Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Victorie muncită

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-Delta Dobrogea Tulcea 3-0

Victorie muncită

Câmp obligatoriuDelta Tulcea este una dintre cenușăresele seriei a 2-a. Însă, după victoria clară de la Popești-Leordeni, Unirea Slobozia părea să aibă puțin de muncă în meciul de sâmbătă, 22 septembrie 2018. Spectatorii de pe stadionul «1 Mai» așteptau cu detașare să savureze măcelul de pe dreptunghiul verde, dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din careul de 16 metri.

Năstase și rezervele Prima repriză a pornit cu ambele echipe la promenadă. Firește, inițiativa i-a aparținut Unirii, dar Delta s-a apărat cu îndârjire, printre stâlpii fazei defensive fiind foștii jucători ai Unirii, Valentin Apostol și Florin Nițor. A fost o repriză de care n-am vrea să ne mai amintim, momentele-cheie fiind ratările lui Nelu Bucă. Așa cum a procedat și la Popești-Leordeni, antrenorul Enache Costea a operat primele modificări chiar la reluarea reprizei secunde. Astfel, într-o adevarată ștafetă a veteranilor, Șerban i-a luat locul lui Bucă. De asemenea, Teodorescu l-a subtituit pe Chebac, ieșit din mână după cele două etape de suspendare. Modificări inspirate, deoarece Șerban a dat un plus de eficacitate atacului, iar Teodorescu a făcut recuperări utile și a generat fazele din care s-au înscris două dintre cele trei goluri. Astfel, după două ratări exasperante care l-au evidențiat pe portarul tulcean Alexandru Streche, a venit și mult așteptatul gol. Zvârluga Mihăiță Năstase scapă pe dreapta și îi pasează la întâlnire lui Marian Șerban care, singur cu portarul, rupe lacătul tabelei. Delta este incapabilă de o replică pe măsură; așa că, din acel moment (minutul 62), totul se rezumă la proporțiile scorului final. Cele 3 puncte devin pradă sigură în minutul 78, când Dumitru de la oaspeți îl agață neglijent în careu pe același Năstase, iar arbitrul nu ezită să indice punctul cu var. Răduca execută perfect lovitura de pedeapsă și face 2-0. Scorul final, 3-0, este stabilit de Năstase, cu încă una dintre pătrunderile specifice în care a lăsat totul în urmă inclusiv portarul. Mihăiță este la al patrulea gol stagional... Așadar victorie la scor de neprezentare pentru care însă galben-albaștrii au pus serios osul la treabă. Enache Costea a folosit următorii jucători: Dobre-Ibrian, Suciu, Soare (Topor ’88), Gherasim-Răduca, Chebac (Teodorescu ’46), Milotin (Ene ’82), Bălan-Bucă (Șerban ’46), Năstase. Cu acest succes, Unirea face 13 puncte și, grație golaverajului, urcă pe locul 2, luând fața Rapidului. Pe prima poziție, cu punctaj similar, se află CS Afumați.

5 meciuri de 15 puncte Vineri, 28 septembrie a.c., orele 17,00, Unirea Slobozia va juca în deplasare cu satelitul celor de la FCSB. Un meci care teoretic ar trebui să fie la îndemâna băieților lui Enache Costea, dar la sateliți nu știi niciodată ce fotbaliști împrumută de la prima echipă. După FCSB II, pentru Unirea vin alte meciuri cu adversari facili. Soare și compania vor primi acasă pe Sportul Chiscani și CS Medgidia și se vor deplasa la Făurei și Bragadiru, dacă echipa ilfoveană va decide în cele din urmă să continue în liga a III-a. Așadar, o înșiruire de 5 etape din care Slobozia ar trebui să adune toate cele 15 puncte! Pentru aceasta este necesar ca ialomițenii să etaleze un nivel al concentrării net superior celui din meciul cu Tulcea. Dacă lucrurile se vor petrece așa cum ne dorim, cu siguranță echipa noastră va aborda cu un moral ridicat meciurile foarte importante cu Afumați și Rapid, ambele pe propriul teren.

