Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Ionel pune embargo pe joaca copiilor

Ionel pune embargo pe joaca copiilor

Atins de boala primarului Mocioniu, directorul Ionel a decis să interzică joaca copiilor. După cum puteți vedea în imaginea alăturată, el a în­grădit milițienește rampa din fața Casei de Cul­tură Municipale din Slobozia, avertizând că zona «nu e loc de joacă». Gestul e incalificabil, indi­ferent de justificări. Dar nu de aceea am decis să mediatizăm situația. Ci pentru că metoda aleasă ne pare ineficientă. De aceea propu­nem public ca pe respectiva rampă să fie am­plasat un covor de sticlă pisată. Sau cordoane de cuie, din acelea folosite de polițiștii americani în filme, pentru oprirea mașinilor infractorilor. Sau, și mai bine, niște mine anti-personal... Să se învețe minte, o dată pentru totdeauna!, mama lor de ștrengari care vor să se joace în loc să își trimită părinții la Refe­ren­­dumul pentru familia tradițională a lui Dragnea. Da, da! Că dacă-i lăsăm de capul lor, domnule director, mâine-poimâine în loc de joacă or să vrea acces la Educație și evenimente culturale și, Doamne ferește, un director vertical care să nu mai stea tot timpul în genunchi în fața primarului...

10 Octombrie 2018, 14:45 (11747 vizualizări - 28 comentarii)

Citiți și:
«Statuia iluminării Sloboziei» este în atenția municipalității

Comentariile cititorilor:


