Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Magul de Tarot de la Perieți

Magul de Tarot de la Perieți

Cristi Păun s-a întâlnit cu cărțile de Tarot acum 16 ani, într-o piață din Italia. Acum, privind în urmă, crede că l-a chemat Magul Întors, pe care avea să-l cunoască 10 ani mai târziu. Atunci însă habar n-avea de nimic. A dat 100 de euro că era în bani și i-au plăcut... Acum are 450 de perechi de cărți de Tarot din toată lumea. Și mai vrea 50! «Dar alea sunt mai greu de găsit, nu sunt pentru toată lumea!» sus­ține făcându-ne cu ochiul.

Lumea lui Cristi
Dacă-l auzi, spui că e nebun sadea. Dacă-l asculți însă, lumea asta complicată devine liniară, iar viața incredibil de frumoasă. Cristi a plecat de mic de-acasă, o dată cu Revoluția... Dar s-a tot întors, ca tot românul, sperând că are și el un loc sub soare, acasă la el. Apoi, într-o bună zi, prin 2000, a plecat de tot. A plecat și dus a fost. Iar de-atunci colindă Europa de la un capăt la altul, făcându-și prieteni unde poposește și poposind unde prie­tenii sunt primitori. Face de toate, de la zidărie la muncă de birou... Și nu a spus niciodată «nu», chiar dacă nu s-a priceput. «În Europa, indiferent de țară, ai lor tră­iesc cu bani puțini, cât să nu moară de foame... Eu nu am trăit niciodată așa! A câștigat francezul 2000 de franci, eu am câștigat 6, a câștigat italianul 1000 de euro, eu am luat 3... Altfel trăiești degeaba! Uite, ultima oară am făcut treaba a 5 tâmplari într-o grădiniță din Elveția. 3 zile de muncă, 600 de franci elvețieni... Și treabă socotită, că la 6 luni elvețienii ăștia dărâmau toată grădinița pe interior și o luau de la capăt. Ca să nu intre microbii!». Când nu colindă lumea, Cristi trage acasă, la Perieți. Acolo l-am găsit zugrăvind camerele casei părintești. Și tot acolo, cu mâinile pline de var, ne-a dat în cărțile de Tarot... A folosit cărțile «invi­zibile», favoritele lui: «Ziarul ăsta stă bine mental, e brici, își face treaba lui. Dar în rest, totul e greșit... Lumea e greșită, oamenii sunt defecți. Și-atunci, nici ce face ziarul nu e de folos. Trebuie altceva!... Altfel!».

O viață după cărțile de Tarot
Cristi nu știe altceva. Dacă ar ști, ar fi simplu! Ar fi fost el Magul Întors. Știe, în schimb, că niciodată cărțile nu mint. «Fac cărțile de 16 ani. Mi-a luat vreo 10 să le înțeleg... Apoi am vrut să nu le cred, le-am respins. Iar de vreo 2 ani, m-am împăcat cu ele. De fiecare dată însă nu au mințit! Pentru că sunt complexe și de multe feluri. Am Tarot italian, spaniol, englezesc, american... Am și Tarot țigănesc, și d-ăla românesc. Am Tarot venit din Japonia sau din Rusia... Am unele pe­riculoase, pe care le dai și te subjugă, ajungi să trăiești cum spun cărțile. Am făcute de mână, după perechi, unice în toată lumea... Am dat pe ele 350 de euro bucata ca sa nu mai aibă nimeni și să-l blochez pe următorul... Așa am vrut eu! Am cărți de aer și cărți de pământ, cărți puternice și cărți pentru copii... Iar acum vreau să cumpăr vreo 50 de perechi de cărți șmechere tare, pe care le caut de mult timp, iar acum știu unde să le gă­sesc. Dar alea sunt mai greu de găsit, nu sunt pentru toată lumea! Și cu ele nu dai în fiecare zi, că faci prăpăd. Nici tu nu mai scapi, dacă ele nu vor...». Cărțile lui Cristi au venit la el din toată lumea. Cele mai scumpe, lucrate de mână, au costat 350 de euro! Dar sunt și cărți de Tarot, cumpărate cu 5 euro, de la târguri, la fel de puternice... Are cărți de Tarot pentru copii, rune nordice, care completează cele 78 de simboluri, tomuri groase care explică semnificațiile... «Din câte mi-am dat eu seama, cărțile astea se bat cap în cap. Luptă între ele!».

