Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Ultimul cules de vie

Reportaj câmpenesc

Ultimul cules de vie

Pământul e al arendașilor, combinele au luat locul oamenilor, porumbul se face boabe din câmp și vine acasă în saci... Singura muncă ce le-a mai rămas sătenilor e culesul viilor. Dar nici pentru vii nu sunt destui să culeagă. La Movila, între Țăndărei și Fetești, zeci de hectare de vie se răscoc sub arșița toamnei. Cine are pensie și mai e în putere, plătește cu bani și face clacă. Cine nu, se lipsește și lasă culesul în grija păsărilor. Iar ca la Movila e peste tot în Ialomița...

Clacă la cules de vie
N-a mai plouat de o lună și praful saltă până-n brâu sub tălpile lor. E dimineață și peste câmp se întinde o plapumă subțire de ceață până hăt-departe, dincolo de vii. Dar oamenii au alte griji și merg cu capu-n pământ, în urma căruței. Viile la Movila sunt la marginea satului. Acolo au fost dintotdeauna, chiar și pe vremea comuniș­tilor. Fănel David are 25 de ari puși la puțini ani după Revoluție. Atunci era încă tânăr și nepoții mici. I-a învățat să pună vie, cum a învățat și el de la ai lui... «Toată lumea punea atunci. Cu tractorul cu cazmaua, cu ranga... Am zis că îi procopsesc!». Anul ăsta nepoții n-au putut veni la cules... Unul e în Germania, al doilea s-a însurat cu o ucraineancă, iar al treilea muncește greu, la Constanța. Așa că a venit el, Lenuța, nevastă-sa, un cumnat și doi vecini. Mai sunt și vreo două fete de liceu din sat și niște rude de la oraș care au promis că vin... Dar baza e la ei! Anul a fost prost, că a plouat mult și când nu trebuia... Dar tot e strugure destul. În vie miroase a toamnă și a must. Sunt 10 rânduri de vie, lungi cât zilele de post. Tușa Lenuța oftează la capul locului, privind de-a lungul: «Doamne, să o văd culeasă și pe-asta și pot să mor!». Clăcașii umplu gălețile, nea Fănel îl brobonește prin sită, Costea, cumnatul, îi dă prin zdrobitoare. «Era bună zdrobitoarea aia lu’ Gigi a lu’ Bica, mă Fănele... Dădea strugurele într-o parte singură...». Fănel ridică din umeri și cere găleată plină: «Haida, mă, că ne apucă prânzul!».

Gura satului
Către prânz, clăcașii sunt la jumătatea viei. Au venit și rudele de la oraș, stau câte doi pe-un rând, că nu sunt în­vățați cu munca... Nici fetele cele tinere nu știu a munci. Georgiana e cam mută și se mișcă încet. Flori are 19 ani și vorbește neîntrebată... «Eu sunt la liceu la Fetești, dar nu îmi place! Nu prea se face carte, nu ai de la cine învăța câte ceva Și mai și țipă la tine!». Bărbații vorbesc de ale lor... De morți, de pesta care le-a luat porcii din bătătură și cum trebuie ei să-și facă acum card. «Tot să mai câștige statul niște bani! Dracu’ își face card!». Vorbesc și femeile, dar mai puțin... «Dacă era Margareta, acum eram la capu’ rândului. Că vrednică femeie mai e... Anul trecut a venit, dar acum nu mai poate. Cât să mai poată și ea, că are 73 de ani?!». Cât cară bărbații gă­lețile cu struguri la capul locului, fe­meile numără morții cei noi. A lu’ Pătârlăgeanu, Castravete, Mustață ăl bătrân, Virgil Valea... «Bietul Virgil. Avea nevasta cam bețivă. Muncea toată ziua și când venea acasă o găsea cum o găsea... Îți mai aduci aminte cum spunea? Bău­tura nu e bună nici la om, nici la femeie...». Între timp, tocitoarea se umple și trebuie dusă în sat. Calul opintește prin șleauri, către praful drumului. Bărbații care rămân în urmă se șterg de sudoare și îm­part o sticlă de țuică. N-au spor, e prea cald. Busu a anunțat ca vor fi 31 de grade...

