Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț

Primăria comunei Bucu, cu sediul în comuna Bucu, strada Calea București, nr. 101, județul Ialomița, organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a 2 (două) posturi aferente funcțiilor contractuale de execuție vacante de muncitor necalificat I în cadrul Compartimentului Întreținere Patrimoniu.
Dosarul de concurs va cuprinde următoarele documente:
a) cerere de înscriere la concurs
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări-diploma de studii sau certificat de calificare, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postulrilor solicitate de autoritatea sau instituția publică
d) carnetul de muncă, sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie
e) cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-1 facă incompatibil cu funcția pentru care candidează. Candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului
f) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate; Adeverința va conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății
g) curriculum vitae
Copiile actelor menționate la lit. b)-d) vor fi însoțite de documentele originale, în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Dosarul de concurs se depune la sediul Primăriei comunei Bucu, la secretarul comisiei de concurs, doamna Tudor Iulia-Valentina.
Condiții de participare la concurs:
• Poate ocupa un post vacant persoana care îndeplinește următoarele condiții:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România
b) cunoaște limba română, scris și vorbit
are vârsta minimă reglementată de prevederile legale
d) are capacitate deplină de exercițiu
e) are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs
g) nu a fost condamnată definitiv pentru savărșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea
• Condiții specifice pentru ocuparea postului:
a) să fie cel puțin absolvent al învățământului general obligatoriu
b) să aibă vechime în muncă de minim 6 luni
Bibliografia pentru concurs:
-Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare privind admnistrația publică locală
-Legea nr. 319/2006-Legea securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare
-Legea nr. 477 /2004 privind Codul de conduită al personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice
NOTĂ: Actele normative cuprinse în prezenta bibliografie vor avea forma actualizată (cu modificările și completările ulterioare, la data organizării concursului).
Tipul probelor de concurs, locul și data desfășurării acestora. Calendarul de desfășurare a concursului:
a) termen în care se pot depune dosarele de înscriere: în termen de 10 zile de la publicarea anunțului în Monitorul Oficial
-instituția publică la care se depun dosarele de înscriere: Primăria comunei Bucu, secretarul comisiei doamna referent Tudor Iulia-Valentina
-termen pentru afișarea rezultatelor selecționării dosarelor de concurs: 2 zile de la data expirării termenului în care se pot depune dosarele
-termen de depunere a eventualelor contestații la selecția dosarelor: 24 de ore de la afișarea/publicarea rezultatului selecției
b) data desfășurării probei scrise: 29 octombrie 2018, orele 10,00
-termen pentru afișarea rezultatelor la proba scrisă: 29 octombrie 2018, orele 16,30
-termen de depunere a eventualelor contestații la proba scrisă: 30 octombrie 2018, orele 16,30
-termen pentru afișarea rezultatelor la eventualele contestații la proba scrisă: 31 octombrie 2018, orele 16,30
c) data desfășurării probei de interviu: 01 noiembrie 2018, orele 10,00
-termen pentru afișarea rezultatelor la proba de interviu: 01 noiembrie 2018, orele 14,00
-termen de depunere a eventualelor contestații la proba de interviu: 02 noiembrie 2018, orele 14,00
-termen pentru afișarea rezultatelor la eventualele contestații la proba de interviu: 3 noiembrie 2018, orele 14,00
d) termen afișare rezultate finale: 4 noiembrie 2018, orele 16,30
Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei comunei Bucu, județul Ialomița, telefon/fax 0243/240.352

5 Octombrie 2018, 12:50 (1553 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
21 Iun 2026
273 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Marți, 30 mai 2023, termen limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că marți, 30 mai 2023, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2023, 15:40
(8577 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, alături de copii în Săptămâna «Prevenirii Criminalității»

În perioada 22–25 mai a.c., polițiștii au desfășurat activități informativ-preventive, în cadrul Săptămânii «Prevenirii Criminalității», zile dedicate siguranței copiilor, siguranței on-line precum și prevenirii ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2023, 19:15
(6024 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de 16,666 milioane de pentru crescătorii de animale

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2023, 14:15
(18219 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Concursuri privind pregătirea elevilor în domeniul situațiilor de urgență

În perioada 25-26 mai 2023, la Slobozia, în cadrul Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» și Stadionului «1 Mai», se desfășoară fazele județene ale celor două concursuri organizate de Inspectoratul pentru ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2023, 12:10
(3718 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Fierbinți-Târg și Dridu!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul sursei care asigură alimentarea cu apă din Fierbinți-Târg, echipele RAJA Constanța sunt nevoite să întrerupă furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2023, 01:20
(5531 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 383,50 milioane de lei la bugetul general consolidat, în perioada ianuarie-aprilie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-aprilie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 383,50 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2023, 16:20
(10268 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Miercuri, 24 mai 2023, în intervalul orar 08,00-16,00, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în localitatea Dridu, pentru executarea lucrărilor periodice de întreținere a rezervorului ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2023, 12:05
(6141 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Polițiștii au aplicat amenzi de peste 97 mii de lei