Ce spun cărțile?
Cristi poate da în cărțile lui de Tarot pentru orice. Pentru slujbă, pentru avere, pentru sănătate... Pentru femei, pentru putere, pentru influență... Dar nu poate schimba ceea ce e scris. «Vin prietenii la mine, care mă știu și îmi cer să le dau o carte. Le dau și nu le place... Pleacă, uită, trec anii... Uneori se întorc, alteori nu se mai întorc niciodată. Dar mă pomenesc că mă sună și zic: „Cristi, dă-mi iar!“. Eu le dau, dar nu pot trece de ce e scris. O iau de unde i-am lăsat, altfel nu se poate. Dacă am spus boală, boală e și acum, dacă am spus bani și femei, așa rămâne... Bine, de bani și femei nimeni nu fuge!». Ne arată, pe rând, cărțile cu care dă. Îi plac unele franțuzești, mici, puternice. Dar și cele mari, aduse de la granița cu Austria, de la Treviso: «Astea vorbesc despre destinul oamenilor. Știți, nu întotdeauna oamenii puternici sunt cei care contează, care înseamnă ceva. Uneori cei mici, fără însemnătate, sunt mai importanți și fac ce trebuie...». Cristi dă în cărțile lui de Tarot și pentru țări, și pentru președinți, și pentru primari, ca cel de la Slobozia... «România are simbolul la Moarte. Și la animale porcul mistreț! Dar Moartea, dacă e în picioare, pe extrema dreaptă, are o influență benefică. Italia are un nenorocit de urs și Magul... Anglia îl are pe Arthur, asul de spadă... Nu are Arcan Major... America are un Mag Negru, un nenorocit... Iar președintele, că tot m-ai întrebat, e nesemnificativ în cărțile mele... Are prea multe de făcut și nu face nimic! Un primar de oraș e mai important decât un președinte... Dar nu știe ce are de făcut! Eu, dacă aș fi primar, aș aduna lângă mine Proprietarii. Lumea asta e a lor, a Proprietarilor. Degeaba ai bani și ai putere, dacă nu ești proprietar. Influența vine și trece, proprietățile rămân. Iar pe termen lung, cine construiește în jurul lor, are de câștigat...».

16 Septembrie 2018, 13:35 (7475 vizualizări - 6 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Taranu:
(18 Septembrie 2018, 02:47)
poate ca il ajuta pe primar cum sa castige la alegerile urmatoare...ca cica are amici cu aspiratii de primar chiar la el in alde  ei.
Tiba:
(17 Septembrie 2018, 23:52)
Eu nu vreau sa stiu ca maine mor.Sau poate câștig la loto fără să joc....
Mou Lis:
(17 Septembrie 2018, 21:34)
buna ziua,
ne puteți transmite cum putem lua legătura cu domnul Cristi Păun?
mulțumesc!
Ion:
(17 Septembrie 2018, 15:17)
INDEPENDENT, nu exagera! Nici măcar nu este amuzant ca ISUS PE POM, Movilă!
Ioan cel pacatos:
(17 Septembrie 2018, 11:14)
Incredibil ! reclama la vrajitorie , unii vad ca musca  pacatul .Fiu al Evei  ! mai bine leaga-ti o piatra de moara .......decat sa smintesti pe acesti prea mici....!
Oprisor isabela:
(16 Septembrie 2018, 21:16)
As vrea sa aflu cum pot da de acest mag cristi păun.Multumesc

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
257 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: În orașul Fierbinți-Târg apa potabilă se va furniza după un program prestabilit

Ca urmare a fenomenului de secetă accentuată din ultima perioadă, s-a înregistrat o creștere a consumului de apă potabilă la nivelul sistemelor centralizate operate de RAJA Constanța. Totodată, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2022, 18:25
(11611 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Peste 184 mii de persoane s-au recenzat. Adâncata a finalizat procesul de recenzare!