Ultimul an
E crucea căldurii și clăcașii pregetă, frânți de șolduri. Picioarele se mișcă încet, gurile au obosit și ele. În capul locului, Fănel David nu mai are răbdare. «Tot mai e, mă?! Haida, că ne prinde seara! În loc să stăm acasă, la urmă, stăm aici ca proștii...». Clăcașii nu mai au pu­terea să răspundă. Nu-i vorbă, nici nea Fănel nu i-ar asculta. Are 66 de ani și i s-a urât de vie. Își amintește de ăl bătrân, Traian David. «La colectivizare, tata a stat o săptămână ascuns în vie... N-a vrut să semneze! Când l-au găsit, era via plină de lozuri... Se dusese în sat și cumpărase o pungă întreagă. A vrut să scape de sărăcie și de Colectivă! Și doar de ele a avut parte, că a trebuit să dea și pământul, și via... Pe atunci via noastră era mai la marginea satului. În anul următor, am intrat în ea să mâncăm struguri. Ne-a prins paznicul și ne-a alungat. Noi eram copii pe-atunci și ne-am dus plângând acasă... Să-l omoare tata pe paznic și mai multe nu. Iar în anul ăla a lăsat tot și a plecat la mină, la Pucioasa. Nu voia la Colectivă și pace!». De la povestea asta au trecut aproape 60 de ani. La marginea viei, după o zi de muncă, Fănel David se jură că e ulti­mul an! Și că o dă sau o lasă neculeasă. Oftează cu ochii în zarea câmpului: «Ferice de Gelu al lui Ciuciună... Lu’ ăla nu-i trebuie vin!». «De ce, e bolnav!?». «Nu, e adventist...».

30 Septembrie 2018, 12:05 (5414 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


Aliun:
(30 Septembrie 2018, 22:49)
Bravoo..bun de tot reportajul..:))

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
204 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Scandal în plină stradă între familiile de romi din Țăndărei

Polițiștii au intervenit în forță vineri, 27 septembrie 2024, după ce două familii de romi s-au luat la bătaie în apropiere de centrul orașului Țăndărei. Se pare că scandalul ar fi izbucnit ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 19:00
(6475 vizualizări - 5 comentarii)


Razie a polițiștilor în localitățile Ion Roată, Balaciu și Sălcioara

Joi, 26 septembrie 2024, polițiștii au organizat o acțiune de amploare pe raza localităților Ion Roată, Balaciu și Sălcioara. Oamenii legii au legitimat 119 de persoane, au verificat 88 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:20
(2881 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Polițiștii ialomițeni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier au oprit, pentru verificări, un conducător ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:00
(1975 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,53%, rata șomajului în luna august 2024

La sfârșitul lunii august 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4399 de șomeri (din care 2125 de femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 10:30
(3305 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Începe o nouă ediție a «Salonului Anual de Carte»

Marți, 1 octombrie 2024, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» va deschide oficial porțile «Salonului Anual de Carte», ediția 2024, în incinta Galeriilor «Arcadia ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2024, 11:10
(3186 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,038 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-august 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 31 august 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al Statului în sumă ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:25
(4500 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, la volan cu permisul suspendat

Polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un vehicul condus ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:15
(1546 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Braconaj piscicol

Politiștii din Urziceni au depistat duminică, 22 septembrie a.c., în comuna Borănești, doi bărbați, de 56 și 65 de ani, care ar fi pescuit ilegal, folosind două unelte de pescuit confecționate ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:10
(879 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a finalizat controlul clasic pe teren-Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează opinia publică că a finalizat controlul clasic pe teren aferent Campaniei 2024. Astfel, la nivel național au fost verificați toți ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 14:55
(1399 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: O nouă acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: O nouă acțiune de donare de sânge

