Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Administrația Mocioniu risipește banii publici ai Sloboziei

Mai mulți bani pentru concerte gratuite decât pentru investiții

Administrația Mocioniu risipește banii publici ai Sloboziei

bonus: Stâlpi de iluminat în câmp

Un raport independent care a urmărit investițiile realizate în decursul anului 2017 la nivelul a 64 de orașe din România reflectă modul deficitar în care administrația slobozeană cheltuie fondurile publice. Potrivit acestuia, administrația Mocioniu a cheltuit peste 10 milioane de lei pentru «concerte gratuite și sport», în timp ce pentru «investiții și reparații în școli și grădinițe» s-au cheltuit mai puțin de 4 mi­lioane de lei...

Un raport descurajant În cei 2 ani de mandat scurși de la instalarea în funcție a primarului Adrian Mocioniu, acesta nu a realizat nimic concret. Investițiile administrațiilor precedente trebuie corectate, «groapa lui Stoica» rămâne închisă, Cartierul Gării Noi e un permanent șantier... Iar banii aflați la dispoziția administrației slobozene, potrivit unui raport independent, sunt folosiți mai degrabă pentru «concerte gratuite și sport» decât pentru investiții concrete. Astfel, susține raportul făcut public în septembrie 2018 de către Partidul Oamenilor Liberi, admi­nistrația locală a cheltuit anul trecut peste 6 milioane de lei pentru activități sportive și 4 milioane de lei pentru concerte gratuite, cultură și religie. Prin com­parație, pentru activități care ar fi putut genera dezvoltarea economică a lo­calității, administrația Mocioniu a alocat mai puțin de 400 mii de lei. În oglindă cu această sumă contabilizată în raport se află alocările bugetare pentru investiții în învăță­mânt, respectiv în repa­ra­țiile la școli și grădinițe. Potrivit documentului, va­loarea acestora depășește cu puțin 4 milioane de lei. Mai grav este însă că o bună parte din acești bani sunt risipiți prin cheltuieli supradimensionate sau inutile, în baza unor devize realizate de firme clientelare.

Mocioniu insistă Situația din 2017 se repetă în anul 2018. Deși cheltuielile pentru «concerte gratuite și sport» au scăzut sensibil, iar Consiliul Local a redus sprijinul fi­nanciar alocat echipei de handbal a orașului, inves­tițiile continuă să întârzie. Dezastrul ecologic de pe strada Liliacului e doar un exemplu... La fel și cel de acum 6 luni, din Cartierul Gării Noi. Lor li se adaugă recentele inundații din Cartierul Cărămidari, surpările de teren din Cartie­rul Bora, arterele de circulație nereabilitate, lipsa ori­căror investiții economice... Mai mult decât atât, Adrian Mocioniu continuă să promoveze proiecte edi­litare megalomanice, lipsite de sens și fără fina­litate. Un exemplu în acest sens este «sala lui Mocioniu», res­pectiv o investiție de 66,5 milioane de lei într-o sală de sport polivalentă care ar urma să aibă 2500 de locuri și 3 etaje. Adaugați aici Parcul Industrial gol, parcarea subterană fără in­trare, autobuzele electrice de 19 milioane de lei, in­formatizarea serviciilor pu­blice... Toate acestea în timp ce, concret, în anul 2018, pentru investițiile în școlile și grădinițele din oraș, de-abia în luna septembrie a fost alocată suma de 1,3 milioane de lei. Vom reveni cu amănunte.

Stâlpi de iluminat în câmp
De câteva săptămâni, stâlpii de iluminat din Cartierul Gării Noi risipesc în­tunericul din... câmp. După cum se poate observa în imaginea alăturată, stâlpii avansează până dincolo de ca­sele aflate în construcție, în toate direcțiile. In­ves­­ti­ția este una obligatorie și necesară, însă oamenii așteaptă de ani de zile o cana­lizare funcțională. «E foarte bine! Avem lumină mai multă ca în oraș... Dar e tot ce avem! Canalizarea nu funcțio­nează, străzile sunt cum le vedeți... Eu aștept de 2 ani, de când m-am mutat aici să se facă ce au promis...» ne spune Ion Gabriel.