26 Septembrie 2018, 10:55 (4225 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Gabriel:
(22 Ianuarie 2020, 08:06)
Delta Tulcea este una dintre echipele de elită ale fotbalului românesc,nu știu cum de a ajuns în situația asta.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fermierii pot depune cererile pentru sprijinul pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură lansează luni, 1 martie 2010, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață. Pentru a beneficia de sprijinul ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2010, 07:16
(15454 vizualizări - 0 comentarii)


Sînge donat de jandarmi

Miercuri, 24 februarie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a primit un apel umanitar din partea Poliției Slobozia, pentru ajutorarea mamei unui agent care are nevoie urgentă de o transfuzie ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 18:32
(17197 vizualizări - 0 comentarii)


Restanțieri la eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Ialomița face apel la ialomițeni în vederea verificării termenului de valabilitate al actului de identitate. În cazul în care se constată că termenul de valabilitate ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 17:30
(15944 vizualizări - 0 comentarii)


La volan cu permisul suspendat

În cursul zilei de miercuri, 24 februarie a.c., polițiștii feteșteni l-au depistat pe un tînăr, de 19 ani, din Făcăeni, în timp ce conducea un autoturism, avînd dreptul de a conduce suspendat. Pe numele ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:49
(16234 vizualizări - 0 comentarii)


Radare, amenzi, permise suspendate

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe arterele județului pentru creșterea gradului de siguranță în traficul rutier. Acțiunile polițiștilor au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:37
(14035 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți arestați

Miercuri, 24 februarie a.c., în jurul orei 10.00, agenții Postului de Poliție Gheorghe Lazăr au fost sesizați de un bărbat de 43 de ani, din Slobozia, despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:31
(16271 vizualizări - 0 comentarii)


4 persoane urmărite, din care una internațional, depistate de polițiști

În ultimele 24 de ore, în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii din structurile de investigații criminale, au fost identificate și reținute 4 persoane urmărite.
Astfel, în baza unui mandat european ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 14:22
(12024 vizualizări - 0 comentarii)


Microbuzele școlare, în atenția autorităților

Folosirea microbuzelor școlare în alte scopuri decît în a transporta elevii a devenit o obișnuință. Adesea mașinile sînt folosite în campaniile electorale sau în interesul personal, după bunul plac al autorităților ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 08:42
(11494 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 31 mii de fermieri au accesat aplicația online IPA

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că 31 mii de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația de suprafață în vederea depunerii cererii de plată ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 07:12
(14385 vizualizări - 0 comentarii)


77 de ani de protecție civilă

77 de ani de protecție civilă

Ziua Protecției Civile a fost marcată miercuri, 24 februarie 2010, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu», în prezența elevilor de la diferite școli. Evenimentele au vizat ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 19:14
(14189 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Constanța prinși la Slobozia

Hoți din Constanța prinși la Slobozia

Polițiștii ialomițeni anchetează activitatea infracțională a doi constănțeni, de 21, respectiv 28 de ani, suspectați de comiterea mai multor infracțiuni pe raza județului Ialomița. Cei doi au fost depistați ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 17:02
(15679 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși în flagrant

Marți, 23 februarie, un cetățean, martor la producerea unui furt dintr-o mașină, a sesizat faptul că trei persoane necunoscute au sustras un acumulator de la un autoturism, după care au fugit înspre cartierul ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 17:01
(11764 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

În cadrul activităților curente desfășurate în cursul nopții de marți spre miercuri, respectiv 23 spre 24 februarie a.c., polițiștii feteșteni au depistat, la volanul unui autoturism, o persoană ce se afla ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:55
(16241 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o victimă