Marți, 24 septembrie 2024, Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează sânge! Salvează o viață!», inițiată și ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 11:05
(1311 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 10:50
(865 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului cu privire la stabilirea unor măsuri suplimentare pentru controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 10:25
(1509 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 30 septembrie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 216

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, au în proprietate/proprietate comună clădiri ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2024, 16:20
(3837 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Locuri disponibile în școlile militare ale Jandarmeriei Române

În perioada 24 septembrie-6 octombrie 2024, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, sunt ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2024, 16:00
(1359 vizualizări - 0 comentarii)


ANFA/Forumul APPR: Campania umanitară «Împreună oprim valul suferinței» continuă

În urma contribuțiilor primite, un prim convoi cu donații a ajuns sămbătă, 21 septembrie 2024, în comunele Foltești, Cuza Vodă și Pechea din județul Galați. Au fost livrate produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 16:15
(1691 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Scânteia, beat la volan pe străzile Sloboziei

Vineri, 20 septembrie a.c., în jurul orelor 21,00, polițiștii din Slobozia au oprit în trafic, pentru verificări, un vehicul condus de un tânăr, de 19 ani, din Scânteia. Î ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 15:40
(2321 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni cu efective mărite

Duminică, 22 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat în localitățile Reviga, Cocora, Colelia, Bărcănești, Borănești și Axintele două acțiuni cu efective mărite, având ca scop ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 15:35
(1961 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la o conductă de alimentare cu apă la Țăndărei!

Luni, 23 septembrie 2024, în intervalul orar 12,30-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor la Țăndărei, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 12:45
(2733 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Andrășești

Sâmbătă, 21 septembrie a.c., în jurul orelor 17,00, pompierii din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs la Andrășești. În eveniment a fost implicat un autoturism. După ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 09:20
(3190 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Pasageri amenințați cu un cuțit în tren

Panică în rândul călătorilor care doreau să ajungă vineri, 20 septembrie a.c., de la București, la Slobozia, cu un tren personal. Pe parcursul călătoriei, oamenii au fost amenințați cu un ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2024, 11:40
(1681 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Pentru persoanele cu dizabilități, PSD și PNL nu au nici timp, nici soluții. Pentru Iohannis, fac proceduri speciale în Parlament!»

Pentru a doua oară în doar patru zile, persoanele cu dizabilități au ieșit în stradă ca să-și strige disperarea. A trecut aproape o lună de când au aflat că legea PSD-PNL a pensiilor ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2024, 09:05
(1362 vizualizări - 0 comentarii)


ANFA și Forumul APPR-apel la solidaritate către comunitatea de fermieri pentru sprijinirea sinistraților din județele Galați și Vaslui

În urma inundațiilor masive care au curpins județele Timiș, Galați, Iași și Vaslui, conform estimărilor, peste 7000 de persoane au rămas fără adăpost, fără acces la bunuri esențiale și se confruntă ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 16:55
(2066 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Călărași din Cartierul Fetești-Gară/Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 18 septembrie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași din Cartierul Fetești ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:25
(2286 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează asupra variolei ovină și caprină

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului Ialomița cu privire la contextul epidemiologic european privind ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:20
(2664 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 septembrie 2024, termenul-limită de depunere a declarațiilor fiscale pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare

 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 septembrie  2024, este termenul-limită de depunere a unor declarații fiscale, în scopul ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:15
(4336 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 18 septembrie 2024,  pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 09:20
(1896 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 17 septembrie 2024, polițiștii ialomițeni au organizat o razie în municipiul Slobozia, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 15:30
(1339 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


APIA: 30 septembrie 2024, termen-limită pentru semnarea cererilor de plată aferente Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor că până la data de 30 septembrie 2024, sunt așteptați la Centrele APIA unde au depus cererile de plată aferente Campaniei ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 10:30
(8875 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr surprins de jandarmi având asupra sa substanțe posibil interzise

Un tânăr de 20 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise. Atenția jandarmilor a fost atrasă de faptul că persoana se afla într-un autoturism ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 10:00
(4107 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 4,63 milioane de lei în luna august 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 4,63 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2024, 16:20
(4368 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...