Con:
(19 Octombrie 2018, 02:03)
Sa mature Condrea, soferul minune, angajat de nevasta. Sta si sparge seminte toata ziua cu ochii la pustoaice
Luigi:
(13 Octombrie 2018, 18:13)
Nu mai sunt părinți curați, educați. Cine vreți să educe acum? Mamele manichiurate și rujate lasă mizeriei inde stau pe bănci și fumează sau sparg semințe. Jaf, ți-e Rușine să te uiți spre băncile pe care stau tinere cu copii. Au dreptate și oamenii aceștia să nu mai permită bătaia de joc....!
Tineret si băbălet:
(13 Octombrie 2018, 18:09)
Guma de mestecat?Copii aberanti,de anii'99!!Sa nu gaseasca ei niste coka?Marijuana?Sa stea pe spate,linistiti,cu castie-n urechi,cu mintea ratacita...Babe frumoase si copii linistiti? Copiii lasa pufuleti si gume de mestecat?Bă costantine si tu,secretaro!Vreti mă sa ramana acolo niste tuburi de cartuse 7,62mm?Ori niste ineluse de grenade lacrimogene?Ca e la moda!Totusi,copiii acolo canta,se bucura,isi parcurg copilaria.Asa,zgomotoasa,cu pufuleti si pufarine,cu"cingo"si figurine!Bine ca au parinti alaruri de ei,ca jumatate din familii sunt monoparentale,in oras.Din varii motive.E frumos ca parintii se strang in oras,alaturi de copii.Auzi bă costantine,aia nu e"directia cultura,tineret,bla bla"??Esti depasit?Asta e tineretul,mă comunistule,ce te miri? E evolutie,de mici trebuiesc integrati,intelesi,corectati,ca nu sunt roboti,aleg sa fie indisciplinati,lasa"Jocurile foamei" ca acolo e regie,altceva.Al dracu,in copilarie erai pocait?Abuzat?Nu sareai garduri,erai "mimoza senzitima",cine dracu ai fost?Si patachina aia guraliva,la fel...Cacatii cainior si ai pisicilor nu va deranjeaza,e normal,daca papa,face caca.Prefacutilor ordinari!Auzi,guma de mestecat si galagie...Cat pudism pe voi,mizerabililor! Huooooooo!
mmmmmmmmmmmmmmmm:
(13 Octombrie 2018, 01:25)
E adevarat ca si copiii trebuie sa se joace, dar si mizeria ramasa in urma nu se intreaba nimeni. Guma de mestecat,pufuletii aruncati pe jos si multe ambalaje imprastiate nu vede nimeni? La fel si cand sunt evenimente la Casa de Cultura locatarii din zona nu au unde parca, din cauza celor care vin si-si parcheaza masinile chiar si pe locurile platite. 
Dinica:
(12 Octombrie 2018, 22:21)
''.... '' sigur esti secretare care fumeaza tot timpul in fata de cultura pe banii statului , daca copii si parintii ar face stricaciuni asa cum pretinzi ,da-i pe mana politiei , si ce ai vrut sa zici cu comparatia cu ''un tigan " ? , esti intr-o mare eroare si esti platita din banii parintilor al caror copii se joaca , PUR SI SIMPLU SE JOACA ,cum v-ati jucat si voi cutrelor.
...:
(11 Octombrie 2018, 18:12)
Balustradele au fost rupte de copii de mai multe ori.
In fiecare seara lasa mizerie pe scari.
Mari si Cristina ar trebui sa va educati pozii mai bine.
Pana si un tigan este mai curat si mai cuminte decat cei care stau in fata la cinema.
Unu:
(11 Octombrie 2018, 18:10)
Părinții și copii dacă nu ar face acolo foarte multă mizerie ar putea sta 25 din 24. Înainte de a face atât scandal să învețe să și adune gonoaiele, mai ales adulții!
Veterinar:
(11 Octombrie 2018, 17:55)
Copiii sunt invatati sa fie obraznici. Exista o limita a bunului simt. Pentru parinti este mai usor sa-i lase pe copii sa faca ce vor. Este totusi o institutie de cultura. Comoditatea parintilor.... pe seama comunitatii. Parca ar fi copii comunitari
Cristina:
(11 Octombrie 2018, 17:49)
Jegosul nici acum nu se simpte ,inca este in continuare afisul ce interzice copiilor sa se joace.
Mari:
(11 Octombrie 2018, 12:27)
Dl.Constantin nu se lasa pana nu il ia un parinte de guler sa il scuture un pic sa se trezeasca la vremurile de acum sa lase in urma apucaturile comuniste. LASA MARLANE COPII SA SE JOACE.....
Grasu:
(11 Octombrie 2018, 10:27)
@neica MJ. nu e de aceiași TALIE cu V.F.! Ăsta e elefant, nea Ionel e greier! Chiar și așa!
Sagețică Marinică:
(11 Octombrie 2018, 10:04)
Dar nici parcurile nu mai pot fi locuri de joaca.Copilasii au foarte multa energie,este plin in cabinetele si holurile de psihologie,psihiatrie,ca educatoarele,invatatoarele sustin ca sunt bolnavi,de unde ar avea asa multa vitalitate?Desigur ca sunt sanatosi tun,nici vorba de ADHD,ele/ei au ceva la capete.Eh,dragilor,generatiile se modifica la nivel cromozomial,ADN ul suporta la fel,transformari,totul se modifica.Probabil copilasii au nevoie de altfel de locuri in care sa isi consume energia decat suntem obisnuiti.Altfel,ei vad benzi alb-rosu de interdictie,zbierete ca"acolo"nu au voie...!Deci:costantine,copchilu tau e pompier ca ai dat niste telefoane,altfel,timorat si sub rautatea ta,filma si facea poze la evenimente(nimic rusinos)-dar era pasiunea de care nu ai stiut,ca altfel i-o retezai si p-aia! Nemernicule!
Unu:
(11 Octombrie 2018, 01:05)
Cautati dos penal depus de contabila dra simona,impotriva lui
Copilu":
(11 Octombrie 2018, 00:17)
E greu... cu toti boshorogii care atirna prin diverse functii (sinecure) bine platite ca sa faca ce? mai o shushanea cu piese de teatru, mai o sedinta a ISU (cu plata sau pro-bono??), mai una- mai alta!   mare deranj-mare ca se joaca niste copii dupa ce ies de la scoala! acu' 30' j de ani, la chitre de genu' asta se dadea cu pasta de dinti pe clanta! sau pe balustrada! :)
Un cetățean:
(10 Octombrie 2018, 23:45)
E tarlaua ta tugurlane acolo...du-te la balamuc.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 09 Oct 2026
245 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Case cuprinse de flăcări la Malu Roșu, Fetești, Ciocârilia și Bărcănești

Case cuprinse de flăcări la Malu Roșu, Fetești, Ciocârilia și Bărcănești

Vineri, 22 noiembrie a.c., în jurul orelor 17,30, în satul Malu Roșu, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru limitarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2024, 09:40
(843 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru 24 de ore pentru conducere fără permis, beat la volan și fără a opri la semnalele polițiștilor

În cursul zilei de duminică, 24 noiembrie a.c., polițiștii din Urziceni, în urma documentării activității infracționale și administrării probatoriului, au reținut pentru 24 de ore un bărbat ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2024, 23:20
(6305 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale pentru clienți

RAJA Constanța: Soluții digitale pentru clienți

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2024, 23:05
(1710 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Lemne confiscate de polițiști

Ialomița: Lemne confiscate de polițiști

Duminică, 24 noiembrie a.c., polițiștii de Ordine Publică, în timp ce desfășurau activități de menținere a ordinii și liniștii publice în zona secțiilor de votare, au depistat în trafic ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2024, 22:20
(704 vizualizări - 0 comentarii)


E-mail-uri false în numele ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail [email protected] ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2024, 13:25
(995 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: Expoziția «Școala Românească»

În organizarea Consiliului Județean Ialomița și a Muzeului Național al Agriculturii din România/Slobozia, va fi vernisată expoziția «Școala Românească». Evenimentul se va ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2024, 11:40
(2949 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: De la 1 ianuarie 2025, contribuabilii mici au obligația depunerii declarației informative SAF-T

