Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Iazu: A ars de vie în propria curte

Iazu: A ars de vie în propria curte

O femeie din satul ialomițean Iazu, în vârstă de 68 de ani, a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia în urmă cu câteva ore. Ea a avut parte de un accident, chiar în curtea în care locuiește. Din cauze greu de explicat, femeia a căzut peste focul pe care l-a aprins pentru a pregăti dulceață. Medicii Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Slobozia au reușit să o salveze și să o transfere către o unitate medicală din Capitală.

Caz de Cod Roșu la UPU Slobozia
Din primele informații, se pare că femeia a fost descoperită în curte, cuprinsă de flăcări, de către soțul său. Acesta a sunat la 112 și a cerut ajutor medicilor. Victima a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, unde medicii au făcut eforturi pentru a o salva. Flăcările i-au provocat arsuri de gradul III și IV pe 40% din suprafața corpului. Mai mult, a fost nevoie și de aplicarea manevrelor de resuscitare, pentru că femeia a intrat în stop cardio-respirator. «Pacienta a fost protezată respirator, intubată și ventilată mecanic. A fost examinată și de un medic chirurg și, împreună cu dânsul, s-a decis transferul către un spital din București, cu un grad de competență mai ridicat în ceea ce privește tratarea arsurilor...» ne-a declarat medicul Mirela Nisipeanu, din cadrul Unității Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. După ce a fost stabilizată la Slobozia, femeia a fost transferată la Spitalul «Bagdasar Arseni» din București, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

28 Septembrie 2018, 01:45 (6771 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Golania Psd:
(29 Septembrie 2018, 23:53)
Manager este MARIANA Iancu ?ce fumezi Mary ca vreau si eu?
Mary:
(28 Septembrie 2018, 15:43)
  M-am întors din vacanță și stupoare!!!! Activistul PCR, în persoana tovarășului MÂZGOI, mare director la spital. Cică e de ceva timp, dar eu nu am știut. De înțeles dece nu suport eu PSD! Toate leprele comuniste din a cincea linie au ajuns mari și tari în actualul partid de comuniști mâmjiți. 
Bravo, tov MÂZGOI! Ajunseși director!!! Mă dute dracu'!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
235 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ialomița: Mașină furată din Italia în 2006, găsită de polițiști

Ialomița: Mașină furată din Italia în 2006, găsită de polițiști

Un autoturism furat din Italia în martie 2006 a fost descoperit de polițiștii ialomițeni în trafic. Mașina aparținea unui tînăr, de 29 ani, din județul Constanța, dar figura în baza de date a Interpolului ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2011, 13:30
(8580 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi bărbați, răniți grav într-un accident rutier

În dimineața zilei de joi, 7 iulie, în apropierea Combinatului Chimic de la Slobozia s-a produs un accident de circulație. O mașină condusă de un bărbat, de 48 ani, din Colelia, a părăsit partea carosabilă ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2011, 13:26
(5280 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


DGFP Ialomița:Termen limită pentru depunerea raportărilor contabile

«Agenții economici care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri peste echivalentul în lei al sumei de 35000 euro au obligația să întocmească și să depună raportările contabile ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2011, 13:25
(8122 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Cereale fără documente

Miercuri, 6 iulie, polițiștii feteșteni au organizat o acțiune pentru prevenirea ilegalităților în domeniul produselor cerealiere. În acest sens, polițiștii au organizat un filtru rutier la Vlădeni, unde ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2011, 13:24
(8402 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 300 kg carne de vită, confiscată

La solicitarea Poliției Slobozia, inspectorii Direcției Sanitare Veterinare Ialomița au participat la o acțiune comună pentru verificarea unui transport clandestin de produse de origine animală. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2011, 13:10
(6658 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Furturile de locuințe și case de amanet, prioritate pentru polițiști

Slobozia: Furturile de locuințe și case de amanet, prioritate pentru polițiști

Polițiștii slobozeni au desfășurat o acțiune pentru prevenirea furturilor din locuințe în cadrul «Programului de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului». Potrivit polițiștilor, grupul țintă l-a ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2011, 13:09
(10310 vizualizări - 0 comentarii)


DSV Ialomița: Controale în unitățile de alimentație publică

Peste 40 de unități de alimentație publică au fost verificate în perioada 24 iunie-5 iulie de către inspectorii Direcției Sanitare Veterinare Ialomița. Pentru deficiențele constatate au fost aplicate amenzi ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2011, 13:05
(5535 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Condamnat pentru «abandon de familie»

Și-a abandonat familia și acum este în închisoare pentru un an și patru luni. Este cazul unui bărbat de 44 ani, din Axintele, care a fost prins de polițiștii din localitate. Pe numele individului Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2011, 13:25
(7480 vizualizări - 0 comentarii)


Bărcănești: Cinci berbeci, furați

Polițiștii din Urziceni au fost alertație marți, 5 iulie, de o femeie, de 58 ani, din Bărcănești, cu privire la faptul că în perioada 27 iunie-5 iulie de la stîna sa situată pe islazul comunal au dispărut ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2011, 13:25
(7295 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Copil de 5 ani, acroșat de o autoutilitară

Marți, 5 iulie, la Manasia s-a produs un accident de circulație, un minor de 5 ani fiind rănit. Pe scurt, în timp ce un bărbat, în vîrstă de 45 ani, din comuna Coșereni, conducea o autoutilitară pe strada ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2011, 13:24
(6960 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Mihail Kogălniceanu: Lemne confiscate