Miercuri, 24 februarie, în jurul orei 04,30, pe raza comunei Jilavele s-a produs un accident rutier soldat cu o victimă, un bărbat, în vîrstă de 35 de ani, din Rîșnov. Accidentul s-a produs ca urmare a ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:54
(14293 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurate marți, 23 februarie 2010, de către polițiștii din Orașul Fierbinți-Tîrg a fost depistat, la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, un tînăr de 21 de ani ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:54
(14362 vizualizări - 0 comentarii)


Nereguli constatate în trafic, sancționate de polițiștii rutieri

Marți, 23 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat în mai multe filtre și au efectuat controale pe arterele principale ale județului. Peste 120 de șoferi au fost sancționați ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:41
(9311 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis la volan

Un bărbat de 47 de ani din Fetești a fost depistat de polițiști luni, 22 februarie a.c., în jurul orelor 19,40, în timp ce se deplasa pe strada Călărași din localitate la volanul unui autoturism cu numere ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:57
(18937 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru șoferii indisciplinați

Luni, 22 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe șoselele ialomițene pentru un trafic rutier mai sigur, precum și pentru prevenirea și combaterea neregulilor ce pot conduce la producerea ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:57
(19064 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:50
(14193 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:11
(14613 vizualizări - 0 comentarii)


Tîrgul Primăverii, la Slobozia

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, Consiliul Județean Ialomița, Primăria Municipiului Slobozia și SC Orange România SA organizează, în perioada 25-28 februarie a.c., «Tîrgul Primăverii ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 08:42
(15989 vizualizări - 0 comentarii)


Amenința că se sinucide prin electrocutare

Pompierii ialomițeni au intervenit în week-end-ul trecut la 5 situații de urgență, trei dintre acestea pentru acordarea primului ajutor medical, un caz pentru salvarea unui animal și un altul pentru transportul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 08:40
(14000 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni-CFR Cluj 0-1

Stadionul Tineretului a fost luni seara, 22 februarie a.c., gazda unui duel încrîncenat între două dintre cele mai compacte echipe ale campionatului. Deși, cel puțin în prima repriză, s-a jucat într-un ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 19:35
(13920 vizualizări - 0 comentarii)


A spart geamurile Casei de Cultură

A spart geamurile Casei de Cultură

În dimineața zilei de duminică, 21 februarie a.c., în jurul orelor 05.30, un echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, care se afla pe timpul unei misiuni specifice, a observat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:52
(17617 vizualizări - 0 comentarii)


S-au șicanat în trafic și l-a amenințat cu pistolul

Sîmbătă, 20 februarie a.c., un tînăr de 23 de ani, din județul Harghita, a sesizat Poliția despre faptul că, în jurul orei 10.00, în timp ce se afla la volanul autoturismului, pe DN2, pe sensul de mers ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:23
(12370 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr mort în accident lîngă Coșereni

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 20/21 februarie a.c., în jurul orei 01.15, pe DN2, în apropierea localității Coșereni, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism, soldat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:17
(10184 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat pantaloni de pe sîrmele de rufe

Sîmbătă, 20 februarie a.c., doi tineri domiciliați în Căzănești, respectiv în Slobozia, au fost depistați în Urziceni de către o patrulă de siguranță publică, la scurt timp după ce au furat două perechi ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:12
(12404 vizualizări - 0 comentarii)


Primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD

Potrivit ultimelor informații din cadrul Congresului Național al PSD, primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD. De asemenea, Moraru și-a afirmat susținerea pentru candidatul ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 17:20
(16196 vizualizări - 2 comentarii)


Prevenirea acidentelor rutiere, în atenția polițiștilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acțiunile de prevenire și combatere a cauzelor ce pot provoca accidente rutiere pe arterele din județ. Principalul scop al acțiunii a fost acela de ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 08:12
(8696 vizualizări - 0 comentarii)


Armă neletală, deținută ilegal

Un colectiv de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase ce a acționat joi, 18 februarie a.c., pentru depistarea deținătorilor ilegali de arme și prevenirea producerii evenimentelor ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 19:21
(15798 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...