În perioada 31 mai-17 iulie 2022 se desfășoară în județul Ialomița a treia etapă a Recensământului Populației și Locuințelor, etapă în care recenzorii intră în teren și colectează prin interviu «față-în ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2022, 17:40
(9911 vizualizări - 0 comentarii)


O mașină a lovit un cal. Accidentul s-a produs între Slobozia și Bucu!

Duminică, 3 iulie a.c., în jurul orelor 21,40, pe DN2A, între Slobozia și Bucu, s-a produs un accident rutier. Astfel, un autoturism a lovit un cal, la locul evenimentului intervenind două echipaje de pompieri ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2022, 14:50
(10019 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Rambursări TVA de 2,78 miliarde de lei, în luna iunie 2022

Agenția Națională de Administrare Fiscală a rambursat, în luna iunie a.c., 2,78 miliarde de lei, cu 1 miliard de lei mai mult decât în iunie 2021, dar și peste media lunară din anul 2022 (de 1,82 miliarde ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2022, 13:35
(13578 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-a finalizat etapa de semnare a contractelor de acordare a ajutorului de stat în cadrul Măsurii 1-«Microgranturi în domeniul agroalimentar»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a finalizat etapa de semnare a contractelor de acordare a ajutorului de stat în cadrul Măsurii 1-«Microgranturi în domeniul agroalimentar» din cadrul ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2022, 12:20
(16333 vizualizări - 0 comentarii)


Doi minori, victime ale unui accident produs între Ciochina și Orboești

Doi minori, victime ale unui accident produs între Ciochina și Orboești

Duminică, 3 iulie a.c., pompierii au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier, între localitățile Ciochina și Orboești. În accident ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2022, 23:20
(23127 vizualizări - 0 comentarii)


DN2C: S-au răsturnat cu mașina într-un șanț

DN2C: S-au răsturnat cu mașina într-un șanț

Duminică, 3 iulie a.c., pe DN2C, între localitățile Amara și Grivița s-a produs un accident rutier. Un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un șanț. În urma accidentului, au rezultat ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2022, 16:15
(11931 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2C accident


IȘJ Ialomița: Rezultate finale la examenul de Bacalaureat 2022

Vineri, 1 iulie a.c., Inspectoratul Școlar Județea Ialomița a făcut publice rezultatele finale, după rezolvarea contestațiilor, la Bacalaureat 2022. La nivelul județului Ialomița, rata de promovare (absolvenți ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2022, 18:40
(15505 vizualizări - 1 comentariu)


Casă în flăcări la Valea Ciorii, incendiu la culturile de grâu la Sărățeni

Casă în flăcări la Valea Ciorii, incendiu la culturile de grâu la Sărățeni

Joi, 30 iunie a.c., trei echipaje de pompieri din Țăndărei au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în localitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2022, 14:15
(14041 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Slobozia, reținut pentru «furturi»

Polițiștii ialomițeni au identificat un bărbat, de 43 de ani, bănuit de comiterea a două infracțiuni de «furt». Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Ialomița. În urma ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2022, 13:20
(2841 vizualizări - 0 comentarii)


A fost eliberat primul «număr verde» în județul Ialomița!

A fost eliberat primul «număr verde» în județul Ialomița!

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița a emis primul număr de culoare verde pentru proprietarul unui autoturism electric din municipiul Slobozia. ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2022, 15:30
(8559 vizualizări - 1 comentariu)


Angajări din sursă externă în cadrul Poliției ialomițene

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița organizează concursuri pentru ocuparea a 43 posturi de posturi, 3 de ofițeri și 40 de agenți din sursă externă. Înscrierile se fac on-line până la data de ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2022, 15:00
(10649 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Locuință cuprinsă de flăcări

Miercuri, 29 iunie a.c., trei echipaje de pompieri din cadrul Stației Fetești au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2022, 14:40
(6791 vizualizări - 0 comentarii)


Misleanu: Incendiu provocat de copiii lăsați nesupravegheați

Misleanu: Incendiu provocat de copiii lăsați nesupravegheați

Miercuri, 29 iunie a.c., pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la culturi și miriști de grâu, precum și vegetație uscată, din mai multe gospodării, în urma căruia au ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2022, 14:20
(12079 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Internațională a Dunării», sărbătorită de Consiliul Județean la Fetești