Transporturile ilegale de lemne au fost scopul principal al unei acțiuni desfășurate marți, 5 iulie, de polițiștii din Țăndărei pe raza comunelor Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu. În cadrul verificărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2011, 13:22
(8134 vizualizări - 0 comentarii)


Încep înscrierile la Academia de Poliție

Potrivit unei informări media, Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București organizează, în perioada 15-30 iulie 2011, cuncurs de adminitere pentru tinerii care vor să urmeze cariera de polițist ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2011, 13:22
(5512 vizualizări - 1 comentariu)


ISUJ Ialomița: Incendii și intervenții SMURD

Marți, 5 iulie, echipajul SMURD Urziceni a fost solicitat să intervină pentru salvarea unui bărbat de 50 ani, din Sinești, care avea mai multe plăgi la nivelul mîinii sîngi. Bărbatului i-a fost acordat ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2011, 13:15
(8205 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în scădere, locuri de muncă, în creștere

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul instituției, la sfîrșitul lunii iunie erau înregistrate 7281 de persoane, dintre acestea doar 1908 ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2011, 13:13
(7534 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Sprijin financiar pentru angajatorii care încadrează elevi și studenți

«Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește agenților economici că potrivit Legii nr. 72/2007, privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților, angajatorii care ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2011, 18:48
(12917 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2011, 18:24
(3707 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 77 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, marți, 5 iulie 2011, sînt disponibile 77 locuri de muncă vacante. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2011, 18:21
(8770 vizualizări - 3 comentarii)


DGFP Ialomița: Contabilitate simplificată pentru agenți economici

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița anunță aprobarea normelor legislative ce reglementează sistemul de contabilitate simplificat. Astfel, persoanele care în exercițiul financiar precedent au ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2011, 18:21
(7025 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Jandarmii au prins în flagrant hoți de cablu de cupru

În noaptea de duminică spre luni, respectiv 3 spre 4 iulie, jandarmii feteșteni au prins în flagrant un grup de persoane care săpau lîngă terasamentul căii ferate Fetești-București. Jandarmii au somat persoanele ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2011, 18:20
(7952 vizualizări - 2 comentarii)


Făcăeni: Și-a plătit cumpărăturile cu bani falși

Un tînăr de 26 ani din Pantelimon este cercetat penal de polițiști după ce a fost prins achitînd cumpărăturile cu o bancnotă falsă. S-a întîmplat la Făcăeni, unde sîmbătă, 2 iulie, tînărul a plătit la un ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2011, 16:44
(6085 vizualizări - 1 comentariu)


Albești: Pistol deținut ilegal

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 1 iulie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Toxice au descoperit la un bărbat, de 59 ani, din Albești, un pistol cu aer comprimat. Pentru că ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2011, 16:44
(8711 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Angajați hoți

Patru bărbați cu vîrste cuprinse între 21 și 40 ani sînt actual cercetați pentru furt, după ce au «prădat» firma unde erau angajați. Polițiștii au stabilit în urma verificărilor că cei patru, doi din Stelnica ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2011, 16:42
(8653 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica furt


«Vacanță în siguranță», proiect de vară al Poliției

Ministerul Administrației și Internelor a anunțat demararea campaniei de informare «Vacanță în siguranță». Astfel, în cadrul proiectului a fost lansat site-ul www.infolitoral.mai.gov.ro, portal unde pot ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2011, 16:38
(6803 vizualizări - 0 comentarii)


Brazii: Șofer băut, la volan

Un tînăr de 26 ani din Prahova s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins conducînd sub influența băuturilor alcoolice. Tînărul a fost oprit în trafic de agenții de poliție din comuna Brazii ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2011, 16:32
(7176 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A găsit un proiectil în timp ce săpa o groapă

Vineri, 1 iulie, în jurul orei 15.30, echipajul pirotehnic al ISU Ialomița a fost solicitat să intervină pentru ridicarea unui element de muniție descoperit de un feteștean în timp ce săpa o groapă în curtea ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2011, 11:33
(10069 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de peste 78 mii lei în trafic

«În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au acționat pe principalele artere din județ pentru asigurarea respectării normelor rutiere în trafic, pentru prevenirea și combaterea neregulilor ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2011, 11:25
(8571 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Pompierii au salvat un cal

În urma unui apel telefonic primit prin 112, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui cal căzut într-o groapă în curtea unui localnic din comuna Traian. Incidentul a fost ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2011, 11:20
(9528 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Traian pompier cal


Ialomița: Polițiști în traficul rutier

Duminică, 3 iulie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o serie de acțiuni în mediul urban și rural. În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat peste 150 de persoane și au aplicat 58 de ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2011, 11:09
(8904 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Bătrînă tîlhărită de patru hoți

Marți, 28 iunie, o bătrînă de 63 ani, din Stelnica, a alertat polițiștii din localitate despre faptul că a fost înșelată de persoane necunoscute sub pretextul cumpărării unor bunuri. Femeia a reclamat că ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2011, 18:00
(10250 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune de amploare a Poliției la Urziceni: Pistol ascuns în curte, branșări ilegale la rețeaua de electricitate

Joi, 30 iunie, polițiștii din Urziceni, în colaborare cu cei ai posturilor de poliție arondate, au acționat pentru identificarea autorilor unor fapte penale dar și pentru asigurarea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2011, 18:00
(11090 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
soluția ! în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Ionut M în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara @ Delia S în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @Ion Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia goe în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Beyi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @Ion Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia ioan în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Ion Marcel în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia NEAMȚU ! în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Ion Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @cetatean în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Tot EL în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă cetatean în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Delia S în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Delia S în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Cetatean în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...