui Șerban. I s-au acordat imediat primele îngrijiri în ambulanță de la stadion iar apoi a fost transportat la spital. Din fericire, jucătorul a fost stabilizat iar starea lui de sănătate este relativ bună... În poarta Unirii a intrat Leo Dobre, iar meciul a continuat. Snagovul a egalat în minutul 80, printr-o execuție a aceluiași Buia, iar în minutul 90 atacantul oaspeților, Robert Elek a reluat nestingherit din 2 metri pentru un 3-2 care califică divizionarea secundă pe tabloul principal al competiției. Astfel, Unirea Slobozia rămâne cu satisfacția unui parcurs bun în Cupă și își vede în continuare de meciurile din campionat. Sâmbătă, 15 septembrie 2018, orele 17,00, elevii lui Enache Costea se deplasează la Popești-Leordeni.

13 Septembrie 2018, 12:05 (3977 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
FC Bărăganul Ciulnița, câștigătoarea Fazei Județene a «Cupei României»
Singura echipă din prima Ligă eliminată!

Comentariile cititorilor:


Tribuna:
(13 Septembrie 2018, 14:35)
Multă sănătate,Cătălin!! Capul sus,copile ! Toți suporterii Unirii te susțin.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
05 Iul 2026
245 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Șarpe de peste un metru, capturat de jandarmii ialomițeni din bucătăria unui bărbat din Stejaru

Sâmbătă, 13 aprilie a.c., jandarmii ialomițeni au fost solicitați să intervină în satul Stejaru, ca urmare a unei sesizări prin apelul 112 din partea unui bărbat care semnala faptul că î ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2024, 12:20
(15425 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 117,17 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna martie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 117,17 milioane ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2024, 12:50
(15232 vizualizări - 0 comentarii)


Contul meu RAJA

Contul meu RAJA

Pachetul Cont Client este accesibil non-stop și este sigur și ușor de utilizat prin platforma on-line Contul meu RAJA (accesibil de pe orice desktop) sau prin aplicația de mobil MyRAJA ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2024, 11:05
(9220 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Înregistrarea fiscală a profesiilor libere

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că a fost aprobată Procedura de administrare a obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice care desfășoară ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2024, 10:40
(3236 vizualizări - 0 comentarii)


 Muzeul Județean Ialomița: Obiecte din Epoca Bronzului și Fierului, restaurate

Muzeul Județean Ialomița: Obiecte din Epoca Bronzului și Fierului, restaurate

În cursul lunii martie a acestui an, la Baza de Expunere Muzeală și Cercetare Arheologică «Orașul de Floci», experții în restaurare din cadrul Muzeului Județean Ialomița au readus ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2024, 09:50
(18466 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Instruire privind Alegerile din 9 iunie 2024

Instituția Prefectului Ialomița: Instruire privind Alegerile din 9 iunie 2024

Miercuri, 10 aprilie 2024, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin, a prezidat ședința de instruire cu privire la Alegerile Locale și Europarlamentare din 9 iunie 2024. În cadrul ședinței ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2024, 12:40
(13951 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție în zona Fetești Gară/Fetești!

În vederea executării lucrărilor de racordare a noii conducte la sistemul centralizat de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Ecaterina Teodoroiu din zona Fetești Gară/Fetești ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2024, 12:15
(4701 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Combaterea infracțiunilor piscicole

Polițiștii ialomițeni au acționat în baza unui plan de acțiune pe raza întregului județ, pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor în domeniul pisciculturii. Astfel, marți, ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2024, 11:35
(2953 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Fetești și Gura Ialomiței

Pompierii din Fetești au intervenit la un accident rutier produs în Fetești, în care au fost implicate două autoturisme cu două persoane pasagere. În sprijin a acționat și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2024, 10:15
(3466 vizualizări - 0 comentarii)


Intevenție a pompierilor ialomițeni la un incendiu din satul Pitulicea/Buzău

Intevenție a pompierilor ialomițeni la un incendiu din satul Pitulicea/Buzău

Marți, 9 aprilie a.c., în jurul orelor 15,20, trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2024, 10:05
(13670 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 10 aprilie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2024, 14:25
(26107 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pus în aplicare de polițiști