«Ziua Internațională a Dunării», sărbătorită de Consiliul Județean la Fetești

Ziua internațională a Dunării este celebrată, anual, la data de 29 iunie. Sărbătoarea amintește de semnarea, în anul 1994, la Sofia, a convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2022, 19:35
(15638 vizualizări - 0 comentarii)


Spațiul Privat Virtual, modalitatea de comunicare securizată cu ANAF

ANAF reamintește tuturor contribuabililor că au la dispoziție serviciul Spațiul Privat Virtual pentru o comunicare securizată cu instituția. În contextul intensificării atacurilor infractorilor cibernetici ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2022, 19:30
(15867 vizualizări - 0 comentarii)


Groaznic accident produs la Sinești: Patru morți și cinci răniți!

Groaznic accident produs la Sinești: Patru morți și cinci răniți!

Un groaznic accident s-a produs miercuri, 29 iunie a.c., în localitatea Sinești. În urma impactului a trei autovehicule, trei persoane au decedat pe loc, o a patra a intrat în stop-cardiorespirator după ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2022, 15:40
(3799 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu în Cartierul Bora

Slobozia: Incendiu în Cartierul Bora

Marți, 28 iunie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu, produs la o locuință în cartierul slobozean ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2022, 13:30
(10303 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 30 iunie 2022, termen limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 30 iunie 2022, este termenul limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2022, 17:10
(13279 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere organizat, în anul 2022, la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza». Locurile sunt comune ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2022, 15:00
(25237 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Posturi vacante de ofițeri, subofițeri și soldați profesioniști

În perioada următoare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița scoate la concurs 42 de posturi vacante de ofițeri, subofițeri și soldați profesioniști. Documentele ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2022, 14:00
(12376 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 1,397 milioane de lei, ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează, prin Centrele Județene, plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2022, 19:40
(14773 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 3,85%, rata șomajului în luna mai 2022

La sfârșitul lunii mai 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3586 șomeri (din care 1649 femei), rata șomajului fiind de 3,85%, cu 0,57% sub valoarea ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2022, 18:30
(11182 vizualizări - 0 comentarii)


Angajări din sursă externă la Jandarmeria Ialomița

Angajări din sursă externă la Jandarmeria Ialomița

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița organizează concurs pentru ocuparea unui număr de 20 posturi de execuție vacante de subofițer pază principal, cu personal recrutat prin rechemare în activitate ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2022, 18:05
(11252 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Rezultate inițiale la examenul de Bacalaureat 2022

Rezultatele (înainte de depunerea/soluționarea contestațiilor) la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, au fost afișate luni, 27 iunie a.c., pe site-ul dedicat al Ministerului Educației bacalaureat ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2022, 16:25
(13821 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Concurs pentru directori și directori adjuncți la școli

În baza prevederilor Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, Inspectoratul ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2022, 14:05
(5517 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Rovine și Bordușelu

Incendii la Rovine și Bordușelu

Duminică, 26 iunie 2022, un echipaj de pompieri din Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în satul Rovine. ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2022, 13:55
(13512 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Un autoturism a lovit o căruță

Vineri, 24 iunie a.c., în jurul orele 22,00, pe raza comunei Maia s-a produs un accident rutier. Un autoturism a lovit o căruță, fiind înregistrate două victime. După intervenția pompierilor din Urziceni ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2022, 13:50
(4589 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia accident


AJFP Ialomița: Încasări de 454,23 milioane de lei la bugetul general consolidat în primele 5 luni din 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în primele 5 ale anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 454,23 milioane de lei, cu 45,1 ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2022, 12:20
(5073 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină lovită de tren, la Alexeni

Mașină lovită de tren, la Alexeni

În seara zilei de duminică, 26 iunie a.c., pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident feroviar în localitatea Alexeni, în care au fost implicate un tren de persoane ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2022, 23:40
(2821 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
soluția ! în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Ionut M în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara @ Delia S în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @Ion Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia goe în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Beyi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @Ion Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia ioan în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Ion Marcel în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia NEAMȚU ! în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Ion Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @cetatean în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Tot EL în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă cetatean în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Delia S în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Delia S în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Cetatean în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...