Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița refuză anularea diplomelor de Bacalaureat obținute prin șpăgi

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița refuză anularea diplomelor de Bacalaureat obținute prin șpăgi

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița amână adoptarea unei decizii în privința des­chi­derii unui proces la Tribu­nalul Ialomița prin care să ceară instanței anu­larea di­plomelor de Baca­lau­reat, obținute de elevi în se­siu­nea iunie-iulie 2012, după ce au oferit șpagă pro­fesorilor. Curtea de Apel București a impus IȘJ Ialo­mița să ceară instanței de Conten­cios ­Ad­mi­­nis­trativ anularea acestor înscrisuri.

O decizie greu de aplicat
După condamnarea definitivă a profesorilor acuzați că în vara anului 2012 au luat șpagă de la peste 100 de elevi pentru a-i trece Bacalaureatul, instanțele s-au pronunțat și cu privire la anularea diplo­melor de Bacalaureat pe care aceștia le-au primit. În timpul anchetei, procurorii DNA au solicitat anularea acestor diplome, pe care le-au considerat un «produs infrac­țional», fiind obținute în urma săvârșirii unor fapte de natură penală. Inițial, cauza s-a judecat la Tribunalul Ialomița, instanță care a decis ca toate diplomele, precum și lucrările de Bacalaureat cu note «măsluite» și în baza cărora au fost eliberate diplome de Bacalaureat, să fie anulate. Decizia a fost atacată la Curtea de Apel București, instanță care s-a pronunțat definitiv în acest dosar în luna iulie a acestui an. Magistrații Curții au evitat să aibă un punct de vedere oficial cu privire la decizia de anulare a respectivelor diplome, pasând responsabilitatea către altă instituție. Astfel, în sentința dată de judecătorii din București, aceștia au ex­plicat faptul că cei care trebuie să solicite anularea diplomelor de Bacalaureat sunt oficialii Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, în calitate de organ emitent al înscrisurilor. «Dispune înaintarea lucră­rilor de Bacalaureat și a diplomelor de Bacalaureat ale subiecților procesuali persoane interesate ale căror apeluri au fost admise și ale celor față de care au fost extinse efectele acestor apeluri (...) împreună cu Sentința penală nr. 288 din data de 22 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Ialomița-Secția Penală în Dosarul nr. 2632/98/2014 și cu Decizia penală nr. 1696/A din data de 11 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a II-a Penală în Dosarul nr. 2632/98/2014, către Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, în vederea aplicării dispozițiilor art. 96 din Ordinul nr. 4799/2010 al ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (la care face trimitere Ordinul nr. 5218/2011 al ministrului Educației, Cercetării, Tinere­tului și Sportului)» se arată în sentința judecătorilor Curții de Apel București.

Un demers care trenează
Așa cum se arată în sentința Curții de Apel București, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița ar trebui să fie instituția care să solicite anularea diplomelor de Bacalaureat obținute în mod fraudulos. Demersul implică deschiderea unei acțiuni civile, pe secția de Contencios Administrativ a Tribunalului Ialomița. Cu toate acestea, oficialii instanței susțin că, până la acest moment, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița nu a deschis niciun proces în acest sens, deși au trecut două luni de la emiterea sentinței definitive a Curții de Apel București. «Instanța a făcut toate demersurile necesare pentru a înștiința Inspectoratul Școlar Județean despre acest demers pe care trebuie să-l efectueze. Deocamdată o astfel de acțiune nu a fost deschisă pe rolul Tribunalului Ialomița...» susțin reprezentanți ai Tribunalului Ialomița. Între timp, elevii care au beneficiat de diplomele de Bacalaureat cu probleme au terminat deja facultățile, iar unii dintre ei chiar și studiile masterale. Contactați telefonic pentru a oferi un punct de vedere oficial cu privire la această situație, oficialii Inspectoratului Școlar Județean Ialomița nu au dorit să răspundă. Totuși, chiar dacă ar deschide în cele din urmă acțiunea în instanță, decizia pe care Tribunalul Ialomița o va lua în acest caz nu va fi însă definitivă. În cazul în care va fi atacată, un nou proces se va deschide la Curtea de Apel București. Acest demers va dura, probabil, cel puțin 2 ani...

24 Septembrie 2018, 11:05 (9679 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Anularea diplomelor de Bacalaureat obținute prin șpăgi se judecă la Tribunalul Ialomița
Ialomița: Profesoare «șpăgare», propuse pentru gradația de merit
«Grupul infracțional» al Otiliei Dumitru rămîne la catedră
Curtea de Apel București a anulat definitiv diplomele de Bacalaureat obținute prin șpăgi
Diplomele de Bacalaureat obținute prin șpăgi, ANULATE de instanță

Comentariile cititorilor:


Țăndărei:
(30 Septembrie 2018, 17:43)
Cum vor trăi tinerii aceștia cu povara falsului?! Nu e ca o crimă nepedepsită? Conßtiința lor, a părinților, a profesorilor cumpărați! Nu cred că pleacă cineva dincolo fără să plăreasca aici toate datoriile.
Go daddy!:
(30 Septembrie 2018, 15:30)
Mai bine s-ar autoanula isj. Este o formă de a toca bani; salarii nejustificate, școlile nu ar simți lipsa isj. Fac hârtii, nici măcar igienice să-și asigure comnsumul intern! Diplomele false nu le va anula ÎȘJ Ialomița decât cu sula-n coaste! Ori asta s-a tocit.
PUSCA:
(29 Septembrie 2018, 19:01)
mai bine s-ar anula pe el, inspectoratul asta! nui vad rostul, doar cloaca de manevre si bani strecurati  fara sa faca nimeni nimic
Stat paralel:
(24 Septembrie 2018, 22:16)
Le este frică de statul paralel!
trebuie sa se stie:
(24 Septembrie 2018, 20:58)
Anularea diplomelor este confirmarea faptei. Miza refuzului, nu exista fapta iar cei condamnati pot cere despagubiri de la statul roman si anularea condamnarii si radierea din cazier. 
Cauză pierdută:
(24 Septembrie 2018, 20:21)
Ies mituitorii la pensie, taică! Au liceu, bac, facultăți, masterate, părinți șmecheri. ISJ nu va mișca nimic. Se știa de grupul infracțional la isj tot, toate detaliile. Nu știu cum de a scăpat B., că era anual președintă sau Vice, sau neapărat în moțul cct-ului la exam. de bac. Președinte era câte un universitar, mereu aburit și indolent. Isj tăia și spânzura cu cățelușii dornici de un os gras! Se falsifica la greu că ieșeau bani. Acum așteptați ca isj să facă pe el?
Marinescu:
(24 Septembrie 2018, 18:04)
Adică, de ce să nu se anuleze ceea ce s-s obținut prin mită???? Mai există vreo îndoială? Cei care au luat, au făcut pușcărie. Adevărat, cam scurtă... Cei care au dat pentru diplome false, ce fac? ISJ Ialomița se simte cu musca pe căciulă, nu poate aplica legea pentru o MIHALACHE sau alții ca ea...! Nu este corect, pușcăriașii ar trebui să se simtă....nedreptățiți!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
313 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3781 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1622 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1756 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(4261 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(1191 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(2166 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(9270 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2364 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2649 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(3924 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3573 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(2871 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(3143 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1675 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(4219 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(2327 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Reținut pentru comiterea infracțiuni de «viol asupra unui minor»

Marți, 24 februarie 2026, polițiștii din Jilavele, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță pentru 24 de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2026, 14:30
(3465 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Clubul Seniorilor «Răsărit în Amurg» Slobozia, au organizat evenimentul cultural «Dor și sărbătoare… miturile iubirii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 15:25
(3303 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziția «Mărțișoare și Podoabe»

Cea de-a VIII-a ediție a Expoziției «Mărțișoare și Podoabe», un eveniment dedicat tradiției și creativității, organizat de Centrul Cultural «Ionel Perlea» sub egida Consiliului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 11:20
(3549 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru intervențiile PD-02, PD-03 și PD-28  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în primele două zile de la demararea autorizării la plată a intervențiilor PD-02, PD-03 și PD-28, aferente Campaniei 20 ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 14:20
(6570 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Risc fiscal ridicat în rândul firmelor cu activități de protecție și pază

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează 62 de societăți ce activează ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 13:05
(4025 vizualizări - 0 comentarii)


Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Șapte elevi ai Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani au început stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Aceștia vor efectua stagiul de ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 12:20
(11720 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Drumuri județene deschise circulației

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la orele 13,00, mai multe drumuri județene din Ialomița au fost deschise, în urma lucrărilor de deszăpezire efectuate de autorități ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 13:30
(1373 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Lista actualizată a drumurilor închise

Potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, la această oră, din cauza Codului Galben de viscol și ninsori, mai multe drumuri județene sunt în continuare închise ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 10:10
(698 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Polițiștii din Fetești au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că fiica sa minoră, de 13 ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic în cursul lunii februarie 2026 de către tatăl său ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 19:20
(2001 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Galben de ninsori și viscol, valabilă în intervalul 20-22 februarie 2026. În tot acest interval ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 13:00
(2862 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 656 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna ianuarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna ianuarie a.c., 8 inspecții fiscale, fiind realizat și un control inopinat la un contribuabil persoană ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 12:30
(12325 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziția «Drumul Lânii» se deschide marți, 24 februarie 2026

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia vernisează marți, 24 februarie 2026, expoziția «Drumul Lânii». Evenimentul începe la orele 11,00, la sediul instituției, și este organizat ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:30
(3796 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Cântec, Joc și Umor de Dragobete», la Sala «Europa»

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează marți, 24 februarie 2026, la orele 18,00, în incinta Sălii «Europa» spectacolul « ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:00
(2403 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținuți pentru furt de componente feroviare

Trei bărbați, domiciliați în Bărbulești, cu vârste cuprinse între 36 și 41 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore după ce au furat componente feroviare, din zona stației CFR Armășești ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:10
(1864 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...