Luni, 8 aprilie 2024, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2024, 14:15
(12922 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore folosind sistemul mobil de scanare eficient și rapid prin intermediul aplicației eDAC privind verificarea documentelor de identitate. Acțiunea ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2024, 14:10
(2741 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul de Call Center pus la dispoziție de RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale clientului. Serviciul funcționează sub forma unui robot telefonic ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2024, 10:25
(9732 vizualizări - 0 comentarii)


Biciclist accidentat la Gheorghe Lazăr

Pompierii din Slobozia au intervenit la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism și un biciclist. Evenimentul s-a produs la Gheorghe Lazăr, după acordarea primului ajutor la locul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2024, 09:40
(7763 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Axintele și Amara

Incendii la Axintele și Amara

Sâmbătă, 6 aprilie a.c., în jurul orei 08,00, trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2024, 09:25
(6459 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan, fără permis de conducere

Joi, 4 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic doi bărbați, cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani, ambii din comuna Bărbulești, în timp ce conduceau autovehicule ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2024, 14:20
(7416 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 25 mii de lei aplicate de polițiști

Joi, 4 aprilie 2024, polițiștii ialomițeni au efectuat o acțiune cu forțe mărite, în intervalul orar 14,00-17,00, în localitățile Bărbulești, Jilavele și Dridu, pentru menținerea ordinii ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2024, 14:10
(10509 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 10 aprilie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2024, 10:40
(13148 vizualizări - 0 comentarii)


Aplicația «eDAC», utilizată de jandarmii ialomițeni

Aplicația «eDAC», utilizată de jandarmii ialomițeni

Un nou sistem digital de verificare a documentelor de identitate a fost implementat începând cu data de 31 martie 2024, ca parte a efortului de simplificare și digitalizare a serviciilor ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2024, 10:10
(6475 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Pește confiscat

IPJ Ialomița: Pește confiscat

Polițiștii ialomițeni au acționat în baza unui plan de acțiune, pe raza întregului județ, pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor în domeniul pisciculturii. Astfel, miercuri ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2024, 16:05
(7346 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: «Broșura privind modalitățile de efectuare a plăților către Agenția Națională de Administrare Fiscală»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, pe site-ul ANAF, a fost publicată «Broșura privind modalitățile de efectuare a plăților către Agenția ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2024, 14:05
(12397 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de Plată pentru anul 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează joi, 4 aprilie a.c., Campania de primire a Cererilor de Plată în anul 2024.  Astfel, în perioada 4 aprilie-7 iunie ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2024, 10:20
(12052 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Bordușani și Amara

Incendii la Bordușani și Amara

Pompierii din Fetești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în localitatea Bordușani. Concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2024, 11:25
(2962 vizualizări - 0 comentarii)


Accident în Slobozia

Accident în Slobozia

Marți, 2 aprilie a.c., în jurul orelor 11,50, două echipaje de pompieri au intervenit la un accident rutier produs în municipiul Slobozia, în eveniment fiind implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2024, 11:10
(6393 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2024, 09:20
(11973 vizualizări - 0 comentarii)


Produse contrafăcute confiscate de polițiștii ialomițeni

Luni, 1 aprilie 2024, în jurul orei 11,00, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au depistat doi bărbați, de 34 și 36 de ani, ambii din județul Constanța, ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2024, 15:40
(9242 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Material lemnos confiscat de polițiști

Luni, 1 aprilie 2024., polițiștii din Ion Roată au depistat în trafic un bărbat, de 47 de ani, din județul Buzău, în timp ce transporta cu o autoutilitară  material lemnos. În ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2024, 15:35
(2889 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Beat la volan

În cursul zilei de luni, 1 aprilie 2024, în jurul orelor 21,00, polițiștii din Coșereni au oprit, pentru verificări, un șofer în vârstă de 44 de ani, din București. Conducătorul ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2024, 15:30
(2858 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune cu efective mărite de polițiști și jandarmi la Fetești

Acțiune cu efective mărite de polițiști și jandarmi la Fetești

Sâmbătă, 30 martie a.c., polițiștii din Fetești și Stelnica au organizat la Fetești o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 16:20
(3840 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...