19 Septembrie 2018, 13:15 (5461 vizualizări - 11 comentarii)

Citiți și:
Adrian Mocioniu și-a luat adio de la Primăria Slobozia
Valeriu Roșca, ex-directorul DADP, a câștigat în instanță războiul cu primarul Sloboziei, Adrian Mocioniu
«Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu

Comentariile cititorilor:


@Bec de 100 W:
(23 Septembrie 2018, 15:37)
Primarul e veterinar si, deformatie profesionala, s-a ingrijit de vaci ca sa pasca si sa rumege la lumina. Pacat ca Slobozia nu are dealuri, asa am ratat ocazia de a avea si noi un teren de sport pe o panta mult inclinata. In compensare avem groapa. Groapa cu destinatie variabila...
Bec de 100w:
(23 Septembrie 2018, 14:42)
Stalpii ilumineaza campul din 2017 iarna...daca nu stia nimeni.Dar se cunostea situatia.Sa adaugam ca vacile pasc luminate de stalpi noi,cu bec led,economice, iar orasul este/a fost tinut in intuneric pentru economie?Stalpii din zona respectiva sunt amplasati pe toate strazile,chiar depasesc amplasamentul desemnat si se insiruie spre coada lacului Amara.Tare investitia,dar cine dracu propune apoi cine aproba?
cici:
(20 Septembrie 2018, 23:09)
Postacii!!
stalpul societatii:
(20 Septembrie 2018, 14:20)
daca face : De ce face? sigur ia parandarat, daca nu face: De ce nu faci don'le?! sta oamenii in bezna in Europa anului 2018.
Joaca la doua capete e aducatoare de profit.
soparla:
(20 Septembrie 2018, 12:29)
Cici, tu esti Mocio?
sigur ca autobuzele sunt moca, cand nu le-ai achizitionat inca si nu le-ai platit, clar sunt moca (zero);  pacaleala asta cu autobuzele a lansat-o la alegerile anterioare, iar pana acum nu a miscat nimic in acest sens. Acum ca se apropie urmatoarele alegeri reincalzeste aceeasi ciorba de gogosi, doar nu o sa spuna ca face si el aeroport. Cum sa acceseze fonduri europene pentru investitii, ca banii aia sunt verificati la sange, nu mai e loc de parandarat; si apoi, exista in consiliul local un consilier "foarte compatibil" care face afaceri cu cons local tocmai pe activitatea de transport local. Oare sa ii ia painea de la gura? neah...
sala polivalenta, parcare subterana, amenajarea pietei revolutiei, infochiosc si altele "investitii" de acest gen sunt pe cat de inutile, pe atat de paguboase pentru cetatenii orasului. As include aici (chiar daca supar pe unii) si chiolhanul public numit generic sarbatorile sloboziei! Sunteti pusi in functiile de primar, vice, consilieri pentru a investi banii nostri in utilitati folositoare tuturor cetatenilor; nu sunteti vatafi! Rezolvati cu potabilizarea apei, reparati strazile, faceti trotuare acolo unde nu sunt, canalizare in cartierul de tineri, creati spatii verzi sanatoase si nu pavele aiurea, asigurati un transport comun decent cum au facut alte orase. Faceti investitii mai mici, utile, care sa conteze pentru noi, nu prostii gen sala polivalenta, sala cu geometrie variabila (variabil a fost doar termenul de executie si costul).
Cici:
(20 Septembrie 2018, 00:15)
Cum aruncați voi șopârlele.... sala se face pe cheltuiala CNI....autobuzele sunt moca!
VEORICA:
(19 Septembrie 2018, 23:28)
pesta porcina nu a fost eradicata din slobozia, se vede cu ochiul liber, desi s-au ucis porci, s-a gresit tinta.mi-e scarba de patrupedele astea cocotati in scaune prea mari pt micimea lor.asteptam alegerile! ii mai voteaza cartierul bora si sl noua ca acolo nu s-au taiat porcii,participa la chiolhanuri in curand
Vasile:
(19 Septembrie 2018, 21:21)
Psd-ul nu va mai castiga alegerile,si-au facut-o cu mana lor. O sa vedeti , oamenii nu mai au sa ii voteze. 
ilie:
(19 Septembrie 2018, 17:19)
Genul de cheltuieli initiate- spectacole.sport -sunt generatoare de parandarat , stie el directorul economic ,
Valentina:
(19 Septembrie 2018, 15:26)
Locuitorii Sloboz , ca toți ialomițenii se încăpățânează sa voteze hoți și mincinoși și sa fie conduși de golani semianalfabeti , incompetenți care se pricep doar sa vindea gogoși electorale și sa-și la parandărătul ! Ialomița un județ Rosu , încălecat de Ciuma Roșie a devenit cel mai sărac județ din țara ! Trist !
Florin :
(19 Septembrie 2018, 14:31)
Slobozia arata ca dupa un bombardament , Abaza a ametit toate strazile doar doar sa mai faca ceva banuti din amenzi (aici nu mai vine vorba de fluidizarea circulatiei ) practic se vaneaza participantii la trafic (asta tot din banii nostrii ) . Primarul si consilierii lui asteapta sa treaca timpul sa le vina banutii si la fraieri le vinde vise frumoase pe hartie deocamdata cica dureaza si necesita timp maretele realizari.Bulevardul Matei Basarab au limitatoare de viteza ,oare mai trebuie ???? la cate gropi si denivelari sunt.  Hai ca ne meritam soarta Votati PSD 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
450 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Fetești Oraș și Vlașca din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2026, 16:55
(611 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