Vineri, 19 mai a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune preventivă, cu efective mărite, pe raza județului Ialomița, atât în mediul rural cât și urban, pentru verificarea legalității transporturilor ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2023, 15:30
(3406 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Țăndărei

Efective mărite din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au acționat joi, 18 mai a.c., sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi ialomițeni și efective din ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2023, 18:00
(14896 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Țăndărei razie


AJFP Ialomița: Joi, 25 mai 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 25 mai 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată: Formularul 100 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2023, 15:40
(12577 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,33%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2023

La sfârșitul lunii martie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4155 de șomeri (din care 2126 sunt femei), rata șomajului fiind de 5,33%, cu 1 ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2023, 18:10
(9824 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 22 mai 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 22 mai 2023, este termenul de depunere al următoarelor declarații fiscale: Formularul 010, Formularul 016 ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2023, 16:00
(11932 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Avion aterizat forțat într-un lan de grâu

Sinești: Avion aterizat forțat într-un lan de grâu

Un avion ultra ușor «Citius Sport» a aterizat forțat joi, 18 mai a.c., într-un lan de grâu de pe raza localității Sinești. Se pare că pilotul a fost nevoit să execute această manevră upă ce a rămas fără ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2023, 15:30
(4417 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 15,63 milioane de lei, în aprilie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 15,63 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2023, 18:10
(10634 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 573,95 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în aprilie 2023

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna aprilie 2023, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost înregistrate 20 de inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2023, 15:50
(12724 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 97,36 milioane de lei la bugetul general consolidat, în aprilie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 97,36 milioane de lei. Astfel ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2023, 19:10
(8931 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Pachetul «Cont Client»

RAJA Constanța: Pachetul «Cont Client»

Pachetul «Cont Client» RAJA Constanța este accesibil non-stop și este sigur și ușor de utilizat prin platforma on-line «Contul meu RAJA» (accesibil de pe orice desktop ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2023, 16:20
(3706 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Dridu și Coșereni

Accidente la Dridu și Coșereni

Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier pe raza localității Dridu, în care au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2023, 14:25
(8284 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii-persoane fizice că începând de luni, 15 mai a.c., românii pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de 1 și ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2023, 16:30
(5831 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Generală a Locurilor de Muncă-122 de persoane selectate

Vineri, 12 mai a.c., la sediul Agenției Locale din Slobozia din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița s-a organizat Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Angajatorii selectați ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2023, 14:40
(4793 vizualizări - 0 comentarii)


Moaștele Sfântului Efrem cel Nou, la hramul Catedralei Urziceni

În perioada 18-21 mai 2023, la Urziceni va poposi racla cu o părticică din moaștele Sfântului Efrem cel Nou. Originar din Grecia, descoperit recent (1950), sfântul este grabnic ajutător și tămăduitor, găsindu ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2023, 19:25
(11394 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Declarația 112 se depune până pe 25 mai 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că termenul de depunere a Declarației Unice-Formularul 112 este până joi, 25 mai 2023, inclusiv a anului următor celui de ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2023, 19:05
(3997 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 2 al unui bloc

Tragedie la Slobozia în seara zilei de miercuri, 10 mai 2023. Un bărbat de 59 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident casnic. Bărbatul a încercat să strângă rufele pe care le avea întinse la geam ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2023, 11:30
(17976 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Echipele furnizorului de energie electrică vor executa joi, 11 mai 2023, lucrări de întreținere și reparații la nivelul instalațiilor din localitatea Dridu. Fără curent, Stația de Pompare Dridu nu va putea ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2023, 18:50
(3382 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Sprijin financiar pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2023, 17:50
(11624 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița recrutează «Salvatori din pasiune»

ISU Ialomița recrutează «Salvatori din pasiune»

Campania «Salvator din pasiune» continuă în Ialomița cu o nouă etapă de recrutare a voluntarilor. Proiectul se va derula în perioada 10.05-09.06 2023, iar condițiile minime pe care trebuie să le îndeplinească ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2023, 15:05
(7343 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate Normele pentru restituirea Taxei auto

Contribuabilii care au achitat Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, Taxa pe poluare pentru autovehicule sau, după caz, timbrul de mediu pentru autovehicule și care nu au beneficiat de restituire ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2023, 13:40
(10255 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța-0241/924

Call Center RAJA Constanța-0241/924

Serviciul de Call Center al RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale clienților. Serviciul funcționează sub forma unui robot telefonic ce răspunde la numărul unic 0241/924 ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2023, 12:05
(5464 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5046 de agenți economici din județ, pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabilor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2023, 18:10
(11545 vizualizări - 0 comentarii)


World Vision România: 667 copii și 415 părinți din Ialomița au participat la «Start în Educație»

World Vision România: 667 copii și 415 părinți din Ialomița au participat la «Start în Educație»

667 copii, cu vârste între 3-6 ani, și 415 părinți, din 11 de comunități defavorizate din județul Ialomița, sunt beneficiari ai programului «Start în Educație», cel mai amplu proiect de educație timpurie ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2023, 17:25
(4889 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! ozzy ada în Lipsa fondurilor întârzie reparația podurilor din județul Ialomița Gigel în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetățean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetatean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! patrik în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Coleg în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...