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești informează contribuabilii că, începând cu data de 1 ianuarie 2025, intră în vigoare obligația contribuabililor mici de a depune ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2024, 11:10
(24632 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Prins în flagrant în timp ce transporta pește, fără documente legale

IPJ Ialomița: Prins în flagrant în timp ce transporta pește, fără documente legale

Miercuri, 20 noiembrie 2024, polițiștii din Ion Roată au depistat în flagrant un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în comuna Gheorghe Doja, care transporta cu un autoturism pește din speciile ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2024, 15:40
(4117 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,74 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală în luna octombrie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna octombrie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2024, 10:40
(4586 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

În municipiul Fetești se vor executa lucrări de sectorizare prin montarea unor vane de legătură și debitmetre la nivelul sistemului de distribuție a apei potabile. În vederea realizării acestor ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2024, 09:15
(779 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Cu nemăsurată tristețe și durere în suflet anunțăm dispariția celei care a fost Stana Parasca. Pentru cei care doresc să-și ia un ultim rămas bun, trupul neînsuflețit va ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2024, 12:00
(3040 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Tezaure Ialomițene»

Joi, 21 noiembrie a.c., de la orele 11,30, va fi vernisată expoziția «Tezaure Ialomițene». Galeria expozițională pune în valoare patrimoniul de excepție al Muzeului Județean Ialomița ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 13:05
(2857 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 198 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 198 locuri de muncă vacante. Astfel, în Austria sunt disponibile 20 locuri de muncă (mecanic/lăcătuș ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 12:10
(2215 vizualizări - 0 comentarii)


Casă în flăcări la Slobozia

Casă în flăcări la Slobozia

Sâmbătă, 16 noiembrie a.c., trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în Slobozia. Au ars elemente ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 10:50
(1809 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Accidente la Borănești și Slobozia

Vineri, 15 noiembrie a.c., în jurul orei 7,00, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier, produs între un autoturism și o căruță, în comuna Borănești. În urma ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 10:40
(1501 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

În municipiul Fetești se vor executa lucrări de sectorizare prin montarea unor vane de legătură și debitmetre la nivelul sistemului de distribuție a apei potabile. În vederea realizării acestor ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2024, 08:40
(883 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul Campaniei de plăți în avans aferentă anului 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, în perioada 16 octombrie-11 noiembrie 2024, a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans, aferentă anului ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2024, 12:30
(7870 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se întrerupe apa în comuna Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite vineri, 15 noiembrie 2024, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Principală din localitatea ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2024, 12:20
(1285 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 20 noiembrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 20 noiembrie 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2024, 10:30
(3893 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 7,35 milioane de lei în octombrie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna octombrie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7, ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2024, 10:40
(5602 vizualizări - 0 comentarii)


2338 de persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2024

În perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2024, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2338 ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2024, 09:35
(11042 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Contribuabilii persoane juridice cu obligații fiscale restante la 30 septembrie 2024, publicați pe site

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2024, 12:20
(7437 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ce răspunde ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2024, 08:05
(3303 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 164,39 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna octombrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna octombrie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 164,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 12:35
(7543 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Grindu și Căzănești

Incendii la case din Grindu și Căzănești

Sâmbătă, 9 noiembrie a.c., în jurul orei 2,00, pompierii din Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din comuna Grindu. Au ars articole textile și 4 mp ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 10:50
(2325 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Țăndărei

Trei echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs în orașul Țăndărei, în care au fost implicate două autoturisme. În urma evenimentului ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 10:40
(1115 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Angajatorii sunt obligați să anunțe locurile de muncă vacante și ocuparea acestora

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește tuturor angajatorilor (persoane fizice/juridice de drept public sau privat) că, potrivit art. 10 din Legea nr. 76/2002, privind ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 09:40
(7035 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Concurs național de creație «Vocea ta e soluția»

În perioada noiembrie 2024-ianuarie 2025, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației organizează Concursul național de creație virtuală: «Vocea ta e soluția» ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2024, 13:50
(1372 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la Urziceni, Bărbulești și Armășești pentru mașini furate

IPJ Ialomița: Percheziții la Urziceni, Bărbulești și Armășești pentru mașini furate

În cadrul unei acțiuni de amploare, polițiștii ialomițeni au efectuat joi, 7 noiembrie a.c., 12 percheziții domiciliare pe raza localităților Urziceni, Bărbulești și Armășești, într-un dosar ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 17:00
(1966 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 600 de misiuni desfășurate de jandarmii ialomițeni în luna octombrie 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii octombrie a.c., 604 misiuni de ordine publică, dintre care 92 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 11:40
(4857 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» om în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Unu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție blog sud-est în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» ADEVAR în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...