12 Noiembrie 2026, 16:10


RAJA Constanța: Avarie pe strada Silozului din orașul Țăndărei!

Joi, 12 noiembrie 2026, în intervalul 15,30-18,30, echipele RAJA Constanța au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile în vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 16:05
(1142 vizualizări - 0 comentarii)


Prejudiciu total de peste 100 de milioane de lei, identificat de ANAF Antifraudă la finalizarea verificărilor într-un caz complex de fraudă fiscală. ANAF a transmis cazul instituțiilor de urmărire penală!

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au finalizat investigațiile și verificările antifraudă derulate la entitățile implicate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 15:25
(817 vizualizări - 0 comentarii)


Fermierii notificați sunt așteptați la Centrele APIA pentru clarificări

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii care au primit notificări privind erori referitoare la nerespectarea cerințelor de acoperire a solului, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 08:25
(682 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Luni, 9 noiembrie 2026, în intervalul 14,00-17,00, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii unei avarii ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2026, 14:45
(1244 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș!

Echipele RAJA Constanța intervin în cursul acestei nopți, duminică, 8 noiembrie 2026, până luni, 9 noiembrie 2026, în jurul orelor 14,00, pentru remedierea unei avarii survenite la ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2026, 22:15
(1486 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2026, 09:05
(8364 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de imunizare a ovinelor și caprinelor împotriva variolei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a demarat pregătirile pentru o amplă campanie de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor împotriva variolei ovine și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 16:10
(1019 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Joi, 5 noiembrie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Gării din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:55
(1154 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Verificări interne după apariția unor informații în presă despre medicul ATI implicat în ancheta DIICOT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a declanșat o serie de verificări interne cu caracter preventiv în urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la un medic ATI, angajat al ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:25
(1280 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Joi, 5 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni au ales să fie alături de cei aflați în suferință, oferind, printr-un gest simplu, dar plin de semnificație, o speranță celor care au nevoie de ajutor ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 11:45
(1368 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 08:20
(8225 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vineri, 6 noiembrie 2026, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor agricoli din sectorul vegetal că vineri, 6 noiembrie 2026, este ultima zi de depunere a cererilor de sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 13:10
(1892 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Bilanțul depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectorul suin în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 30 octombrie 2026, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 10:05
(1827 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița: Turneul Național «Bella voce, Bella musica»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița anunță că Turneul Național «Bella voce, Bella musica»/ediția a II-a ajunge la Slobozia vineri, 13 noiembrie 2026, orele 18,00, la Sala ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:35
(1728 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

În perioada 3-10 noiembrie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:20
(1859 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF derulează un program de conformare privind contribuabilii care prezintă risc fiscal din perspectiva TVA

ANAF derulează la nivel național un program de conformare cu rol preventiv, prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA sunt informați direct și îndrumați ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:10
(2066 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 5 noiembrie 2026!

Joi, 5 noiembrie 2026, în intervalul orar 08,00-16,00, se va sista furnizarea apei potabile în Cartierul Buliga din municipiul Fetești pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:05
(2535 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Marți, 3 noiembrie 2026, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare, vizat de descinderi fiind și municipiul Slobozia. Anchetatorii ar fi pe urmele unei rețele de traficanți de droguri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2026, 18:20
(2989 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(2300 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(2342 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(2494 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(2662 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(5392 vizualizări - 15 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(3294 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(3440 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(3144 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(3194 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(7093 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Mary în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Cineva în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...